ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Galați, la data de 29 aprilie 2005, reclamanta T.L.

a chemat în judecată pe pârâții

D.G.F.P.

Galați, A.V.A.S. București și SC H.W. SRL Galați, solicitând restituirea

terenului în suprafață de 500 mp situat în, Galați, în incinta fostei SC T. SA.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul solicitat, proprietatea sa,

a fost vândut în anul 2002 de către D.G.F.P. Galați pârâtei SC H.W. SRL în

vederea recuperării unor datorii de la SC T. SA.

Reclamanta

a mai arătat că deși pârâta A.V.A.S. București, ca instituție a statului și

acționar la societatea sus-menționată cunoștea situația financiară a acesteia

și, implicit, starea de încetare de plăți în care se afla, a emis Decizia nr. 166

din 22 martie 2005 prin care a declinat competența de soluționare a notificării

în favoarea SC T. SA.

La

termenul de judecată din 11 octombrie 2005, reclamanta a precizat că obiectul

acțiunii îl reprezintă o contestație formulată împotriva Deciziei nr. 166 din 22

martie 2005 emisă de pârâta A.V.A.S. București, în temeiul Legii nr. 10/200.

Prin

sentința civilă nr. 664 din 31 iulie 2006, Judecătoria Galați a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a

acțiunii, în favoarea Tribunalului Galați.

La Tribunalul Galați, cauza a fost

înregistrată sub nr. 5822/121/2006.

Prin întâmpinare, pârâta SC H.W. SA

Galați a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că

terenul revendicat de reclamantă a fost vândut ia licitație publică de către

D.G.F.P, Galați pentru acoperirea debitelor SC C.C. SA ( fostă SC T. SA

Galați), fiind adjudecat de către numiții P.D. și S.N., cu care a încheiat un

contract de comodat în baza căruia își desfășoară activitatea.

La termenul de

judecată din data de 18 decembrie 2006 reclamanta a solicitat introducerea în

cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei municipiului Galați, precizând că în

situația în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă, solicită

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Pârâta A.V.A.S.

București a invocat excepția tardivității formulării contestației, pe motiv că

decizia a fost atacată după expirarea termenului de 30 zile de la comunicare și

excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât nu are și nici nu a

avut calitatea de proprietar al imobilului iar potrivit Legii nr. 10/2001 nu

are competența de a restitui în natură imobilul și nici de a acorda despăgubiri

bănești.

În cauză

au fost formulate cereri de intervenție în interes propriu de către numiții M.D.,

L.V. și A.C. care au solicitat să se constate că au aceleași drepturi ca și

reclamanta asupra terenului ce formează obiectul litigiului.

Prin

întâmpinare, Primăria municipiului Galați a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive întrucât nu are calitatea de unitate deținătoare, excepția

inadmisibilitătii pe motiv că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de

Legea nr, 10/2001 și excepția netimbrării întrucât acțiunea în revendicare

formulată pe calea dreptului comun este supusă taxei judiciare de timbru

calculată la valoarea terenului revendicat.

Direcția

G.F.P. Galați a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

arătând că Legea nr. 10/2001 nu-i conferă calitatea de unitate deținătoare.

Prin

sentința civilă nr. 580 din 12 martie 2007, Tribunalul Galați a admis în parte

contestația și a dispus anularea Deciziei nr. 166 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S.

București.

A

constatat că reclamanta este

îndreptățită să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în Galați.

A respins

acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu celeiialți pârâți, pentru

lipsa de calitate procesuală pasivă.

Au fost

respinse excepțiile invocate de pârâtele A.V.A.S. București și Primăria

municipiului Galați ca și cererile de intervenție în nume propriu formulate de M.D.,

L.V. și A.C.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a

justificat în cauză atât vocația de a beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, cât și preluarea abuzivă a bunului solicitat - teren

de 500,50 mp - de către stat, în temeiul Deciziei nr. 418 din 05 septembrie 1974

de acceptare a ofertei de donație făcută de autorii săi, autentificată din 19

februarie 1973 și anulată prin sentința civilă nr. 1007/2003 a Judecătoriei

Galați.

S-a reținut că

ternul solicitat, la intrarea în vigoare a Legii speciale se afla evidențiat în

patrimoniul SC T. SA Galați, în prezent SC C.C. SA, societate la care pârâta A.V.A.S.

este acționar majoritar, cu o cotă de 96,77 % din capitalul social.

Pentru

recuperarea creanțelor bugetare datorate de societatea menționată, pârâta D.G.F.P.

a vândut la licitație publică suprafața de 4.680,08 mp teren intravilan, în

care este inclusă și suprafața solicitată de reclamantă prin cererea dedusă

judecății.

În raport

de împrejurările de fapt menționate și de prevederile art. 29 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007, Tribunalul a admis acțiunea reclamantei

în limitele celor dispuse prin dispozitiv.

Apelul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței Tribunalului a fost

respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 413/A din 1 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Galați.

Instanța de

apel a reținut, relativ la motivul de apel privind necompetența Tribunalului

Galați în soluționarea cauzei, că

s

în speță, judecata s-a făcut

legal de instanța de la sediul unității deținătoare, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cât

privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru bunul preluat de stat și imposibil de

restituit care urmează a fi acordate, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

de instituția publică care a efectuat privatizarea, respectiv de pârâta A.V.A.S.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de către pârâta A.V.A.S. București.

Prin Decizia

nr. 1376 din 11 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală,

a

admis recursul, a casat atât decizia atacată, cât și sentința Tribunalului și a

trimis cauza, pentru soluționare în fond, la Tribunalul București, reținând că,

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau,

după caz, dispoziția emisă în baza legii menționate poate fi atacată de

persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității investite cu soluționarea notificării.

După

casare, cauza s fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 28247/3/2009.

Prin

sentința civilă nr. 659 din 04 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a respins,

ca

neîntemeiate, excepțiile privind tardivitatea formulării contestației și a

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.; a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților D.G.F.P. Galați, Municipiului Galați,

prin Primăria Galați și SC H.W. SA; a respins contestația formulată de

reclamanta T.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția G.F.P. Galați,

Municipiului Galați, SC H.W. SA Galați, ca fiind formulată împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată,

contestația formulată de reclamanta T.L., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București și a respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de

intervenienții M.D., L.V. și A.C., ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut următoarele:

Î

n ceea ce privește excepția

tardivității formulării contestației invocată de pârâta A.V.A.S., Tribunalul,

constatând că pârâta nu a tăcut dovada comunicării deciziei către reclamantă, a

reținut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu a început să curgă, astfel încât excepția invocată este neîntemeiată.

Referindu-se

la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de toți pârâții, Tribunalul

a arătat că în cadrul cererilor prin care se contestă o decizie sau dispoziție

emisă în condițiile Legii nr. 10/2001, legitimare procesuală pasivă justifică

numai emitentul deciziei sau dispoziției, întrucât raportul juridic analizat

este cel existent între cel ce a formulat notificarea și entitatea sau unitatea

deținătoare învestită cu soluționarea notificării.

Având în

vedere că emitentul Deciziei nr. 166/2005 este A.V.A.S. București, Tribunalul a

reținut că numai această pârâtă justifică faptul că are calitate procesuală

pasivă în cauză.

Legat de acest

aspect, Tribunalul a reținut că susținerile pârâtei A.V.A.S. în sensul că

această instituție nu are competența legală de a restitui în natură terenul solicitat

și nici de a acorda despăgubiri bănești, sau inexistența calității de

proprietar a imobilului pretins, sunt lipsite de relevanță în ce privește

calitatea procesuală, acestea fiind de fapt temeiurile pentru care A.V.A.S. a

procedat la declinarea competenței de soluționare a notificării către SC T. SA

Galați și care fac obiectul analizei temeiniciei contestației.

Tribunalul a

precizat că analiza deciziei s-a realizat numai în limitele soluției adoptate

de A.V.A.S., fără a proceda la analiza pe fond a notificării, în condițiile în

care, pe de o parte, aceasta nu a primit încă o soluție, iar pe de altă parte,

obiectul cererii reclamantei nu este reprezentat de analiza pe fond a

notificării, ca urmare a refuzului unității notificate de a soluționa contestația.

Așa fiind, Tribunalul

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. și a admis

aceeași excepție cu privire la restul pârâților pentru lipsa de calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul

contestației, Tribunalul a reținut că la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

terenul care formează obiectul notificării reclamantei, potrivit certificatului

de atestare a dreptului de proprietate (fila 68 din dosar), se afla în

patrimoniul SC T. SA Galați, societate neprivatizată, cu capital majoritar de

stat (96,77%).

Ulterior,

SC T. SA Galați și-a schimbat denumirea în SC C.C. SA, societate la care A.V.A.S.

este acționar majoritar, deținând 96,77% din capitalul social.

D.G.F.P.

Galați, pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate de SC C.C. SA, a vândut

la licitație publică suprafața de 4.680,08 mp teren intravilan, în care este

inclusă și suprafața de teren revendicată de reclamantă.

Adjudecarea

s-a făcut în favoarea numiților S.N. și P.D., care, ulterior, au încheiat

contractul de comodat cu SC H.W. SA.

În aceste

condiții, Tribunalul a reținut ca în cauză sunt aplicabile dispozițiile art, 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele deținute la data

intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, societate sau companie

națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar,

vor fi restituite prin decizie sau dispoziție motivată a organelor de conducere

ale unității deținătoare.

Tribunalul a

mai reținut că art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ce ar fi atras

competența A.V.A.S. în soluționarea notificării, nu este incident în cauză

întrucât terenul era deținut, la momentul notificării, de o societate

neprivatizată și care nu era nici în curs de privatizare.

Faptul că

între momentul formulării notificării și judecarea cauzei, unitatea deținătoare

nu mai deține bunul ce face obiectul notificării pentru că a fost executată

silit pentru realizarea unor creanțe fiscale, nu conduce la o altă concluzie

asupra competenței de soluționare a contestației, reprezentând de fapt o

împrejurare care prezintă relevanță în soluția ce se va adopta asupra

notificării.

Tribunalul a

respins cererile de intervenție în interes propriu pe motiv că niciunul dintre

intervenienți nu a dovedit că a formulat notificare cu privire la terenul în

cauză, iar nerespectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii

în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta T.L.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 238/A din 2 iulie

2013, a admis apelul declarat de reclamantă și a dispus schimbarea sentinței Tribunalului

în sensul că a anulat dispoziția din 2005 emisă de A.V.A.S. obligând-o pe

aceasta să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatorii în

temeiul legii speciale pentru imohihd situat în Galați.

Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

Pentru a

dispune astfel, instanța de apel, în raport de probele administrate, a reținut

următoarele:

Imobilul

în litigiu a aparținut numiților B.I. și B.I., iar conform certificatului de

moștenitor din 6 februarie 1973 emis de Notariatul de Stat al Județului Galați,

moștenitorii defunctului B.I. sunt B.I., soție supraviețuitoare și L.M., fiică.

L.M. a decedat

la 20 martie 1999, succesiunea acesteia fiind acceptată conform C.M. din 7

aprilie 1999 de către fiicele acesteia, T.L., M.D. și L.V.

Instanța

de apel a reținut că reclamanta T.L. este singura dintre moștenitoarele

defunctei L.M. care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. astfel

încât aceasta este singura care are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de legea specială.

S-a mai

reținut că imobilul solicitat de reclamantă a fost preluat de stat prin Decizia

nr. 418 din 5 septembrie 1974 emisă de Consiliul Popular al Județului Galați,

prin care s-a acceptat oferta de donație făcută de B.I. și L.Mă., către

Consiliul Popular al Municipiului Galați.

Prin

sentința civilă nr. 1007/2003 pronunțată de Judecătoria Galați s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de donație intervenit cu privire la imobilul

în litigiu între autorii reclamantei și Consiliul Popular al județului Galați.

Instanța de

apel a reținut că reclamanta a probat că preluarea imobilului în litigiu a fost

făcută fără titlu și că este persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile

reparatorii prevăzute de legea specială.

În cauză

s-a dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului, expertul

stabilind că suprafața terenului este de 500,50 mp pe care se află 4

construcții înscrise în cartea funciară proprietatea SC M.T.I. SRL și un șopron

tară pereți de închidere.

Cu privire la

situația juridică a bunului după preluarea de către stat, instanța de apel a

reținut că imobilul s-a aflat în patrimoniul SC T. SA Galați, societate la care

statul era acționar majoritar deținând 96,77 % din capitalul social.

SC T. SA și-a

schimbat denumirea, devenind SC C.C. SA, conform certificatului aflat la fila

189 dîn dosarul Tribunalul Galați.

Aceasta din

urmă a fost executată silit de D.G.F.P. Galați, pentru recuperarea creanțelor

bugetare, fiind vândut la licitație un teren în suprafață de 4.680,08 mp în

care este inclusă și suprafață revendicată de reclamantă, adjudecarea

realizându-se în favoarea unor persoane fizice care figurează și astăzi ca

proprietari.

SC C.C. SA a

intrat în lichidare judiciară, iar prin sentința comercială din 29noiembrie 2007

pronunțată de Tribunalul Galați s-a dispus radierea acestei societăți din

Registrul Comerțului.

Față de

această situație, instanța de apel a reținut că instituția obligată să

soluționeze notificarea este, conform dispozițiilor art. 29 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 10/2001, pârâta A.V.A.S.

Împotriva

deciziei instanței de apel, a declarat recurs pârâta  A.V.A.S., criticând-o ca

fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurenta pârâtă reproșează instanței de apel că în mod greșit a

dispus obligarea sa la emiterea dispoziției cu propunere de măsuri reparatorii

constând în despăgubiri pentru terenul în litigiu, susținând că cel mult putea

fi obligată la soluționarea notificării reclamantei, obligație pe care și-a

îndeplinit-o încă din anul 2005 când a emis Decizia nr. 166/2005 prin care a

declinat competența de soluționare a notificării în favoarea SC T. SA Galați.

Susține că prin anularea deciziei emisă de  A.V.A.S. instanța de apel a

încălcat atât dispozițiile art. 21 cât cele ale art, 29 din Legea nr. 10/2001.

Arată că trimiterea notificării spre soluționare către SC T. SA a fost tăcută

în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 21

din Legea nr, 10/2001, republicată), potrivit cărora competenta de soluționare

a notificării aparține unității deținătoare SC T. SA, care, la intrarea în

vigoare a iegii speciale, era o societate la care statul era acționar majoritar

deținând 96,77% din capitalul social, iar împrejurarea ca această societate se

află în procedura de lichidare judiciară nu are nici o consecința asupra

obligației acesteia de a soluționa notificarea,

Mai

arată că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată,

dacă notificarea este considerată întemeiată de către deținătorul bunului și în

situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acesta este obligat ca

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.

25 alin. (1) din Lege, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv. De asemenea, susține că, potrivit art. 18 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent

în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale, iar societatea care a deținut imobilul are obligația de a soluționa

notificarea. Mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) din Legea nr.

64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, acționarii

nu au dreptul de a interveni în conducerea activității sau în administrarea

averii debitorului aflat sub incidența acestei legi. Susține că instanța de

apel a reținut In mod greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001 întrucât aceste dispoziții se referă numai ia Imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, or

SC

T. SA nu a fost privatizată de A.V.A.S., aceasta fiind o societate la care A.V.A.S.

era doar acționar majoritar.

În concluzie,

susține că împrejurarea că societatea care a deținut imobilul solicitat de

reclamantă a fost radiată nu are nici o consecință asupra obligației acesteia,

prevăzuta de art. 21 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a soluționa

notificarea.

Examinând

decizia recurată, Înalta Cuire constată că soluția pronunțată de instanța de

apel, cuprinsă în dispozitivul deciziei, este corectă, urmând, însă, a înlocui

motivarea acesteia, după cum urmează:

Reclamanta a

învestit instanța de judecată cu o contestație formulată, în temeiul art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, împotriva Deciziei nr. 366 din 22 martie 2005 emisă

de A.V.A.S. București prin care a fost declinată competența de soluționare a

notificării sale privind terenul în suprafață de 500 mp situat în, Galați, în

favoarea SC T. SA Galați.

Cu privire la

situația juridică a terenului solicitat de reclamantă, instanțele de fond și de

apel au reținut, în baza actelor depuse la dosar, că la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, deținătoarea imobilului era SC T. SA Galați, o

societate neprivatizată, cu capital majoritar de stat (96,77%), astfel cum

rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate (fila 68 Dosar

nr. 5822/121/2006 Tribunalul Galați).

Potrivit

adresei emisă de O.R.C. la 26 octombrie 2006 (filele 47-48 Dosar nr. 5822/121/2001

Tribunalul Galați), SC T. SA Galați și-a schimbat denumirea în SC C.C. SA -

societate la care A.V.A.S. este acționar majoritar, deținând 96,77% din

capitalul social.

Pentru

recuperarea unor creanțe bugetare datorate de SC C.C. SA, D.G.F.P. Galați a

vândut ia licitație publică suprafața de 4.680,08 mp teren intravilan, în care

este inclusă și suprafața de teren revendicată de reclamantă. Terenul a fost

adjudecat de numiții S.N. și P.D. care, ulterior, au încheiat un contract de

comodat cu SC H.W. SA, unde aceasta își desfășoară activitatea.

SC C.C.

SA a intrat în lichidare judiciară, iar prin sentința comercială din 29

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați s~a dispus radierea acestei

societăți din Registrul Comerțului.

Instanța

de apel a considerat că în situația radierii unității deținătoare a imobilului

instituția obligată să soluționeze notificarea în sensul de a emite dispoziție

cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru ternul solicitat de

reclamantă este A.V.A.S. București, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte

constată că, în condițiile în care unitatea deținătoare a imobilului nu și-ar

fi pierdut capacitatea procesuală de folosință pe parcursul soluționării

pricinii ca urmare a radierii ei de la Registrul Comerțului, acesteia îi

revenea, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art.

20 alin. (1)), obligația de a soluționa notificarea reclamantei.

Calitatea de

entitate competentă să emită dispoziția motivată de soluționare a notificării

decurge din dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, chiar în

condițiile în care terenul solicitat de reclamanta prin notificare era deja

înstrăinat, date fiind prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care

dispun: „(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor

înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4).”

Pentru o

astfel de ipoteză a radierii persoanei juridice învestite cu soluționarea

notificării produsă după intrarea în vigoare a legii speciale, Legea nr. 10/2001

nu conține o dispoziție expresă, Insă se constată că pentru situația încetării

activității persoanei juridice anterior intrării în vigoare a legii

reparatorii, la art. 4 alin. (1) (din Titlul I al Legii nr. 247/2005 se prevede

în următorul sens:

(1) în cazul

în care, ia data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială

prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, și-a

încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii

de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea

de acționar la respectiva societate comercială.

Drept

urmare, ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, înalta Curte constată că

nimic nu se opune ca și în cazul în care momentul încetării activității

persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1) (fost art. 20 alin. (1) se

plasează după intrarea în vigoare a legii și, mai mult decât atât, după

învestirea sa cu soluționarea unei notificări formulate cu respectarea

dispozițiilor legale, soluționarea notificării să revină și în acest caz

aceleiași entități ca cea indicată prin norma citată, deoarece, altfel,

subiectul pasiv al raportului de restituire nu ar putea fi identificat, ceea ce

este inacceptabil din perspectiva art. 3 C. civ. 1864.

Nu pot

fi reținute astfel criticile recurentei pârâte referitoare la greșita obligare

a A.A.A.S.  să emită decizie cu propunere de măsuri reparatorii în soluționarea

notificării reclamantei pe motiv că la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001

imobilul se afla în patrimoniul SC T. SA care era o societate cu capital

majoritar de stat, A.V.A.S. fiind acționar minoritar, iar faptul că societatea

deținătoare a imobilului a intrat în faliment

11

nu

are nicio consecință asupra obligației acesteia, prevăzută de art. 21 și

art,26 din Legea nr. 10/2001, de a soluționa notificarea reclamantei.

Ca

atare, prin analogia legii, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competența

soluționării notificării reclamantei revine acționarului în numele statului la

fosta societate SC C.C. SA ( fostă SC T.SA) anume, A.V.A.S. care a avut

calitatea de acționar majoritar cu o cotă de participație de 96,779700%, astfel

cum rezultă din adresa emisă de către O.N.R.C. (filele 47 și 48 Dosar nr. 5822/121/2006

Tribunalul Galați).

Prin

urmare, acestei pârâte îi revine, în circumstanțele spetei, obligația de a

emite dispoziție motivată privind masurile reparatorii solicitate de reclamantă

prin notificare - pentru terenul în suprafață de 500 mp situat în Galați,

situat în incinta fostei SC T. SA Galați.

Pentru

considerentele arătate, care se substituie celor reținute de instanța de apel,

cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că se impune păstrarea soluției

adoptată de instanța de apel și, totodată, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 238/A

din 2 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 februarie 2014.