ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 40 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.A. împotriva rezoluției procurorului din data de 24 martie 2005, dată în dosarul nr. 63/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind obligat petentul la plata sumei de 10 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. 1. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 8 ianuarie 2008, petentul G.A. a formulat plângere penală împotriva judecătorului B.T. de la Tribunalul Gorj, secția penală și procurorilor C.J.

și D.I., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., iar cu privire la procurorul D.I. și pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. Petentul a arătat că este nemulțumit că magistratul judecător B.T. i-a respins plângerea formulată împotriva unei rezoluții a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar magistratul procuror C.J. a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondată. Totodată, magistratul procuror D.I. a reținut, în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală pe care a adoptat-o în dosarul nr. 382/P/1995, la data de 14 aprilie 1997, că petentul ar fi fost condamnat penal prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg.

Cărbunești la pedeapsa de 80.000 lei amendă, fapt nereal. 2. Prin rezoluția nr. 63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (5) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.T. și C.J. pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., precum și față de magistratul D.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că pronunțarea unei hotărâri judecătorești nefavorabile uneia din părțile dintr-un litigiu dedus judecății (sentința penală nr. 466 din 21 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3052/2004 al Tribunalului Gorj), nu poate să constituie temei al răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat o asemenea hotărâre sau a procurorului care a pus concluzii în cauza respectivă.

În ceea ce-l privește pe magistratul procuror D.I., s-a precizat că la dosarul nr. 382/P/1995, în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, s-a menționat că prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, numitul G.A. (care a avut calitatea de parte vătămată și învinuit în dosarul nr. 382/P/1995 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj) ar fi fost condamnat la 80.000 lei amendă, iar V.I. (învinuită în cauza penală), ar fi fost condamnată la 60.000 lei amendă pentru infracțiunile de lovire comise la 22 iulie 1994. Magistratul procuror a susținut că a făcut mențiunea respectivă pe baza unui document ce a fost prezentat de către ceilalți învinuiți din care rezulta că numitul G.A.

este urmărit de Circumscripția Fiscală Tg. Cărbunești pentru plata unei amenzi de 80.000 lei la care ar fi fost condamnat prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Jiu. S-a mai arătat că din documentul respectiv rezultă că Judecătoria Tg. Cărbunești, cu nr. 67/1997, a transmis Circumscripției Fiscale din aceeași localitate la data de 26 martie 1997, anterior adoptării ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, dispozitivul sentinței penale nr. 1694 din 14 octombrie 1996 din care rezulta că în baza art. 180 alin. (2) C. pen., inculpatul ar fi fost condamnat la 80.000 lei amendă penală. S-a mai precizat că petentul G.A., în declarația dată la 16 martie 2005, a arătat că personal a mers la Circumscripția Fiscală Tg.

Cărbunești, unde a sesizat imediat eroarea, iar Judecătoria Tg. Cărbunești a retras actul de la Circumscripția Fiscală, deoarece conform sentinței penale nr. 1694 din 14 octombrie 1996, inculpatul G.A. a fost achitat pentru lovirea părții vătămate B.M., iar inculpatul V.V. a fost condamnat la plata sumei de 80.000 lei amendă penală pentru lovirea inculpatului parte vătămată G.A. În rezoluție, s-a reținut că nu există temeiuri care să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului procuror D.I., eroarea consemnată în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie 1997, nu este urmarea încălcării din culpă sau cu intenție a atribuțiunilor de serviciu ale acesteia, ci împrejurărilor mai sus expuse.

S-a mai arătat că pentru faptele mai sus sesizate s-a împlinit și termenul de prescripție a răspunderii penale. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul G.A. fiind respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 2515/11/2/2007 din 14 decembrie 2007, a Prim Procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Instanța de fond, analizând materialul probator existent la dosar, a apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată, întrucât simpla nemulțumire a petentului față de soluțiile adoptate de magistrați nu conduce la concluzia că aceștia au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., în condițiile în care aceștia, în desfășurarea activității lor, nu și-au încălcat sau nu și-au depășit atribuțiile specifice profesiei lor.

În speță, B.T., judecător la Tribunalul Gorj și C.J., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, au participat la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 466 din 21 decembrie 2004 prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie 1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Totodată, s-a mai reținut că petentul avea posibilitatea să declare recurs împotriva sentinței sus menționate, ocazie cu care putea să formuleze motivele pentru care era nemulțumit de hotărârea respectivă. Pe de altă parte, în privința magistratului procuror D.I., care în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie 1997, a făcut mențiunea că numitul G.A.

ar fi fost condamnat la 80.000 lei amendă prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, s-a apreciat că acesta a avut în vedere documentul nr. 67/1997 ce a fost transmis din eroare de Judecătoria Tg. Cărbunești Circumscripției Fiscale din aceeași localitate, la data de 26 martie 1997 și că, în aceste împrejurări, magistratul nu și-a încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimatul procuror D.I., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, întrucât, în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 382/P/1995 din 14 aprilie 1997, magistratul a făcut mențiunea că petentul G.A.

ar fi fost condamnat la 80.000 lei amendă prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, luând în considerare documentul nr. 67/1997 ce a fost transmis din eroare de Judecătoria Tg. Cărbunești Circumscripției Fiscale din aceeași localitate, la data de 26 martie 1997. Ca atare, simplul fapt că soluția dispusă de acesta nu a corespuns așteptărilor petentului, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatului, mai ales că ea a fost menținută prin sentința penală a Tribunalului Gorj, ce a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de petent, conform deciziei penale nr. 213 din 2 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 141/P/2005.

Pe de altă parte, o altă soluție nu ar mai fi posibilă atâta vreme cât a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele de abuz în serviciu și fals intelectual, fiind împlinit termenul de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripția fiind una dintre cauzele care lasă acțiunea penală fără obiect. Totodată, împrejurarea că magistratul judecător B.T., prin sentința penală nr. 1694 din 14 octombrie 1996, pronunțată în dosarul nr. 67/1996 al Tribunalului Gorj, i-a respins petentului plângerea formulată împotriva unei ordonanțe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar magistratul procuror C.J.

a pus concluzii de respingere a plângerii, ca nefondată, nu poate atrage răspunderea penală a acestora, întrucât magistrații nu pot fi trași la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau cu concluziile puse în calitate de procuror de ședință, considerate greșite de una dintre părți, deoarece aceste activități prevăzute în Codul de procedură penală au la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Or, în cauză, așa cum s-a mai arătat, sentința penală nr. 466 din 21 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3052/2004 al Tribunalului Gorj, a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de petent, conform deciziei penale nr. 213 din 2 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 141/P/2005, având autoritate de lucru judecat.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.A. împotriva sentinței penale nr. 40 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 3 aprilie 2008.