ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6365/2004

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2753 din 20 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr. 1709/2004, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.T. împotriva sentinței penale nr. 15 din 3 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. A fost obligat recurentul petent la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt: Petentul parte vătămată A.T., a sesizat organele de urmărire penală, prin care a solicitat efectuarea cercetărilor împotriva președintelui Judecătoriei Caracal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu a urmărit executarea unei hotărâri judecătorești și față de executorii judecătorești R.V.

și N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece au întocmit proces-verbal nr. 580/E/1994 din 8 mai 1995 în care au făcut mențiuni necorespunzătoare realității. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluția nr. 312/ P din 16 septembrie 2003, apreciind că nu s-a săvârșit nici una din infracțiunile arătate, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul s-a plâns organului ierarhic superior, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 5507/II/2 din 30 octombrie 2003, a respins plângerea acestuia.

În aceste condiții petentul în baza prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., s-a adresat instanței de judecată solicitând desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale, motivând că măsura este nelegală și netemeinică. Astfel instanța de fond investită cu soluționarea cauzei, analizând actele dosarului, a dispus prin sentința penală nr. 15 din 3 aprilie 2004, în sensul respingerii plângerii ca nefondate. Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, reiterând necesitatea casării rezoluției de neînceperea urmăririi penale, susținând vinovăția celor împotriva cărora s-a plâns. Analizând lucrările dosarului se constată că, executarea sentinței civile nr. 2911/1993 a Judecătoriei Caracal, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale împotriva cărora acesta de altfel nu a înțeles să se plângă pe calea contestației la executare în situația în care ar fi fost nemulțumit.

De altfel atât magistratul, cât și executorii și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu fără a leza interesele părții vătămate. Ca atare, atâta timp cât cu prilejul actelor premergătoare, organul de cercetare penală nu a identificat indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din 16 septembrie 2003. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, contestatorul A.T. solicitând admiterea contestației, casarea deciziei și rejudecarea recursului. Susține că, persoanele împotriva cărora s-a plâns au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 296 C. pen., astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală.

Înalta Curte examinând motivele invocate de contestator prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, o cale de anulare pentru vicii, nulități relativ la actele de procedură. Motivul contestației nu îl poate constitui însă o nulitate care ar privi fondul cauzei. Ținând seama de caracterul ei de cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi folosită numai în cazuri cu totul deosebite, asigurându-se în acest fel consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită conform legii. b) când partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i), cu privire la care existau probe la dosar. d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se înscriu în cazurile limitativ prevăzute de lege. Astfel, la termenul de judecată din 20 mai 2004, recurentul A.T. a fost prezent, având posibilitatea să-și susțină recursul declarat, să analizeze toate motivele de nelegalitate sau de netemeinicie ale hotărârii instanței de fond. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 392 C. proc. pen., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.T. împotriva deciziei penale nr. 2753 din 20 mai 2004, ca nefondată. În temeiul art. 192 C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A.T. împotriva deciziei penale nr. 2753 din 20 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe contestator la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2004.