ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 7 octombrie 1999, precizată ulterior, reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad a

chemat în judecată Guvernul României solicitând anularea pct. 6 al art. 5 și

ulterior constatarea nulității absolute a art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998

și obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit ca urmare a nedobândirii

dreptului de proprietate asupra acțiunilor aferente majorării capitalului

social cu valoarea terenurilor, prejudiciu precizat la suma de 33.584.960.115

lei (ROL).

Prin sentința civilă nr. 411/

CA din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, rejudecând cauza în fond după casările cu trimitere dispuse, a

luat act că reclamanta renunță la judecarea capătului de cerere privind

anularea, respectiv constatarea nulității absolute a H.G. nr. 361/1998,

abrogată prin H.G. nr. 450/1999 și a respins, ca nefondat, capătul de cerere

pentru repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului suferit pe perioada cât

a fost în vigoare H.G. nr. 361/1998, ca urmare a nedobândirii dreptului de

proprietate asupra acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea

terenurilor, în temeiul actului abrogat, respingând în prealabil excepția

inadmisibilității acestui capăt de cerere, reținând în acest sens că reclamanta

nu a suferit nici o vătămare și, respectiv, nici un prejudiciu, prin aplicarea

hotărârii de guvern abrogate pe perioada celor 11 luni cât aceasta a fost în

vigoare.

Prin decizia nr. 2738 din 22

aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, admite recursul declarat de reclamanta recurentă

împotriva sentinței nr. 411/ CA din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ca litigiu comercial, reținând că

pretențiile privind repararea prejudiciului prin echivalent bănesc precizate la

valoarea de 33.584.960.115 lei (ROL) s-au formulat ulterior investirii

instanței la 7 octombrie 1999, acestea rezultând din procesul de privatizare

reglementat prin O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 55/1998 și Legea nr. 99/1999,

care stabilesc competența instanței comerciale și, în raport de valoarea

pretențiilor, se impune soluționarea cauzei de către aceeași instanță, dar ca litigiu

comercial.

Prin sentința nr. 3/ C-PI

din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, declină competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, dând eficiență dispozițiilor pct. 11 din

Legea nr. 195/2004 coroborate cu cele ale art. 5 C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr.

627 din 20 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că hotărârile A.G.A.

emise în perioada 2 iulie 1998 – 26 mai 1999 de majorare a capitalului social

al societăților comerciale la care reclamanta este acționară, contestate prin

acțiuni în anulare de către aceasta în temeiul art. 131 din Legea nr. 31/1990,

nu au fost anulate, ci menținute ca valabile prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, că acestea au fost menționate în R.C., precum și că

dispozițiile referitoare la majorarea capitalului social cu valoarea

terenurilor menționate în certificat și emiterea noilor acțiuni, care revin de

drept instituției publice implicate, au fost preluate din H.G. nr. 361/1998,

abrogată, în H.G. nr. 450/1999, ele existând și în accepțiunea Legii nr. 99/1999.

Prin decizia comercială nr. 479

din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva

sentinței Tribunalului București, reținând că îndrumările din deciziile

pronunțate în recurs au fost respectate de instanțele care au soluționat fondul

cauzei, acestea administrând probatorii referitoare la cuantumul despăgubirilor

pretinse de reclamantă și stabilind, în raport de actele dosarului, dacă

acestea sunt sau nu datorate de pârâtul intimat, îndrumarea din decizia

374/2001 a Curții Supreme de Justiție ca instanța în rejudecare să verifice

dacă actul atacat a fost lovit de nulitate și, în caz afirmativ, dacă recurenta

reclamantă a suferit vreo vătămare și în ce constă aceasta, neputând conduce

automat la concluzia certitudinii prejudiciului.

Mai reține instanța că în

mod corect a stabilit tribunalul că acțiunile în discuție au fost repartizate

în adunările generale ale acționarilor societăților comerciale, adunări ale

căror hotărâri au fost menținute de instanțele de judecată investite cu soluționarea

acțiunilor în anulare promovate de reclamantă, iar mențiunile corespunzătoare

în registrul comerțului s-au realizat nu direct, în temeiul legii, ci în baza

menționatelor hotărâri A.G.A., care au stabilit modul de repartizare a

acțiunilor aferente majorărilor de capital social.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și de art. 315 C. proc. civ., admiterea acestuia,

casarea deciziei recurate și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.358.496

lei (RON) reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată în toate

instanțele.

Reluând și criticile din

apel, susține în esență, că instanțele de fond, în rejudecare, au ignorat

îndrumările date de instanța supremă prin decizia nr. 2290 din 6 octombrie

1999, prin decizia nr. 374/2001, prin decizia nr. 1760/2003, prin decizia nr. 2738/2005,

iar instanța de apel nu a cenzurat sub acest aspect hotărârea apelată, precum

și că decizia recurată este rezultatul unei greșite și contradictorii aplicări

a legii prin invocarea imposibilității stabilirii normei incidente în speță,

respectiv art. 5 din H.G. nr. 55/1998 sau art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997,

instanța de apel ignorând și raportul de expertiză administrat în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar pârâtul intimat solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt irelevante

întrucât decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța nu a

interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea are temei legal și s-a dat

cu aplicarea corectă a legii, iar dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 se aplică

numai societăților comerciale care se privatizează exclusiv prin vânzarea

acțiunilor și nu privatizării prin transmitere cu titlu gratuit, proces

încheiat în noiembrie 1996, odată cu transformarea F.P.P. în S.I.F. în baza

Legii nr. 133/1996, care menționează că acțiunile aferente majorărilor de

capital social cu valoarea terenurilor revin în exclusivitate F.P.S. ca

reprezentant al statului în calitate de proprietar, dispoziție cuprinsă și în art.

11 din H.G. nr. 12/1997.

Recursul nu este fondat.

Verificând criticile

recurentei formulate în temeiul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., se

constată că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, unele îndrumări

vizau capătul de cerere referitor la anularea ca nelegal a pct. 6 al art. 5 din

H.G. nr. 361/1998 la examinarea căruia reclamanta a renunțat, iar celelalte au

fost urmate de instanțele de fond în rejudecare.

Cum critica întemeiată pe

efectul sentinței civile nr. 425/1999 a Curții de Apel București, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 3308/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ, prin care s-a anulat art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998

vizează capătul de cerere la judecarea căruia recurenta reclamantă a renunțat,

și care a fost avută în vedere totuși de instanța de apel, aceasta urmează a nu

mai fi examinată.

Cât privesc criticile vizând

greșita aplicare a legii de către instanța de apel, acestea urmează a fi

respinse ca neîntemeiate, întrucât, așa cum corect a stabilit și instanța de

apel, hotărârile A.G.A. ale societăților comerciale la care reclamanta recurentă

este acționar de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru

care s-a eliberat certificatul de proprietate, împotriva cărora reclamanta

recurentă a promovat acțiune în anulare, nu au fost anulate, hotărârile

judecătorești pronunțate menținându-le valabilitatea și sub aspectul emiterii

noilor acțiuni revenite de drept instituției publice implicate.

Corect a reținut instanța de

apel că, deși H.G. nr. 361/1998 a fost abrogată, dispoziția referitoare la

atribuirea de drept către instituția publică implicată a acțiunilor emise ca

urmare a majorării capitalului social cu valoarea terenurilor menționate în

certificat a fost preluată în H.G. nr. 450/1999 abrogatoare și menținute și de

Legea nr. 99/1999, astfel că aceasta este incidentă în cauză.

Mai mult, dispozițiile O.U.G.

nr. 88/1998, pe care-și întemeiază reclamanta recurentă acțiunea, se referă în

exclusivitate la societățile comerciale care se privatizează prin vânzarea

acțiunilor și nu la privatizarea prin transmitere cu titlu gratuit. Câtă vreme

reclamanta este doar acționar al unora dintre aceste societăți și acțiunile

emise ca urmare a majorării capitalului social al acestora cu valoarea

terenurilor conform certificatelor de stabilire a dreptului de proprietate

revin de drept instituțiilor publice implicate, iar reclamanta recurentă nu a

probat că a cerut în instanță și a obținut anularea dispozițiilor H.G. nr. 450/1999

sau ale Legii nr. 99/1999, sau că aceste dispoziții au fost anterior anulate

sau abrogate, nu se poate reține că reclamanta recurentă ar fi înregistrat un

prejudiciu prin neatribuirea unor acțiuni la primire cărora nu a fost și nu

este îndreptățită și pentru care nici nu a achitat vreun preț.

Astfel fiind, cu aplicarea art.

312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul

reclamantei declarat împotriva deciziei instanței de apel, temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad împotriva deciziei nr. 479

din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007.