ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 928 din data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Curtea a mai obligat pârâtul la plata sumei de 1.160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins capătul de cerere privind daunele morale, având în vedere că pârâtul a răspuns cererii reclamantului, iar prin obligarea autorității publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamant se realizează o reparație morală îndestulătoare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamantul s-a adresat cu o cerere secției consulare a Ambasadei României din Republica Moldova la 16 martie 2009, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată și neprimind un răspuns la această cerere a revenit cu o nouă cerere expediată recomandat cu aviz de confirmare de primire. Instanța de fond a apreciat că trecerea unui termen de un an de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române (16 martie 2009) duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile prev. de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

Aceasta cu atât mai mult cu cât depunerea cererilor la secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei de cetățenie din cadrul Ministerului Justiției din România, pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar această procedură necesită din nou mai mult timp. Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică.

Curtea de Apel a mai respins e xcepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de autoritatea publică pârâtă pe considerentul că, în speță, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare în raport de ultima cerere trimisă autorității publice, întrucât situația solicitată a fi rezolvată de către pârât, atât prin cererile anterioare, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată și la momentul formulării ultimei cereri. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în speță reclamantul a primit un răspuns și a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea acestuia în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău. A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii reclamanților, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată, iar stabilirea unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat.

Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.

Instanța de fond a dispus obligarea recurentului-pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Or, examinarea dosarului de fond arată că la fila g a dosarului, reclamantul a depus chitanța din 30 iulie 2009 de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 RON, precum și două timbre judiciare în valoare de 0,30 RON, iar la filele x și y a depus chitanța din 05 martie 2009 pentru suma de 150 RON cu titlul de onorariu avocațial și factura nr. BB pentru suma de 5,90 RON cheltuieli de expediție. În aceste condiții, Înalta Curte constată că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de numai 160,2 RON, motiv pentru care se impune modificarea sentinței recurate cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului-pârât, Înalta Curte arată că ele sunt nefondate. Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința de a depune cerere în vederea redobândirii cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit au fost în sensul amânării soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată. Analizând conținutul adresei pârâtului din 17 martie 2009, singurul răspuns primit de către intimatul-reclamant la solicitarea de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.

Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant. Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

În concluzie, în mod corect a reținut instanța de fond existența refuzului nejustificat al recurentului-pârât de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte. Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament. În consecință, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe și va modifica în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 928 din data de 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 160,2 RON cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.