ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6365/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6365/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în
anulare de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2753
din 20 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul
penal nr. 1709/2004, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul
A.T. împotriva sentinței penale nr. 15 din 3 martie 2004, pronunțată de Curtea
de Apel Craiova.
A fost obligat recurentul
petent la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt:
Petentul parte vătămată
A.T., a sesizat organele de urmărire penală, prin care a solicitat efectuarea
cercetărilor împotriva președintelui Judecătoriei Caracal pentru săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de
art. 246 C. pen., întrucât nu a urmărit executarea unei hotărâri judecătorești
și față de executorii judecătorești R.V. și N.I., pentru săvârșirea
infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece au
întocmit proces-verbal nr. 580/E/1994 din 8 mai 1995 în care au făcut mențiuni
necorespunzătoare realității.
Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Craiova, prin rezoluția nr. 312/ P din 16 septembrie 2003, apreciind că
nu s-a săvârșit nici una din infracțiunile arătate, a dispus neînceperea
urmăririi penale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la
art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluții,
petentul s-a plâns organului ierarhic superior, respectiv Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 5507/II/2 din 30 octombrie
2003, a respins plângerea acestuia.
În aceste condiții petentul
în baza prevederilor art. 278
1
C. proc. pen., s-a adresat instanței
de judecată solicitând desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale,
motivând că măsura este nelegală și netemeinică.
Astfel instanța de fond
investită cu soluționarea cauzei, analizând actele dosarului, a dispus prin
sentința penală nr. 15 din 3 aprilie 2004, în sensul respingerii plângerii ca
nefondate.
Împotriva acestei hotărâri,
petentul a declarat recurs, reiterând necesitatea casării rezoluției de
neînceperea urmăririi penale, susținând vinovăția celor împotriva cărora s-a
plâns.
Analizând lucrările
dosarului se constată că, executarea sentinței civile nr. 2911/1993 a
Judecătoriei Caracal, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale împotriva
cărora acesta de altfel nu a înțeles să se plângă pe calea contestației la
executare în situația în care ar fi fost nemulțumit.
De altfel atât magistratul,
cât și executorii și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu fără a
leza interesele părții vătămate.
Ca atare, atâta timp cât cu
prilejul actelor premergătoare, organul de cercetare penală nu a identificat
indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, în conformitate cu
prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1)
lit. d) C. proc. pen., corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin
rezoluția din 16 septembrie 2003.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat contestație în anulare, contestatorul A.T. solicitând admiterea
contestației, casarea deciziei și rejudecarea recursului. Susține că,
persoanele împotriva cărora s-a plâns au săvârșit infracțiunea prevăzută de
art. 296 C. pen., astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este
nelegală.
Înalta Curte examinând
motivele invocate de contestator prin prisma dispozițiilor art. 386 și
următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată pentru
următoarele considerente:
Contestația în anulare este
o cale extraordinară de atac, fiind un remediu procesual prin care se pot repara
erori de neînlăturat pe alte căi, o cale de anulare pentru vicii, nulități
relativ la actele de procedură. Motivul contestației nu îl poate constitui însă
o nulitate care ar privi fondul cauzei.
Ținând seama de caracterul
ei de cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi folosită
numai în cazuri cu totul deosebite, asigurându-se în acest fel consolidarea
principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Potrivit dispozițiilor art.
386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face
contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare
a părții pentru termenul la care s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită
conform legii.
b) când partea dovedește că,
la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în
imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această
împiedicare.
c) când instanța de recurs
nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute
în art. 10 lit. f) – i), cu privire la care existau probe la dosar.
d) când împotriva unei
persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În cauza supusă analizei,
Înalta Curte constată că motivele invocate nu se înscriu în cazurile limitativ
prevăzute de lege.
Astfel, la termenul de
judecată din 20 mai 2004, recurentul A.T. a fost prezent, având posibilitatea
să-și susțină recursul declarat, să analizeze toate motivele de nelegalitate
sau de netemeinicie ale hotărârii instanței de fond.
Față de cele menționate mai
sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 392 C. proc. pen., va
respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.T. împotriva
deciziei penale nr. 2753 din 20 mai 2004, ca nefondată.
În temeiul art. 192 C. proc.
pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulată de A.T. împotriva deciziei penale
nr. 2753 din 20 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă pe contestator la
plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 29 noiembrie 2004.