ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1552/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1245/P/2004 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.A. împotriva rezoluției de la 24 martie 2003, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata O.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. A fost obligat petentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: S-a constatat că la 2 noiembrie 2002, petentul T.A. a formulat plângere împotriva intimatei O.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că intimata în calitate de judecător la Judecătoria Craiova a pronunțat sentința civilă nr. 15901/2000, pe baza unei hotărâri judecătorești false, fiind dezavantajat în litigiul avut cu SC R.I. SRL Craiova. Prin rezoluția de la 24 martie 2003 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata judecător, cu motivarea că sentința civilă pe care s-a bazat soluția dată de intimată în dosarul nr. 18222/2000 nu a fost falsificată în vreun fel. Împotriva rezoluției dată de parchet a formulat plângere petentul, pe care a motivat-o în mod trivial la adresa judecătorilor de pe raza Curții de Apel Craiova, însă nu s-a prezentat în fața instanței pentru a o susține, cu toate că i s-a respins cererea de recuzare a întregii instanțe.

Pe fond, analizând plângerea și rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, că actele procurorului au fost corect întocmite și reflectă adevărul pe baza probelor administrate și în consecință a respins plângerea, ca nefondată, petentul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul T.A., fără a arăta în scris motivele. La dosarul cauzei s-a depus o cerere prin care petiționarul recuză toți judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de petiționarul T.A., aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.” În conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „În România funcționează o singură instanță supremă, denumită Înalta Curte de Casație și Justiție, cu personalitate juridică și cu sediul în capitala țării.” Dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc.

pen., prevăd că „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător și se soluționează de instanța ierarhic superioară.” Așa cum rezultă din conținutul prevederilor legale arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție este singura instanță supremă a României, situându-se în vârful ierarhiei instanțelor judecătorești. În condițiile în care cererea de recuzare formulată de petiționarul T.A. vizează toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta este inadmisibilă, față de imposibilitatea soluționării unei astfel de cereri, în situația în care nu mai există nici o altă instanță ierarhic superioară, instanței supreme, împrejurare în care formularea cererii care are un asemenea obiect este în contradicție cu prevederile legale, ce caracterizează competența soluționării lor în sistemul judiciar român.

Analiza condiției de admisibilitate a judecării cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiției primează în raport cu aceea a indicării concrete a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, condiție care nici aceasta nu este îndeplinită, cererea neconformându-se dispoziției legale, ceea ce conduce la inadmisibilitatea cererii de recuzare formulată de petiționar. Examinând recursul declarat de petiționarul T.A. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond din oficiu potrivit art. 385 6 C. proc. pen. și cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 343 alin. (1) C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept. Dispoziția cuprinsă în art. 354 C. proc. pen., menționează faptul că hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul. Legiuitorul român a prevăzut în mod concret conținutul expunerii hotărârii judecătorești în art. 356 C. proc.

pen., respectiv aceasta trebuie să cuprindă: a) datele privind identitatea părților; b) descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare; c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză. În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea; d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză. În conformitate cu art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Din expunerea sentinței pronunțată de instanța de fond rezultă că aceasta nu a analizat criticile formulate de petiționar în raport cu rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul O.I.

de la Judecătoria Craiova pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen., motivarea hotărârii cuprinzând doar o apreciere generică, în sensul că plângerea este neîntemeiată, deoarece actele procurorului au fost corect întocmite și reflectă adevărul pe baza probelor administrate. Înalta Curte consideră că prima instanță avea obligația ca din oficiu să examineze cauza prin corelarea dispozițiilor speciale referitoare la plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată cu cele generale privind deliberarea și conținutul expunerii hotărârii pronunțate și aplicarea lor la condițiile concrete, în scopul rezolvării corecte a fondului cauzei, ceea ce instanța de fond nu a făcut, pronunțând o soluție, fără a fi argumentată punctual raport cu rezoluția dată de parchet și probele care au condus la susținerea ei.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale menționate, fiind incident cazul de casare stipulat de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționarul T.A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova care va face aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., art. 343 alin. (1), art. 354 și art. 356 din același cod, în condițiile concrete, precum și tuturor prevederilor legale pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de petiționarul T.A. Admite recursul declarat de petiționarul T.A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2005.