ÎCCJ, Decizia nr. 227/2005

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de partaj din 8 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2231/2003, Judecătoria Moreni a admis acțiunea formulată de reclamanții A.Ș. și A.R., în contradictoriu cu pârâții P.S., A.V., A.L., T.E., A.A. și A.G., a constatat deschisă succesiunea defuncților A.I. și A.M., a stabilit masa succesorală și moștenitorii cu vocație succesorală. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 806 din 19 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii interlocutorii menționate. Prin decizia nr. 2285 din 22 martie 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declinat, în favoarea Curții de Apel Ploiești, competența soluționării recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei pronunțate în apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul A.Ș. a declarat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, în Complet de 9 judecători, a respins recursul, ca inadmisibil, prin decizia nr. 166 din 6 iunie 2005. La data de 8 iunie 2005, reclamantul A.Ș. a formulat cerere prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 166 din 6 iunie 2005, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, cu referire la art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 65/2004. Totodată, decizia atacată este nelegală, instanța pronunțându-se cu neobservarea dispozițiilor art. 158 C. proc. civ. În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție. Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”. O instanță recurs evocă fondul, atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare. În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul declarat de aceeași parte a fost respins, ca inadmisibil. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de reclamantul A.Ș. privind revizuirea deciziei nr. 166 din 6 iunie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 84/2005, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.