ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2005, pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții S.L., T.L.M.P. și S.J.G., D.A.V. , G.N.P. au chemat în judecată com. Bran, reprezentată legal de primar, și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le restituie în natură imobilul compus din teren și construcții, situat în com. Bran - Poarta, înscris în C.F. Poarta, și să le plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces. Prin cererea pe care au formulat-o, reclamanții au solicitat să fie citată în cauză și P.M.E.M., în calitate de intervenient forțat, în conformitate cu prevederile art. 57-59 C. proc.

civ. La termenul de judecată din data de 09 septembrie 2005, reclamanții au depus o completare a cererii, prin care au solicitat ca, în sarcina pârâtei, să fie stabilită și obligația de plată a unor daune cominatorii de 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziției. Pârâta com. Bran a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată, excepții respinse de instanță. Prin încheierea din data de 08 ianuarie 2006, tribunalul a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a constituit obiectul Dosarului nr. 4523/1999 al Tribunalului Brașov, iar prin încheierea din data de 04 iunie 2010, a dispus reluarea judecății, ca urmare a încetării cauzei ce a determinat suspendarea.

Prin sentința civilă nr. 198/D din 25 iunie 2010, Tribunalul Brașov a admis în parte cerere de chemare în judecată, a obligat pârâta com. Bran să emită, prin reprezentantul său legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o dispoziție, prin care să restituie în natură reclamanților imobilul cu destinația de teren, înscris în C.F. Poarta, și a respins restul pretențiilor formulate de reclamanți. Pentru a pronunța această decizie, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă, s-a statuat că reclamanții au calitatea de succesori în drepturi ai proprietarului inițial al imobilului evidențiat în C.F.

Poarta, și că imobilul face parte din domeniul privat al pârâtei com. Bran, aceasta având calitatea de actual deținător al imobilului. De asemenea, s-a statuat că bunul imobil asupra căruia antecesorul reclamanților a deținut dreptul de proprietate este constituit din teren, așa cum acesta este identificat în evidențele de publicitate imobiliară. Soluția dată în procesul anterior a intrat în puterea lucrului judecat, fiind prezumată ca exprimă adevărul, astfel că, ea nu poate fi contestată de părți și nici analizată, din nou, de o altă instanță, Așa fiind, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului cu destinația de teren, înscris în C.F.

Poarta, și că pârâta are calitatea de unitate deținătoare a acestui imobil. În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului, tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada existenței vreunui impediment la restituirea în natură a imobilului cu destinația de teren, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură a acestui imobil. Solicitarea reclamanților obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii a fost respinsă de prima instanță în temeiul art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. și de pârâta com. Bran prin primar împotriva sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâta com.

Bran prin primar să emită dispoziție de restituire în natură către reclamanți și intervenientă a imobilului teren în suprafață scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Poarta, cu obligația reclamanților și intervenientei de a menține actuala afectațiune de muzeu a imobilului pe o durată de cinci ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a obligat pârâta com. Bran prin primar să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, cu obligația reclamanților și a intervenientei de a menține actuala afectațiune a construcției - primărie - pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și a respins notificarea reclamanților cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de 2.665,95 mp, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin Decizia nr. 7289 din 28 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.L. , T.L.M.P. și S.J.G. , D.A.V. , G.N.P. împotriva Deciziei civile nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, a admis recursurile declarate de pârâta com. Bran, prin primar, și de intervenienta P.M.E.M., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, dispunând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire cu privire la două suprafețe de teren, cu menținerea afectațiunii construcțiilor de pe acestea, instanța de apel nu a lămurit situația juridică a imobilelor și, în consecință, nu a stabilit în ce măsură, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, acestea pot fi retrocedate în natură și, în mod corespunzător, cărui deținător îi incumbă această obligație.

Astfel, în privința ambelor suprafețe de teren - de 1.214,71 mp și de 9.609,98 mp - a rezultat că sunt ocupate de construcții, una constituind sediul Primăriei Bran, iar cealaltă, sediul unui muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii. Instanța de apel nu a motivat, cu referire la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce consideră că asemenea terenuri, afectate de construcții, pot fi considerate libere în sensul legii și ca atare, posibil de restituit în natură. Aceasta, în condițiile în care obiect al retrocedării nu l-au constituit și respectivele construcții, nestatuându-se în cadrul procesului și neconstituind obiect al dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate asupra celor două clădiri, faptul că ele ar fi aparținut de asemenea, autorului părților.

Mai mult, în cadrul litigiului anterior, care a vizat același imobil, tinzându-se la valorificarea pretențiilor pe calea dreptului comun (sentința civilă nr. 333 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Brașov), s-a statuat că reclamanții n-au justificat dreptul de proprietate asupra construcțiilor întrucât „nici din raportul de expertiză efectuat și nici din celelalte probe administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fost edificată construcția”. La fel, în prezenta cauză, notificarea transmisă a vizat imobilul identificat în C.F. Poarta, constând, conform mențiunilor de carte funciară, în „fânețe, grădină, șură”.

Dispunând restituirea terenurilor, cu obligația păstrării afectațiunii imobilelor - construcții situate pe acestea - instanța de apel face aplicarea unei norme legale (art. 16 din Legea nr. 10/2001) care nu este incidentă decât pentru situația în care obiect al retrocedării îl reprezintă chiar clădirile afectate nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social - culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri. De asemenea, cu privire la terenul pe care se află situat Muzeul Brănean, instanța de apel a obligat pârâta la restituire, fără să lămurească dacă, într-adevăr, acesta este unitatea deținătoare a imobilului căreia îi revine obligația de restituire.

Instanța de recurs a dispus ca, la reluarea judecății, instanța de apel să stabilească ce imobile au făcut obiectul preluării în proprietatea statului și, respectiv, obiectul notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparținând autorului comun al părților, Stoian Ioan, să stabilească regimul juridic al imobilelor - dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură terenurile pe care se află construcții sunt considerate terenuri libere, susceptibile de restituire în natură și cărora să le fie aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 cu privire la păstrarea afectațiunii, precum și să lămurească situația deținătorului în privința terenului în suprafață de 9.609,98 mp, pe care se află construcția în care funcționează muzeul aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Recursul declarat de intervenienta Polizu Micșunești a fost admis în considerarea faptului că acesta pune în discuție tot o problemă de clarificare a regimului juridic - mai exact, de identificare, conform mențiunilor de carte funciară - a terenului în suprafață de 9.609,98 mp, la care s-a făcut referire în analiza recursului reclamanților. Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 779/Ap din 04 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. și de pârâta com. Bran prin primar împotriva sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei com.

Bran prin primar, și în consecință: A respins cererea formulată de intervenientă și de reclamați privind obligarea pârâtei de a emite dispoziție de restituire în natură pentru imobilului teren în suprafață scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Poarta). A obligat pârâta com. Bran prin primar să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea intervenientei și a reclamaților, pentru imobilul în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran, în condițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A respins notificarea reclamanților cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de 2.665,95 mp A păstrat restul dispozițiilor sentinței, în ceea ce privește imobilul construcție de 410 mp, cu regim de înălțime parter și etaj, edificat pe imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F.

Bran. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit mențiunilor de carte funciară, autorul părților deținea în proprietate, la data preluării de către Statul Român prin Decretul Lege nr. 92/1950, imobilul identificat în C.F. Poarta, constând în fânețe, gradină și șură, iar notificarea transmisă a vizat acest imobil. Imobilul ce face obiectul notificării, în suprafață totală de 13.490,64 mp, a suferit o evoluție complexă, iar în prezent situația juridică se prezintă astfel: - suprafața de 2665,95 mp aparține unor persoane fizice; - suprafața de 609,98 mp este proprietatea Statului Român și pe acest teren funcționează Muzeul Satului Brănean aflat în custodia Ministerul Culturii, fiind amplasate construcții de piatră și lemn cu o vechime respectabilă, ce constituie obiectul activității muzeului; - terenul în suprafață de 1.214,71 mp C.F.

Bran este proprietatea Statului Român, iar pe acest teren este amplasată construcția în care funcționează Primăria com. Bran. Prin urmare, terenul în suprafață de 2665,95 mp, constituie proprietatea unor persoane fizice, ce nu sunt părți în prezenta cauză (cu excepția intervenientei), iar reclamanții nu au făcut dovada desființării titlurilor de proprietate ale acestora. Aceste schimbări succesive ale dreptului de proprietate au avut loc după ce intervenienta Polizu și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât com. Bran prin primar nu poate fi obligată la două măsuri reparatorii în baza a două legi speciale de retrocedare, drept pentru care, cu privire la această suprafață de teren, cererea de restituire în natură este nelegală.

Prin adresa din 17 mai 201, Ministerul Culturii a învederat instanței că, pentru imobilului teren, în suprafață scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Bran, dreptul de proprietate aparține Statului Român, Muzeul Național Bran având intabulat doar dreptul de administrare. Astfel, unitatea deținătoare este Muzeul Național Bran, pârâta com. Bran, neavând calitatea procesuală pasivă de a dispune restituirea terenului pe care se afla clădirea având destinația de muzeu aflat în administrarea Ministerului Culturii. În ceea ce privește imobilul în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, prin raportul de expertiză topografic efectuat în cauză s-a reținut categoria terenului de fâneață, terenul fiind amenajat și construit în totalitate.

Curtea de apel a considerat că, având în vedere funcționalitatea terenului pe care este amplasată construcția care reprezintă sediul Primăriei com. Bran, acest teren nu este liber de sarcini în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10 /2001 și, prin urmare, nu poate fi restituit în natură. Totodată, în raport de expertiza construcții efectuată în cauză, instanța de apel a apreciat că, față de tipul și vechimea construcției edificate pe teren - clădire veche de cca. 80 - 95 ani -, terenul nu este susceptibil de restituire în natură, deoarece nu este ocupat de o construcție neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990, și nici de una ușoară sau demontabilă, înscriindu-se în situațiile limitative ce fac excepție de la principiul restituirii în natură.

Prin urmare, curtea de apel a arătat că, în privința terenului în suprafața de 1.214,7 mp nu poate dispune restituirea în natură, în condițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece acest teren este ocupat de construcția în care funcționează Primăria com. Bran, fiind afectat unei utilități publice și destinat a deservi cetățenii com. Bran, urmând ca pentru acest imobil să procedeze la stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește construcția în suprafață de 410 mp, cu regim de înălțime, parter și etaj, edificată pe terenul în suprafață de 1.214, 71 mp, înscris în C.F., instanța de apel a reținut că nu s-au administrat probe cu privire la titlul antecesorului reclamanților și nici nu s-a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/200; nu a fost prezentat instanței contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător și I.G.S., în calitate de compărător, act despre care se afirmă că ar fi fost înscris în C.F. Poarta.

Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiate considerentele primei instanțe privitoare la lipsa titlului reclamanților, având în vedere statuările aduse prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, intrată în puterea lucrului judecat, prin care în mod irevocabil s-au respins pretențiile privind accesiunea imobiliară. Mențiunea generică din actul de preluare „imobil complect” nu dovedește deținerea imobilului sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară la acel moment reținea în patrimoniul antecesorului părților dreptul de proprietate asupra imobilului identificat în C.F. Poarta, constând în fânețe, gradină și sură. Astfel, în lipsa unei mențiuni în decretul de naționalizare cu privire la preluarea construcției, nu se poate prezuma că întinderea dreptului de proprietate privea și alte imobile decât ceea ce era înscris în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții S.L. , T.L.M.P. și S.J.G. , D.A.V. , G.N.P., precum și intervenienta P.M.E.M. 1. Prin motivele de recurs, reclamanții formulează următoarele critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Recurenții arată că motivele recursului sunt circumscrise exclusiv dispozițiilor instanței referitoare la imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran și la cele referitoare la imobilul construcție edificat pe acest teren de către autorul reclamanților. Astfel, deși au fost administrate probe relevante cu privire la situația juridică a acestei construcții, Curtea de Apel Brașov nu a dat eficiență probelor administrate, neanalizându-le.

Trimiterea pe care instanța de apel a făcut-o în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate la dispozitivul sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov este total eronată întrucât mențiunea „respinge restul pretențiilor formulate de reclamanți” din cuprinsul parag. 3 al dispozitivului celei din urmă hotărâri se referă la solicitarea reclamanților de plată a daunelor cominatorii și nu la cea privind solicitarea de restituire în natură a imobilului construcție pentru că în fața primei instanțe nu s-au administrat niciun fel de probe referitoare la construcția edificată pe terenul în suprafață de 1.214,71 mp Probele administrate, au evidențiat faptul că imobilul construcție are o vechime de cea 80 - 95 de ani, fiind edificat cu mult înaintea anului 1963 când a avut loc exproprierea.

De altfel, pârâta com. Bran nu a pretins vreun drept de proprietate asupra acestei construcții și nici nu a prezentat vreo autorizație care să-i legitimeze posesia sau să facă imposibilă restituirea în natură a imobilelor, teren și construcție, în condițiile Legii nr. 10/2001. Acest imobil a fost identificat în notificarea de restituire în natură formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 și în nicio altă procedură judiciară nu s-a analizat fondul dreptului de proprietate asupra acestei construcții, aspect confirmat de modalitatea de soluționare, prin încheierea din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a excepției autorității de lucru judecat cu privire la situația juridică a imobilului.

În mod greșit instanța de apel a calificat situația juridică a terenului în suprafață de 1.214,71 mp ca fiind grevat de sarcini. Corecta calificare juridică a situației imobilului - teren și construcție - este cea stabilită de dispozițiile art. 11 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care fac diferențierea între imobilele expropriate (terenul în suprafață de 1.214,71 mp) și construcțiile edificate pe acestea, nedemolate sau pentru care nu au fost acordate despăgubiri, ceea ce reprezintă întocmai situația construcției din prezenta cauză. Actul de expropriere din anul 1963 a vizat atât imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp cât și construcția edificată pe acesta, cunoscută sub denumirea de Vila S. și, cât timp această construcție nu a fost demolată în timpul regimului comunist, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a construcției împreună cu terenul pe care este edificată.

Raționamentul urmat de instanța de apel nu numai că intră în conflict cu dispozițiile sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov prin care s-a stabilit intabularea dreptului de proprietate a antecesorului reclamanților în cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului litigiu, dar determină totodată și o expropriere implicită a reclamanților pentru construcția care a aparținut antecesorului lor. Reclamanții mai arată că, prin decizia criticată, instanța de apel nu a lămurit situația juridică a imobilului construcție Vila S., deși în această privință a fost administrat un probatoriu amplu iar acest aspect a constituit unul din motivele casării cu trimitere spre judecare.

2. Intervenienta P.M.E.M. susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele motive: Se impune explicitarea măsurii de respingere a cererii de obligare a Comunei Bran prin primar de a emite dispoziție de restituire în natură către reclamanți și intervenientă pentru imobilul, în suprafața de 9.609,98 mp, înscris în C.F. Bran în sensul respingerii acestei cereri ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu justifică calitate procesuală pasivă, nefiind unitatea deținătoare a bunului, în sensul Legii nr. 10/2001. În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 9, art. 11 și art. 16 din Legea nr. 10/2001, urmând a fi obligată com.

Bran să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului, în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran. În mod greșit, instanța de apel reține că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu ar fi fost prezentat contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător, și I.G.S., în calitate de cumpărător, și nu s-ar fi făcut dovada preluării de către stat a imobilului. În cauză se aplică, în privința existenței dreptului proprietate asupra imobilului - teren și construcție -, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În Decretul de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează autorul reclamanților și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran.

Art. 3 din Decretul nr. 92/1950 prevede că: „Prin imobile în sensul prezentului decret se înțeleg atât terenurile cu construcții, cât și instalațiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreținerea imobilului”. Obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950 l-au constituit tocmai terenurile cu construcții, „imobilele clădite”, așa cum rezultă și din criteriile conținute de art. I al Decretului nr. 92/1950. S-a făcut proba vechimii construcției care se află pe terenul în suprafața de 1.214,71 mp, s-a dovedit că această construcție a fost edificată în perioada anilor 1920, zona de construcție principală fiind completată cu încăperi necesare până în anul 1940, fiind deci ridicată și extinsă înainte de anul 1950, de către I.G.S., pe terenul proprietatea sa.

Vila I.G.S., având chiar aceasta titulatură, este menționată în adresa din 1948 emisă de Primăria Bran Poarta, precum și în alte adrese din anul 1948, fiind de notorietate faptul că în Bran există vila I.G.S. și că în ea funcționează Primăria Bran. De asemenea, piața din fața Primăriei Bran se numește Piața I.G.S., adresa Primăriei fiind în Bran. În ceea ce privește istoricul proprietății imobilului, recurenta arată că terenul a fost dobândit de autorul său de la numitul Iuliu Puscariu, conform contractului de vânzare-cumpărare înregistrat în C.F. din 14 septembrie 1921, în perioada imediat următoare datei de la 01 decembrie 1920, când Primăria Brașov a donat Reginei Maria Castelul Bran. Recurenții au făcut diligențe în sensul de a procura actul de dobândire a terenului, însă acest act nu a fost găsit la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Brașov.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive. Recurenta arată că, instanța de apel s-a pronunțat în privința excepției puterii de lucru judecat în raport de sentința nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov în privința existenței construcției și că o acțiune în revendicarea construcției nu a fost formulată în acel dosar, recurenta promovând numai o cerere în sensul constatării edificării construcției și intabularea în F. Această cerere a fost respinsă din lipsă de probe, neputându-se reține puterea de lucru judecat în ce privește accesiunea imobiliară.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și grupând acele critici care sunt comune celor două cereri pentru a le răspunde prin argumente comune, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente: Recursurile declarate în cauză vizează soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran și cu privire la construcția edificată pe acest teren. a. În ceea ce privește construcția în care își are sediul Primăria com. Bran, instanța de apel a constatat că nu s-au administrat probe cu privire la titlul antecesorului reclamanților și nici nu s-a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/200.

Instanța de apel a reținut că nu a fost prezentat instanței contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P. și I.G.S., că sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, prin care în mod irevocabil s-au respins pretențiile privind accesiunea imobiliară, a intrat în puterea lucrului judecat și că mențiunea generică din actul de preluare „imobil complect” nu dovedește deținerea construcției sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară la acel moment reținea în patrimoniul antecesorului părților dreptul de proprietate asupra imobilului constând în fânețe, gradină și șură. În baza acestor considerente, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe prin care cererea reclamanților și a intervenientei de restituire în natură a construcției a fost respinsă.

Recurenții au criticat această soluție, arătând că sunt îndreptățiți la restituirea construcției care a aparținut autorului lor. Înalta Curte constată că nu pot fi primite argumentele prezentate în acest sens prin cererile de recurs. Vechimea construcției, împrejurarea că aceasta este cunoscută sub denumirea de Vila S., ca și faptul că este menționată în adresa din 1948 emisă de Primăria Bran Poarta, precum și în alte adrese din anul 1948, nu pot constitui dovezi ale dreptului de proprietate al autorului recurenților asupra construcției. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

În lipsa unor prevederi speciale în cuprinsul actului normativ aplicabil, dovada dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, se va face prin aplicarea regulilor de drept comun incidente în materia acțiunii în revendicare imobiliară. Prin urmare, actele doveditoare ale dreptului de proprietate vor putea fi orice înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv sau translativ de proprietate. Astfel, în cuprinsul Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G.

nr. 250/2007, în interpretarea art. 23 din lege se arată că „p rin acte doveditoare se înțelege: orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea). Or, este evident că argumentele indicate anterior, cuprinse în cererile de recurs, nu se circumscriu categoriilor de dovezi ce pot fi administrate în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției.

În ceea ce privește efectele sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov în soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte reține următoarele: Este adevărat că în acel litigiu, cererea care a vizat constatarea edificării construcției și intabularea acesteia în cartea funciară a fost respinsă, fără a fi analizată pe fond, în considerentele sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov reținându-se că „în raportul de expertiză tehnică (…) și în nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a fost identificat numărul topografic pe care este edificată această construcție, reținându-se totodată, că reclamanții s-au împotrivit efectuării unei expertize topografice prin care să se realizeze această identificare, refuzând achitarea onorariului de expert.” Este, de asemenea, adevărat că, prin încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2013, Curtea de Apel Brașov a constatat că sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu se opune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, deoarece în cauza anterioară nu s-a cercetat fondul dreptului de proprietate asupra construcției.

Însă, efectele sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu au constituit singurul argument avut în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate. De aceea, împrejurarea că sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu are putere de lucru judecat în prezentul litigiu nu poate determina admiterea recursului și schimbarea soluției pronunțate. Susținerea recurenților vizând intabularea dreptului de proprietate a antecesorului reclamanților în cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului litigiu prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu sunt întemeiate. Prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005, Tribunalul Brașov a dispus numai radierea din C.F.

Poarta a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, cererea de intabulare a construcției în litigiu fiind respinsă. Prin urmare, nu se justifică susținerea recurenților în sensul că, printr-un litigiu anterior, s-ar fi dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorului lor. Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în baza art. prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 ar fi vizat atât imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp cât și construcția edificată pe acesta, având în vedere mențiunea „imobil complet” din Decretul de naționalizare nr. 92/1950, și dispozițiile art. III din acest Decretul nr. 92/1950.

În mod particular, în cazul imobilelor ce intră sub incidența Legii 10/2001, prin art. 24 din Lege, legiuitorul instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite la aplicarea acestui act normativ. Astfel, legea prezumă că, în lipsa unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură. În cauză, în Decretul de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează autorul reclamanților și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran. Nu se poate deduce, așa cum pretind reclamanții, că prin interpretarea art. 3 și a criteriilor prevăzute de art. 1 al Decretului nr. 92/1950, urmează a se concluziona că mențiunea „imobil complet” din actul de naționalizare nu poate avea decât semnificația unui imobil constituit din teren și construcții.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.” Or, în cauză, există o probă prin care să poată fi identificat imobilul menționat în actul de naționalizare ca aparținând autorului recurenților, și anume C.F. Poarta, unde la nr. X figurează imobil constând în fânețe, gradină și sură. În plus, imobilul fiind situat în regimul de carte funciară reglementat de dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt aplicabile dispoziției acestei legi privind efectul constitutiv de drepturi reale al intabulării.

Nu poate fi primită nici susținerea că, lipsa unei autorizații a Primăriei com. Bran care să-i legitimeze posesia, ar trebui să determine admiterea pretențiilor recurenților. Sarcina probei în cauză, dovada dreptului de proprietate al autorului lor le revenea recurenților în aplicarea prevederilor art. 1169 C. civ. și a specificului probațiunii în condițiile Legii nr. 10/2001. b. Curtea de apel a decis că terenul în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran nu poate fi restituit în natură, având în vedere utilitatea publică și funcționalitatea sa, pe acest teren fiind amplasat sediul Primăriei Comunei Bran, care nu reprezintă o construcție neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990, și nici una ușoară sau demontabilă.

Recurenții și intervenienta susțin nelegalitatea acestei soluții, invocând calificarea greșită a situației juridice a terenului în suprafață de 1.214,71 mp ca fiind grevat de sarcini. În opinia recurenților, calificarea juridică corectă a situației imobilului - teren și construcție - este cea stabilită de dispozițiile art. 11 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care fac diferențierea între imobilele expropriate (terenul în suprafață de 1.214,71 mp) și construcțiile edificate pe acestea, nedemolate sau pentru care nu au fost acordate despăgubiri. Susținerea nu este întemeiată.

Este necontestat în cauză că terenul care a aparținut autorului recurenților a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului - Lege nr. 92/1950, și că pe acest teren se află o construcție cu o suprafață construită la sol de 417 mp, ce reprezintă sediul Primăriei Bran, alei de acces spre clădire și spre parcarea interioară, o parcare amenajată cu pietriș, o zonă verde și una de interstițiu. Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și art. 7 din Lege, constând în prevalența restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.

Însă, de la acest principiu al prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în care, prin excepție, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Una dintre aceste situații de excepție este cea prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate abuziv s-au edificat construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. României nr. 250 din 07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, precum și amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că pe terenul în suprafață de 1.214,71 mp se află sediul Primăriei Bran, alei de acces spre clădire și spre parcarea interioară, o parcare amenajată cu pietriș, o zonă verde și una de interstițiu. Situația de fapt stabilită de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate în cauză nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, față de prevederile art. 304 C. proc. civ. care permit exercitarea acestei căi de atac numai pentru motive de nelegalitate. Terenul în litigiu, fiind ocupat de o instituție de interes public, de spații verzi și de căile de acces aferente acestei instituții, este afectat de amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Lege, dată fiind folosința cu caracter general pe care astfel de amenajări o asigură colectivității, ceea ce împiedică restituirea sa în natură, potrivit acelorași prevederi legale.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și nici prevederile art. 16 din același act normativ. Art. 11 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil imobilelor expropriate (așa cum în mod expres este prevăzut în alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 10/2001), iar terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului - Lege nr. 92/1950. În ceea ce privește sfera de reglementare a art. 16 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte reține că obligația menținerii afectațiunii imobilelor prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) nu poate fi stabilită decât în sarcina foștilor proprietari ori a moștenitorilor acestora cărora li se restituie în natură imobilul respectiv. Or, pentru considerentele anterior expuse, imobilul în litigiu nu poate fi restituit recurenților, astfel încât în prezentul litigiu nu sunt incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Criticile vizând ignorarea de către curtea de apel a probelor administrate și a situației juridice a imobilului rezultată din dovezile administrate nu pot fi primite de instanța de recurs, față de împrejurarea că, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Nu sunt întemeiate nici susținerile vizând necesitatea explicitării dispozitivului deciziei recurate.

Acest dispozitiv este clar sub aspectul soluției la care s-a oprit instanța de apel, aspectele învederate prin motivele de recurs putând fi clarificate prin corelarea măsurilor cuprinse în dispozitiv cu considerentele hotărârii, prin care aceste măsuri sunt justificate. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții S.L., T.L.M.P. și S.J.G., D.A.V., G.N.P. și de intervenienta P.M., E.M. împotriva Deciziei civile nr. 779/AP din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.