ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 227 din 11 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul75/COM/2005, s-a admis apelul declarat de pârâta SC R. SRL Slatina împotriva sentinței nr. 796 din 17 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2802/2004, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC E.U. și intimata - intervenientă SC E.P. SRL Târgu Mureș. Sentința apelată a fost schimbată în sensul că s-a respins acțiunea, iar intimata-reclamantă a fost obligată la 132.115.500 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr. 3210 din 10 august 2003 având ca obiect proiectarea, execuția, livrarea, asistența tehnică, montajul și punerea în funcțiune a liniei tehnologice de pregătire chimică a suprafețelor de vopsire în câmp electrostatic cu vopsele de tip pulberi pentru profile de aluminiu și din oțel. Acest contract era unul cu execuție succesivă, conținând drepturi și obligații corelative pentru fiecare dintre părți, plata urmând a se face în tranșe, pe faze de lucrări. Apelanta a invocat excepția de neexecutare a contractului, ceea ce constituie mijlocul de apărare pe care îl are la îndemână partea căreia i se cere executarea obligației ce îi revine, fără ca partea cealaltă să își fi executat propria obligație.
Instanța de apel, în raport de probele administrate, a reținut că intimata nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contract, în sensul că a furnizat o instalație de un alt tip decât cel prevăzut în contract, care nu corespunde parametrilor cantitativi și calitativi și care, la punerea în funcțiune nu realiza parametrii înscriși în anexa 3 pct. 3 paragraf C/c1 și c2 din contract. Instanța de apel a reținut că nu numai la punerea în funcțiune, dar nici ulterior, după schimbarea unui filtru și nici în prezent instalația de preparare a apei demineralizate nu realizează o conductivitatea proiectată. În plus, și lipsa instalației de cernere, fluidizare și recirculare a pulberilor, cu care trebuia dotată cabina de vopsire conduce la o funcționare neconformă a întregului sistem și implicit la pierderi financiare.
Totodată, capacitatea rezervorului de pulbere este subdimensionată. Cu ocazia efectuării expertizei tehnice s-a mai constatat că nu toate echipamentele, instalațiile și utilajele descrise în documentația tehnică sunt asamblate la sediul apelantei, că instalația, așa cum a fost preluată de beneficiar prin procesul verbal de punere în funcțiune din 24 ianuarie 2004 funcționa, însă nu conform parametrilor impuși prin clauzele contractuale. Pentru aceste motive, precum și pentru faptul că lipsește și documentația tehnică, ce nu a fost predată de către furnizor beneficiarului, instanța de apel a reținut că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractule asumate, fapt ce a îndreptățit refuzul la plată a unor facturi emise de intimata reclamantă.
Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs SC. Ea a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond menținerea sentinței nr. 796 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Slatina, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală deoarece s-a reținut în mod greșit că s-ar fi furnizat un alt tip de instalație decât cea prevăzută în contract și că nu ar fi asigurat un senzor de nivel al pulberilor la recipientul de alimentare al pistoanelor, pentru ca instalația să funcționeze în regim continuu. Recurenta susține că tot în mod greșit s-a reținut și că apa demineralizată avea caracteristici care afectau calitatea producției și că aceasta ar fi culpa recurentei deși apelanta a modificat softwear-ul instalației.
Recurenta consideră că nu este vorba despre excepția de neexecutare a contractului și de refuzul de plată a facturilor, atât timp cât facturile au fost acceptate și chiar achitate parțial, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor. Recurenta consideră că apelanta îi datorează suma de 46.000 EURO, sumă restantă din ultimele două facturi acceptate. Recurenta a mai arătat că din februarie 2004 nu a mai avut acces în incinta SC R. SRL Slatina, motiv pentru care nu a mai avut posibilitatea să monteze senzorul de pulberi la instalația de vopsire. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea sau greșita aplicare a legii se referă la situațiile în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței dar pe care le încalcă, în litera sau în spiritul lor, sau le aplică greșit, în sensul că interpretarea pe care le-o dă este prea extinsă ori prea restrânsă ori cu totul eronată.
În cauza de față, nu rezultă că instanța de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, recurenta nici nu indică textele de lege ce ar putea să cadă sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci doar reiterează susținerile din fața instanțelor de fond și de apel, criticile acesteia fiind, mai curând, unele de netemeinicie și nu de nelegalitate. Analizând hotărârea atacată se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în raport de situația de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate în cauză și, în special, a expertizei întocmită de expertul chimist la dosarul nr. 75/COM/2005 al Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Faptul că, din punct de vedere electric, linia este funcțională, conform expertizei întocmită de expertul din această specialitate, nu are nici o relevanță, atât timp cât partea electrică este numai un element al ansamblului contractat și care trebuie, în întregul lui, să respecte parametrii tehnici și să răspundă scopului pentru care a fost achiziționat. Este nerelevant că instalația funcționează din punct de vedere electric, atâta vreme cât linia tehnologică de pregătire chimică a suprafețelor de vopsire în câmp electrostatic cu vopsele de tip pulberi pentru profile de aluminiu și din oțel nu produce ceea ce trebuie să producă, la parametrii contractuali, așa cum constată expertul din domeniul chimie industrială.
Cât privește plata parțială și nu integrală a facturilor, acest fapt face tocmai dovada că intimata a înțeles să uzeze de excepția de neexecutare a contractului. Rezultă deci că în mod corect instanța de apel a dat eficiență excepției de neexecutare a contractului și a pronunțat o soluție legală și temeinică, în deplin acord cu probele administrate în cauză. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 7.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E. UNGARIA împotriva deciziei nr. 227 din 11 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul 75/COM/2005, ca nefondat și va fi obligată recurenta la 7.000 RON cheltuieli de judecată către intimata – pârâtă SC R. SRL Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. UNGARIA împotriva deciziei nr. 227 din 11 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 7.000 RON cheltuieli de judecată către intimata – pârâtă SC R. SRL SLATINA. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică azi 20 septembrie 2006
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.