ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta E.V. a chemat în judecată pe pârâtul M.J.L.C. solicitând obligarea pârâtului să analizeze/soluționeze în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii cererea privind redobândirii cetățeniei române și să fie obligat pârâtul M.J. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată ca în anul 2004 s-a adresat M.J. comisia pentru probleme de cetățenie, după care timp de patru ani nu a primit nici un răspuns. La data de 9 februarie 2008 s-a adresat direcției cetățenie, pentru a se comunica stadiul soluționării, completând dosarele cu acte, la cererea direcției, însă cererile tot nu au fost soluționate, comunicându-i-se verbal că volumul cererilor este foarte mare.

Ulterior, la data de 24 februarie 2008, a revenit cu o nouă cerere la care, de asemenea, nu a primit răspuns. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2.107 din 19 mai 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei E.V., obligând pârâtul să procedeze la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un termen rezonabil. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat, obligându-l la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că termenul de 5 ani de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin nesoluționarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legale, de aplicarea dispozițiilor legii privind redobândirea cetățeniei. În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale, Curtea l-a respins ca neîntemeiat, reclamanta nefăcând dovada unui prejudiciu moral, admiterea acțiunii, în speța de față, reprezentând o reparație morală. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.J.L.C.

Recurentul a susținut că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că i s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată, fără ca instanța să amâne pronunțarea, pentru a depune concluzii scrise. Recurentul a mai susținut că din informațiile primite de la direcția cetățenie din 12 mai 2009, cererea reclamantei a fost soluționată pozitiv în ședința din 29 aprilie 2009, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, împrejurare față de care devin aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată și potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ. când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Din analiza acestui text de lege concluzia care se desprinde, cu evidență, este aceea că instanța nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, acordarea constituind o simplă facultate prevăzută de lege. Ea este îndreptățită să refuze admiterea cererii atunci când consideră că se urmărește tergiversarea judecății. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 156 C. proc. civ., „în ceea ce privește amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, instanța dispune această măsură la cererea părții”.

În cauză, deși partea nu a solicitat în scris amânarea pronunțării și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a solicita verbal acest lucru, instanța a dispus totuși amânarea pronunțării pentru ca partea să aibă posibilitatea să depună note scrise. Cât privește capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și pe cel referitor la obligarea pârâtului la analiza cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, se va constata că acestea au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare. Într-adevăr, în speță obiectul acțiunii reclamantei constă în obligarea pârâtului să-i analizeze/soluționeze cererea privind redobândirea cetățeniei române.

Cum din adresa din 12 mai 2009 comunicată recurentului de către direcția cetățenie rezultă că cererea reclamantei a fost examinată și soluționată pozitiv de comisia pentru cetățenie în ședința din 29 aprilie 2009, urmând ca, în condițiile legii, să fie emis și publicat ordinul de redobândire a cetățeniei, rezultă că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei și aceea de refuz de soluționare a cererii, au rămas fără obiect. Referitor la obligarea pârâtului la daune morale și cheltuieli de judecată urmează, de asemenea să se constate că cererile reclamantului sunt neîntemeiate. Astfel, art. 18 alin. (3) și (4) lit. d) din Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanței de contencios administrativ să cenzureze atitudinea autorităților publice, făcând referire expres la „daune materiale și morale”.

Potrivit acestor norme, ca și a celor reglementate de dreptul civil, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional. Ele, însă, nu se pot acorda automat, ci trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii de suferințe morale și, de asemenea, trebuie analizată conduita autorității publice, în raport de obiectul acțiunii. În cauză, reclamanta nu a probat, în nici un fel, prejudiciile morale cauzate, iar conduita autorității pârâte nu conduce la concluzia acordării acestor daune, ba mai mult, cererea reclamantei a fost soluționată pozitiv la data de 29 aprilie 2009. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Față de soluția instanței de respingere a cererii principale ce face obiectul dosarului de față, ca lipsită de obiect, ca și aceea de respingere a cererii de obligare la plata daunelor morale, pentru aceleași motive, cererea privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.J.L.C., împotriva sentinței civile nr. 2.107 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și pe cel referitor la obligarea pârâtului M.J.L.C. la analizarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, ca rămase fără obiect. Respinge capetele de cerere privind acordarea daunelor morale și cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.