ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta E.V. a chemat în judecată

pe pârâtul M.J.L.C. solicitând obligarea pârâtului să analizeze/soluționeze în

maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii cererea privind

redobândirii cetățeniei române și să fie obligat pârâtul M.J. la plata sumei de

1.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamanta arată ca în anul 2004 s-a adresat M.J. comisia pentru probleme de cetățenie,

după care timp de patru ani nu a primit nici un răspuns.

La data de 9 februarie 2008 s-a

adresat direcției cetățenie, pentru a se comunica stadiul soluționării,

completând dosarele cu acte, la cererea direcției, însă cererile tot nu au fost

soluționate, comunicându-i-se verbal că volumul cererilor este foarte mare.

Ulterior, la data de 24 februarie 2008,

a revenit cu o nouă cerere la care, de asemenea, nu a primit răspuns.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2.107 din

19 mai 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei E.V., obligând pârâtul să

procedeze la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un

termen rezonabil.

Totodată, a respins capătul de

cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat,

obligându-l la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că termenul de 5 ani de la depunerea dosarului nu poate

constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției, iar din

punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin

nesoluționarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române într-un termen

rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legale, de aplicarea dispozițiilor

legii privind redobândirea cetățeniei.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind despăgubirile morale, Curtea l-a respins ca neîntemeiat,

reclamanta nefăcând dovada unui prejudiciu moral, admiterea acțiunii, în speța

de față, reprezentând o reparație morală.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.J.L.C.

Recurentul a susținut că instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., prin aceea că i s-a respins cererea de acordare a unui nou

termen de judecată, fără ca instanța să amâne pronunțarea, pentru a depune

concluzii scrise.

Recurentul a mai susținut că din

informațiile primite de la direcția cetățenie din 12 mai 2009, cererea

reclamantei a fost soluționată pozitiv în ședința din 29 aprilie 2009, astfel

că acțiunea a rămas fără obiect, împrejurare față de care devin aplicabile

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată și potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ. când instanța refuză

amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea

în vederea depunerii de concluzii scrise.

Din analiza acestui text de lege

concluzia care se desprinde, cu evidență, este aceea că instanța nu este

obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, acordarea

constituind o simplă facultate prevăzută de lege. Ea este îndreptățită să

refuze admiterea cererii atunci când consideră că se urmărește tergiversarea

judecății.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor alin. (2) al art. 156 C. proc. civ., „în ceea ce privește

amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, instanța dispune

această măsură la cererea părții”.

În cauză, deși partea nu a solicitat

în scris amânarea pronunțării și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată

pentru a solicita verbal acest lucru, instanța a dispus totuși amânarea

pronunțării pentru ca partea să aibă posibilitatea să depună note scrise.

Cât privește capetele de cerere

privind constatarea refuzului nejustificat și pe cel referitor la obligarea

pârâtului la analiza cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, se

va constata că acestea au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare.

Într-adevăr, în speță obiectul

acțiunii reclamantei constă în obligarea pârâtului să-i analizeze/soluționeze

cererea privind redobândirea cetățeniei române.

Cum din adresa din 12 mai 2009

comunicată recurentului de către direcția cetățenie rezultă că cererea

reclamantei a fost examinată și soluționată pozitiv de comisia pentru cetățenie

în ședința din 29 aprilie 2009, urmând ca, în condițiile legii, să fie emis și

publicat ordinul de redobândire a cetățeniei, rezultă că cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei și aceea de refuz de soluționare a cererii, au rămas

fără obiect.

Referitor la obligarea pârâtului la

daune morale și cheltuieli de judecată urmează, de asemenea să se constate că

cererile reclamantului sunt neîntemeiate.

Astfel, art. 18 alin. (3) și (4) lit.

d) din Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanței de contencios

administrativ să cenzureze atitudinea autorităților publice, făcând referire

expres la „daune materiale și morale”.

Potrivit acestor norme, ca și a

celor reglementate de dreptul civil, daunele morale sunt apreciate ca

reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității

corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional.

Ele, însă, nu se pot acorda automat,

ci trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii de suferințe morale

și, de asemenea, trebuie analizată conduita autorității publice, în raport de

obiectul acțiunii.

În cauză, reclamanta nu a probat, în

nici un fel, prejudiciile morale cauzate, iar conduita autorității pârâte nu

conduce la concluzia acordării acestor daune, ba mai mult, cererea reclamantei

a fost soluționată pozitiv la data de 29 aprilie 2009.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Față de soluția instanței de

respingere a cererii principale ce face obiectul dosarului de față, ca lipsită

de obiect, ca și aceea de respingere a cererii de obligare la plata daunelor

morale, pentru aceleași motive, cererea privind obligarea recurentului la plata

cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.J.L.C.,

împotriva sentinței civile nr. 2.107 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și pe

cel referitor la obligarea pârâtului M.J.L.C. la analizarea cererii reclamantei

de redobândire a cetățeniei române, ca rămase fără obiect.

Respinge capetele de cerere privind

acordarea daunelor morale și cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2010.