ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie
2008, reclamanții P.V. și P.M., cetățeni moldoveni, au chemat în judecată pe
pârâtul M.A.E. - pentru Ambasada României din Republica Moldova, solicitând
obligarea acestuia să le primească cererea și actele necesare cu privire la
redobândirea cetățeniei române, într-un termen rezonabil de 6 luni.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții arată, în, esență, că la
data de 21 septembrie 2006 s-au adresat cu scrisoare recomandată Secției
Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a
actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în temeiul art. 10
1
din Legea nr. 21/1991, la care nu au primit răspuns, la data de 21 mai 2008 au trimis
din nou, recomandat, o cerere scrisă, însă prin adresa din 26 mai 2008, li s-a
comunicat să aștepte, întrucât cererea lor, la un moment dat, va fi procesată
și vor fi invitați să depună
cererea de
redobândire a cetățeniei române.
Reclamanții mai arată că, în data de 03 septembrie 2008, s-au adresat
din nou recomandat cu o cerere către pârâtă, la care au primit un răspuns
identic cu cel anterior și consideră că termenul de programare este exagerat de
lung și nu poate fi justificat, în condițiile în care Legea nr. 21/1991 nu
prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficiență juridică, atitudinea
pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obține cetățenia.
În
drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 din Lega nr. 21/1991
și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1991, Legea nr. 554/2004, C.E.D.O.,
Constituția României.
La
data de 03 februarie 2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin
care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a
solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că există
un număr foarte mare de cereri, care depășește puterea de lucru a Secției
Consulare a Ambasadei, prin luarea peste rând a cererii
reclamanților ceilalți solicitanți ar fi discriminați, iar în această
situație, nu suntem în prezența
unui refuz nejustificat.
Curtea
de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin
sentința civilă nr. 373 din 3 februarie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să procedeze
la stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române
într-un termen rezonabil.
Totodată,
a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor
morale, ca neîntemeiat și a obligat pârâtul la plata sumei de 354, 3 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Cu
privire la excepția prescripției, prima instanță a reținut că soluția se impune,
având în vedere obiectul acțiunii – refuzul nejustificat de soluționare a
cererii și faptul că, deși reclamanții nu au insistat în cererea depusă în 2006
și la care nu au primit răspuns, au revenit cu o nouă cerere la data de 21 mai
2008, în raport cu care se poate analiza existența nesoluționării în termen a
cererilor de redobândire a cetățeniei române.
Pe
fondul cauzei, s-a apreciat că amânarea cu peste 6 luni a operațiunii de
înregistrare a unei cereri, formulată încă din anul 2006 nu poate constitui un
termen rezonabil în sensul art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei și
încalcă prevederile Legii nr. 554/2004, reclamanții fiind vătămați în drepturile
lor, legate de aplicarea prevederilor legale privind redobândirea cetățeniei.
Referitor
la cererea privind despăgubirile morale, instanța a considerat că nu s-a făcut
dovada unui prejudiciu moral, iar admiterea acțiunii reprezintă o reparație
morală suficientă, nefiind solicitată decât plata unei sume simbolice de 1 leu.
Împotriva sus menționatei
sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.A.E., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., respingerea acțiunii, în principal, ca prescrisă și, în subsidiar,
ca nefondată.
Recurentul a susținut că, în
mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției extinctive a
dreptului la acțiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5) din Legea nr.
554/2004, având în vedere că prima cerere a reclamanților (și pe care instanța a
avut-o în vedere) a fost formulată în 21 septembrie 2006.
A mai arătat că nu ne aflăm
nici în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul
prevederilor art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, pentru că acest refuz
nejustificat presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de
a nu rezolva cererea, or, în speță, reclamanților li s-a răspuns prin adresa
din 26 mai 2008, neputându-se astfel da curs cererii reclamanților.
Analizând recursul formulat,
prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale
aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
În mod corect, prima
instanță a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este
neîntemeiată. Astfel, intimații reclamanți au adresat autorității recurente mai
mult cereri, solicitând prin acțiunea în cauză să se constate refuzul
nejustificat de soluționare de către autoritate a ultimei petiții, nerezolvată
și la momentul formulării acțiunii. Prin urmare, față de cererea depusă la data
de 3 septembrie 2008, depunerea acțiunii la data de 9 decembrie 2008, s-a făcut
cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Soluția instanței de fond
este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei.
Astfel, art. 1 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr.
262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept
al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un
act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se
poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și
public”.
Așa cum corect reține și
instanța de fond, reclamanții - intimații s-au adresat în mai multe rânduri
Secției Consulare din Chișinău, solicitând a fi programați la o anumită dată
pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul
Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea lor a fost însă
nesoluționată de autoritatea respectivă, care, în mod nejustificat, a invocat motive
de ordin administrativ organizatoric pentru a nu putea rezolva cererea reclamanților-intimați.
Ne aflăm așadar, în ipoteza
„nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea
nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea
formulată de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru
depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a cărei soluționare
se încadrează în competența de soluționare a instanței de contencios
administrativ.
Prin urmare, în mod corect
și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului M.A.E.
- Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, de a soluționa cererea reclamanților-intimați și l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea cererii de
redobândire a cetățeniei române.
Așa fiind, instanța de fond,
a dat o rezolvare corectă cauzei, respingând excepția prescripției acțiunii,
invocate de pârât și pronunțându-se pe fond prin admiterea în parte a acțiunii.
Pentru toate aceste
considerente, recursul formulat de pârât se privește ca nefondat și va fi
respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâtul M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 373 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 noiembrie 2009.