ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 685/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, obligarea acestuia, prin Direcția Cetățenie, Comisia pentru Cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, în regim de urgență, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale de 1000 de lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2374 din 3 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând în parte acțiunea, a obligat pârâtul să-i achite reclamantului suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale și suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, faptul că din actele depuse de pârât la dosarul cauzei, rezultă că cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în data de 28 mai 2009, fiind întocmit raportul la care fac referire dispozițiile art. 17 și art. 18 din Legea nr. 21/1991, care a fost înaintat ministrului, astfel încât primul capăt al acțiunii a rămas fără obiect.

In ceea ce privește cel de al doilea capăt al acțiunii, cel privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, Curtea a apreciat că prin nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu constând în conștiința neputinței și frustrarea încercate de acesta atunci când a conștientizat că, la ritmul de soluționare a cererilor de acordare a cetățeniei la nivelul instituției pârâte, îi este refuzat practic, în tot acest interval, beneficiul pe care îl aduce cu sine redobândirea cetățeniei române, precum și perioada de incertitudine de aproape 6 ani și jumătate de la formularea cererii sale. Instanța a considerat astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acest prejudiciu trebuie reparat, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei fiind așadar, întru totul justificată.

Totodată, curtea, apreciind că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, pasivitatea sa de mai bine de 6 ani, generând practic promovarea acțiunii, a admis și capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 543, 3 lei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul acordării daunelor morale, susținând că acest capăt de cerere a fost soluționat greșit și invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susține în esență că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, câtă vreme acordarea cetățeniei române nu constituie o obligație pentru Statul Român. Potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991, aprobarea cererilor de acordare a cetățeniei se face prin ordin al Ministrului Justiției, care apreciază în acest sens asupra propunerilor Comisiei pentru Cetățenie și nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de a soluționa o atare cerere, astfel că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa pentru întârziere în soluționarea cererii intimatului-reclamant, care este în fapt una de dobândire a cetățeniei române în calitate de descendent al unui fost cetățean român și nu în calitate de persoană care a mai avut cetățenie română.

Pe de altă parte, susține recurentul-pârât, intimatul-reclamant și-a completat dosarul în data de 18 mai 2009, iar față de soluția dată în privința capătului principal de cerere (a fost respins ca rămas fără obiect) se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea unor daune morale, capăt de cerere care de altfel nici nu a fost legal timbrat. Cât privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât susține de asemenea că este greșit soluționată această cerere, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și art. 275 C. proc. civ., la prima zi de înfățișare el recunoscând pretențiile intimatului-reclamant. Recursul este fondat și urmează a fi admis potrivit următoarelor considerente.

Instanța de fond prin hotărârea atacată a respins cererea principală de obligare a recurentului-pârât la analizarea/avizarea cererii intimatului-reclamant de redobândire a cetățeniei române, cererea acestuia fiind examinată și avizată pozitiv la data de 28 mai 2009, astfel încât s-a apreciat că acțiunea a rămas fără obiect. Cu toate acestea, prima instanță a obligat pe recurentul-pârât la plata unor daune morale în sumă de 1000 lei, cu motivarea că intimatul-reclamant a fost prejudiciat moral prin nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, acesta încercând un sentiment de frustrare prin refuzul manifestat de pârât, în soluționarea cererii și datorită incertitudinii create în acest sens timp de aproape 6 ani și jumătate de la formularea cererii.

În primul rând, astfel cum corect susține recurentul-pârât, în speța nu este vorba de un refuz sau o tergiversare în soluționarea cererii intimatului-reclamant, noțiunea de refuz nejustificat fiind definită prin art. 2 lit. i) din Legea contenciosului administrativ, ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane” situație care nu se regăsește în cauza supusă judecății. Referindu-ne la termenul rezonabil, este de precizat că anterior modificării Legii cetățeniei române nr. 21/1991 prin O.U.G. nr. 87 din 5 septembrie 2007, astfel cum corect susține recurentul-pârât, nu erau prevăzute în lege termene imperative de soluționare a unor astfel de cereri, abia după modificarea legii prin O.U.G.

nr. 87/2007, O.U.G. nr. 147/2007 aprobată prin Legea nr. 171 din 8 mai 2009 și O.U.G. nr. 36/2009 fiind prevăzute termene în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei române, termene menite să urgenteze soluționarea cererilor. Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, intimatul-reclamant și-a completat dosarul cu actele necesare soluționării cererii abia la data de 18 mai 2009, deci culpa în soluționarea cu întârziere a cererii aparține și acestuia care a transmis un dosar incomplet. Trebuie apreciat și faptul că până la soluționarea în fond a cauzei, Comisia pentru cetățenie a examinat și avizat pozitiv cererea intimatului-reclamant fiind întocmit raportul la care fac referire art.17 și art. 18 din Legea nr. 21/1991, raport ce a fost înaintat ministrului, acesta fiind motivul pentru care instanța de fond a apreciat acțiunea ca rămasă fără obiect.

Așadar față de situația de fapt prezentată, nesoluționarea cererii de dobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat în sensul Legii contenciosului administrativ și nu poate fi invocată nici nerespectarea termenului rezonabil de soluționare a cererii, astfel cum susține intimatul-reclamant, singurele în măsură a justifica acordarea unor daune morale. De altfel, de la momentul înregistrării cererii inițiale sub nr. 538/2003, intimatul-reclamant nu a mai revenit cu alte cereri prin care să solicite comunicarea stadiului de soluționare a dosarului de redobândire a cetățeniei. Astfel fiind și cum la prima zi de înfățișare recurentul-pârât a recunoscut ca fiind întemeiată cererea intimatului-reclamant, cerere ce a și fost rezolvată până la soluționarea în fond a cauzei, se constată că sunt întrunite dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., conform cărora recurentul-pârât nu trebuie să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești să fie admis iar sentința instanței de fond modificată în parte în sensul de a se înlătura obligarea recurentului-pârât la plata daunelor morale în sumă de 1000 lei precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 543,3 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 2374 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de daune morale, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,3 lei. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.