ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul D.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești - Comisia pentru Cetățenie, obligarea acestuia la soluționarea

cererii cu privire la redobândirea cetățeniei române în termenul de 20 zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a depus cererea la sediul Ministerului în 06 mai 2009, iar în cursul

lunii august 2009 s-a adresat Ministerului Justiției cu cereri prin care a

solicitat urgentarea soluționării dosarului, dar nu a primit nici un răspuns

oficial.

Pârâtul Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 274 din 19

ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantului D.G. și a

obligat pârâtul la analizarea și soluționarea cererii de redobândire a

cetățeniei române într-un termen de maxim 20 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut, în esență, că împrejurarea că statul nu poate

asigura un cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și soluționarea

în termenul legal a cererilor pentru redobândirea cetățeniei române nu poate fi

opusă reclamantului.

Având în vedere aceste considerente,

văzând și prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de

fond a obligat pârâtul la soluționarea cererii în termen de maxim 20 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva hotărârii instanței de

fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată

sentința Curții de Apel București a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât

a arătat că art. II din O.U.G. nr. 36/2009 prevede că: "Cererile depuse în

temeiul art. 10

1

din

Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență vor fi soluționate potrivit prevederilor

prezentei ordonanțe de urgență.

Mai arată recurentul faptul că

referindu-se la termenul rezonabil în procedurile judiciare, instanța europeană

a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează

responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu

promptitudine măsurile de natură să remedieze o

asemenea situație. S-a mai arătat că dacă mijloacele folosite se

dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai

eficace, pentru a se conforma exigențelor art. 6 pag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor omului. Tot instanța

europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil

al unei

proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție

de circumstanțele sale.

În acest sens, Statul Român, a

adoptat măsuri de urgentare și simplificare a procedurii de soluționare a

cererilor de acordare a cetățeniei române, modificând Legea nr. 21/1991 prin

mai multe acte normative, respectiv O.U.G. nr. 87 din 05 septembrie 2007,

publicată în M.Of.,

nr. 634 din 14

septembrie 2007, Partea I, O.U.G. nr. 36/2009. Prin adoptarea acestor ordonanțe

s-a înlocuit

vechea procedură care

avea un caracter administrativ-jurisdicțional cu o procedură administrativă.

Se mai arată în motivele de recurs

că prin O.U.G. nr. 36 din 15 aprilie 2009, aprobată cu modificări prin Legea

nr. 171/2009, a fost

din nou modificată

Legea nr. 21/1991, în sensul că prin acest act normativ s-au prevăzut termene

certe

în procedura de soluționare a

cererilor formulate în temeiul art. 10

1

din acest act normativ.

Astfel, s-a

prevăzut că cererile înregistrate în temeiul art. 10

1

vor primi

termen de soluționare,

iar

în situația în care petenții nu vor completa dosarele cu actele solicitate în

termen de 2 luni de la primirea solicitării vor fi respinse ca nesusținute.

Recurentul arată că cererea reclamantului

a fost primită de Comisia pentru cetățenie în anul 2009, iar înaintea cererii

acestuia existau deja primite un număr impresionant de cereri din partea

descendenților foștilor cetățeni români, astfel încât afirmațiile reclamantului

sunt neîntemeiate.

Recurentul-pârât susține totodată că

nesoluționarea cererii de dobândire

a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu

poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului

administrativ, neputându-se identifica „exprimarea explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane [art. 2 lit. i) din

Legea nr. 554/2004] și, în consecință, solicită respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție

instanța a avut în vedere considerentele arătate:

Potrivit art. 10

1

din

Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „

Persoanele care au

dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o

din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia

lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi

sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei

străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în

străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b),

c) și e).”

Art. 12 alin. (2)

stipulează că: „În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române sau de

acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

,

acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale

României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau

la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei

pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,

Direcția cetățenie”.

De asemenea potrivit

art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru

modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu 1

ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a

cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10

1

din

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea

Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare, potrivit

acestor reglementări

,

cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi

înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel

că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea

impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei

române.

Pe de altă parte, potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile

art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul

Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește

situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în

România ori de o programare prealabilă.

În speță, reclamantul a formulat

cerere de dobândire a cetățeniei române în calitate de descendent al unui fost

cetățean român, în temeiul art. 10

1

din Legea cetățeniei române, cerere

înregistrată sub nr. 21567RD/2009.

În luna august 2009 reclamantul s-a

adresat Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești cu cerere prin care a

solicitat urgentarea soluționării cererii sale.

În conformitate cu dispozițiile

legale enunțate anterior, Președintele Comisiei pentru cetățenie

a stabilit termen pentru soluționarea cererii

reclamantului la data de 15 februarie 2010.

După analizarea

cererii, Comisia urmează să întocmească raportul prevăzut de lege în care va

menționa dacă

sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru dobândirea cetățeniei române, raport ce va

fi înaintat ministrului justiției și

libertăților cetățenești pentru a dispune în conformitate cu art. 18 și art. 11

din Legea nr. 21/1991.

Prin urmare, cererea reclamantului va

fi înaintată Comisiei spre examinare în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare urmând a fi examinată la termenul stabilit, respectând dispozițiile

legale în materie.

Totodată, doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu

poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un

„termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod

global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

« civilă »,

dies a quo

începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În cauza de față, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai

2009) și data înregistrării acțiunii (23 octombrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare

a garanției instituită de art. 6 din CEDO privind soluționarea cauzei într-un termen

rezonabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi admis,

hotărârea atacată va fi modificată, în sensul că va fi respinsă acțiunea

intimatului-reclamant, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva sentinței civile nr. 274 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2010.