ÎCCJ, Decizia nr. 166/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de partaj din 8 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. 2231/2003, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții A.R. și A.Ș., în contradictoriu cu pârâții P.S., A.V., A.L., T.E., A.A. și A.G. A constatat deschisă succesiunea defuncților A.I. și A.M. A stabilit masa succesorală și moștenitorii asupra bunurilor. A luat act că pârâții menționați renunță la cererea reconvențională. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 806 din 19 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A.R. și A.Ș., împotriva încheierii interlocutorii menționate.

Prin decizia nr. 2285 din 22 martie 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești, competența soluționării recursului declarat de reclamanții A.R. și A.Ș., împotriva acestei din urmă hotărâri. S-a reținut că față de obiectul litigiului (partaj succesoral) sunt incidente în cauză prevederile art. 3 pct. 2 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr. 493/2004, în raport cu care competența soluționării recursului este de competența curții de apel. În consecință, în temeiul art. II pct. 3 din legea menționată, a declinat competența de soluționare a recursului, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A.Ș. a declarat recurs. Reclamantul a susținut că decizia atacată este netemeinică și nelegală, din următoarele motive: - instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a respectat art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 65/2004, deși anterior a emis citații și a pus pe rol dosarul, în vederea judecării recursului; - hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Inițial, dosarul a fost pus pe rol în vederea judecării. Ulterior, instanța a declinat competența în favoarea curții de apel, ceea ce constituie motiv de recuzare a instanței, conform art. 27 pct. 7 C. proc.

civ. În cazul menținerii soluției, recurentul a solicitat declinarea competenței, în favoarea Curții de Apel București, care nu și-a spus părerea; - hotărârea este lipsită de temei legal, în raport cu dispozițiile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 65/2004, potrivit cărora cauzele în curs de soluționare, la data schimbării competenței, vor continua să fie judecate de acele instanțe. Recursul urmează a fi respins, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Din dispozițiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că una din condițiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea recursului privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Or, potrivit art. II alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 65/2004: „(2) Căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență. (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se trimit la curțile de apel. Trimiterea dosarelor se face prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților”. Hotărârea de declinare a competenței fiind irevocabilă potrivit normei procedurale menționate, aceasta nu este supusă recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ. Așadar, se constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri determinate de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale. Drept urmare, excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată. În susținerea recursului declarat împotriva hotărârii de declinare a competenței, reclamantul invocă dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 65/2004. Hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 22 martie 2005, ulterior modificării textului invocat de reclamant, prin Legea nr. 493/2004 (M. Of. nr. 1071/18.11.2004). Or, potrivit principiului care guvernează acțiunea normelor de drept procesual în timp, legea de procedură produce efectele în vederea cărora a fost edictată, de la data intrării în vigoare și până la data abrogării acesteia.

Ca atare, instanța a aplicat corect dispoziția procedurală menționată, așa încât criticile formulate în acest sens se constată a fi neîntemeiate. Pe de altă parte, prin art. 3 pct. 2 1 cpc, astfel cum a fost modificat și completat prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 58/2003 și art. I al O.U.G. nr. 65/2004, a fost stabilită și competența curții de apel, ca instanță de recurs, în situații determinate. Or, normele atributive de competență sunt imperative, de ordine publică, așa încât este nulă orice hotărâre pronunțată cu nesocotirea lor. Ca atare, și criticile referitoare la împrejurarea că secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, soluționând recursul, cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a curții de apel, se constată a fi neîntemeiate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva deciziei nr. 2285 din 22 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 7671/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.