ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 40 din 13

februarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.A.

împotriva rezoluției

procurorului din data

de 24 martie 2005, dată în dosarul nr. 63/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

fiind obligat petentul la

plata sumei de 10 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

1.

Pentru a decide

astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată la această

instanță la data de 8 ianuarie 2008, petentul G.A. a formulat plângere penală

împotriva judecătorului B.T. de la Tribunalul Gorj, secția penală și procurorilor

C.J. și D.I., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru infracțiunile

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită

de art. 246 C. pen., iar cu privire la procurorul D.I. și pentru

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.

pen.

Petentul a arătat că este nemulțumit că magistratul judecător B.T. i-a

respins plângerea formulată împotriva unei rezoluții a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj, iar magistratul procuror C.J. a pus concluzii de respingere a

plângerii ca nefondată.

Totodată, magistratul procuror D.I. a reținut, în ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală pe care a adoptat-o în dosarul nr. 382/P/1995, la data

de 14 aprilie 1997, că petentul ar fi fost

condamnat

penal prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a

Judecătoriei

Tg. Cărbunești la pedeapsa de 80.000 lei amendă, fapt nereal.

2.

Prin rezoluția nr. 63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispozițiile

art. 228 alin. (5) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.T. și C.J. pentru

infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., precum și față

de magistratul D.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C.

pen.

În motivarea rezoluției s-a arătat că pronunțarea unei hotărâri

judecătorești nefavorabile uneia din părțile dintr-un litigiu dedus judecății

(sentința penală nr. 466 din 21 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3052/2004

al Tribunalului Gorj), nu poate să constituie temei al răspunderii penale a

judecătorului care a pronunțat o asemenea hotărâre sau a procurorului care a

pus concluzii în cauza respectivă.

În ceea ce-l privește pe magistratul procuror D.I., s-a precizat că la

dosarul nr. 382/P/1995, în cuprinsul ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală, s-a menționat că prin sentința penală

nr.

1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, numitul G.A. (care a

avut calitatea de parte vătămată și învinuit în dosarul nr. 382/P/1995 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj) ar fi fost condamnat la 80.000 lei

amendă, iar V.I. (învinuită în cauza penală), ar fi fost condamnată la 60.000

lei amendă pentru infracțiunile de lovire comise la 22 iulie 1994.

Magistratul procuror a susținut că a

făcut mențiunea respectivă pe

baza unui document ce a fost

prezentat de către ceilalți învinuiți din care rezulta că numitul G.A. este

urmărit de Circumscripția Fiscală Tg. Cărbunești pentru plata unei amenzi de

80.000 lei la care ar fi fost condamnat prin sentința penală nr. 1694 din 14

octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Jiu. S-a mai arătat că din documentul

respectiv rezultă că Judecătoria Tg. Cărbunești, cu nr. 67/1997, a transmis Circumscripției

Fiscale din aceeași localitate la data de 26 martie 1997, anterior adoptării

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, dispozitivul sentinței penale nr.

1694 din 14 octombrie 1996 din care rezulta că în baza art. 180 alin. (2) C.

pen., inculpatul ar fi fost condamnat la 80.000 lei amendă penală.

S-a mai precizat că petentul G.A., în

declarația dată la 16

martie 2005, a arătat că personal a

mers la Circumscripția Fiscală Tg. Cărbunești, unde a sesizat imediat eroarea,

iar Judecătoria Tg. Cărbunești a retras actul de la Circumscripția Fiscală,

deoarece conform sentinței penale nr. 1694 din 14 octombrie 1996, inculpatul G.A.

a fost achitat pentru lovirea părții vătămate B.M., iar inculpatul V.V. a fost

condamnat la plata sumei de 80.000 lei amendă penală pentru lovirea

inculpatului parte vătămată G.A.

În rezoluție, s-a reținut că nu există temeiuri care să justifice

tragerea la răspundere penală a magistratului

procuror D.I.,

eroarea consemnată în considerentele ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie 1997, nu este

urmarea încălcării din culpă sau cu intenție a atribuțiunilor de serviciu ale

acesteia, ci împrejurărilor mai sus expuse.

S-a mai arătat că pentru faptele mai sus sesizate s-a împlinit și

termenul de prescripție a răspunderii penale.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul G.A. fiind

respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 2515/11/2/2007 din 14 decembrie

2007, a Prim Procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Instanța de fond, analizând materialul probator existent la dosar, a

apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată, întrucât simpla

nemulțumire a petentului față de soluțiile adoptate de magistrați nu conduce la

concluzia că aceștia au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen., în condițiile în care aceștia, în desfășurarea

activității lor, nu și-au încălcat sau nu și-au depășit atribuțiile specifice

profesiei lor. În speță, B.T., judecător la Tribunalul Gorj și C.J., procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, au participat la soluționarea cauzei

în care s-a pronunțat sentința penală nr. 466 din 21 decembrie

2004 prin care s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petent împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală nr. 382/P/1995

din 14 aprilie 1997 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj. Totodată, s-a mai reținut că petentul avea posibilitatea să

declare recurs împotriva sentinței sus menționate, ocazie cu care putea să

formuleze motivele pentru care era nemulțumit de hotărârea respectivă.

Pe de altă parte, în privința

magistratului procuror D.I.,

care în considerentele

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie

1997, a făcut mențiunea că numitul G.A. ar fi fost condamnat la 80.000 lei

amendă prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești,

s-a apreciat că acesta a avut în vedere documentul nr. 67/1997 ce a fost

transmis din eroare de Judecătoria Tg. Cărbunești Circumscripției Fiscale din

aceeași localitate, la data de 26 martie 1997 și că, în aceste împrejurări,

magistratul nu și-a încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul G.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală

și plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror

corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a

apreciat în mod corect că activitățile desfășurate

de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor

reclamate

prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de

procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a

atribuțiilor de serviciu de către intimatul procuror D.I., în scopul

prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, întrucât, în

considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din

14 aprilie 1997, magistratul a făcut mențiunea că petentul G.A. ar fi fost

condamnat la 80.000 lei amendă prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie

1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, luând în considerare documentul nr. 67/1997

ce a fost transmis din eroare de Judecătoria Tg. Cărbunești Circumscripției

Fiscale din aceeași localitate, la data de 26 martie 1997. Ca atare, simplul

fapt că soluția dispusă de acesta nu a corespuns așteptărilor petentului, nu

poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatului, mai

ales că ea a fost menținută prin sentința

penală

a Tribunalului Gorj, ce a rămas definitivă ca urmare a respingerii

recursului

declarat de petent, conform deciziei penale nr. 213 din 2 martie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 141/P/2005.

Pe de altă parte, o altă soluție nu ar mai fi posibilă atâta vreme cât

a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele de abuz în serviciu

și fals intelectual, fiind împlinit termenul de 5 ani prevăzut de art. 122 alin.

(1) lit. d) C. pen., prescripția fiind una dintre cauzele care lasă acțiunea

penală fără obiect.

Totodată, împrejurarea că magistratul

judecător B.T., prin

sentința penală nr. 1694 din 14

octombrie 1996, pronunțată în dosarul nr. 67/1996 al Tribunalului Gorj, i-a

respins petentului plângerea

formulată

împotriva unei ordonanțe a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, iar

magistratul procuror C.J. a pus concluzii de respingere a plângerii, ca

nefondată, nu poate atrage răspunderea penală a acestora, întrucât magistrații

nu pot fi trași la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei

hotărâri judecătorești sau cu concluziile puse în calitate de procuror de

ședință, considerate greșite de una dintre părți, deoarece aceste activități

prevăzute în Codul de procedură penală au la bază principiul liberei aprecieri

a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau modificate

decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Or, în cauză, așa cum

s-a

mai arătat, sentința penală nr. 466 din

21 decembrie 2004, pronunțată în

dosarul nr. 3052/2004 al Tribunalului

Gorj, a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de petent,

conform deciziei penale nr. 213 din 2 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova în dosarul nr. 141/P/2005, având autoritate de lucru judecat.

Ca atare, pentru aceste considerente,

constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză

sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul, ca

nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.A. împotriva

sentinței penale nr. 40 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 3 aprilie 2008.