ÎCCJ, Decizia nr. 166/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de partaj

din 8 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. 2231/2003,

a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții A.R. și A.Ș., în contradictoriu

cu pârâții P.S., A.V., A.L., T.E., A.A. și A.G.

A constatat deschisă

succesiunea defuncților A.I. și A.M.

A stabilit masa succesorală

și moștenitorii asupra bunurilor.

A luat act că pârâții

menționați renunță la cererea reconvențională.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 806 din 19 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanții A.R. și A.Ș., împotriva încheierii interlocutorii

menționate.

Prin decizia nr. 2285 din 22

martie 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești, competența

soluționării recursului declarat de reclamanții A.R. și A.Ș., împotriva acestei

din urmă hotărâri.

S-a reținut că față de

obiectul litigiului (partaj succesoral) sunt incidente în cauză prevederile art.

3 pct. 2

1

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

65/2004, aprobată prin Legea nr. 493/2004, în raport cu care competența

soluționării recursului este de competența curții de apel.

În consecință, în temeiul art.

II pct. 3 din legea menționată, a declinat competența de soluționare a

recursului, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei din urmă

decizii, reclamantul A.Ș. a declarat recurs.

Reclamantul a susținut că

decizia atacată este netemeinică și nelegală, din următoarele motive:

- instanța a încălcat normele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că nu a respectat art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 65/2004,

deși anterior a emis citații și a pus pe rol dosarul, în vederea judecării

recursului;

- hotărârea pronunțată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină. Inițial, dosarul a fost pus pe rol în

vederea judecării. Ulterior, instanța a declinat competența în favoarea curții

de apel, ceea ce constituie motiv de recuzare a instanței, conform art. 27 pct.

7 C. proc. civ. În cazul menținerii soluției, recurentul a solicitat declinarea

competenței, în favoarea Curții de Apel București, care nu și-a spus părerea;

- hotărârea este lipsită de

temei legal, în raport cu dispozițiile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 65/2004,

potrivit cărora cauzele în curs de soluționare, la data schimbării competenței,

vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Recursul urmează a fi

respins, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Din dispozițiile art. 299 C.

proc. civ., rezultă că una din condițiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ,

pentru exercitarea recursului privește existența unei hotărâri, determinate ca

atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Or, potrivit art. II alin.

(2) și (3) din O.U.G. nr. 65/2004: „(2) Căile de atac se judecă de instanțele

competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

(3) În cazurile prevăzute la

alin. (2), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în

vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, se trimit la

tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

se trimit la curțile de apel. Trimiterea dosarelor se face prin declinarea

competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără

citarea părților”.

Hotărârea de declinare a

competenței fiind irevocabilă potrivit normei procedurale menționate, aceasta

nu este supusă recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.

Așadar, se constată că nu

este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri determinate de lege,

susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Drept urmare, excepția de

inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată.

În susținerea recursului

declarat împotriva hotărârii de declinare a competenței, reclamantul invocă

dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 65/2004.

Hotărârea atacată a fost

pronunțată la data de 22 martie 2005, ulterior modificării textului invocat de

reclamant, prin Legea nr. 493/2004 (M. Of. nr. 1071/18.11.2004).

Or, potrivit principiului

care guvernează acțiunea normelor de drept procesual în timp, legea de

procedură produce efectele în vederea cărora a fost edictată, de la data

intrării în vigoare și până la data abrogării acesteia.

Ca atare, instanța a aplicat

corect dispoziția procedurală menționată, așa încât criticile formulate în

acest sens se constată a fi neîntemeiate.

Pe de altă parte, prin art. 3

pct. 2

1

cpc, astfel cum a fost modificat și completat prin art. I pct.

5 din O.U.G. nr. 58/2003 și art. I al O.U.G. nr. 65/2004, a fost stabilită și

competența curții de apel, ca instanță de recurs, în situații determinate.

Or, normele atributive de

competență sunt imperative, de ordine publică, așa încât este nulă orice

hotărâre pronunțată cu nesocotirea lor.

Ca atare, și criticile

referitoare la împrejurarea că secția civilă și de proprietate intelectuală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi pronunțat o hotărâre lovită de

nulitate, soluționând recursul, cu încălcarea competenței altei instanțe,

respectiv a curții de apel, se constată a fi neîntemeiate.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva deciziei nr. 2285 din 22 martie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în dosarul nr. 7671/2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.