ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3985/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe

calea contenciosului administrativ, reclamanta G.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E., să se dispună obligarea pârâtului să

stabilească data la care reclamanta va fi invitată să depună cererea și actele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, în luna octombrie 2006, s-a prezentat la S.C.A.R. în

Republica Moldova pentru a depune cererea și actele necesare în vederea

redobândirii cetățeniei române, dar i s-a refuzat primirea, comunicându-i-se că

este necesar să facă o cerere scrisă de programare, pe care să o expedieze prin

poștă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi invitată să depună

cererea de redobândire a cetățeniei.

Mai arată reclamanta că a

formulat o primă cerere de programare la 14 iulie 2008, pe care a adresat-o A.R.

la Chișinău, precum și M.A.E. al României, la care cele două instituții i-au

trimis un răspuns formal. După aceasta, la data de 22 decembrie 2008, a revenit

cu o solicitare de programare la ambasadă, care a programat-o să depună cererea

după doi ani, termen pe care reclamanta îl consideră exagerat de lung.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.E.

a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune privind soluționarea

cererii formulate în luna septembrie 2006, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii, motivând că Secția consulară din cadrul A.R. la Chișinău are de

procesat un număr mare de dosare, astfel că persoanele care doresc să depună

cereri sunt invitate în ordinea formulării cererilor de intenție, pentru

verificarea documentelor.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 408 din 4

februarie 2009, a respins excepția tardivității și a admis acțiunea formulată

de reclamantă, obligând pârâtul să stabilească o dată de depunere a cererii și

actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

tardivității introducerii acțiunii.

S-a reținut că excepția este

neîntemeiată, deoarece după ce s-a adresat cu prima cerere la 26 septembrie 2006,

reclamanta a revenit cu alte cereri, la 14 iulie 2008 și 22 decembrie 2008, iar

acțiunea a fost depusă la 30 decembrie 2008, fiind întrunite cerințele art. 11

din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei.

Instanța de fond a reținut

că, deși nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze

cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, trecerea a doi ani de

la data la care reclamanta a formulat prima cerere scrisă pentru programarea în

vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, duce la

imposibilitatea ca reclamanta să-și valorifice drepturile prevăzute de Legea nr.

21/1991, mai cu seamă că depunerea cererii reprezintă prima etapă a procedurii

prevăzute de lege, cererile fiind ulterior trimise Comisiei pentru cetățenie

din Ministerul Justiției, procedură care necesită un timp îndelungat.

Instanța de fond a constatat

refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei, apreciind

ca fiind lipsite de relevanță motivele de ordin managerial invocate.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul M.A.E.

Recurentul consideră că

instanța fondului a interpretat în mod greșit legea atunci când a respins

excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, întrucât reclamanta a

formulat acțiunea menționând că aceasta a fost formulată în lipsa unui răspuns

la cererea adresată în luna septembrie 2006, fără a preciza faptul că

solicitările din lunile iulie și decembrie ar fi cereri noi.

Solicită să se constate că,

potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/ 2004, acțiunea este prescrisă,

întrucât s-a împlinit termenul de 6 luni, iar acțiunea a fost introdusă după

acest termen.

Totodată, recurentul critică

sentința pronunțată de instanța de fond, apreciind că aceasta se bazează pe o

greșită aplicare a legii și anume prin aprecierea că în cauză ar fi vorba de un

refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea. În cuprinsul recursului

se menționează că răspunsurile primite de reclamantă nu cuprind un refuz de

soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în

care acesta urmează să fie procesat.

Recurentul apreciază că nu

se poate reține o culpă administrativă a sa pentru a putea fi obligat, în baza

Legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererile reclamantei.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică.

Referitor la prescripția

dreptului la acțiune, raportat la cererea depusă de reclamantă în luna

octombrie 2006, Înalta Curte constată că solicitarea recurentului este

neîntemeiată.

În conținutul Legii nr. 21/1991

nu este prevăzut un termen expres față de care petenții să-și poată valorifica

dreptul la acțiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului pentru nerezolvarea

petiției iar prin invocarea acesteia de către intimat (a propriei culpe),

reclamanta nu poate fi sancționată prin considerarea ca prescrisă a acțiunii pe

care a formulat-o în justiție. De altfel, reclamanta a stăruit în demersul său,

revenind cu două cereri similare la datele de 14 iulie 2008 și 22 decembrie 2008,

iar răspunsurile pârâtului în sensul că va fi invitată să depună cererile de

redobândire a cetățeniei române nu reprezintă o rezolvare a petițiilor

formulate.

Prin răspunsurile și prin

atitudinea pârâtului s-a realizat restricționarea, fără temei legal, a

dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru considerentele care țin

de organizarea administrativă a serviciului din S.C.A.R. la Chișinău.

În speță, este vorba de

fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a fost refuzat

reclamantei, prin aceasta fiind vătămată în drepturile sale, conform art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă Legea nr. 21/1991

nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul

căruia pârâtul să soluționeze cererea, nu înseamnă că ministerul poate amâna

fără o limitare rezonabilă în timp, soluționarea solicitării reclamantei care

tinde să-și valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.

Prin atitudinea sa,

recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din

Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare stat-parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind redobândirea cetățeniei.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi respins, ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de

casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 408 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2009.