ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Ț.S. a solicitat

anularea hotărârii nr. 4642 din 18 decembrie 2003, emisă de Casa Județeană de

Pensii Satu Mare și recunoașterea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că părinții săi, urmare a persecuțiilor etnice după

ocuparea Ardealului de Nord, au fost nevoiți să se refugieze în localitatea

Sișești, județul Maramureș, din localitatea Lucăceni.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 303/CA/2004 - PI,

a respins acțiunea introdusă de reclamantă, reținând că din probele dosarului

nu rezultă vreo persecuție etnică și nici refugiul acesteia, atâta vreme, cât

ambele localități se aflau sub ocupația aceleiași autorități instaurate în

România.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta Ț.S.,

susținând, în esență, că a fost născută în refugiu.

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă Ț.S.,

potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, s-a născut la data de 2

februarie 1945, în comuna Sișești, județul Maramureș.

Legea nr. 189/2000 acordă

anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de

regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit

domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu

mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații

(a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr.

189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

În cauză, atât localitatea

de refugiu, cât și aceea de domiciliu s-au aflat sub aceeași ocupație maghiară,

așa încât nu se poate trage concluzia că recurenta-reclamantă s-ar fi refugiat

ca urmare a unor persecuții etnice.

În acest sens s-a pronunțat

și instanța de fond, reținând că, atâta vreme, cât ambele localități (de

refugiu și de domiciliu) se aflau sub ocupația aceleiași autorități instaurate

în România, nu se poate discuta de persecuție etnică.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Ț.S.

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ț.S., împotriva sentinței civile nr. 303/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a

Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2005.