ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Ț.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 4642 din 18 decembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare și recunoașterea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi, urmare a persecuțiilor etnice după ocuparea Ardealului de Nord, au fost nevoiți să se refugieze în localitatea Sișești, județul Maramureș, din localitatea Lucăceni. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 303/CA/2004 - PI, a respins acțiunea introdusă de reclamantă, reținând că din probele dosarului nu rezultă vreo persecuție etnică și nici refugiul acesteia, atâta vreme, cât ambele localități se aflau sub ocupația aceleiași autorități instaurate în România.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta Ț.S., susținând, în esență, că a fost născută în refugiu. Recursul este nefondat. Recurenta-reclamantă Ț.S., potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, s-a născut la data de 2 februarie 1945, în comuna Sișești, județul Maramureș. Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002. În cauză, atât localitatea de refugiu, cât și aceea de domiciliu s-au aflat sub aceeași ocupație maghiară, așa încât nu se poate trage concluzia că recurenta-reclamantă s-ar fi refugiat ca urmare a unor persecuții etnice. În acest sens s-a pronunțat și instanța de fond, reținând că, atâta vreme, cât ambele localități (de refugiu și de domiciliu) se aflau sub ocupația aceleiași autorități instaurate în România, nu se poate discuta de persecuție etnică. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Ț.S. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.S., împotriva sentinței civile nr. 303/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.