ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6209/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6209/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 284/S din
26 aprilie 2007, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de
contestatorii M.G. și M.L., în contradictoriu cu intimata SC R.I.A.L. Brașov,
având ca obiect decizia nr. 479/2006 emisă de intimată în aplicarea Legii nr.
10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că în privința contestatorului M.G. restituirea în natură a
cotei de ½ parte din imobilul situat în Brașov, nu este posibilă,
întrucât apartamentul a fost înstrăinat numiților V.O.I. și V.A., nefiind
posibilă nici varianta solicitată în subsidiar, a echivalentului bănesc
corespunzător cotei de proprietate, față de abrogarea prevederilor art. 30,
art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.
Cât privește notificarea contestatoarei
M.L., prima instanță a apreciat că aceasta a fost respinsă cu respectarea
prevederilor legii speciale, pentru cota de ½ corespunzătoare
contestatoarei, întrucât aceasta a trecut în proprietatea statului cu plata
sumei de 37.999 lei, ceea ce reprezenta o îndestulare rezonabilă.
S-a concluzionat, că în cauză sunt
aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată,
text de lege care face trimitere la acordarea măsurilor reparatorii în
echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea
prevederilor legale, actul de dobândire al numiților V.O.I. și V.A. nefiind
desființat prin hotărâre judecătorească.
Prin decizia civilă nr. 108/Ap din
13 septembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a respins apelul declarat de contestatorii M.G. și M.L.,
reținând, în esență, următoarele:
Prima instanță a reținut corect
starea de fapt, respectiv calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite ca
foști proprietari ai imobilului notificat, ce a trecut în proprietatea statului
în două etape, inițial în anul 1983, când a trecut la stat cota de ½ din
dreptul de proprietate, aferentă contestatorului M.G., fără plată, pentru ca,
în anul 1984, statul să dobândească și cota contestatoarei M.L., cu plată, în
temeiul Decretului nr. 223/1974.
Imobilul în litigiu a ieșit din
patrimoniul statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22
ianuarie 1997 încheiat de SC C. SA Brașov, ca mandatar al statului, în calitate
de vânzător și V.O.I. și V.A., în calitate de compărători.
Acest act nu a fost atacat în
justiție de către contestatori, iar solicitarea acestora, reiterată în aceeași
formulă și în calea de atac a apelului, asupra nevalabilității contractului de
vânzare-cumpărare a apartamentului, nu poate fi examinată în cadrul prezentului
litigiu al cărui obiect îl constituie contestația formulată în temeiul Legii
nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs contestatorii M.G. și M.L., indicând ca temei legal al motivelor
de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate
se arată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr.
10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, nerespectându-se
principiul restitutio in integrum consacrat de această lege specială.
De asemenea, s-a arătat că instanța
de apel nu s-a pronunțat asupra apărării contestatorilor, conform căreia
aceștia au formulat acțiunea „împotriva contractului de vânzare-cumpărare,
pentru cota de ½, cotă înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare
nr. 586 din 22 ianuarie 2001 de către mandatarul statului SC C. SA către
cumpărătorii V.O.I. și V.A.”, situație în care solicită suspendarea judecății
cererii de recurs, deoarece soluționarea acesteia depinde de solicitarea
anulării contractului de vânzare-cumpărare.
Examinând decizia civilă în limita
criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
instanța constată recursul nefondat.
Deși nu arată expres prin criticile
formulate care dispoziții din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate greșit,
privind restituirea imobilului, folosind sintagma „nerespectarea principiului
restitutio
in integrum
consacrat de această lege”, rezultă că recurenții critică neaplicarea
în speță a prevederilor art. 7 și art. 9 din acest act normativ, dispoziții
legale care consacră acest principiu.
Numai că, de la regula potrivit
căruia imobilele preluate abuziv de stat în perioada de referință prevăzută de
Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie foștilor
proprietarii sau moștenitorilor acestora în natură, consacrată prin
dispozițiile legale mai sus indicate, același act normativ reglementează și
situațiile de excepție când restituirea în natură a acestor imobile nu este
posibilă, una dintre acestea fiind și cea reglementată de art. 18 lit. c) din
lege, potrivit căruia măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent
când „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale”.
Or, în speță, imobilul în litigiu a
fost înstrăinat către numiții V.O.I. și V.A. în baza Legii nr. 112/1995, prin
contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC C.
SA Brașov, în calitate de mandatar al statului, iar acest act juridic nu a fost
desființat prin hotărâre judecătorească.
Prin urmare, hotărârea recurată prin
care s-a păstrat soluția primei instanțe, de respingere a contestației
formulată de contestatorii M.G. și M.L. împotriva dispoziției nr. 479 din 5
octombrie 2006 emisă de intimată, este legală.
În ceea ce privește celelalte
critici formulate de recurenții-contestatori nu vor fi primite și analizate,
deoarece acestea nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs strict și
limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în actuala reglementare,
în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.
Dispozițiile art. 304 pct. 10 C.
proc. civ. din vechea reglementare, potrivit cărora modificarea unei hotărâri
se putea cere când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau
asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea
pricinii, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru aceste considerente,
instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul declarat de contestatorii M.G. și M.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de
contestatorii M.G. și M.L. împotriva deciziei nr. 108/Ap din 13 septembrie 2007
a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 23 octombrie 2008.