ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2856/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1618 din data de 2 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VllI-a de contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de maxim 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Totodată, instanța a disjuns judecarea acțiunii formulate de reclamantul Ș.V., urmând a se forma dosar separat cu termen de judecată la data de 21 mai 2010. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanții au depus în noiembrie 2006 la S.C.A.R.

la Chișinău, o cerere prin care solicita să fie programat pentru a putea depune cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, și fiind refuzați au revenit cu alta cerere în data de 15 iunie 2009. Instanța de fond a arătat că aspectele de ordin obiectiv invocate de către pârât nu sunt imputabile reclamantei și nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii acesteia, iar trecerea unui termen mai mare de un an de la data depunerii cererii are drept consecință imposibilitatea reclamantei de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Evocând dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, instanța de fond a apreciat că răspunsul pârâtului exprimă, de fapt, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea 554/2004, prin amânarea, la un termen nedeterminat, a stabilirii datei la care reclamantul să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă S.C.A.R.

la Chișinău nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată. Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la S.C.A.R. la Chișinău. Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că reclamantul poate depune cererea și la sediul A.N.C., astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a S.R. pentru deblocarea impasului real care a existat în trecut. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte constată că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluționării solicitării acesteia pentru o dată neprecizată.

Totodată, Înalta Curte constată că răspunsul primit de către intimatul-reclamant la solicitarea de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezintă amânarea momentului la care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii, pentru un termen nedefinit, astfel că, atitudinea pârâtului, este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într- un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. l din Legea nr. 5 54/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatei - reclamante. Chiar fără a lua în considerare o cerere făcută în anul 2006, cu privire la care intimatul, atitudinea pârâtului este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. l din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanței de fond. Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte. Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificația „substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține recurentul.

În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la A.N.C., cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la A.R. la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.

În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva Sentinței nr. 1618 din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.