ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2151 din 5 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a anulat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de daune morale, ca netimbrat; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și a respins în rest, acțiunea. Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat autorității pârâte încă din anul 2006 pentru a depune și înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române, conform Legii nr. 21/1991, revenind cu aceeași solicitare la data de 27 noiembrie 2009, însă în ambele situații nu a primit niciun răspuns. În acest context, prima instanță a apreciat că nesoluționarea cererii reclamantului într-un termen de peste 3 ani reprezintă o vătămare în dreptul acestuia de a depune și înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române, conform Legii nr. 21/1991, constituind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.
Capătul de cerere privind acordarea de daune morale a fost anulat ca urmare a faptului că deși i s-a pus în vedere reclamantului, prin rezoluție, să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 39 RON, acesta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite, fiind așadar, incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În ceea ce privește daunele cominatorii, instanța a apreciat că se impune respingerea acestui capăt de cerere având în vedere volumul foarte mare de cereri. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului având ca obiect redobândirea cetățeniei române.
În acest sens, recurentul susține că cererea intimatului nu a fost respinsă, ci urma să fie soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă. De asemenea, recurentul a reluat susținerea făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil. În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul arată că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru următoarele motive: Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.
În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare , adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „ Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil ”. Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate . Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatului-reclamant de soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2151 din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.