ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V.

cetățean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, ca reprezentant al S.C.A.R. din Chișinău, ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa

cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil (maxim 6 luni) de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și la plata unor daune morale

în valoare de 380 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că s-a adresat pârâtului cu o cerere la data de 7 ianuarie 2009 solicitând

expedierea cererii sale către A.R. la Chișinău, instituție competentă conform

Legii nr. 21/1991 să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din

partea solicitanților care au domiciliul în Republica Moldova.

Mai arată reclamantul că în luna decembrie

2008 s-a deplasat personal la S.C.A.R. din Republica Moldova pentru a depune

cererea de redobândire împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată

primirea acesteia și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin

poștă, recomandat cu confirmare de primire pentru a fi invitat să depună

această cerere.

Consideră astfel, că această atitudine a

pârâtului reprezintă refuzul nejustificat de a soluționa cererea privind

invitarea într-un termen scurt, rezonabil, să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române.

Mai arată că, pârâtul i-a îngrădit dreptul

actual, legal și constituțional la depunerea și înregistrarea cererii de

redobândire a cetățeniei române, reglementat de Legea nr. 21/1991, republicată,

și pe cale de consecință, i-a încălcat dreptul fundamental la cetățenia română

prin restrângerea exercitării dreptului de a redobândi cetățenia română.

Prin sentința nr. 2355 din 03 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.V. și a obligat pârâtul să

soluționeze cererea reclamantului în sensul stabilirii datei pentru depunerea

cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de cel mult 6 luni de la

rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a respins capătul de cerere

privind obligarea la plata de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de

Apel a apreciat că amânarea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

române pentru o dată neprecizată, duce la imposibilitatea reclamantului de a-și

valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte

juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, în condițiile în

care aceasta este prima etapă, urmând procedura propriu-zisă de acordare a

cetățeniei române, procedură care necesită din nou mult timp.

De asemenea, Curtea a apreciat că intervalul

de timp cuprins între data formulării cererii și data sesizării instanței cu

prezenta acțiune, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul

dispozițiilor legale menționate și a practicii C.E.D.O.

Referitor la capătul de cerere privind

daunele morale de 380 lei, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat,

întrucât pârâtul nu a rămas în pasivitate față de cererile reclamantului, iar

prin obligarea autorității de a răspunde în sensul cerut de reclamant se

realizează o reparație morală îndestulătoare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs și a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în respingerii acțiunii

ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, încadrată în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează că

în mod eronat instanța de fond a reținut refuzul său nejustificat de a

soluționa cererea intimatului, acesta reluând susținerea făcută și în fata

instanței de fond, în sensul că există motive de ordin managerial, care au

făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

Mai arată, că în motivarea instanței de fond

nu se indică temeiul legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul

activității Ministerului Afacerilor Externe a unei ordini cronologice de

procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei, poate fi asimilată unui refuz

nejustificat.

Pe de altă parte, recurentul a precizat că

durata „termenului rezonabil” a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar

ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, respectiv, în condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită.

Analizând sentința recurată în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond,

rezultă că începând cu luna decembrie 2008, intimatul-reclamant s-a adresat în

mod repetat S.C.A.R. din Chișinău, cu solicitarea de a-i fi comunicată data la

care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996.

Pornind de la această bază factuală, soluția

Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației

incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește prescripția

dreptului material la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Potrivit art. l alin. (l) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”

Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru

soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit

art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (l)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un

termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române,

pentru că art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002),

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Durata rezonabilă a unei proceduri trebuie

apreciată în lumina principiilor cristalizate în jurisprudența C.E.D.O., în

aplicarea art. 6 din C.A.D.O.L.F., în funcție de particularitățile cauzei,

luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau

petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor mai susmenționate.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a S.C.A.R. din

Chișinău, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

Prin urmare, așa cum în mod corect a precizat

și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În consecință, din cele expuse, rezultă că

este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ și nu

există, în speță, motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel

încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ.,

raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată,

va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2355 din 3 iunie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli de

judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2009.