ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 octombrie 1999, precizată ulterior, reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad a chemat în judecată Guvernul României solicitând anularea pct. 6 al art. 5 și ulterior constatarea nulității absolute a art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998 și obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit ca urmare a nedobândirii dreptului de proprietate asupra acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, prejudiciu precizat la suma de 33.584.960.115 lei (ROL). Prin sentința civilă nr. 411/ CA din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând cauza în fond după casările cu trimitere dispuse, a luat act că reclamanta renunță la judecarea capătului de cerere privind anularea, respectiv constatarea nulității absolute a H.G.

nr. 361/1998, abrogată prin H.G. nr. 450/1999 și a respins, ca nefondat, capătul de cerere pentru repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului suferit pe perioada cât a fost în vigoare H.G. nr. 361/1998, ca urmare a nedobândirii dreptului de proprietate asupra acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, în temeiul actului abrogat, respingând în prealabil excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere, reținând în acest sens că reclamanta nu a suferit nici o vătămare și, respectiv, nici un prejudiciu, prin aplicarea hotărârii de guvern abrogate pe perioada celor 11 luni cât aceasta a fost în vigoare.

Prin decizia nr. 2738 din 22 aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, admite recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței nr. 411/ CA din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ca litigiu comercial, reținând că pretențiile privind repararea prejudiciului prin echivalent bănesc precizate la valoarea de 33.584.960.115 lei (ROL) s-au formulat ulterior investirii instanței la 7 octombrie 1999, acestea rezultând din procesul de privatizare reglementat prin O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 55/1998 și Legea nr. 99/1999, care stabilesc competența instanței comerciale și, în raport de valoarea pretențiilor, se impune soluționarea cauzei de către aceeași instanță, dar ca litigiu comercial.

Prin sentința nr. 3/ C-PI din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, dând eficiență dispozițiilor pct. 11 din Legea nr. 195/2004 coroborate cu cele ale art. 5 C. proc. civ. Prin sentința comercială nr. 627 din 20 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că hotărârile A.G.A.

emise în perioada 2 iulie 1998 – 26 mai 1999 de majorare a capitalului social al societăților comerciale la care reclamanta este acționară, contestate prin acțiuni în anulare de către aceasta în temeiul art. 131 din Legea nr. 31/1990, nu au fost anulate, ci menținute ca valabile prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, că acestea au fost menționate în R.C., precum și că dispozițiile referitoare la majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor menționate în certificat și emiterea noilor acțiuni, care revin de drept instituției publice implicate, au fost preluate din H.G. nr. 361/1998, abrogată, în H.G. nr. 450/1999, ele existând și în accepțiunea Legii nr. 99/1999.

Prin decizia comercială nr. 479 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței Tribunalului București, reținând că îndrumările din deciziile pronunțate în recurs au fost respectate de instanțele care au soluționat fondul cauzei, acestea administrând probatorii referitoare la cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamantă și stabilind, în raport de actele dosarului, dacă acestea sunt sau nu datorate de pârâtul intimat, îndrumarea din decizia 374/2001 a Curții Supreme de Justiție ca instanța în rejudecare să verifice dacă actul atacat a fost lovit de nulitate și, în caz afirmativ, dacă recurenta reclamantă a suferit vreo vătămare și în ce constă aceasta, neputând conduce automat la concluzia certitudinii prejudiciului.

Mai reține instanța că în mod corect a stabilit tribunalul că acțiunile în discuție au fost repartizate în adunările generale ale acționarilor societăților comerciale, adunări ale căror hotărâri au fost menținute de instanțele de judecată investite cu soluționarea acțiunilor în anulare promovate de reclamantă, iar mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului s-au realizat nu direct, în temeiul legii, ci în baza menționatelor hotărâri A.G.A., care au stabilit modul de repartizare a acțiunilor aferente majorărilor de capital social. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și de art. 315 C. proc.

civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.358.496 lei (RON) reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele. Reluând și criticile din apel, susține în esență, că instanțele de fond, în rejudecare, au ignorat îndrumările date de instanța supremă prin decizia nr. 2290 din 6 octombrie 1999, prin decizia nr. 374/2001, prin decizia nr. 1760/2003, prin decizia nr. 2738/2005, iar instanța de apel nu a cenzurat sub acest aspect hotărârea apelată, precum și că decizia recurată este rezultatul unei greșite și contradictorii aplicări a legii prin invocarea imposibilității stabilirii normei incidente în speță, respectiv art. 5 din H.G.

nr. 55/1998 sau art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, instanța de apel ignorând și raportul de expertiză administrat în cauză. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul intimat solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt irelevante întrucât decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța nu a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea are temei legal și s-a dat cu aplicarea corectă a legii, iar dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 se aplică numai societăților comerciale care se privatizează exclusiv prin vânzarea acțiunilor și nu privatizării prin transmitere cu titlu gratuit, proces încheiat în noiembrie 1996, odată cu transformarea F.P.P.

în S.I.F. în baza Legii nr. 133/1996, care menționează că acțiunile aferente majorărilor de capital social cu valoarea terenurilor revin în exclusivitate F.P.S. ca reprezentant al statului în calitate de proprietar, dispoziție cuprinsă și în art. 11 din H.G. nr. 12/1997. Recursul nu este fondat. Verificând criticile recurentei formulate în temeiul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., se constată că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, unele îndrumări vizau capătul de cerere referitor la anularea ca nelegal a pct. 6 al art. 5 din H.G. nr. 361/1998 la examinarea căruia reclamanta a renunțat, iar celelalte au fost urmate de instanțele de fond în rejudecare. Cum critica întemeiată pe efectul sentinței civile nr. 425/1999 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3308/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a anulat art. 1 pct. 3 din H.G.

nr. 361/1998 vizează capătul de cerere la judecarea căruia recurenta reclamantă a renunțat, și care a fost avută în vedere totuși de instanța de apel, aceasta urmează a nu mai fi examinată. Cât privesc criticile vizând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, acestea urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât, așa cum corect a stabilit și instanța de apel, hotărârile A.G.A. ale societăților comerciale la care reclamanta recurentă este acționar de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificatul de proprietate, împotriva cărora reclamanta recurentă a promovat acțiune în anulare, nu au fost anulate, hotărârile judecătorești pronunțate menținându-le valabilitatea și sub aspectul emiterii noilor acțiuni revenite de drept instituției publice implicate.

Corect a reținut instanța de apel că, deși H.G. nr. 361/1998 a fost abrogată, dispoziția referitoare la atribuirea de drept către instituția publică implicată a acțiunilor emise ca urmare a majorării capitalului social cu valoarea terenurilor menționate în certificat a fost preluată în H.G. nr. 450/1999 abrogatoare și menținute și de Legea nr. 99/1999, astfel că aceasta este incidentă în cauză. Mai mult, dispozițiile O.U.G. nr. 88/1998, pe care-și întemeiază reclamanta recurentă acțiunea, se referă în exclusivitate la societățile comerciale care se privatizează prin vânzarea acțiunilor și nu la privatizarea prin transmitere cu titlu gratuit.

Câtă vreme reclamanta este doar acționar al unora dintre aceste societăți și acțiunile emise ca urmare a majorării capitalului social al acestora cu valoarea terenurilor conform certificatelor de stabilire a dreptului de proprietate revin de drept instituțiilor publice implicate, iar reclamanta recurentă nu a probat că a cerut în instanță și a obținut anularea dispozițiilor H.G. nr. 450/1999 sau ale Legii nr. 99/1999, sau că aceste dispoziții au fost anterior anulate sau abrogate, nu se poate reține că reclamanta recurentă ar fi înregistrat un prejudiciu prin neatribuirea unor acțiuni la primire cărora nu a fost și nu este îndreptățită și pentru care nici nu a achitat vreun preț. Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanței de apel, temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad împotriva deciziei nr. 479 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.