ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8667/2004

HOTĂRÂRE
02.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8667/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta C.R. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 844 din 12

aprilie 2002, emisă de această autoritate și recunoașterea calității de

beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, respectiv de persoană strămutată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că s-a născut în perioada refugiului părinților, în urma Dictatului de la Viena din 1940, dobândind același statut ca al acestora, anume statutul de refugiat.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 401 din 4

noiembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea nr.

844 din 12 aprilie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare și a

obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea

de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în urma

Dictatului de la Viena și din momentul nașterii dobândește același statut ca al

părinților săi, suferind vexațiunile morale și materiale rezultate din condiția

de persoană refugiată, strămutată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că soluția

instanței de fond este nelegală, întrucât nici în O.G. nr. 105/1999 și nici în

modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr. 189/2000 și, respectiv,

prin Legea nr. 367/2001, nu se face vorbire de persoanele care s-au născut în

timpul în care părinții au fost strămutați sau refugiați.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este necontestat faptul că

reclamanta s-a născut la data de 4 aprilie 1942, în satul Cucerdea, județul

Mureș, localitate în care s-au refugiat părinții săi, în urma aplicării Dictatului

de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea

că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și

soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să

acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit

persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori

trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind

născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele

nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor

etnice.

Ca atare, instanța de fond a reținut

corect situația de fapt și a interpretat judicios, dispozițiile legale

aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și

va fi respins ca atare.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 401 din 4

noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8670/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta G.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 981 din 10 octombrie 2003, emisă de C
ÎCCJ 2005-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 3830 din 24 septembrie 2003, emisă de
ÎCCJ 2003-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 891/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.632/CA/2002 – P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta Casa Județeană de Pens
ÎCCJ 2003-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.363/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-a prezentat: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pens
ÎCCJ 2004-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7225/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta O.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, contestând hot
Sursă