ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6006/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15/2009, Tribunalul Brașov a admis în parte contestația formulată de contestatoarea R.B., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL; a anulat decizia nr. 674 din 4 august 2008 emisă de intimată; a obligat pe intimată să emită în favoarea contestatoarei o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a cotei de 1/4 din partea neînstrăinată din imobilele situate Brașov, înscris în C.F. 381 Brașov, nr. top 5436/11, str. E. nr. 12, înscris în C.F. 381 Brașov, nr. top 5738/1, 5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 și str. E. nr. 14, înscris în C.F.

381 Brașov nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3, iar pentru cota de 1/4 din partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să propună masuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de reparație; a respins restul pretențiilor contestatoarei și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.T. în interesul intimatei. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. 926 din 13 noiembrie 2001, expediată prin executor judecătoresc, remisă spre competentă soluționare intimatei SC R. SRL, contestatoarea R.B. a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Roman, înscrise în C.F. 381 Brașov nr. top 5436/11 - situat în Brașov, str. R. nr. 18, C.F.

381 Brașov nr. top 5738/1,5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 - situat în Brașov, str. E. nr. 12 și C.F. 381 Brașov nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3 - situat în Brașov, str. E. nr. 14. Prin decizia nr. 674 din 4 august 2008 emisă de intimata SC R. SRL, notificarea contestatoarei a fost respinsă pe motiv ca aceasta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) si art. 23 din Legea nr. 10/2001. Instanța a apreciat ca această decizie este nelegală, deoarece, după cum rezultă din evidențele de carte funciară, imobilele în litigiu au fost deținute în proprietate de către P.F., P.R., P.H. și N.M., născută P., în cote egale, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare, fiind ulterior preluate de Stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 855 din anexa la decret.

După cum rezultă din certificatul de moștenire eliberat la data de 4 iunie 1968, proprietarul cotei de 1/4 din imobilele în litigiu, P.F. sau K.F.P. a fost moștenit de soția sa, M.P. și de copiii săi, E.G., născută P. și B.R., născută P. De asemenea, potrivit certificatului de moștenire eliberat la data de 10 mai 1977, defuncta P.M. a fost moștenită în cote egale de copiii săi, E.G., născută P. și B.R., născută P. Conform declarației de notorietate depuse la dosar, contestatoarea R.B., născută P., este una și aceeași cu persoana trecută în certificatul de naștere ca fiind A.B.G.P. și cu cea menționată în certificatul de moștenire eliberat la data de 4 iunie 1968 și 10 mai 1977 ca fiind B.R. Așadar, contestatoarea a făcut dovada calității de moștenitor, în calitate de fiică, a fostului proprietar tabular al cotei de 1/4 din imobilele în litigiu.

Instanța nu a reținut susținerile contestatoarei în sensul că aceasta are calitate de persoană îndreptățită cu privire la imobilele în litigiu în întregul lor, întrucât nu s-a făcut dovada că are calitate de moștenitor al foștilor proprietari ai cotei de 3/4 din imobilele în litigiu, P.R., P.H. și N.M., născută P. Este inaplicabil alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, care prevede că de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută de prezenta lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada că ar avea calitatea de moștenitor a foștilor proprietari ai cotei de 3/4 din imobilele în litigiu pentru a putea beneficia, în cazul existenței și a altor moștenitori, de faptul că aceștia nu au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât parte din imobilele în litigiu a fost înstrăinată cu respectarea dispozițiilor legale, potrivit prevederilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent. Instanța a constatat că, prin cererea formulată, contestatoarea a făcut referire și la imobilul situat în Brașov, str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381 Brașov nr. top 5436/1, însă a respins pretențiile legate de acest imobil formulate în cadrul contestației, întrucât, după cum rezultă din conținutul notificării nr. 926 din 13 noiembrie 2001, acest imobil nu a făcut obiectul notificării, iar, pe de altă parte, intimata nu are calitatea de unitate deținătoare cu privire la acesta. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, contestatoarea R.B.

Prin decizia civilă nr. 123 din 28. octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe intimata SC R. SRL Brașov să emită în favoarea contestatoarei, în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari tabulari - frații P. și sora acestora, N.M., născută P., și cu respectarea contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1811 din 22 iunie 2009, o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a părții neînstrăinate din imobilele situate în Brașov: str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381 Brașov nr. top 5436/11; str. E. nr. 12, înscris în C.F.

381 Brașov nr. top 5738/1, 5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 și str. E. nr. 14, înscris în C.F. 381 Brașov, nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3b iar pentru partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să propună măsuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de reparație; a respins restul pretențiilor contestatoarei din apel și a păstrat restul dispozițiilor sentinței; a înlăturat dispoziția din sentință prin care se recunoștea dreptul contestatoarei doar pentru cota indiviză de ¼ părți din imobile și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța constată că, în apel, apelanta, prin mandatarul C.O.

care prin contractul de cesiune de drepturi litigioase (autentificat sub nr. 1811 din 22 iunie 2009), se substituie în drepturile contestatoarei, inclusiv în dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul prezentei contestații, face dovada cu acte de stare civilă că este moștenitoarea legală a celorlalți coproprietari, frații și sora tatălui său, deci face dovada calității de persoană îndreptățită la beneficiile Legea nr. 10/2001, în sensul art. 4 din lege. Apărarea intimaților conform căreia această dovadă se poate face doar cu certificat de moștenitor nu poate fi primită, deoarece, chiar legiuitorul prin art. 4.2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 lămurește norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii, în sensul că enumeră, printre actele doveditoare pentru stabilirea calității de moștenitor legal, și actele de stare civilă.

Apelanta a făcut dovada că este singurul moștenitor al coproprietarilor imobilelor în cauză - înscrise în C.F. 381 Brașov, conform mențiunilor de sub B 4,5,6,7 - care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele în cauză, sora acesteia, G.E. fiind decedată, aspect învederat de înșiși intimații în cauză prin concluziile orale puse asupra apelului. Intimații nu au contestat calitatea de moștenitor legal a contestatoarei de pe urma fraților și surorii tatălui acesteia, ci forța probantă a înscrisurilor administrate în scopul dovedirii acesteia, or, înscrisurile administrate în cauză îndeplinesc condițiile prevăzute de art. I Legea nr. 119/1996 și reprezintă acte doveditoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile în speță, recunoscând efectul dreptului de acrescământ în favoarea contestatoarei, pentru imobilele în întregul lor, astfel cum s-a solicitat prin notificare. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea beneficiilor Legii nr. 10/2001 și pentru imobilul cuprins în C.F. 381 top 5436/1, instanța a constatat că este neîntemeiată, deoarece imobilul a fost pentru prima dată solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, prin completarea la notificarea inițială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008, deci peste termenul prevăzut de art. 26 Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei mai sus menționate au declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.O.G.

și pârâta SC R. SRL 1. Prin motivele de recurs, reclamantul, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase cu privire la imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001, a formulat critici exclusiv cu privire la imobilul din Brașov str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381, nr. top 5436/1, arătând că a fost solicitat prin notificare, iar completarea la notificare la care se referă instanța de apel reprezintă o precizare cu privire la conținutul notificării, solicitată de către intimată prin adresa nr. 1235/8409.

De asemenea, instanța, respingând pretențiile cu privire la acest imobil, nu a avut în vedere situația imobilului astfel cum rezultă din înscrisurile la dosar, respectiv cartea funciară, care atestă că toate imobilele pentru care s-a solicitat restituirea în natură au reprezentat un singur imobil având ca proprietari pe antecesorii contestatoarei (foaia de proprietate poziția 4, 5, 6, 7), configurație în care imobilul a fost preluat de către Statul Roman la data de 26 aprilie 1958 în baza Decretului 92/1950; abia în anul 1967 imobilul s-a dezmembrat pe numere topografice diferite. 2. Prin motivele de recurs, SC R. SRL a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 cu privire la calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Astfel, prima instanță, în mod corect și legal, a statuat că dreptul notificatoarei R.B. se limitează numai la cota de proprietate de 1/4 din imobilele preluate în mod abuziv de către Statul Român, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, cotă ce a aparținut numitului P.F. (identic cu P.K.F.) și că nu poate beneficia decât de cota celeilalte moștenitoare a tatălui său, sora sa, E.G. (născută P.), care nu a formulat notificare în termenul legal stabilit de lege, nu și de cotele celorlalți coproprietari, în raport de care nu și-a dovedit calitatea de moștenitor. Prin dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, care sunt în deplină concordanță cu legislația civilă în materie succesorală, nu se aduce atingere cotelor coproprietarilor, astfel că moștenitorii unui coproprietar nu pot beneficia de cotele altui coproprietar sau a moștenitorilor acestuia.

Potrivit Legii nr. 10/2001 și pct. 23.1 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a legii, dovada calității de moștenitor se face cu certificatul de moștenitor sau cu certificatul de calitate de moștenitor, înscrisuri care atestă vocația utilă și concretă la moștenire. Actele de stare civilă nu sunt probe care să ateste vocația utilă, concretă a unei persoane la moștenirea defunctului, ci doar dovezi ale unei vocații succesorale generale, potențiale la moștenirea defunctului, ele fac dovada filiației și nu a vocației. Pentru redobândirea dreptului de proprietate, se impunea formularea unei cereri de retrocedare în termenul și potrivit procedurii reglementate de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de către persoanele îndreptățite la restituire, respectiv proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv sau moștenitorii acestora.

Astfel, pentru cota de 3/4 care a aparținut foștilor proprietari tabulari, P.R., P.H. și N.M. (născută P.), se impunea să formuleze notificare înăuntrul termenului stabilit de legea specială, aceștia sau moștenitorii acestora, ceea ce însă nu s-a întâmplat, astfel încât, conform legii, când cererea de restituire a fost formulată numai de o parte din foștii proprietari ai bunului preluat abuziv, decizia/dispoziția de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Or, dispunându-se restituirea bunului în întregul său, deși numai moștenitoarea unuia dintre coproprietari a depus notificarea, se recunoaște implicit și dreptul de proprietate al coproprietarilor sau al moștenitorilor coproprietarilor care nu au urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată.

Atribuirea de reparații în beneficiul solicitantei și pentru cota celorlalți coindivizari ar contraveni regulilor coproprietății, ceea ce nu este posibil de acceptat. Dreptul de acrescământ funcționează numai cu referire la moștenirea legală sau testamentară, or între R.B. și coindivizarii înscriși în cartea funciară nu există vreun raport care izvorăște din succesiunea legală sau dintr-un act de ultimă voință al acestora din urmă (în eventualitatea că aceștia au decedat). Acest fapt nu a fost susținut până la acest moment cu acte doveditoare. Nici la dosarul administrativ al notificării, nici cu ocazia judecării prezentei contestații, nu s-au depus certificate de moștenitor sau certificate de calitate de moștenitor de pe urma lui P.R., P.H.

și N.M. (născută P.) (pentru situația în care aceștia sunt decedați), foștii proprietari tabulari, de la care Statul Român a preluat cota de 3/4 din imobilele notificate (cota de ¼ de la fiecare), în perioada de referință a legii speciale de reparație, înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea cotei de 3/4 din imobilele notificate. În cursul soluționării recursurilor, la termenul din 29. octombrie 2010, recurentul-reclamant C.O.G., prin avocat, a învederat că își retrage recursul formulat în prezenta cauză, depunând, în acest sens, declarația autentificată sub nr. 408 din 27 octombrie 2010 a Biroului Notarilor Publici Asociați P.A.I. și K.A.N.

1. În ceea ce privește recursul reclamantului, față de manifestarea de voință a părții, explicit exprimată prin actul încheiat în formă autentică, depus la dosar, Înalta Curte urmează a da curs actului procesual de dispoziție, în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, inclusiv în privința judecării căilor de atac declanșate. În consecință, va lua act de renunțarea reclamantului – cesionar al drepturilor litigioase la judecarea recursului, în temeiul art. 316 și art. 267 cu referire la art. 246 C. proc. civ.

2. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta SC R. SRL, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a recunoscut calitatea numitei R.B., autoarea reclamantului C.O.G., de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilele ce formează obiectul notificării (din Brașov, str. R. nr. 18 – nr. top 5436/II, str. E. nr. 12 și 14), în întregul lor, și nu doar pentru cota de ¼ ce aparținea, la data preluării imobilelor de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, lui P.F. (sau K.F.P.).

Această constatare s-a întemeiat pe calitatea autoarei reclamantului de moștenitor al tuturor coproprietarilor imobilelor, atât al tatălui său, P.F., cât și al fraților acestuia, P.R.I.G., P.H.I.(H.) și N.M.I., născută P., ce figurează ca atare în evidențele de carte funciară de la momentul preluării abuzive, începând cu anul 1926. Obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar îl reprezintă aprecierea instanței de apel exclusiv cu privire la cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, ce a aparținut fraților tatălui, nu și cu referire la cota de ¼ a tatălui, pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii chiar de către prima instanță, a cărei dispoziție pe acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, în absența declarării apelului de către pârâta SC R. SRL.

Este de precizat, în prealabil cercetării motivelor de recurs, că instanța de apel a reținut că obiectul notificării formulate de către numita R.B. îl reprezintă imobilele în întregul lor, inclusiv dreptul de proprietate al celorlalți coproprietari (frații și sora tatălui contestatoarei), aspect confirmat și de completarea la notificarea inițială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008 la SC R. SRL (fila 101 dosar fond). Prin motivele de recurs, nu s-au formulat critici cu privire la întinderea pretențiilor autoarei reclamantului, rezultate din notificarea adresată unității deținătoare, ca atare, considerentele din prezenta decizie au drept premisă împrejurarea că cererea de restituire în natură a vizat dreptul de proprietate asupra imobilelor, în integralitatea sa.

Instanța de apel a apreciat întrunită calitatea de moștenitor în persoana notificatoarei R.B. de pe urma celor trei coproprietari, pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar, conchizând în sensul că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001. Această apreciere este greșită, în primul rând pentru că nu este întrunită condiția - premisă de aplicare a oricăreia dintre ipotezele prevăzute de alin. (2) sau alin. (4) al art. 4, anume aceea ca titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării abuzive a imobilului în litigiu să nu fie în viață la data formulării notificării, din moment ce, în aceste cazuri, dreptul la măsuri reparatorii este invocat, de către persoana care a formulat notificarea, în calitate de succesor al fostului proprietar.

Astfel, în cauză nu s-a probat că cei trei frați: P.R.I.G., P.H.I.(H.) și N.M.I., născută P. - erau decedați la momentul 13 noiembrie 2001, în absența depunerii la dosar a certificatului de deces sau a unui extras din registrul de stare civilă, conform art. 1 și art. 11 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată. În lipsa unei asemenea dovezi, nu se poate stabili nici dacă P.F., tatăl notificatoarei, era sau nu decedat la data eventualului deces al celor trei frați ai acestuia, pentru a se determina dacă notificatoarea a venit la moștenirea acestora din urmă (pornindu-se de la premisa că s-a probat vocația succesorală) prin reprezentare, ce presupunea că tatăl său era predecedat, sau prin retransmitere, însemnând că P.F.

era în viață la data decesului fiecăruia dintre frații săi. În al doilea rând, chiar dacă s-ar ignora insuficiența probelor administrate și s-ar prezuma că cei trei coproprietari erau decedați la data de 13 noiembrie 2001 (născuți fiind între 1893 și 1901), se constată, în raport de motivele de recurs, că niciuna dintre ipotezele legale nu este întrunită în ceea ce privește cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Instanța de apel a reținut că pârâta nu a contestat însăși calitatea de moștenitor a numitei R.B. de pe urma celor trei frați P., ci doar forța probantă a înscrisurilor depuse la dosar în dovedirea acesteia.

Acest enunț este contradictoriu prin el însuși, deoarece contestarea puterii doveditoare a unui înscris implică infirmarea situației juridice rezultate din acel înscris, însemnând, în speță, că înlăturarea actelor de stare civilă de natura celor din categoria actelor doveditoare ale calității de moștenitor echivalează cu nedovedirea a înseși acestei calități. Chiar acceptând, după cum s-a arătat, că s-ar fi dovedit decesul celor trei coproprietari ale căror cote-părți din drept interesează analiza de față, se reține că, la dosar, s-au depus exclusiv actele de naștere ale acestora, pe baza cărora instanța de apel a conchis în sensul dovedirii calității de moștenitor a notificatoarei. Or, contrar aprecierii instanței de apel, aceste înscrisuri nu sunt susceptibile, prin ele însele, a face o asemenea dovadă.

Conform art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în categoria „actelor doveditoare” intră și înscrisuri precum „certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor”.

Forța probantă a înscrisurilor enumerate depinde de obiectul probațiunii, reținându-se că, în principiu, dovada statutului de succesor se realizează, întocmai ca în dreptul comun, prin certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor, în condițiile în care art. 88 din Legea notarilor publici nr. 36/1995 prevede că „ Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte”; această normă coincide cu art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 40/1953. Așadar, deși au forță probantă în privința calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, actele de stare civilă reprezintă doar dovada rudeniei sau filiației cu proprietarul, pe baza lor putându-se prezuma existența unei vocații generale la moștenire.

Ceea ce interesează, însă, în cauză, este vocația concretă, efectivă la succesiune, potrivit dreptului comun, de la care legea specială cu caracter reparator, Legea nr. 10/2001, nu derogă sub acest aspect. Conform art. 651 C. civ., „succesiunile se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui de cujus, în privința regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Principala derogare conținută de Legea nr. 10/2001 vizează pe succesibilii neacceptanți în termenul de opțiune succesorală, care beneficiază și ei de dreptul la măsuri reparatorii, prin repunerea în termenul de opțiune succesorală, pentru bunurile din sfera Legii nr. 10/2001, prin formularea notificării (în timp ce succesorul acceptant la data deschiderii moștenirii beneficiază de dreptul la măsuri reparatorii cu privire la bunurile ce intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001, însă sub condiția formulării notificării; succesibilul renunțător nu beneficiază de atare repunere în termen).

Fie că s-a acceptat succesiunea în termenul de opțiune succesorală - direct de către notificatoare, în cazul în care a operat reprezentarea succesorală, sau de către tatăl acesteia, dacă era în viață la data deceselor fraților săi, fie că notificatoarea este moștenitor neacceptant, din materialul probator administrat trebuia să rezulte că notificatoarea nu a fost exclusă de la moștenire potrivit ordinii chemării concrete la succesiune a rudelor defunctului sau prin voința acestuia (prin exheredare) și că a depins doar de voința sa concretizarea sau nu a vocației generale, prin acceptarea ori neacceptarea succesiunii. Actele de stare civilă atestând rudenia cu titularul dreptului de proprietate nu sunt suficiente în acest sens, din moment ce indică doar vocația generală la succesiune, fiind necesară depunerea certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor, din care să rezulte fie că R.B.

- ori tatăl acesteia – a acceptat succesiunea, fie că, deși aceasta nu și-a valorificat vocația la moștenire, existau și alți moștenitori (care nu au formulat, însă, notificare în baza Legii nr. 10/2001). Era posibilă, de asemenea, depunerea unor acte de stare civilă privind pe alți succesibili care fie sunt înlăturați de R.B. potrivit ordinii de chemare la succesiune a moștenitorilor, fie, deși aveau vocație la repunerea în termenul de opțiune succesorală pentru imobilele care formează obiectul Legii nr. 10/2001, nu au formulat notificare.

În aceste condiții, în mod greșit, instanța de apel a determinat calitatea de moștenitor a notificatoarei de pe urma fraților tatălui său exclusiv pe baza actelor de naștere ale acestora din urmă (coroborate cu dovada calității sale de moștenitor de pe urma tatălui său, P.F.), atât timp cât acestea au valoare probatorie numai în ceea ce privește încadrarea în vreuna dintre clasele I – IV de moștenitori, nu și pentru determinarea vocației concrete, potrivit regulilor devoluțiunii legale sau ale succesiunii testamentare.

În absența unor probatorii relevante pe acest aspect, notificatoarea este terț față de moștenirea unchilor săi (cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, nu a făcut nici măcar dovada decesului acestora), motiv pentru care nu-i sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nici nu beneficiază de neformularea notificării de către eventualii moștenitori legali sau testamentari ai acestor rude, în condițiile art. 4 alin. (4), la care s-a făcut, de asemenea, referire în considerentele deciziei de apel. Cerințele de aplicare a acestei norme presupuneau ca R.B. să fi fost moștenitor al fiecăruia dintre frații și sora tatălui său, în același timp, să se fi dovedit existența altor moștenitori, ale căror cote – părți din dreptul de proprietate, în absența formulării notificării, să fie preluate de către R.B., titulara notificării soluționate prin dispoziția administrativă contestată în cauză.

În atare situație, consecința este aceea preconizată prin art. 4.1 teza a II-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, respectiv recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii doar pentru cota-parte ce a aparținut proprietarului de pe urma căruia s-a dovedit calitatea de moștenitor, în speță, cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, astfel cum, în mod corect, a procedat prima instanță, a cărei hotărâre a fost nelegal modificată în apel. Este, astfel, întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în privința forței probante a actelor de stare civilă. În consecință, în aplicarea art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei SC R. SRL, va modifica în tot decizia atacată, dispunând respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta R.B. - continuat de cesionarul C.O.G. - împotriva sentinței civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov, fiind incidente prevederile art. 296 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte va admite și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Z.A., în baza art. 49 alin. (3) și art. 55 C. proc. civ., pentru considerente similare celor expuse cu ocazia analizării recursului pârâtei, a cărei poziție procesuală intervenienta a înțeles să o sprijine, prin cererea care tinde la admiterea recursului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea reclamantului C.O.G. la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 123/Ap din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva aceleiași decizii și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Z.A. Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.B. și continuat de cesionarul C.O.G. împotriva sentinței civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 20 octombrie