ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2005,

pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții S.L., T.L.M.P. și S.J.G., D.A.V.

, G.N.P. au chemat în judecată com. Bran, reprezentată legal de primar, și

au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

oblige pârâta să le restituie în natură imobilul compus din teren și

construcții, situat în com. Bran - Poarta, înscris în C.F. Poarta, și să le

plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin cererea pe care

au formulat-o, reclamanții au solicitat să fie citată în cauză și P.M.E.M., în

calitate de intervenient forțat, în conformitate cu prevederile art. 57-59 C.

proc. civ.

La termenul de

judecată din data de 09 septembrie 2005, reclamanții au depus o completare a

cererii, prin care au solicitat ca, în sarcina pârâtei, să fie stabilită și

obligația de plată a unor daune cominatorii de 300 de lei pentru fiecare zi de

întârziere în emiterea dispoziției.

Pârâta com. Bran a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității

și prematurității cererii de chemare în judecată, excepții

respinse de instanță. Prin încheierea din data de 08 ianuarie 2006,

tribunalul a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea

soluționării cauzei până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a

constituit obiectul Dosarului nr. 4523/1999 al Tribunalului Brașov, iar prin

încheierea din data de 04 iunie 2010, a dispus reluarea judecății, ca urmare a

încetării cauzei ce a determinat suspendarea.

Prin sentința

civilă nr. 198/D din 25 iunie 2010, Tribunalul Brașov a admis în parte

cerere de chemare în judecată, a obligat pârâta com. Bran să emită, prin

reprezentantul său legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o

dispoziție, prin care să restituie în natură reclamanților imobilul cu

destinația de teren, înscris în C.F. Poarta, și a respins restul

pretențiilor formulate de reclamanți.

Pentru a

pronunța această decizie, prima instanță a avut în vedere următoarele

considerente:

Prin sentința civilă nr.

333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă, s-a

statuat că reclamanții au calitatea de succesori în drepturi ai proprietarului

inițial al imobilului evidențiat în C.F. Poarta, și că imobilul face parte din

domeniul privat al pârâtei com. Bran, aceasta având calitatea de actual

deținător al imobilului. De asemenea, s-a statuat că bunul imobil asupra căruia

antecesorul reclamanților a deținut dreptul de proprietate este constituit din

teren, așa cum acesta este identificat în evidențele de publicitate imobiliară.

Soluția dată în

procesul anterior a intrat în puterea lucrului judecat, fiind prezumată ca

exprimă adevărul, astfel că, ea nu poate fi contestată de părți și nici

analizată, din nou, de o altă instanță,

Așa fiind, tribunalul

a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea

imobilului cu destinația de teren, înscris în C.F. Poarta, și că pârâta are

calitatea de unitate deținătoare a acestui imobil.

În ceea ce privește

modalitatea de restituire a imobilului, tribunalul a reținut că pârâta nu

a făcut dovada existenței vreunui impediment la restituirea în natură a imobilului

cu destinația de teren, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină

restituirea în natură a acestui imobil.

Solicitarea

reclamanților obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii a fost

respinsă de prima instanță în temeiul art. 580

3

alin. (5) C.

proc. civ.

Prin Decizia civilă nr.

112/Ap din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelurile

formulate de intervenienta P.M.E.M. și de pârâta com. Bran prin primar împotriva

sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov și

a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâta com.

Bran prin primar să emită dispoziție de restituire în natură către reclamanți și

intervenientă a imobilului teren în suprafață scriptică de 9.609,98 mp înscris

în C.F. Poarta, cu obligația reclamanților și intervenientei de a menține

actuala afectațiune de muzeu a imobilului pe o durată de cinci ani de la data

rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a obligat pârâta com. Bran prin

primar să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului în suprafață de

1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, cu obligația reclamanților și a intervenientei

de a menține actuala afectațiune a construcției - primărie - pe o perioadă de 3

ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și a respins

notificarea reclamanților cu privire la restituirea imobilului teren în

suprafață de 2.665,95 mp, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin Decizia nr. 7289

din 28 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții S.L. , T.L.M.P. și S.J.G. , D.A.V. ,

G.N.P. împotriva Deciziei civile nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curții de

Apel Brașov, a admis recursurile declarate de pârâta com. Bran, prin primar, și

de intervenienta P.M.E.M., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că, dispunând obligarea pârâtei la emiterea

dispoziției de restituire cu privire la două suprafețe de teren, cu menținerea

afectațiunii construcțiilor de pe acestea, instanța de apel nu a lămurit

situația juridică a imobilelor și, în consecință, nu a stabilit în ce măsură, raportat

la dispozițiile Legii nr. 10/2001, acestea pot fi retrocedate în natură și, în

mod corespunzător, cărui deținător îi incumbă această obligație.

Astfel, în privința

ambelor suprafețe de teren - de 1.214,71 mp și de 9.609,98 mp - a rezultat că

sunt ocupate de construcții, una constituind sediul Primăriei Bran, iar

cealaltă, sediul unui muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Instanța de apel nu a

motivat, cu referire la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce

consideră că asemenea terenuri, afectate de construcții, pot fi considerate

libere în sensul legii și ca atare, posibil de restituit în natură.

Aceasta, în

condițiile în care obiect al retrocedării nu l-au constituit și respectivele

construcții, nestatuându-se în cadrul procesului și neconstituind obiect al

dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate asupra celor două clădiri, faptul

că ele ar fi aparținut de asemenea, autorului părților.

Mai mult, în cadrul

litigiului anterior, care a vizat același imobil, tinzându-se la valorificarea

pretențiilor pe calea dreptului comun (sentința civilă nr. 333 din 25 februarie

2005 a Tribunalului Brașov), s-a statuat că reclamanții n-au justificat dreptul

de proprietate asupra construcțiilor întrucât „nici din raportul de expertiză

efectuat și nici din celelalte probe administrate în cauză nu a rezultat

numărul topografic pe care ar fost edificată construcția”.

La fel, în prezenta

cauză, notificarea transmisă a vizat imobilul identificat în C.F. Poarta,

constând, conform mențiunilor de carte funciară, în „fânețe, grădină, șură”.

Dispunând restituirea

terenurilor, cu obligația păstrării afectațiunii imobilelor - construcții

situate pe acestea - instanța de apel face aplicarea unei norme legale (art. 16

din Legea nr. 10/2001) care nu este incidentă decât pentru situația în care

obiect al retrocedării îl reprezintă chiar clădirile afectate nemijlocit

activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social -

culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri.

De asemenea, cu

privire la terenul pe care se află situat Muzeul Brănean, instanța de apel a

obligat pârâta la restituire, fără să lămurească dacă, într-adevăr, acesta este

unitatea deținătoare a imobilului căreia îi revine obligația de restituire.

Instanța de recurs

a dispus ca, la reluarea judecății, instanța de apel să stabilească ce imobile

au făcut obiectul preluării în proprietatea statului și, respectiv, obiectul

notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparținând autorului

comun al părților, Stoian Ioan, să stabilească regimul juridic al imobilelor -

dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură terenurile pe

care se află construcții sunt considerate terenuri libere, susceptibile de

restituire în natură și cărora să le fie aplicabile dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001 cu privire la păstrarea afectațiunii, precum și să lămurească

situația deținătorului în privința terenului în suprafață de 9.609,98 mp, pe

care se află construcția în care funcționează muzeul aflat în administrarea

Ministerului Culturii.

Recursul declarat de

intervenienta Polizu Micșunești a fost admis în considerarea faptului că acesta

pune în discuție tot o problemă de clarificare a regimului juridic - mai exact,

de identificare, conform mențiunilor de carte funciară - a terenului în

suprafață de 9.609,98 mp, la care s-a făcut referire în analiza recursului

reclamanților.

Rejudecând cauza,

prin Decizia civilă nr. 779/Ap din 04 noiembrie 2014, Curtea de Apel

Brașov a admis în parte apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. și de

pârâta com. Bran prin primar împotriva sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie

2010 a Tribunalului Brașov.

A schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei com. Bran prin primar, și în consecință:

A respins cererea formulată

de intervenientă și de reclamați privind obligarea pârâtei de a emite

dispoziție de restituire în natură pentru imobilului teren în suprafață

scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Poarta).

A obligat pârâta com.

Bran prin primar să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent,

în favoarea intervenientei și a reclamaților, pentru imobilul în suprafață de 1.214,71

mp, înscris în C.F. Bran, în condițiile art.  20 din Legea nr. 10/2001, conform

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

A respins notificarea

reclamanților cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de 2.665,95

mp

A păstrat restul

dispozițiilor sentinței, în ceea ce privește imobilul construcție de 410 mp, cu

regim de înălțime parter și etaj, edificat pe imobilul teren în suprafață de 1.214,71

mp înscris în C.F. Bran.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

Potrivit mențiunilor de

carte funciară, autorul părților deținea în proprietate, la data preluării de

către Statul Român prin Decretul Lege nr. 92/1950, imobilul identificat în C.F.

Poarta, constând în fânețe, gradină și șură, iar notificarea transmisă a vizat acest

imobil.

Imobilul ce face obiectul

notificării, în suprafață totală de 13.490,64 mp, a suferit o evoluție complexă,

iar în prezent situația juridică se prezintă astfel:

- suprafața de

2665,95 mp aparține unor persoane fizice;

- suprafața de 609,98

mp este proprietatea Statului Român și pe acest teren funcționează Muzeul Satului

Brănean aflat în custodia Ministerul Culturii, fiind amplasate construcții de

piatră și lemn cu o vechime respectabilă, ce constituie obiectul activității

muzeului;

- terenul în

suprafață de 1.214,71 mp C.F. Bran este proprietatea Statului Român, iar pe

acest teren este amplasată construcția în care funcționează Primăria com. Bran.

Prin urmare, terenul

în suprafață de 2665,95 mp, constituie proprietatea unor persoane fizice, ce nu

sunt părți în prezenta cauză (cu excepția intervenientei), iar reclamanții nu

au făcut dovada desființării titlurilor de proprietate ale acestora.

Aceste schimbări

succesive ale dreptului de proprietate au avut loc după ce intervenienta Polizu

și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991,

astfel încât com. Bran prin primar nu poate fi obligată la două măsuri

reparatorii în baza a două legi speciale de retrocedare, drept pentru care, cu

privire la această suprafață de teren, cererea de restituire în natură este nelegală.

Prin adresa din 17

mai 201, Ministerul Culturii a învederat instanței că, pentru imobilului teren,

în suprafață scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Bran, dreptul de proprietate

aparține Statului Român, Muzeul Național Bran având intabulat doar dreptul de administrare.

Astfel, unitatea deținătoare este Muzeul Național Bran, pârâta com. Bran,

neavând calitatea procesuală pasivă de a dispune restituirea terenului pe care

se afla clădirea având destinația de muzeu aflat în administrarea Ministerului

Culturii.

În ceea ce privește

imobilul în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, prin raportul de expertiză

topografic efectuat în cauză s-a reținut categoria terenului de fâneață,

terenul fiind amenajat și construit în totalitate.

Curtea de apel a

considerat că, având în vedere funcționalitatea terenului pe care este

amplasată construcția care reprezintă sediul Primăriei com. Bran, acest teren nu

este liber de sarcini în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10 /2001 și,

prin urmare, nu poate fi restituit în natură.

Totodată, în raport

de expertiza construcții efectuată în cauză, instanța de apel a apreciat că,

față de tipul și vechimea construcției edificate pe teren - clădire veche de cca.

80 - 95 ani -, terenul nu este susceptibil de restituire în natură, deoarece nu

este ocupat de o construcție neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990,

și nici de una ușoară sau demontabilă, înscriindu-se în situațiile limitative

ce fac excepție de la principiul restituirii în natură.

Prin urmare, curtea de

apel a arătat că, în privința terenului în suprafața de 1.214,7 mp nu poate

dispune restituirea în natură, în condițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9

din Legea nr. 10/2001, deoarece acest teren este ocupat de construcția în care funcționează

Primăria com. Bran, fiind afectat unei utilități publice și destinat a deservi

cetățenii com. Bran, urmând ca pentru acest imobil să procedeze la stabilirea unor

măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește

construcția în suprafață de 410 mp, cu regim de înălțime, parter și etaj,

edificată pe terenul în suprafață de 1.214, 71 mp, înscris în C.F.,

instanța de apel a reținut că nu s-au administrat probe cu privire la

titlul antecesorului reclamanților și nici nu s-a făcut dovada preluării de către

stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/200; nu a fost prezentat instanței contractul de vânzare-cumpărare, încheiat

la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător și I.G.S., în

calitate de compărător, act despre care se afirmă că ar fi fost înscris în C.F.

Poarta.

Curtea de apel a

apreciat ca fiind întemeiate considerentele primei instanțe privitoare la lipsa

titlului reclamanților, având în vedere statuările aduse prin sentința civilă

nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, intrată în puterea lucrului

judecat, prin care în mod irevocabil s-au respins pretențiile privind accesiunea

imobiliară. Mențiunea generică din actul de preluare „imobil complect” nu

dovedește deținerea imobilului sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară

la acel moment reținea în patrimoniul antecesorului părților dreptul de

proprietate asupra imobilului identificat în C.F. Poarta, constând în fânețe,

gradină și sură. Astfel, în lipsa unei mențiuni în decretul de naționalizare cu

privire la preluarea construcției, nu se poate prezuma că întinderea dreptului

de proprietate privea și alte imobile decât ceea ce era înscris în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții S.L. , T.L.M.P.

și S.J.G. , D.A.V. , G.N.P., precum și intervenienta P.M.E.M.

recurs, reclamanții formulează următoarele critici, pe care le încadrează

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Recurenții arată

că motivele recursului sunt circumscrise exclusiv dispozițiilor instanței

referitoare la imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran și

la cele referitoare la imobilul construcție edificat pe acest teren de către

autorul reclamanților.

Astfel, deși au fost

administrate probe relevante cu privire la situația juridică a acestei

construcții, Curtea de Apel Brașov nu a dat eficiență probelor administrate,

neanalizându-le.

Trimiterea pe care

instanța de apel a făcut-o în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate la

dispozitivul sentinței civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 pronunțată de

Tribunalul Brașov este total eronată întrucât mențiunea „respinge restul

pretențiilor formulate de reclamanți” din cuprinsul parag. 3 al dispozitivului

celei din urmă hotărâri se referă la solicitarea reclamanților de plată a

daunelor cominatorii și nu la cea privind solicitarea de restituire în natură a

imobilului construcție pentru că în fața primei instanțe nu s-au administrat

niciun fel de probe referitoare la construcția edificată pe terenul în

suprafață de 1.214,71 mp

Probele administrate,

au evidențiat faptul că imobilul construcție are o vechime de cea 80 - 95 de

ani, fiind edificat cu mult înaintea anului 1963 când a avut loc exproprierea.

De altfel, pârâta

com. Bran nu a pretins vreun drept de proprietate asupra acestei construcții și

nici nu a prezentat vreo autorizație care să-i legitimeze posesia sau să facă

imposibilă restituirea în natură a imobilelor, teren și construcție, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Acest imobil a fost

identificat în notificarea de restituire în natură formulată de reclamanți în

temeiul Legii nr. 10/2001 și în nicio altă procedură judiciară nu s-a analizat

fondul dreptului de proprietate asupra acestei construcții, aspect confirmat de

modalitatea de soluționare, prin încheierea din data de 15 octombrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a excepției autorității de lucru judecat

cu privire la situația juridică a imobilului.

În mod greșit

instanța de apel a calificat situația juridică a terenului în suprafață de 1.214,71

mp ca fiind grevat de sarcini. Corecta calificare juridică a situației

imobilului - teren și construcție - este cea stabilită de dispozițiile art. 11

rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care fac diferențierea

între imobilele expropriate (terenul în suprafață de 1.214,71 mp) și construcțiile

edificate pe acestea, nedemolate sau pentru care nu au fost acordate

despăgubiri, ceea ce reprezintă întocmai situația construcției din prezenta

cauză.

Actul de expropriere

din anul 1963 a vizat atât imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp cât și

construcția edificată pe acesta, cunoscută sub denumirea de Vila S. și, cât

timp această construcție nu a fost demolată în timpul regimului comunist,

reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a construcției

împreună cu terenul pe care este edificată.

Raționamentul urmat

de instanța de apel nu numai că intră în conflict cu dispozițiile sentinței

civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov prin care s-a

stabilit intabularea dreptului de proprietate a antecesorului reclamanților în

cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului litigiu, dar

determină totodată și o expropriere implicită a reclamanților pentru construcția

care a aparținut antecesorului lor.

Reclamanții mai

arată că, prin decizia criticată, instanța de apel nu a lămurit situația

juridică a imobilului construcție Vila S., deși în această privință a fost

administrat un probatoriu amplu iar acest aspect a constituit unul din motivele

casării cu trimitere spre judecare.

susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ.), pentru următoarele motive:

Se impune

explicitarea măsurii de respingere a cererii de obligare a Comunei Bran prin primar

de a emite dispoziție de restituire în natură către reclamanți și intervenientă

pentru imobilul, în suprafața de 9.609,98 mp, înscris în C.F. Bran în sensul respingerii

acestei cereri ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu justifică

calitate procesuală pasivă, nefiind unitatea deținătoare a bunului, în sensul

Legii nr. 10/2001.

În speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 9, art. 11 și art. 16 din Legea nr. 10/2001,

urmând a fi obligată com. Bran să emită dispoziție de restituire în natură a

imobilului, în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran.

În mod greșit,

instanța de apel reține că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 10/2001, întrucât nu ar fi fost prezentat contractul de vânzare - cumpărare

încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător, și I.G.S.,

în calitate de cumpărător, și nu s-ar fi făcut dovada preluării de către stat a

imobilului. În cauză se aplică, în privința existenței dreptului proprietate

asupra imobilului - teren și construcție -, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În Decretul de

naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează autorul reclamanților

și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran. Art. 3 din

Decretul nr. 92/1950 prevede că: „Prin imobile în sensul prezentului decret se

înțeleg atât terenurile cu construcții, cât și instalațiile aferente, cu întreg

utilajul existent pentru întreținerea imobilului”.

Obiectul Decretului

de naționalizare nr. 92/1950 l-au constituit tocmai terenurile cu construcții,

„imobilele clădite”, așa cum rezultă și din criteriile conținute de art. I

al Decretului nr. 92/1950.

S-a făcut proba

vechimii construcției care se află pe terenul în suprafața de 1.214,71 mp, s-a

dovedit că această construcție a fost edificată în perioada anilor 1920, zona

de construcție principală fiind completată cu încăperi necesare până în anul

1940, fiind deci ridicată și extinsă înainte de anul 1950, de către I.G.S., pe

terenul proprietatea sa. Vila I.G.S., având chiar aceasta titulatură, este

menționată în adresa din 1948 emisă de Primăria Bran Poarta, precum și în alte

adrese din anul 1948, fiind de notorietate faptul că în Bran există vila I.G.S.

și că în ea funcționează Primăria Bran. De asemenea, piața din fața Primăriei

Bran se numește Piața I.G.S., adresa Primăriei fiind în Bran.

În ceea ce privește

istoricul proprietății imobilului, recurenta arată că terenul a fost dobândit

de autorul său de la numitul Iuliu Puscariu, conform contractului de

vânzare-cumpărare înregistrat în C.F. din 14 septembrie 1921, în perioada

imediat următoare datei de la 01 decembrie 1920, când Primăria Brașov a donat

Reginei Maria Castelul Bran.

Recurenții au

făcut diligențe în sensul de a procura actul de dobândire a terenului, însă

acest act nu a fost găsit la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Brașov.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe

contrare, existența dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul

normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive.

Recurenta arată că,

instanța de apel s-a pronunțat în privința excepției puterii de lucru

judecat în raport de sentința nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului

Brașov în privința existenței construcției și că o acțiune în

revendicarea construcției nu a fost formulată în acel dosar, recurenta promovând

numai o cerere în sensul constatării edificării construcției și intabularea în F.

Această cerere a fost respinsă din lipsă de probe, neputându-se reține puterea

de lucru judecat în ce privește accesiunea imobiliară.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și grupând

acele critici care sunt comune celor două cereri pentru a le răspunde prin

argumente comune, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând

a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate

în cauză vizează soluția pronunțată de instanța de apel cu

privire la imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran și

cu privire la construcția edificată pe acest teren.

a. În ceea ce

privește construcția în care își are sediul Primăria com. Bran,

instanța de apel a constatat că nu s-au administrat probe cu privire la

titlul antecesorului reclamanților și nici nu s-a făcut dovada preluării de către

stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr.  10/200.

Instanța de apel a reținut că nu a fost prezentat instanței contractul

de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P. și

I.G.S., că sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov,

prin care în mod irevocabil s-au respins pretențiile privind accesiunea

imobiliară, a intrat în puterea lucrului judecat și că mențiunea generică

din actul de preluare „imobil complect” nu dovedește deținerea construcției

sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară la acel moment reținea în patrimoniul

antecesorului părților dreptul de proprietate asupra imobilului constând în fânețe,

gradină și șură. În baza acestor considerente, instanța de apel a menținut

soluția primei instanțe prin care cererea reclamanților și

a intervenientei de restituire în natură a construcției a fost respinsă.

Recurenții au

criticat această soluție, arătând că sunt îndreptățiți la

restituirea construcției care a aparținut autorului lor.

Înalta Curte constată

că nu pot fi primite argumentele prezentate în acest sens prin cererile de recurs.

Vechimea

construcției, împrejurarea că aceasta este cunoscută sub denumirea de Vila

S., ca și faptul că este menționată în adresa din 1948 emisă de

Primăria Bran Poarta, precum și în alte adrese din anul 1948, nu pot

constitui dovezi ale dreptului de proprietate al autorului recurenților

asupra construcției.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la

măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

În lipsa unor

prevederi speciale în cuprinsul actului normativ aplicabil, dovada dreptului de

proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, se va face

prin aplicarea regulilor de drept comun incidente în materia acțiunii în

revendicare imobiliară.

Prin urmare, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate vor putea fi orice înscrisuri

constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu

efect constitutiv sau translativ de proprietate.

Astfel, în cuprinsul

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. nr. 250/2007,

în interpretarea art. 23 din lege se arată că „p

rin

acte doveditoare se înțelege: orice acte juridice translative de proprietate,

care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act

de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub

semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a

Decretului nr. 221/1950

privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni

și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se

coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea).

Or,

este evident că argumentele indicate anterior, cuprinse în cererile de recurs,

nu se circumscriu categoriilor de dovezi ce pot fi administrate în dovedirea

dreptului de proprietate asupra construcției.

În ceea ce

privește efectele sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a

Tribunalului Brașov în soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte

reține următoarele:

Este adevărat că în

acel litigiu, cererea care a vizat constatarea edificării construcției

și intabularea acesteia în cartea funciară a fost respinsă, fără a fi

analizată pe fond, în considerentele sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005

a Tribunalului Brașov reținându-se că „în raportul de expertiză tehnică

(…) și în nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a fost

identificat numărul topografic pe care este edificată această construcție,

reținându-se totodată, că reclamanții s-au împotrivit efectuării unei

expertize topografice prin care să se realizeze această identificare, refuzând

achitarea onorariului de expert.”

Este, de asemenea,

adevărat că, prin încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2013,

Curtea de Apel Brașov a constatat că sentința civilă nr. 333 din 25

noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu se opune cu putere de lucru judecat în

prezentul litigiu, deoarece în cauza anterioară nu s-a cercetat fondul

dreptului de proprietate asupra construcției.

Însă, efectele

sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu au

constituit singurul argument avut în vedere de instanța de apel la

pronunțarea deciziei recurate. De aceea, împrejurarea că sentința civilă nr.

333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nu are putere de lucru judecat

în prezentul litigiu nu poate determina admiterea recursului și schimbarea

soluției pronunțate.

Susținerea

recurenților vizând intabularea dreptului de proprietate a antecesorului

reclamanților în cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului

litigiu prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului

Brașov nu sunt întemeiate. Prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005,

Tribunalul Brașov a dispus numai radierea din C.F. Poarta a dreptului de

proprietate al Statului Român asupra imobilului, cererea de intabulare a

construcției în litigiu fiind respinsă. Prin urmare, nu se justifică

susținerea recurenților în sensul că, printr-un litigiu anterior,

s-ar fi dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al

autorului lor.

Nu sunt întemeiate

nici criticile formulate în baza art. prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, raportate la împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 ar fi

vizat atât imobilul teren în suprafață de 1.214,71 mp cât și construcția

edificată pe acesta, având în vedere mențiunea „imobil complet” din

Decretul de naționalizare nr. 92/1950, și dispozițiile art. III din

acest Decretul nr. 92/1950.

În mod particular, în

cazul imobilelor ce intră sub incidența Legii 10/2001, prin art. 24 din Lege,

legiuitorul instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea

persoanelor îndreptățite la aplicarea acestui act normativ. Astfel, legea

prezumă că, în lipsa unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare această măsură.

În cauză, în Decretul

de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează autorul

reclamanților și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran.

Nu se poate deduce, așa cum pretind reclamanții, că prin

interpretarea art. 3 și a criteriilor prevăzute de art. 1 al Decretului nr.

92/1950, urmează a se concluziona că mențiunea „imobil complet” din actul

de naționalizare nu poate avea decât semnificația unui imobil

constituit din teren și construcții.

Potrivit art. 24 din Legea

nr. 10/2001: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare măsura preluării abuzive.” Or, în cauză, există o probă

prin care să poată fi identificat imobilul menționat în actul de

naționalizare ca aparținând autorului recurenților, și

anume C.F. Poarta, unde la nr. X figurează imobil constând în fânețe, gradină

și sură. În plus, imobilul fiind situat în regimul de carte funciară reglementat

de dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt aplicabile dispoziției

acestei legi privind efectul constitutiv de drepturi reale al intabulării.

Nu poate fi primită

nici susținerea că, lipsa unei autorizații a Primăriei com. Bran care

să-i legitimeze posesia, ar trebui să determine admiterea pretențiilor

recurenților. Sarcina probei în cauză, dovada dreptului de proprietate al

autorului lor le revenea recurenților în aplicarea prevederilor art. 1169 C.

civ. și a specificului probațiunii în condițiile Legii nr. 10/2001.

b. Curtea de apel a

decis că terenul în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran nu

poate fi restituit în natură, având în vedere utilitatea publică și funcționalitatea

sa, pe acest teren fiind amplasat sediul Primăriei Comunei Bran, care nu

reprezintă o construcție neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990,

și nici una ușoară sau demontabilă.

Recurenții

și intervenienta susțin nelegalitatea acestei soluții, invocând

calificarea greșită a situației juridice a terenului în suprafață de 1.214,71

mp ca fiind grevat de sarcini. În opinia recurenților, calificarea

juridică corectă a situației imobilului - teren și construcție - este cea

stabilită de dispozițiile art. 11 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001,

dispoziții care fac diferențierea între imobilele expropriate (terenul în

suprafață de 1.214,71 mp) și construcțiile edificate pe acestea,

nedemolate sau pentru care nu au fost acordate despăgubiri.

Susținerea nu

este întemeiată. Este necontestat în cauză că terenul care a aparținut

autorului recurenților a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului

- Lege nr. 92/1950, și că pe acest teren se află o construcție cu o

suprafață construită la sol de 417 mp, ce reprezintă sediul Primăriei

Bran, alei de acces spre clădire și spre parcarea interioară, o parcare

amenajată cu pietriș, o zonă verde și una de interstițiu.

Prevederile art. 9

din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act

normativ, și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și art. 7 din Lege,

constând în prevalența restituirii în natură a imobilelor al căror regim

juridic intră în sfera sa de reglementare.

Însă, de la acest

principiu al prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în

care, prin excepție, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma

măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Una dintre aceste

situații de excepție este cea prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate abuziv s-au edificat construcții autorizate,

persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Pct. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. României

nr. 250 din 07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor

amenajări destinate a deservi nevoile comunității,

căi de

comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare

subterane

amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice,

precum și

amenajări subterane: conducte de alimentare

cu apă, gaze, petrol, electricitate,

urmând a fi avute în vedere, de la

caz la caz, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism.

Pe baza probelor

administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că pe terenul în

suprafață de 1.214,71 mp se află sediul Primăriei Bran, alei de acces spre

clădire și spre parcarea interioară, o parcare amenajată cu pietriș,

o zonă verde și una de interstițiu.

Situația de fapt

stabilită de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate în cauză

nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, față de

prevederile art. 304 C. proc. civ. care permit exercitarea acestei căi de atac

numai pentru motive de nelegalitate.

Terenul în litigiu,

fiind ocupat de o instituție de interes public, de spații verzi

și de căile de acces aferente acestei instituții, este afectat de

amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Lege, dată fiind

folosința cu caracter general pe care astfel de amenajări o asigură

colectivității, ceea ce împiedică restituirea sa în natură, potrivit acelorași

prevederi legale.

În cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și nici

prevederile art. 16 din același act normativ. Art. 11 din Legea nr. 10/2001

este aplicabil imobilelor expropriate (așa cum în mod expres este prevăzut

în alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 10/2001), iar terenul în litigiu a trecut

în proprietatea statului în baza Decretului - Lege nr. 92/1950. În ceea ce

privește sfera de reglementare a art. 16 din Legea nr. 10/2001, Înalta

Curte reține că obligația menținerii afectațiunii

imobilelor prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) nu poate fi stabilită decât în

sarcina foștilor proprietari ori a moștenitorilor acestora cărora li

se restituie în natură imobilul respectiv. Or, pentru considerentele anterior

expuse, imobilul în litigiu nu poate fi restituit recurenților, astfel

încât în prezentul litigiu nu sunt incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Criticile vizând ignorarea

de către curtea de apel a probelor administrate și a situației juridice a

imobilului rezultată din dovezile administrate nu pot fi primite de instanța de

recurs, față de împrejurarea că, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul

este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate,

în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Dispozițiile art.

304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul

în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au

fost în mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nu sunt întemeiate

nici susținerile vizând necesitatea explicitării dispozitivului deciziei

recurate. Acest dispozitiv este clar sub aspectul soluției la care s-a

oprit instanța de apel, aspectele învederate prin motivele de recurs

putând fi clarificate prin corelarea măsurilor cuprinse în dispozitiv cu

considerentele hotărârii, prin care aceste măsuri sunt justificate.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanții S.L., T.L.M.P. și S.J.G., D.A.V., G.N.P. și de

intervenienta P.M., E.M. împotriva Deciziei civile nr. 779/AP din 04 noiembrie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2015.