ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 479/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 27 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1164/P/2005, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul R.I. împotriva sentinței penale nr. 10 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 10 din 17 februarie 2004, pronunțată în dosar nr. 271/P/2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca fiind neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.I., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 27 mai 1996 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în dosar nr. 28/P/196 și l-a obligat la plata sumei de 400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că, prin rezoluția din 27 mai 1996, pronunțată în dosar nr. 28/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații Ș.Ș., V.G. și A.C., toți judecători la Tribunalul Gorj, întrucât s-a constatat că nu sunt indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, prevăzută de art. 289 C. pen. și 248 C. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat mai multe plângeri petentul, în 1998, 2002 și trei plângeri în anul 2003, plângerea ce face obiectul cauzei fiind formulată în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. Sentința a fost atacată cu recurs de către petent, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2530 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1352/2004 și când a fost obligat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentința pronunțată de instanța de fond a fost atacată cu cerere de revizuire de către petent, cu motivarea că instanțele nu au avut dovada certă a faptului că ministrul justiției nu a avizat acțiunea penală a celor trei judecători. Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârea pronunțată, în raport de motivele invocate de revizuient și dispozițiile legale în materie, Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, în cazurile expres prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.

Motivele invocate de către revizuient, nu sunt dintre cele prevăzute de dispozițiile legale arătate mai sus, acestea putând fi eventual invocate în căile ordinare de atac și unde au fost de altfel invocate, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond fiind respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri, petentul revizuient a formulat recurs, susținând că instanța de fond, ce a analizat cererea de revizuire, deși a admis la termenul din 3 octombrie 2005 cererea sa de a fi depusă la dosar adresa nr. 2579/G/1995 semnată de Ministrul Justiției, nu a administrat această probă, „prin care să se facă deci dovada certă că cel vinovat de neînceperea urmăririi penale împotriva celor trei judecători se face Ministrul Justiției care a semnat această adresă” și în baza căreia instanța de recurs a respins în mod eronat recursul său împotriva sentinței penale nr. 10/2004 a Curții de Apel Craiova, ce face obiectul revizuirii. Examinând recursul declarat de petentul revizuient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând: a) descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; c) declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei a hotărârii a cărei revizuire se cere; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, petentul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., susținând că de la dosarul de fond lipsește adresa semnată de ministrul justiției, pe baza căreia s-a adoptat de către procuror soluția de neîncepere a urmăririi penale a celor trei judecători, menținută de instanțe. Pentru a fi incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar să se invoce fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; or, în speță, împrejurarea privind neavizarea cercetării penale a celor trei judecători intimați, de către ministrul justiției, a fost avută în vedere de instanțe atunci când s-au pronunțat atât pe fondul plângerii împotriva rezoluției procurorului cât și în recurs.

Faptul că înscrisul în materialitatea lui nu se află la dosarul cauzei nu înseamnă că împrejurarea atestată nu a fost cunoscută de instanță, atâta vreme cât la dosar există adresa nr. 22531/6867/1995 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și adresa nr. 6697473125/IG/M/2003 a Ministerului Justiției, D.I.G., ce fac referire directă la conținutul adresei nr. 2579/G/1995 emisă de Ministrul Justiției. Mai mult, soluțiile pronunțate se întemeiază exclusiv pe lipsa avizului ministrului justiției, ca o condiție ce împiedică punerea în mișcare a urmăririi penale. Pe de altă parte, cererea petentului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea solicitării de către instanță a adresei nr. 2579/G/1995 emisă de Ministrul Justiției, nu este întemeiată, întrucât obligația de a prezenta acest înscris în procedura plângerii împotriva rezoluției procurorului îi revenea petentului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., care prevăd că „instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate”. Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul, că la data de 21 ianuarie 2004, când a fost formulată plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 271/P/2004 al Curții de Apel Craiova, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 10 din 17 februarie 2004, ce face obiectul revizuirii, răspunderea penală a intimaților pentru infracțiunile reclamate, art. 289 și art. 248 C. pen., era prescrisă, fiind împlinit atât termenul de prescripție generală (5 ani) prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cât și cel de prescripție specială (7 ani și 6 luni), prevăzut de art. 124 C. proc.

pen., calculate evident în raport cu data săvârșirii faptei, respectiv 8 aprilie 1994 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 202 a Tribunalului Gorj. În atare situație, instanța de fond, pronunțând sentința penală nr. 10 din 17 februarie 2004, trebuia să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale și să constate existența altei condiții prevăzute de lege care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, cea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., în afara celei prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., avută în vedere la emiterea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale criticate.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., invocat de petent, pentru a fi incident este necesar ca împrejurarea că un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, să fie constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce evident nu există în cauză, ci se tinde a se dovedi. Ca atare, cum aspectele invocate nu se regăsesc în dispozițiile legale menționate iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică, recursul petentului revizuient va fi respins ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.I. împotriva sentinței penale nr. 104 din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2006.