ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3121/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4055

din 20 noiembrie 2009 a admis cererea formulată de reclamanta C.R., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a constata refuzul

nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa cererea reclamantei

prin care se solicita redobândirea cetățeniei române și l-a

obligat pe pârât să o soluționeze în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, potrivit probelor administrate în

cauză, reclamanta a depus cerere de redobândire a cetățeniei

române la data de 2 decembrie 2008, precum și cereri de urgentare a soluționării

petiției inițiale la datele de 11 februarie 2009 și 22 aprilie

2009, la niciuna dintre ele neprimind răspuns din partea Direcției

Cetățenie.

Pe cale de consecință, s-a

apreciat că, în raport de prima cerere, respectiv din decembrie 2008, s-a

depășit termenul rezonabil de soluționare, astfel cum este

prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, ratificată de Statul Român prin Legea nr. 396 din 14

iunie 2002.

Totodată, instanța de fond

a reținut și incidența în speță a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., cu consecința obligării pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată, către reclamantă, în sumă de

254, 3 lei.

Pe de altă parte, prin

sentința civilă nr. 101 din 8 ianuarie 2010, aceiași

instanță a admis cererea formulată de reclamanta C.R. privind

completarea dispozitivului sentinței nr. 4055 din 20 noiembrie 2009

și a completat dispozitivul acestei sentințe cu mențiunea

obligării pârâtului la plata sumei de 254,3 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva ambelor sentințe a

declarat recurs pârâtul.

Cu privire la sentința nr. 4055

din 20 noiembrie 2009 recurentul a susținut că aceasta este

nelegală prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 36/2009 s-a statuat că cererile înregistrate anterior intrării în

vigoare a acestui act normativ, vor urma procedura prevăzută de

acesta, urmând a se stabili termen de soluționare într-un interval de 5

luni de la intrarea în vigoare, astfel încât, în raport de dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. i), din Legea nr. 554/2004 nu se poate susține că,

în cauză, există un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

S-a apreciat, de asemenea, că

termenul rezonabil prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană

nu poate semnifica obligația soluționării cererilor, în materia

cetățeniei, într-un interval mai mic de 1 an, instanțele

europene admițând că supraîncărcarea temporară a rolului

unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a

statelor contractante care adoptă cu promptitudine măsuri de

natură să remedieze situația.

Recurentul a invocat în acest sens

jurisprudența Înaltei Curți, în spețe similare.

În cadrul aceluiași motiv de

recurs, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9, a fost criticată

și sentința civilă nr. 101 din 8 ianuarie 2010

susținându-se că în condițiile în care nu există un refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri, sau o tergiversare, nu

există nici culpă procesuală în sensul prevăzut de art. 274

C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, între timp, cererea a și fost

soluționată, în termenul prevăzut de art. 101 din O.U.G. nr. 36/2009,

prin raportare la data introducerii acțiunii.

Recursurile sunt nefondate și

urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările

ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru

înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă,

însă, un termen în care autoritățile române să proceseze

astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data

de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de

asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007,

articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”,

potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să

acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un

termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de

„termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta

este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după

criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod

concret.

Curtea de la Strasbourg a avut

ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare

pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale,

ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la

data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata

procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp

cuprins între data formulării primei cereri – decembrie 2008 – și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așa fiind, faptul de a nu

răspunde solicitărilor repetate ale intimatului-reclamant de soluționare

și avizare a cererii sale formulate în anul 2008 reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că în

ianuarie 2010 cererea reclamantei a fost examinată și avizată

pozitiv de Comisia pentru cetățenie din cadrul autorității

pârâte însă aceasta s-a realizat după ce intimata reclamantă

formulase acțiune în instanță.

Așa fiind, în mod corect a

constatat instanța de fond culpa autorității pârâte care nu a

soluționat, într-un termen rezonabil cererea reclamantei, determinând

astfel formularea acțiunii.

Pe cale de consecință,

având în vedere cele reținute de instanța de fond în sensul

incidenței în speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

se constată că, prin sentința nr. 101 din 8 ianuarie 2010, a

fost corect admisă cererea intimatei reclamante de completare a

dispozitivului sentinței nr. 4055 din 20 noiembrie 2009, întrucât

deși s-a reținut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată, Curtea de apel a omis să se pronunțe asupra acestui

capăt din cererea reclamantei, în cauză fiind astfel îndeplinite

condițiile art. 281

2

C. proc.

civ.

Pentru motivele arătate,

recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate,

menținându-se sentințele atacate, ca legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 4055 din 20 noiembrie 2009

și a sentinței civile nr. 101 din 8 ianuarie 2010 ale Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.