ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5293/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5293/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 8343/2/2008 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.I., cetățean moldovean, a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E. -

pentru Ambasada României din Republica Moldova, solicitând obligarea acestuia

la primirea cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

române, într-un termen rezonabil.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că, încă de la data de 13 septembrie 2006, s-a

adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

române, în temeiul art. 10

1

din Legea 21/1991, dar că, nici până în

momentul sesizării instanței, nu a primit vreun răspuns.

Reclamantul a mai menționat

că termenul este exagerat de lung și nu poate fi justificat, în condițiile în

care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de

eficiență juridică.

Așadar, atitudinea pârâtului

conduce la restrângerea dreptului de a obține cetățenia.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe disp. art. 10 și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1991, art.

16 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 15.2 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, pârâtul a invocat, în principal, excepția prescripției dreptului la

acțiune, în ceea ce privește obligarea sa la soluționarea cererii pretins

formulate în luna septembrie 2006, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, pârâtul a

învederat prevederile art. 11 alin. (5) din același act normativ: în opinia sa,

acțiunea este prescrisă, deoarece, la data introducerii cererii în instanță, se

împlinise termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia să formuleze acțiunea,

termen ce a curs de la data când s-a împlinit intervalul legal de răspuns

pentru prima cerere, respectiv, data de 13 octombrie 2006.

Pe fond, pârâtul a susținut

că Secția Consulară din cadrul Ambasadei României la Chișinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele care cuprind cererile de

redobândirea cetățeniei române și actele necesare a fi depuse pentru înaintarea

solicitării la M.J., motiv pentru care s-a impus organizarea unei programări.

Prin sentința civilă nr. 612

din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. și a obligat pârâtul M.A.E.

să procedeze la stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a

cetățeniei române, într-un termen rezonabil.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, cu ocazia soluționării excepției prescripției

dreptului la acțiune, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de

soluționare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei

române, în contextul în care obligația înregistrării cererii aparținea

pârâtului.

În plus, instanța de fond a

constatat că reclamantul a așteptat un răspuns la solicitarea din data de 13

septembrie 2006 și, chiar în situația în care reclamantul nu a insistat în

soluționarea cererii în anul 2006 sau în anul următor, pârâtul nu a putut

indica data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de la care să

pornească curgerea termenului de prescripție de 6 luni.

Pe fondul cauzei, Curtea a

considerat că amânarea cu peste doi ani a operațiunii de înregistrare a

cererilor este nejustificată, în raport cu art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, ratificată de România cu anumite rezerve(dar care nu vizau

acest articol) prin Legea nr. 396/2002.

În cauză, prima instanță a

considerat că durata de doi ani - de la data cererii(din 13 septembrie 2006) și

până la data sesizării instanței – nu poate constitui în niciun caz un termen

rezonabil, în sensul instrumentului internațional anterior individualizat.

Pe de altă parte, în opinia

judecătorului fondului, din punctul de vedere al Legii contenciosului

administrativ - cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător -

prin nesoluționarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de

redobândire a cetățeniei române, într-un termen rezonabil, reclamantul a fost

vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind

redobândirea cetățeniei române.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către pârâtul M.A.E., care

a solicitat, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul de a se

admite excepția prescripției extinctive și de a se respinge acțiunea ca

prescrisă sau, în subsidiar, în ipoteza menținerii soluției cu privire la

excepție, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii de atac,

recurentul susține că instanța a interpretat greșit legea atunci când a respins

excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

În opinia recurentului, în

temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea este prescrisă,

întrucât termenul s-a împlinit cu mult timp înainte de data introducerii

cererii de chemare în judecată, adică termenul de șase luni în care reclamantul

trebuia să formuleze acțiunea. Acest termen a curs de la data când s-a împlinit

intervalul legal de soluționare pentru prima cerere, respectiv, 13 octombrie 2006.

În plus, recurentul a

amintit prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

O altă critică a

recurentului se referă la pronunțarea unei hotărâri întemeiate pe o

interpretare greșită a legii, respectiv, a disp. art. 2 alin. (1) lit. h) și i)

din Legea nr. 554/2004, modificată.

În concepția acestei părți,

răspunsul M.A.E. nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate

fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

De asemenea, recurentul a

reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există

motive de ordin administrativ, organizatoric – numărul foarte mare de cereri

înregistrate cu acest obiect – care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în

cadrul unui termen rezonabil.

În opinia recurentului,

instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării

activității în exteriorul României și gradul în care M.A.E. își poate

dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea

statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a

deciziilor.

În concluzie, recurentul a

arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz

nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiției legale a

acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute

în vedere de legiuitor.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Din înscrisurile depuse la

dosarul de fond, rezultă că intimatul reclamant s-a adresat cu cerere la 13

septembrie 2006 la Secția Consulară din cadrul Ambasadei României la Chișinău (fila

3 dosar), prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută

de Legea nr. 21/1991.

Potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

formulate potrivit art. 10

1,

dar complexitatea procedurii exclude,

în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Or, atâta vreme cât nu

există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că,

raportat la cererea din 13 septembrie 2006, reclamantul ar fi depășit termenul

de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios

administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluționare

a cererii.

În altă ordine de idei, pe

fondul cauzei, critica recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește

noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3)

din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

diplomatice sau la oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi

înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie.

Problema care se impune a fi

rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române

trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora: „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv, caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie „civilă”,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel

al autorităților competente.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării

cererii de către intimatul reclamant – 13 septembrie 2006 – și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există

un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a

Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

Trecerea unui termen de

peste doi ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte

juridice prevederile Legii nr. 21/1991.

În plus, fără a face

abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși

rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei române, ci numai fixarea datei

de depunere a cererii, ceea ce constituie un argument suplimentar în sensul

caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

De altfel, principiul termenului

rezonabil este consacrat de Constituția României, revizuită, în art. 21 alin.

(3) cu privire la accesul liber la justiție, și este direct aplicabil în

dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a

consacrării lui în jurisprudența C.E.D.O. cu referire la art. 6 din C.E.D.O.

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II - a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.E. împotriva sentinței nr. 612 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2009.