ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2041/2007

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10696 din 12 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.F.I. BUCUREȘTI împotriva pârâtei SC E.C. SRL București, cu motivarea că reclamanta nu și-a dovedit cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 28.690,84 dolari S.U.A. reprezentând 15.727,15 dolari S.U.A. restanță la cote aport și 12.963,69 dolari S.U.A., penalități pentru perioada 1999 – 31 martie 2002 și evacuarea pârâtei din spațiul situat în str. Străduinței București. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins prin decizia civilă nr. 196 din 10 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Ca urmare a recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii s-a pronunțat decizia nr. 5772 din 2 decembrie 2005 de către Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului. După casare cauza s-a înregistrat la nr. 30853/1/2004 pe rolul Secției a VI-a comercială de la Curtea de Apel București și s-a soluționat prin decizia nr. 479 din 27 septembrie 2006, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței nr. 10696/2003, admiterii, în parte, a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 11.849,17 dolari S.U.A. cu titlu de chirie pentru perioada aprilie 2000 – mai 2001; celelalte capete de cerere privind evacuarea pârâtei, plata chiriei pentru perioada iunie – iulie 2001, majorări și penalități de întârziere, au fost respinse.

Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că între părți s-au desfășurat raporturi juridice de locațiune pe perioada aprilie 2000 – mai 2001, dar pârâta nu a achitat chiria în cuantum de 11.849,17 dolari S.U.A.. Pentru perioada iunie – iulie 2001, respectiv până la încheierea procesului verbal de predare, primire a spațiului, 13 iulie 2001, curtea a apreciat că pârâta nu datorează chirie deoarece pârâta a denunțat contractul notificând-o în acest sens pe reclamantă, însă reclamanta a refuzat să preia spațiul până în luna iulie 2001. Pretențiile reclamantei privind penalități și majorări de întârziere au fost respinse deoarece închirierea s-a făcut în baza fișei de calcul nr. 8329 din 12 aprilie 2000 și nu în baza unui contract de închiriere în care să se stipuleze penalități sau majorări de întârziere pentru neplata la termen a chiriei; în consecință locatorul nu poate stabili unilateral plata penalităților și a majorărilor.

Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 479/2006 criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea ei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 16.841,67 dolari S.U.A. reprezentând chirie (cota de aport) pentru lunile iunie – iulie 2001 și penalități, majorări (daune moratorii) de întârziere pentru perioada 2000 – 28 februarie 2002. În motivarea recursului se susține, în esență, că pârâta datorează penalități și majorări de întârziere în temeiul Hotărârii Consiliului General al Primăriei Municipiului București nr. 221/1998 – art. 3, coroborate cu dispozițiile art. 998 – 999 și 1073 C. civ.

De asemenea, reclamanta susține că în mod nelegal curtea a apreciat că predarea, primirea spațiului s-a făcut abia în luna iulie 2001 din culpa reclamantei deoarece din corespondența părților, adresele nr. 089 din 24 aprilie 2001; nr. 9064 din 21 mai 2001 și nr. 11645 din 29 mai 2001 rezultă că din culpa pârâtei nu s-a predat spațiul căci deși a făcut cunoscut reclamantei că nu mai ocupă spațiul, pârâta nu a propus o dată pentru predarea, primirea spațiului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că pârâta a ocupat spațiul din str. Străduinței București în baza fișei de calcul nr. 8329 din 12 aprilie 2000, iar predarea – primirea spațiului s-a făcut abila la data de 13 iulie 2001 din culpa reclamantei care a refuzat preluarea spațiului deși pârâta îi comunicase la data de 24 aprilie 2001 că a renunțat la folosirea spațiului; refuzul reclamantei de a prelua spațiul în perioada aprilie – iulie 2007 motivat de faptul că în imobil se aflau obiecte de mobilier aparținând unui terț (SC C.A. SA), așa cum rezultă din corespondența părților, nu este imputabilă pârâtei și în consecință acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel reținând legal că pârâta datorează chiria numai pe perioada aprilie 2000 – mai 2001, incluzându-se și perioada de preaviz, în temeiul art. 1436 C. civ.

Cu privire la plata penalităților și majorărilor de întârziere, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, în recurs reclamanta indică temeiuri de drept dispozițiile art. 998; 999 și 1088 C. civ., deoarece în acțiune a indicat temei de drept Hotărârea C.G.M. București nr. 59/1997 și dispozițiile art. 1073 C. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 316 coroborate cu dispozițiile art. 294 C. proc. civi., nu se poate schimba temeiul de drept în recurs. Pentru ca pârâta să poată fi obligată la plata penalităților și majorărilor de întârziere ar fi trebuit ca în înscrisul în baza căruia s-a închiriat spațiul, fișa de calcul să se stipuleze expres că neplata la termen a chiriei atrage plata de penalități sau majorări de întârziere, însă în lipsa acestei clauze din fișa de calcul, reclamanta nu poate pretinde penalități sau majorări de întârziere, stabilite în mod unilateral, cum în mod legal a apreciat și instanța de apel.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. București împotriva deciziei nr. 479 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.