ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2530/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, așa cum rezultă din adresele din 24 septembrie 1998, 28 noiembrie 2002, 24 februarie 2003, 21 aprilie 2003 și 21 mai 2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin rezoluția din 27 mai 1996, pronunțată în dosarul nr. 28/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ș.S., V.G. și A.C., toți judecători la Tribunalul Gorj, întrucât s-a constatat că nu sunt indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual și abuz în serviciu prevăzute de art. 289 și art. 248 C. pen.

Împotriva acestei soluții, petiționarul R.I. a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia.

Examinând legalitatea rezoluției parchetului, prima instanță, a reținut că, din probele administrate în cauză s-a constatat că nu sunt indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, respingând ca nefondată plângerea formulată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționarul R.I., care a solicitat în esență admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea plângerii și infirmarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză, reținând dosarul spre soluționare.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că soluțiile instanței de fond și ale organelor de urmărire penală sunt legale și temeinice, însă pentru alte considerente, decât cele reținute de prima instanță.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în situația în care lipsește avizul organului prevăzut de lege.

Or, în cauza de față, este de necontestat că, făptuitorii vizați de petiționar în plângerea formulată au calitatea de judecători, iar potrivit dispozițiilor legale în materie, judecătorii nu pot fi cercetați sau trimiși în judecată fără avizul ministrului justiției, pentru faptele săvârșite în legătură cu exercițiul activității lor profesionale.

De asemenea, este de necontestat că, faptele reclamate de petiționar sunt pretins săvârșite în legătură cu exercițiul activității profesionale de judecător, a făptuitorilor Ș.S., V.G. și A.C.

Așa fiind, cum ministrul justiției nu a avizat favorabil cercetarea judecătorilor mai sus menționați pentru faptele reclamate, în mod judicios, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța a respins plângerea formulată prin sentința atacată în recursul de față.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I. împotriva sentinței penale nr. 10 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.