ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 36/D/12.02.2010 Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu intimata SC C. SRL, a anulat Decizia nr. 426/30.11.2005 emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta să emită, în condițiile Legii nr. 10/2001, o nouă decizie prin care să soluționeze notificarea pe care contestatorii au formulat-o, cu privire la imobilul situat în Brașov, str. x, înscris în CF nr. x Brașov, sub nr. top. inițial x, în sensul restituirii în natură către contestatori a părții din acest imobil care nu a fost înstrăinată, astfel cum ea este determinată prin documentația topografică nr. 19/2009 întocmită de ing. D., și propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru partea din acest imobil ce a format obiectul material al unor acte de înstrăinare, astfel cum aceasta este identificată prin documentația topografică menționată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 426/30.11.2005, intimata a respins notificarea pe care contestatorii au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 sub motiv că părțile nu au depus, în termenele și în condițiile legii speciale, actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite.

Din raportul extrajudiciar de expertiză, pe care contestatorii l-au depus la dosarul cauzei, cu privire la care intimata și-a manifestat acordul în sensul administrării ca probă, rezultă că din imobilul construcție mai sunt libere și, prin urmare, susceptibile de a fi restituite în natură, apartamentele nr. x, nr. y și nr. z, iar din imobilul cu destinația de grădină este liberă și poate fi restituită în natură suprafața de 369,80 mp.

Contestatorii sunt îndreptățiți să beneficieze de restituirea în natură a părții din imobilul în litigiu care nu a fost înstrăinată și de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil care a format obiectul material al unor acte translative de proprietate, potrivit celor mai sus arătate.

Având în vedere că, din copiile conforme cu originalul ale pașapoartelor contestatorilor, rezultă că aceștia sunt cetățeni germani, instanța a reținut că restituirea în natură a imobilului cu destinația de teren poate opera sub forma instituirii unui drept de folosință special, conform art. art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, care stipulează că "cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție’’

Prin Decizia nr. 78/17.06.2010, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul pârâtei SC C. SRL Brașov împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul stabilirii că adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x, este Brașov, str. x și nu Brașov, str. x cum s-a consemnat în dispozitivul sentinței, iar adresa actuală este Brașov, str. x, a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Prin Decizia nr. 3959/12.05.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei SC C. SRL Brașov împotriva deciziei sus menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, constatând că situația de fapt, sub aspectul comunicării deciziei contestate, nu a fost pe deplin lămurită și că nu s-a răspuns tuturor criticilor invocate prin motivele de apel, care ridicau inclusiv problema tardivității formulării contestației la dispoziția emisă de intimată.

Prin Decizia nr. 2/Ap/18.01.2012 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul pârâtei SC C. SRL Brașov împotriva hotărârii de primă instanță, în sensul că a menționat adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x, ca fiind Brașov, str. x, și nu Brașov, str. x, cum s-a consemnat în dispozitivul sentinței apelate, iar adresa actuală este Brașov, str. x.

Prin Decizia nr. 6816/7.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat și această decizie, reținând că instanța de apel nu a administrat nici o probă pentru a lămuri împrejurarea legată de existența adresei din septembrie 2002, relevantă în corecta soluționare a excepției tardivității formulării contestației. S-a reținut că rejudecarea în apel a avut un caracter pur formal, instanța nefiind preocupată de lămurirea situației de fapt în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare.

Prin Decizia nr. 84/26.09.2013 pronunțată în a doua rejudecare, Curtea de Apel Brașov a admis apelul pârâtei SC C. SRL Brașov împotriva sentinței de fond, a admis excepția tardivității contestației, pe care a respins-o, ca tardivă.

Prin Decizia nr. 2338/24.09.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților împotriva acestei decizii, pe care a casat-o cu trimitere pentru rejudecarea fondului, respingând excepția tardivității formulării contestației.

Prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 pronunțată în a treia rejudecare, Curtea de Apel Brașov a admis apelul pârâtei SC C. SRL împotriva Sentinței nr. 36/2010 a Tribunalului Brașov, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamanților, a anulat acțiunea formulată de reclamanții A. și B. prin mandatar E. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Brașov, str. x (fostă strada x nr. 26), a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. și continuată de cesionarul E. pentru 1/2 din imobilul mai sus menționat.

Această soluție a fost adoptată ca urmare a obținerii de către instanță a certificatelor de deces ale reclamanților care atestă că numitul A. a decedat la data de 26.12.2010, iar numita B. la data de 19.07.2012.

Reclamanții au mandatat pe numitul F. la data de 22.06.2007, iar acesta din urmă l-a mandatat pe E. să efectueze demersurile pentru restituirea imobilului prin procura autentică nr. 1872/8.07.2008.

Prin contractul de cesiune nr. x/8.07.2008, reclamanții au cesionat mandatarului E. 50% din drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu.

Instanța de apel a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. pentru a fi indicați moștenitorii reclamanților, iar la cererea C. SA dosarul a fost repus pe rol cu mențiunea de a fi făcute dovezi privind capacitatea procesuală a reclamanților. Aceste dovezi nu au fost făcute de mandatarul reclamanților și, în aceste condiții, s-a reținut că reclamanții nu au capacitate de folosință. În ceea ce privește cota de 50% din imobil cesionată mandatarului E., s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care cesionarii nu au vocație la măsura reparatorie a restituirii în natură.

Prin Decizia nr. 1894/13.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul mandatarului E. împotriva deciziei de mai sus, pe care a casat-o în parte cu trimitere pentru rejudecarea fondului la aceeași instanță, menținând dispoziția din hotărârea atacată referitoare la respingerea acțiunii formulate de reclamanții A. și B. și continuată de cesionarul E. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Brașov, str. x (fostă strada x nr. 26).

S-a reținut că soluția instanței de apel este nelegală deoarece atât la data introducerii acțiunii, cât și la data soluționării cauzei în primă instanță, reclamanții erau în viață, astfel că nu se putea aprecia asupra lipsei capacității de folosință a acestora. Soluția adoptată denotă confuzia pe care instanța a făcut-o între ipoteza decesului intervenit înainte de introducerea acțiunii și ipoteza decesului intervenit în cursul procesului, situație regăsită în speță și față de care devin incidente dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

S-a apreciat, de asemenea, că pricinii de față îi sunt, deopotrivă aplicabile dispozițiile art. 71 din C. proc. civ., dar și că soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii introdusă de reclamanți și continuată de mandatar, pentru 1/2 din imobil, nu mai poate fi cenzurată deoarece recurentul nu a susținut nicio critică de nelegalitate împotriva acesteia.

Prin Decizia nr. 300/Ap/15.03.2018 pronunțată în a patra rejudecare, Curtea de Apel Brașov a admis excepția perimării invocate din oficiu și a constatat perimarea apelului exercitat de către apelanta pârâtă SC C. SRL, împotriva Sentinței nr. 36/D/12.02.2010 a Tribunalului Brașov.

Prin Decizia nr. 2558/20.06.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei SC C. SRL împotriva acestei decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru continuarea judecării apelului la aceeași instanță, apreciind că deși reclamanții A. și B. sunt decedați, judecata apelului poate continua în contradictoriu cu mandatarul acestora, E., astfel cum, de altfel, s-a dezlegat prin decizia de casare anterioară.

În rejudecare, prin înscrisul depus în data de 24.10.2018, intimatul E. a indicat că intimatul A. are o singură moștenitoare, pe fiica acestuia G., iar intimata B. ar avea două moștenitoare, însă cunoaște doar numele uneia dintre ele, respectiv H., fără să depună vreun înscris doveditor în acest sens.

Persoanele indicate ca fiind moștenitoare ale defuncților reclamanți au fost citate la adresele indicate și, deși au primit citațiile personal sub semnătură, nu și-au exprimat poziția referitor la cererea de apel promovată în cauză și nici nu au depus acte doveditoare ale calității de moștenitor.

Prin Decizia nr. 46/Ap din 23 ianuarie 2019 pronunțată în a cincea rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul pârâtei împotriva hotărârii de fond, în sensul menționării adresei corecte a imobilului înscris în CF nr. x, top x, ca fiind Brașov, str. x și nu Brașov, str. x cum s-a consemnat în dispozitivul sentinței, iar adresa actuală este Brașov, str. x; a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Cu titlu prealabil, instanța de apel a reținut că analiza are în vedere numai apelul formulat cu privire la cota de 1/2 din imobilul ce a aparținut defuncților A. și B. și care ar trebui restituit în natură, pentru cota de 1/2 din același mobil ce a fost cesionată mandatarului E., rămânând definitive cele dispuse prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 a aceleiași instanțe.

În ce privește motivul de apel prin care se arată că două din apartamentele imobilului în cauză au fost vândute între timp și nu mai pot face obiectul restituirii în natură, s-a apreciat că, față de modul de redactare a dispozitivului sentinței apelate, critica nu poate conduce la schimbarea acestei sentințe.

Instanța de fond a dispus obligarea apelantei să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură partea din imobil care nu a fost înstrăinată, fără a fi individualizată, aceasta reprezentând o problemă de executare a sentinței, iar SC C. SRL urmând să țină cont la emiterea dispoziției de aceste contracte de vânzare -cumpărare la care face referire în apel, încheiate pentru ap. x și y care nu au fost înscrise în CF pe numele noilor proprietari.

În ceea ce privește situația juridică a terenului de 640,80 mp - grădină, compus din 271 mp curte și clădire aparținând Liceului de construcții și 369,80 mp ocupată de construcții provizorii și grădină în spatele imobilului din str. x, s-a apreciat că și acest motiv de apel, prin care apelanta susține că nu deține în administrare grădini, terenuri, școli și că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în acest sens, este nefondat.

Instanța de fond, în considerentele sentinței apelate a reținut că, potrivit raportului de expertiză, doar imobilul cu destinația de grădină în suprafață de 369,80 mp este liber și poate fi restituit în natură, însă ținând cont de cetățenia germană a notificatorilor, a reținut că pentru acest teren poate fi recunoscut contestatorilor doar un drept de folosință.

Și această chestiune de fapt a fost văzută ca una care ține de executarea dispozițiilor sentinței primei instanțe, apelanta urmând ca la momentul emiterii unei alte decizii să dispună trimiterea către Municipiul Brașov (despre care afirmă că are administrarea terenurilor din intravilan) propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru porțiunea din imobil ce nu mai poate fi restituită în natură.

Chiar în situația nedepunerii de către persoana îndreptățită a tuturor actelor considerate necesare de către entitatea notificată, instanța de judecată învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil ori măsurile compensatorii cuvenite.

Stabilirea unei obligații pentru instanță de a soluționa o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative, ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.

În consecință, instanța de apel a apreciat că în procedura de judecată, titularul cererii de acordare a măsurilor reparatorii poate depune înscrisuri noi, chiar dacă nu le-a depus în faza administrativă de soluționare a notificării întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Singurul motiv de apel care a impus admiterea parțială a căii de atac a fost cel referitor la eroarea materială cu privire la reținerea greșită în dispozitivul sentinței a adresei imobilului, acesta fiind în Brașov, str. x (fost Brașov, str. x, și nu 26 cum s-a reținut de către prima instanță). Sub acest aspect, s-a reținut că prevederile art. 281

2

C. proc. civ. care prevăd că eroare materială nu ar putea fi invocată prin intermediul căilor de atac, au fost introduse numai prin Legea nr. 202/2010, nefiind aplicabile proceselor începute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL, arătând că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel deduse judecății, respectiv nu analizează critica privind tardivitatea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 426/2005 emisă de către pârâtă în condițiile Legii nr. 10/2001.

Recurenta-pârâtă arată că această contestație a fost formulată cu depășirea termenului legal, la 2 ani și jumătate de la comunicarea deciziei la adresa și la persoana indicată de către notificatori.

Mai arată că judecata cauzei a fost suspendată de mai multe ori, din motive neimputabile pârâtei, întrucât nu s-a putut face dovada moștenitorilor reclamanților decedați, prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 Curtea de Apel Brașov admițând apelul pârâtei împotriva Sentinței nr. 36/D/2010 a Tribunalului Brașov, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a reclamanților și anulată acțiunea în contradictoriu cu SC C. SRL, respectiv respinsă acțiunea formulată de reclamanți și continuată de cesionarul E..

După parcurgerea mai multor cicluri procesuale, numitul E. a depus la dosar un înscris prin care a arătat că numitul A. are o singură moștenitoare, pe fiica acestuia G., iar numita B. are două moștenitoare, însă nu cunoaște decât numele uneia dintre ele (H.), nedepunând însă dovezi cu privire la cele afirmate.

Numitele G. și H. au fost citate la adresele indicate de E. și, deși au primit citațiile personal, nu și-au exprimat poziția cu privire la cererea de apel a SC C. SRL și nici nu au depus acte doveditoare ale calității de moștenitor, sens în care nu au fost introduse în cauză în calitate de moștenitoare.

În ipoteza respingerii recursului, pârâta ar fi pusă în situația de a fi obligată la emiterea unei decizii, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, în favoarea unor persoane lipsite de capacitate de folosință, ceea ce este absurd.

La data 16.04.2019, intimatul-cesionar a formulat întâmpinare ce a fost comunicată recurentului.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază și reține caracterul său nefondat.

Cât privește lipsa unei analize a instanței de apel în privința motivului de apel prin care s-a invocat tardivitatea contestației - apărare susținută în apel de actualul recurent - Înalta Curte reamintește că acest element litigios al cauzei a fost în mod definitiv și irevocabil tranșat în cel de-al treilea ciclu procesual de judecată, realizat prin Decizia civilă nr. 2338/24.09.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis recursul reclamanților îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 84/26.09.2013 a Curții de Apel Brașov (hotărâre ce respinsese contestația acestora ca fiind tardivă), pe care a casat-o cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționarea fondului.

Așadar, dezlegarea dată acestei chestiuni litigioase de instanța de recurs prin hotărârea menționată a devenit câștigată cauzei și s-a impus judecăților ulterioare cu forță obligatorie, în puterea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., drept dovadă stând și împrejurarea că ea a fost considerată ca atare și nu a mai fost reluată în ciclurile procesuale de judecată care au urmat.

Aceasta este explicația lipsei unei analize a instanței de apel asupra criticii relative la tardivitatea contestației invocate de actualul recurent prin memoriul său de apel, aspect ce demonstrează caracterul nefondat al criticii de recurs ce a susținut lipsa unei analize complete a curții de apel în privința tuturor motivelor de apel (cu trimitere punctuală la această apărare susținută de parte).

Relativ la condițiile procedurale în care a avut loc soluționarea părții din acțiune vizând cota de 1/2 din imobil ce nu a fost cesionată mandatarului E. (întrucât în privința cotei de 1/2 din imobil cesionată acestuia, a fost respinsă acțiunea în mod definitiv, prin Decizia nr. 752A/25.05.2016 a Curții de Apel Brașov și irevocabil, prin Decizia nr. 1894/13.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cea de-a patra etapă de judecare a litigiului), Înalta Curte reține că acestea au fost stabilite prin Deciziile nr. 1894/13.10.2016 și nr. 2558/20.06.2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca instanță de recurs), care au apreciat asupra incidenței în cauză inclusiv a dispozițiilor art. 71 din C. proc. civ., potrivit cu care "Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului".

Se mai reține că alte aspecte dintre cele dezlegate prin decizia atacată nu au mai fost criticate, recurentul-pârât ridicând doar problema punerii în executare a obligațiilor stabilite în sarcina sa în urma actualei judecăți, în ipoteza respingerii recursului, respectiv a eventualității emiterii unei decizii în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea unor persoane lipsite de capacitate de folosință, ipoteză considerată ca fiind absurdă de către acesta.

Relativ la acest aspect, Înalta Curte apreciază că niciun impediment legal nu se opune aducerii la îndeplinire de către pârât a obligațiilor stabilite în sarcina sa, având în vedere că litigiul de față a fost inițiat de către notificatori, în calitatea lor de succesori în drepturi ai autorului I., iar drepturile stabilite în beneficiul acestora, în urma actualei judecăți, pot fi valorificate - dată fiind survenirea decesului ambilor reclamanți pe durata procesului - în persoana celor ce-și vor dovedi, în condițiile legii, calitatea de succesori în drepturi ai acestora.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 46/Ap din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2019.

GGC - GV