ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6006/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6006/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 15/2009,

Tribunalul Brașov a admis în parte contestația formulată de contestatoarea R.B.,

în contradictoriu cu intimata SC R. SRL; a anulat decizia nr. 674 din 4 august 2008

emisă de intimată; a obligat pe intimată să emită în favoarea contestatoarei o

nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a cotei de 1/4 din

partea neînstrăinată din imobilele situate Brașov, înscris în C.F. 381 Brașov,

nr. top 5436/11, str. E. nr. 12, înscris în C.F. 381 Brașov, nr. top 5738/1,

5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 și str.

E. nr. 14, înscris în C.F. 381 Brașov nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3, iar

pentru cota de 1/4 din partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să

propună masuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de

reparație; a respins restul pretențiilor contestatoarei și cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenientul D.T. în interesul intimatei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că prin notificarea nr. 926 din 13 noiembrie 2001, expediată

prin executor judecătoresc, remisă spre competentă soluționare intimatei SC R.

SRL, contestatoarea R.B. a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilele

preluate în mod abuziv de Statul Roman, înscrise în C.F. 381 Brașov nr. top

5436/11 - situat în Brașov, str. R. nr. 18, C.F. 381 Brașov nr. top

5738/1,5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10

- situat în Brașov, str. E. nr. 12 și C.F. 381 Brașov nr. top 5737/1, 5737/2,

5737/3 - situat în Brașov, str. E. nr. 14.

Prin decizia nr. 674 din 4 august 2008

emisă de intimata SC R. SRL, notificarea contestatoarei a fost respinsă pe

motiv ca aceasta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) si art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Instanța a apreciat ca această

decizie este nelegală, deoarece, după cum rezultă din evidențele de carte

funciară, imobilele în litigiu au fost deținute în proprietate de către P.F., P.R.,

P.H. și N.M., născută P., în cote egale, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare,

fiind ulterior preluate de Stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 855

din anexa la decret.

După cum rezultă din certificatul de

moștenire eliberat la data de 4 iunie 1968, proprietarul cotei de 1/4 din imobilele

în litigiu, P.F. sau K.F.P. a fost moștenit de soția sa, M.P. și de copiii săi,

E.G., născută P. și B.R., născută P.

De asemenea, potrivit certificatului

de moștenire eliberat la data de 10 mai 1977, defuncta P.M. a fost moștenită în

cote egale de copiii săi, E.G., născută P. și B.R., născută P.

Conform declarației de notorietate

depuse la dosar, contestatoarea R.B., născută P., este una și aceeași cu

persoana trecută în certificatul de naștere ca fiind A.B.G.P. și cu cea

menționată în certificatul de moștenire eliberat la data de 4 iunie 1968 și 10

mai 1977 ca fiind B.R.

Așadar, contestatoarea a făcut

dovada calității de moștenitor, în calitate de fiică, a fostului proprietar

tabular al cotei de 1/4 din imobilele în litigiu.

Instanța nu a reținut susținerile

contestatoarei în sensul că aceasta are calitate de persoană îndreptățită cu

privire la imobilele în litigiu în întregul lor, întrucât nu s-a făcut dovada că

are calitate de moștenitor al foștilor proprietari ai cotei de 3/4 din

imobilele în litigiu, P.R., P.H. și N.M., născută P.

Este inaplicabil alin. (4) al art. 4

din Legea nr. 10/2001, care prevede că de cotele moștenitorilor care nu au

urmat procedura prevăzută de prezenta lege profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire, întrucât

contestatoarea nu a făcut dovada că ar avea calitatea de moștenitor a foștilor

proprietari ai cotei de 3/4 din imobilele în litigiu pentru a putea beneficia,

în cazul existenței și a altor moștenitori, de faptul că aceștia nu au formulat

notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât parte din imobilele în

litigiu a fost înstrăinată cu respectarea dispozițiilor legale, potrivit

prevederilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se

stabilesc numai în echivalent.

Instanța a constatat că, prin

cererea formulată, contestatoarea a făcut referire și la imobilul situat în

Brașov, str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381 Brașov nr. top 5436/1, însă a

respins pretențiile legate de acest imobil formulate în cadrul contestației, întrucât,

după cum rezultă din conținutul notificării nr. 926 din 13 noiembrie 2001,

acest imobil nu a făcut obiectul notificării, iar, pe de altă parte, intimata

nu are calitatea de unitate deținătoare cu privire la acesta.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termenul legal, contestatoarea R.B.

Prin decizia civilă nr. 123 din 28.

octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte

apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe intimata SC R.

SRL Brașov să emită în favoarea contestatoarei, în calitate de moștenitoare a

foștilor proprietari tabulari - frații P. și sora acestora, N.M., născută P.,

și cu respectarea contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1811 din 22

iunie 2009, o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a părții

neînstrăinate din imobilele situate în Brașov: str. R. nr. 18, înscris în C.F.

381 Brașov nr. top 5436/11; str. E. nr. 12, înscris în C.F. 381 Brașov nr. top

5738/1, 5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10

și str. E. nr. 14, înscris în C.F. 381 Brașov, nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3b

iar pentru partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să propună măsuri

reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de reparație; a

respins restul pretențiilor contestatoarei din apel și a păstrat restul

dispozițiilor sentinței; a înlăturat dispoziția din sentință prin care se

recunoștea dreptul contestatoarei doar pentru cota indiviză de ¼ părți

din imobile și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța constată că, în apel, apelanta, prin mandatarul C.O. care prin

contractul de cesiune de drepturi litigioase (autentificat sub nr. 1811 din 22

iunie 2009), se substituie în drepturile contestatoarei, inclusiv în dreptul de

proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul prezentei contestații, face

dovada cu acte de stare civilă că este moștenitoarea legală a celorlalți

coproprietari, frații și sora tatălui său, deci face dovada calității de

persoană îndreptățită la beneficiile Legea nr. 10/2001, în sensul art. 4 din

lege.

Apărarea intimaților conform căreia

această dovadă se poate face doar cu certificat de moștenitor nu poate fi

primită, deoarece, chiar legiuitorul prin art. 4.2 din normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 lămurește norma referitoare la accesul

moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii, în sensul că enumeră,

printre actele doveditoare pentru stabilirea calității de moștenitor legal, și

actele de stare civilă.

Apelanta a făcut dovada că este

singurul moștenitor al coproprietarilor imobilelor în cauză - înscrise în C.F.

381 Brașov, conform mențiunilor de sub B 4,5,6,7 - care a formulat notificare

în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele în cauză, sora acesteia, G.E.

fiind decedată, aspect învederat de înșiși intimații în cauză prin concluziile

orale puse asupra apelului.

Intimații nu au contestat calitatea

de moștenitor legal a contestatoarei de pe urma fraților și surorii tatălui

acesteia, ci forța probantă a înscrisurilor administrate în scopul dovedirii

acesteia, or, înscrisurile administrate în cauză îndeplinesc condițiile

prevăzute de art. I Legea nr. 119/1996 și reprezintă acte doveditoare în sensul

Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile în speță, recunoscând efectul dreptului de

acrescământ în favoarea contestatoarei, pentru imobilele în întregul lor,

astfel cum s-a solicitat prin notificare.

În ceea ce privește critica

referitoare la aplicarea beneficiilor Legii nr. 10/2001 și pentru imobilul

cuprins în C.F. 381 top 5436/1, instanța a constatat că este neîntemeiată, deoarece

imobilul a fost pentru prima dată solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, prin

completarea la notificarea inițială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008,

deci peste termenul prevăzut de art. 26 Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei mai sus menționate

au declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.O.G. și pârâta SC R. SRL

reclamantul, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase cu privire la

imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001, a formulat critici exclusiv cu

privire la imobilul din Brașov str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381, nr. top

5436/1, arătând că a fost solicitat prin notificare, iar completarea la

notificare la care se referă instanța de apel reprezintă o precizare cu privire

la conținutul notificării, solicitată de către intimată prin adresa nr. 1235/8409.

De asemenea, instanța, respingând

pretențiile cu privire la acest imobil, nu a avut în vedere situația imobilului

astfel cum rezultă din înscrisurile la dosar, respectiv cartea funciară, care

atestă că toate imobilele pentru care s-a solicitat restituirea în natură au

reprezentat un singur imobil având ca proprietari pe antecesorii contestatoarei

(foaia de proprietate poziția 4, 5, 6, 7), configurație în care imobilul a fost

preluat de către Statul Roman la data de 26 aprilie 1958 în baza Decretului

92/1950; abia în anul 1967 imobilul s-a dezmembrat pe numere topografice diferite.

SRL a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.

3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 cu privire

la calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Astfel, prima instanță, în mod

corect și legal, a statuat că dreptul notificatoarei R.B. se limitează numai la

cota de proprietate de 1/4 din imobilele preluate în mod abuziv de către Statul

Român, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, cotă ce a aparținut

numitului P.F. (identic cu P.K.F.) și că nu poate beneficia decât de cota

celeilalte moștenitoare a tatălui său, sora sa, E.G. (născută P.), care nu a

formulat notificare în termenul legal stabilit de lege, nu și de cotele

celorlalți coproprietari, în raport de care nu și-a dovedit calitatea de

moștenitor.

Prin dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 republicată, care sunt în deplină concordanță cu

legislația civilă în materie succesorală, nu se aduce atingere cotelor

coproprietarilor, astfel că moștenitorii unui coproprietar nu pot beneficia de

cotele altui coproprietar sau a moștenitorilor acestuia.

Potrivit Legii nr. 10/2001 și pct.

23.1 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a legii, dovada calității de

moștenitor se face cu certificatul de moștenitor sau cu certificatul de

calitate de moștenitor, înscrisuri care atestă vocația utilă și concretă la

moștenire.

Actele de stare civilă nu sunt probe

care să ateste vocația utilă, concretă a unei persoane la moștenirea

defunctului, ci doar dovezi ale unei vocații succesorale generale, potențiale

la moștenirea defunctului, ele fac dovada filiației și nu a vocației.

Pentru redobândirea dreptului de

proprietate, se impunea formularea unei cereri de retrocedare în termenul și

potrivit procedurii reglementate de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de către

persoanele îndreptățite la restituire, respectiv proprietarii imobilelor la

data preluării în mod abuziv sau moștenitorii acestora. Astfel, pentru cota de

3/4 care a aparținut foștilor proprietari tabulari, P.R., P.H. și N.M. (născută

P.), se impunea să formuleze notificare înăuntrul termenului stabilit de legea

specială, aceștia sau moștenitorii acestora, ceea ce însă nu s-a întâmplat,

astfel încât, conform legii, când cererea de restituire a fost formulată numai

de o parte din foștii proprietari ai bunului preluat abuziv, decizia/dispoziția

de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora.

Or, dispunându-se restituirea

bunului în întregul său, deși numai moștenitoarea unuia dintre coproprietari a

depus notificarea, se recunoaște implicit și dreptul de proprietate al coproprietarilor

sau al moștenitorilor coproprietarilor care nu au urmat procedura prealabilă

obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată.

Atribuirea de reparații în

beneficiul solicitantei și pentru cota celorlalți coindivizari ar contraveni regulilor

coproprietății, ceea ce nu este posibil de acceptat.

Dreptul de acrescământ funcționează

numai cu referire la moștenirea legală sau testamentară, or între R.B. și

coindivizarii înscriși în cartea funciară nu există vreun raport care izvorăște

din succesiunea legală sau dintr-un act de ultimă voință al acestora din urmă

(în eventualitatea că aceștia au decedat). Acest fapt nu a fost susținut până

la acest moment cu acte doveditoare.

Nici la dosarul administrativ al

notificării, nici cu ocazia judecării prezentei contestații, nu s-au depus certificate

de moștenitor sau certificate de calitate de moștenitor de pe urma lui P.R., P.H.

și N.M. (născută P.) (pentru situația în care aceștia sunt decedați), foștii

proprietari tabulari, de la care Statul Român a preluat cota de 3/4 din

imobilele notificate (cota de ¼ de la fiecare), în perioada de referință

a legii speciale de reparație, înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de

persoană îndreptățită la restituirea cotei de 3/4 din imobilele notificate.

În cursul soluționării recursurilor,

la termenul din 29. octombrie 2010, recurentul-reclamant C.O.G., prin avocat, a

învederat că își retrage recursul formulat în prezenta cauză, depunând, în

acest sens, declarația autentificată sub nr. 408 din 27 octombrie 2010 a Biroului Notarilor Publici Asociați P.A.I. și K.A.N.

reclamantului, față de manifestarea de voință a părții, explicit exprimată prin

actul încheiat în formă autentică, depus la dosar, Înalta Curte urmează a da curs

actului procesual de dispoziție, în considerarea principiului disponibilității

ce guvernează procesul civil, inclusiv în privința judecării căilor de atac

declanșate.

În consecință, va lua act de

renunțarea reclamantului – cesionar al drepturilor litigioase la judecarea

recursului, în temeiul art. 316 și art. 267 cu referire la art. 246 C. proc.

civ.

declarat de către pârâta SC R. SRL, Înalta Curte constată că este fondat,

pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a recunoscut calitatea numitei R.B.,

autoarea reclamantului C.O.G., de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilele ce formează obiectul

notificării (din Brașov, str. R. nr. 18 – nr. top 5436/II, str. E. nr. 12 și

14), în întregul lor, și nu doar pentru cota de ¼ ce aparținea, la data preluării

imobilelor de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, lui P.F. (sau K.F.P.).

Această constatare s-a întemeiat pe calitatea autoarei

reclamantului de moștenitor al tuturor coproprietarilor imobilelor, atât al

tatălui său, P.F., cât și al fraților acestuia, P.R.I.G., P.H.I.(H.) și N.M.I.,

născută P., ce figurează ca atare în evidențele de carte funciară de la

momentul preluării abuzive, începând cu anul 1926.

Obiectul învestirii acestei instanțe de control

judiciar îl reprezintă aprecierea instanței de apel exclusiv cu privire la cota

de ¾ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, ce a aparținut

fraților tatălui, nu și cu referire la cota de ¼ a tatălui, pentru care

s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii chiar de către prima instanță, a

cărei dispoziție pe acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, în

absența declarării apelului de către pârâta SC R. SRL.

Este de precizat, în prealabil cercetării

motivelor de recurs, că instanța de apel a reținut că obiectul notificării

formulate de către numita R.B. îl reprezintă imobilele în întregul lor,

inclusiv dreptul de proprietate al celorlalți coproprietari (frații și sora

tatălui contestatoarei), aspect confirmat și de completarea la notificarea

inițială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008 la SC R. SRL (fila 101 dosar

fond).

Prin motivele de recurs, nu s-au formulat

critici cu privire la întinderea pretențiilor autoarei reclamantului, rezultate

din notificarea adresată unității deținătoare, ca atare, considerentele din

prezenta decizie au drept premisă împrejurarea că cererea de restituire în

natură a vizat dreptul de proprietate asupra imobilelor, în integralitatea sa.

Instanța de apel a apreciat întrunită calitatea

de moștenitor în persoana notificatoarei R.B. de pe urma celor trei

coproprietari, pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar, conchizând în

sensul că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr.

10/2001.

Această apreciere este greșită, în primul rând

pentru că nu este întrunită condiția - premisă de aplicare a oricăreia dintre ipotezele

prevăzute de alin. (2) sau alin. (4) al art. 4, anume aceea ca titularul

dreptului de proprietate de la momentul preluării abuzive a imobilului în

litigiu să nu fie în viață la data formulării notificării, din moment ce, în

aceste cazuri, dreptul la măsuri reparatorii este invocat, de către persoana

care a formulat notificarea, în calitate de succesor al fostului proprietar.

Astfel, în cauză nu s-a probat că cei trei frați:

P.R.I.G., P.H.I.(H.) și N.M.I., născută P. - erau decedați la momentul 13

noiembrie 2001, în absența depunerii la dosar a certificatului de deces sau a

unui extras din registrul de stare civilă, conform art. 1 și art. 11 din Legea

nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.

În lipsa unei asemenea dovezi, nu se poate

stabili nici dacă P.F., tatăl notificatoarei, era sau nu decedat la data

eventualului deces al celor trei frați ai acestuia, pentru a se determina dacă notificatoarea

a venit la moștenirea acestora din urmă (pornindu-se de la premisa că s-a

probat vocația succesorală) prin reprezentare, ce presupunea că tatăl său era

predecedat, sau prin retransmitere, însemnând că P.F. era în viață la data

decesului fiecăruia dintre frații săi.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar ignora

insuficiența probelor administrate și s-ar prezuma că cei trei coproprietari

erau decedați la data de 13 noiembrie 2001 (născuți fiind între 1893 și 1901), se

constată, în raport de motivele de recurs, că niciuna dintre ipotezele legale

nu este întrunită în ceea ce privește cota de ¾ din dreptul de

proprietate asupra imobilelor în litigiu.

Instanța de apel a reținut că pârâta nu a

contestat însăși calitatea de moștenitor a numitei R.B. de pe urma celor trei

frați P., ci doar forța probantă a înscrisurilor depuse la dosar în dovedirea

acesteia.

Acest enunț este contradictoriu prin el însuși,

deoarece contestarea puterii doveditoare a unui înscris implică infirmarea

situației juridice rezultate din acel înscris, însemnând, în speță, că

înlăturarea actelor de stare civilă de natura celor din categoria actelor

doveditoare ale calității de moștenitor echivalează cu nedovedirea a înseși

acestei calități.

Chiar acceptând, după cum s-a

arătat, că s-ar fi dovedit decesul celor trei coproprietari ale căror cote-părți

din drept interesează analiza de față, se reține că, la dosar, s-au depus

exclusiv actele de naștere ale acestora, pe baza cărora instanța de apel a conchis

în sensul dovedirii calității de moștenitor a notificatoarei.

Or, contrar aprecierii instanței de

apel, aceste înscrisuri nu sunt susceptibile, prin ele însele, a face o

asemenea dovadă.

Conform art. 23.1 lit. b) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în

categoria „actelor doveditoare” intră și înscrisuri precum „certificat de

moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă

rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate,

testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor”.

Forța probantă a înscrisurilor enumerate depinde

de obiectul probațiunii, reținându-se că, în principiu, dovada statutului de

succesor se realizează, întocmai ca în dreptul comun, prin certificatul de

moștenitor sau de calitate de moștenitor, în condițiile în care art. 88 din

Legea notarilor publici nr. 36/1995 prevede că „

Până

la

anularea

sa prin

hotărâre

judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința

calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui

moștenitor în parte”;

această normă coincide cu art. 25 alin. (2) din

Decretul nr. 40/1953.

Așadar, deși au forță probantă în privința

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, actele de stare

civilă reprezintă doar dovada rudeniei sau filiației cu proprietarul, pe baza

lor putându-se prezuma existența unei vocații generale la moștenire.

Ceea ce interesează, însă, în cauză, este

vocația concretă, efectivă la succesiune, potrivit dreptului comun, de la care

legea specială cu caracter reparator, Legea nr. 10/2001, nu derogă sub acest

aspect.

Conform art. 651 C. civ., „succesiunile se

deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală

se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui de cujus, în privința

regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Principala derogare conținută de

Legea nr. 10/2001 vizează pe succesibilii neacceptanți în termenul de opțiune

succesorală, care beneficiază și ei de dreptul la măsuri reparatorii, prin repunerea

în termenul de opțiune succesorală, pentru bunurile din sfera Legii nr.

10/2001, prin formularea notificării (în timp ce succesorul acceptant la data

deschiderii moștenirii beneficiază de dreptul la măsuri reparatorii cu privire

la bunurile ce intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001, însă sub

condiția formulării notificării; succesibilul renunțător nu beneficiază de

atare repunere în termen).

Fie că s-a acceptat succesiunea în termenul de

opțiune succesorală - direct de către notificatoare, în cazul în care a operat

reprezentarea succesorală, sau de către tatăl acesteia, dacă era în viață la

data deceselor fraților săi, fie că notificatoarea este moștenitor neacceptant,

din materialul probator administrat trebuia să rezulte că notificatoarea nu a

fost exclusă de la moștenire potrivit ordinii chemării concrete la succesiune a

rudelor defunctului sau prin voința acestuia (prin exheredare) și că a depins

doar de voința sa concretizarea sau nu a vocației generale, prin acceptarea ori

neacceptarea succesiunii.

Actele de stare civilă atestând rudenia cu

titularul dreptului de proprietate nu sunt suficiente în acest sens, din moment

ce indică doar vocația generală la succesiune, fiind necesară depunerea

certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor, din care să rezulte

fie că R.B. - ori tatăl acesteia – a acceptat succesiunea, fie că, deși aceasta

nu și-a valorificat vocația la moștenire, existau și alți moștenitori (care nu

au formulat, însă, notificare în baza Legii nr. 10/2001).

Era posibilă, de asemenea, depunerea

unor acte de stare civilă privind pe alți succesibili care fie sunt înlăturați

de R.B. potrivit ordinii de chemare la succesiune a moștenitorilor, fie, deși aveau

vocație la repunerea în termenul de opțiune succesorală pentru imobilele care

formează obiectul Legii nr. 10/2001, nu au formulat notificare.

În aceste condiții, în mod greșit, instanța de

apel a determinat calitatea de moștenitor a notificatoarei de pe urma fraților

tatălui său exclusiv pe baza actelor de naștere ale acestora din urmă (coroborate

cu dovada calității sale de moștenitor de pe urma tatălui său, P.F.), atât timp

cât acestea au valoare probatorie numai în ceea ce privește încadrarea în vreuna

dintre clasele I – IV de moștenitori, nu și pentru determinarea vocației

concrete, potrivit regulilor devoluțiunii legale sau ale succesiunii

testamentare.

În absența unor probatorii relevante pe acest

aspect, notificatoarea este terț față de moștenirea unchilor săi (cu atât mai

mult cu cât, după cum s-a arătat, nu a făcut nici măcar dovada decesului

acestora), motiv pentru care nu-i sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și nici nu beneficiază de neformularea notificării de către eventualii

moștenitori legali sau testamentari ai acestor rude, în condițiile art. 4 alin.

(4), la care s-a făcut, de asemenea, referire în considerentele deciziei de

apel.

Cerințele de aplicare a acestei norme presupuneau

ca R.B. să fi fost moștenitor al fiecăruia dintre frații și sora tatălui său, în

același timp, să se fi dovedit existența altor moștenitori, ale căror cote –

părți din dreptul de proprietate, în absența formulării notificării, să fie

preluate de către R.B., titulara notificării soluționate prin dispoziția

administrativă contestată în cauză.

În atare situație, consecința este

aceea preconizată prin art. 4.1 teza a II-a din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, respectiv

recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii doar pentru cota-parte ce a

aparținut proprietarului de pe urma căruia s-a dovedit calitatea de moștenitor,

în speță, cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, astfel

cum, în mod corect, a procedat prima instanță, a cărei hotărâre a fost nelegal

modificată în apel.

Este, astfel, întrunit cazul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește greșita

interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 alin.

(2) și (4) din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 23.1 lit. b) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

în privința forței probante a actelor de stare civilă.

În consecință, în aplicarea art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei SC R. SRL, va modifica

în tot decizia atacată, dispunând respingerea ca nefondat a apelului declarat

de reclamanta R.B. - continuat de cesionarul C.O.G. - împotriva sentinței

civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov, fiind incidente

prevederile art. 296 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va admite și

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Z.A., în baza art.

49 alin. (3) și art. 55 C. proc. civ., pentru considerente similare celor

expuse cu ocazia analizării recursului pârâtei, a cărei poziție procesuală

intervenienta a înțeles să o sprijine, prin cererea care tinde la admiterea

recursului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantului C.O.G.

la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 123/Ap din 28 octombrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul declarat de pârâta SC

R. SRL împotriva aceleiași decizii și cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienta Z.A.

Modifică în tot decizia atacată, în

sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.B. și continuat

de cesionarul C.O.G. împotriva sentinței civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 11 noiembrie 20 octombrie