ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 928 din data de 23 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta să stabilească o dată de

depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române în termen

de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Curtea a mai obligat pârâtul

la plata sumei de 1.160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins capătul

de cerere privind daunele morale, având în vedere că pârâtul a răspuns cererii reclamantului,

iar prin obligarea autorității publice de a rezolva cererea în sensul solicitat

de reclamant se realizează o reparație morală îndestulătoare.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că reclamantul s-a adresat cu o cerere secției consulare a Ambasadei

României din Republica Moldova la 16 martie 2009, conform art. 12 alin. (3) din

Legea nr. 21/1991, republicată și neprimind un răspuns la această cerere a revenit

cu o nouă cerere expediată recomandat cu aviz de confirmare de primire.

Instanța de fond a apreciat

că trecerea unui termen de un an de la data la care reclamantul a formulat prima

cerere scrisă privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de

redobândire a cetățeniei române (16 martie 2009) duce la imposibilitatea reclamantului

de a-și valorifica drepturile prev. de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice

prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

Aceasta cu atât mai mult

cu cât depunerea cererilor la secția consulară a Ambasadei României din Republica

Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei de cetățenie

din cadrul Ministerului Justiției din România, pentru a urma procedura prevăzută

de lege, iar această procedură necesită din nou mai mult timp.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric

invocate de autoritatea publică.

Curtea de Apel a mai respins

e

xcepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de autoritatea publică pârâtă

pe considerentul că, în speță, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat

de soluționare în raport de ultima cerere trimisă autorității publice, întrucât

situația solicitată a fi rezolvată de către pârât, atât prin cererile anterioare,

cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată și la momentul formulării

ultimei cereri.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

parțială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive

pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat că în speță reclamantul a primit un răspuns și a prezentat

o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea

acestuia în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza

dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire

a cetățeniei române depuse la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că

în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns

formulat de autoritatea recurentă, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un

refuz de soluționare a cererii reclamanților, ci arăta condițiile concrete în care

aceasta urma să fie procesată, iar stabilirea unei ordini cronologice de procesare

a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat.

Autoritatea recurentă

a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia

litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin,

exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul

că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii

reclamanților de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce

urmează.

Instanța de fond a dispus

obligarea recurentului-pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1160,2 RON cu

titlul de cheltuieli de judecată.

Or, examinarea dosarului

de fond arată că la fila g a dosarului, reclamantul a depus chitanța din 30

iulie 2009 de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 RON, precum și două timbre

judiciare în valoare de 0,30 RON, iar la filele x și y a depus chitanța din 05

martie 2009 pentru suma de 150 RON cu titlul de onorariu avocațial și factura

nr. BB pentru suma de 5,90 RON cheltuieli de expediție.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum

de numai 160,2 RON, motiv pentru care se impune modificarea sentinței recurate cu

privire la acest aspect.

În ceea ce privește celelalte

susțineri ale recurentului-pârât, Înalta Curte arată că ele sunt nefondate.

Înalta Curte a constatat

că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința de a depune cerere

în vederea redobândirii cetățeniei române,

în conformitate

cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

însă răspunsul primit

au fost în sensul amânării soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.

Analizând conținutul adresei

pârâtului din 17 martie 2009, singurul răspuns primit de către intimatul-reclamant

la solicitarea de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte

constată că însuși momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii

cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.

Această împrejurare este

de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii

sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea

o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului

- reclamant.

Înalta Curte nu poate

primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în

procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele

pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala

sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale

ale omului.

În concluzie, în mod corect

a reținut instanța de fond existența refuzului nejustificat al recurentului-pârât

de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

Înalta Curte are în vedere

faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare

a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului,

precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată are

îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de

lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

În condițiile în care

revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia

încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale,

Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă

cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite

operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire

a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită

de fundament.

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312

alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentul-pârât

Ministerul Afacerilor Externe și va modifica în parte sentința atacată în sensul

că obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 160,2 RON cu titlul de cheltuieli

de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 928 din data de 23 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 160,2 RON cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.