ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6816/2012

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 36/D din 12 februarie

2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis contestația formulată de T.G. și

S.M., în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL.

A anulat decizia

nr. 426 din 30 noiembrie 2005, emisă de intimata, pe care a obligat-o să emită o

nouă decizie, prin care să soluționeze notificarea, în sensul restituirii în natură

a părții din imobilul situat în Brașov, str. M., care nu a fost înstrăinată și propunerii

de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute

de legea specială, pentru partea din imobil înstrăinată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că imobilul înscris în CF Brașov, compus din casă și

grădină, a fost proprietatea tatălui reclamanților, T.M., fiind preluat de stat

în baza Decretului nr. 92/1950.

Unitățile locative

ce compun imobilul au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar din imobilul

cu destinație de grădină, în suprafață de 640,80 m.p., 271 m.p. teren este ocupat

de curtea și clădirea Liceului de C.B., restul suprafeței fiind liberă, ocupată

doar de construcții provizorii.

Prin decizia

nr. 426 din 30 noiembrie 2005, pârâta a respins notificarea, motivat de faptul că

nu au fost depuse actele doveditoare ale calității de persoane îndreptățite.

Tribunalul a mai

reținut că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară depus de contestatori,

din imobilul cu destinația de construcție sunt libere apartamentele nr. X1.,

X2. și X3., iar din imobilul cu destinația de grădină este liberă suprafața de 369,

80 m.p.

Având în vedere

că reclamanții sunt cetățeni germani, restituirea în natură a imobilului teren cu

destinația de grădină poate opera sub forma instituirii unui drept de folosință

special, conform art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002.

Prin decizia

nr. 78/Ap din 17 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte

apelul declarat de SC R. SRL, Brașov împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că adresa corectă a imobilului înscris în CF este: Brașov,

str. M. nr. MM1., iar adresa actuală este Brașov, str. D.M.

Instanța de apel

a reținut că excepția tardivității contestației nu este întemeiată, deoarece, prin

notificare, s-a cerut comunicarea deciziei sau dispoziției motivate la cabinetul

avocatului N.Z., fapt ce s-a întâmplat la data de 20 ianuarie 2006.

Această dată,

însă, nu poate fi considerată dată a comunicării, deoarece avocatul a înștiințat

pârâta încă din septembrie 2002 că nu s-a încheiat contractul de asistență juridică.

În acest context,

decizia de soluționare a notificării trebuia comunicată la domiciliul contestatorilor.

Instanța de apel

a mai reținut că tribunalul a dispus restituirea în natură a părții din imobil care

nu a fost înstrăinată, fără a o individualiza, ceea ce reprezintă o chestiune de

executare, pârâta urmând să țină cont la emiterea noii decizii de contractele de

vânzare - cumpărare existente.

Și critici le

referitoare la teren sunt o chestiune de executare, pentru că pârâta, la momentul

la care va emite o nouă decizie, va trimite capetele de cerere din notificare privind

imobilele terenuri care nu se află în administrarea sa către municipiul Brașov.

A mai reținut

instanța de apel, ca singurul motiv întemeiat de apel se referă la eroarea materială

cu privire la reținerea greșită în dispozitiv a adresei imobilului.

Prin decizia

nr. 3959 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia

recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Instanța de recurs

a constatat că, la dosarul cauzei, a fost depusă numai adresa înregistrată sub

nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL, prin care cabinetul de avocat N.Z. a solicitat

comunicarea tuturor datelor necesare reclamanților la adresa indicată de aceștia

în notificare, cu motivarea că nu fusese perfectat contractul de asistență juridică.

Deși în cuprinsul

acestei adrese se menționează că aspectele învederate fuseseră comunicate pârâtei

încă din septembrie 2002, această împrejurare nu a fost dovedită prin probele administrate

în cauză.

În lipsa unei

astfel de înștiințări, comunicarea deciziei nr. 426/2005 la data de 20 ianuarie

2006, la adresa cabinetului de avocatură, răspunde cererii expres formulate de notificatori

în cuprinsul notificării și constituie momentul de la care începe să curgă termenul

de 30 de zile pentru formularea contestației.

Instanța de recurs

a mai constatat că excepția tardivității a fost susținută de pârâtă prin raportare

la data comunicării deciziei către cabinetul de avocatură, dar și prin raportare

la data de 19 octombrie 2006, dată la care decizia a fost recomunicată mandatarului

L.W., aspect care nu a fost analizat de către instanța de apel.

După rejudecare,

prin decizia nr. 27Ap din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale

a admis în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o

în parte, doar în ceea ce privește adresa corectă a imobilului.

Instanța de apel

a reținut că, prin raportare la conținutul adresei emisă de cabinet avocat N.Z.,

înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL., rezultă că încă din luna

septembrie 2002, apelanta a fost înștiințată despre necesitatea comunicării actelor

sale pe adresa reclamanților, iar nu la sediul cabinetului de avocat.

Este nefondată

și excepția tardivității raportată la data comunicării deciziei către L.W., deoarece

nu a existat o procură care să ateste calitatea de mandatar a acestei persoane.

Cât privește celelalte

critici formulate de apelantă, instanța de rejudecare în apel a preluat întocmai

motivarea instanței care a judecat apelul în primul ciclu procesual și a constatat,

pentru aceleași argumente că doar criticile referitoare la adresa reală a imobilului

sunt fondate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SRL

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este

nelegală.

Astfel, sub un

prim aspect, a arătat că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția tardivității

contestației, pentru că avocat N.Z. a fost împuternicit de notificatori prin împuternicirea

avocațială din 6 februarie 2002, completată în baza contractului de asistență juridică

nr. J1./2002 și a luat cunoștință de conținutul deciziei la data de 20 ianuarie

2006.

Prin urmare, este

irelevant că avocatul a adus la cunoștința pârâtei împrejurarea că nu s-a încheiat

un contract de asistență juridică, atâta vreme cât la dosarul notificării există

împuternicire avocațială.

De asemenea, a

susținut recurenta, în mod greșit a fost avută în vedere adresa din 2002 prin care

avocatul a solicitat comunicarea corespondenței direct petenților, pentru că nu

s-a tăcut dovada existenței adresei și nici a primirii ei de către SC R. SRL.

Cât privește comunicarea

deciziei către L.W., recurenta a arătat că a comunicat acestuia o copie a deciziei,

pentru că, din punctul său de vedere, comunicarea legală a avut loc la 20 ianuarie

2006 la cabinetul avocatului care nu a returnat decizia pentru a fi retransmisă

reclamanților.

De altfel, L.E.

a fost audiat și nu și-a recunoscut semnătura de pe dovada de primire a corespondenței.

Abia la data de

8 iulie 2008, a fost autentificată procura specială nr. S1. prin care L.W. a fost

împuternicit să-i reprezinte pe reclamanți, iar mandatarul, la rândul său, a împuternicit

pe D.C. să reprezinte interesele imobiliare ale acestora.

Recursul declarat

de pârâtă este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.

315 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Se constată că,

în cauză, prin decizia de casare s-a statuat că, în lipsa înștiințării din septembrie

2002, la care face trimitere adresa înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC

R. SRL, comunicarea deciziei nr. 426/2005 la data de 20 ianuarie 2006, la adresa

cabinetului de avocatură, răspunde cererii expres formulate de notificatori în cuprinsul

notificării și constituie momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de

zile pentru formularea contestației.

Instanța de casare

a mai reținut că instanța de apel s-a mulțumit să-și fundamenteze soluția asupra

excepției tardivității numai prin raportare la conținutul adresei emise de cabinetul

de avocat, fără a lămuri aspectul esențial pretins prin această adresă și anume,

acela că încă din luna septembrie 2002, recurenta fusese înștiințată despre necesitatea

comunicării actelor sale la adresa petenților, iar nu la sediul cabinetului de avocat.

Or, se constată

că, la rejudecare, instanța de apel nu a administrat nici un fel de probă pentru

a lămuri împrejurarea legată de existența menționatei adrese din septembrie 2002,

transmiterea ei și înregistrarea la societatea pârâtă, deși soluția de casare și

trimitere a cauzei viza în principal lămurirea acestui aspect.

Mai mult decât

atât, la rejudecare, instanța de apel a procedat la fel ca în primul ciclu procesual

și a analizat excepția tardivității numai prin raportare la conținutul adresei emise

de cabinetul de avocatură, înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL.,

aspect sancționat de instanța de recurs prin decizia de casare.

De altfel, instanța

de rejudecare în apel, în considerentele hotărârii a expus extrem de lapidar conținutul

deciziei de casare și îndrumările instanței de recurs, limitându-se doar să arate

că trimiterea spre rejudecare a vizat lămurirea situației de fapt cu privire la

comunicarea deciziei contestate și analizarea tuturor criticilor invocate prin motivele

de apel.

Se constată, așadar,

că rejudecarea în apel a avut un caracter pur formal, instanța nefiind preocupată

de lămurirea situației de fapt în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare

și neținând cont de faptul că instanța de recurs a statuat că în lipsa dovezilor

privind transmiterea adresei din septembrie 2002, data la care a fost comunicată

decizia atacată este 20 ianuarie 2006.

De aceea, hotărârea

instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, pentru că instanța de rejudecare

trebuia să procedeze doar în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței

de recurs.

Prin urmare, se

va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia atacată, iar cauza va

fi trimisă pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe, care va trebui să țină

cont de statuările și îndrumările date prin prima decizie de casare, precum și de

toate cererile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC R. SRL. împotriva deciziei nr. 2/Ap din 18 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2012.