ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 393/2017

Asupra

recursului civil de față:

Prin

Sentința civilă nr. 161/S din 8 octombrie 2014 pronunțată

de Tribunalul Brașov în Dosar nr. x/62/2009 a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Consiliul Local al Municipiului Brașov și a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul

Municipiului Brașov, a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar, ca

neîntemeiată.

A

fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Local al Municipiului Brașov, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a

fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată

de intervenienta SC B. SRL (fostă SC C. SRL) în contradictoriu cu reclamanta

A. și pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar. În

consecință, s-a dispus anularea art. 1 și 2 ale Dispoziției

nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de Municipiul Brașov, prin Primar,

acesta fiind obligat să soluționeze notificarea reclamantei prin

compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau prin puncte, pentru imobilele

identificate în articolele 1, 2 și 3 ale dispoziției, potrivit

prevederilor Legii nr. 165/2013 și să procedeze la modificarea

corespunzătoare a articolelor 4 - 10 ale aceleiași Dispoziții

nr. 1865 din 02 martie 2009. În temeiul art. 23 din O.G. nr. 2/2000, s-a

stabilit onorariu definitiv pentru comisia de experți în cuantum de 6600

lei și a fost obligată intervenienta să achite, în contul

Biroului Experților Tehnici al Tribunalului Brașov, diferența de

onorariu expert în cuantum de 3.100 lei. Reclamanta A. a fost obligată la

plata sumei de 595 Iei, cheltuieli de judecată, către pârâtul

Municipiul Brașov.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut

următoarele considerente:

Dispozițiile

speciale ale Legii nr. 10/2001 au prioritate față de cele înscrise în

Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, însuși

legiuitorul înțelegând să atribuie calitate intimatului Primarul

Municipiului Brașov care, de altfel, a și emis dispoziția

atacată, în baza prerogativelor conferite legal, potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din lege conform cărora

"unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie, sau după caz, prin dispoziție

motivată". Legiuitorul folosește denumirea de primărie

pentru a desemna persoana juridică de drept public deținătoare a

imobilului, primarul fiind cel care emite dispoziția, ca reprezentant al

unității deținătoare și nu în nume propriu. Din

conținutul prevederilor legale ale Legii nr. 10/2001 nu rezultă

atribuții în sarcina Consiliului Local, chemarea în judecată a

acestuia nefiind justificată. Pentru aceste considerente excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al

Municipiului Brașov a fost admisă, iar excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului

Brașov a fost respinsă.

Pe

fond s-a avut în vedere că, instanța a fost învestită cu

două cereri ce atrag deopotrivă competența acesteia,

contestația împotriva dispoziției de primar fiind reglementată

de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar cererea de

anulare a aceleași dispoziții formulată de terț, în temeiul

dreptului comun raportat la valoarea imobilului obiect al acesteia.

Prin

precizarea cererii sale, reclamanta a solicitat restituirea în natură

și a terenurilor de 194 mp înscris în CF X Brașov, nr. top (6471,

6472 ..)/3, 325 mp înscris în CF X Brașov, nr. top (6400/1, 6389/2,

6401)/1, precum și constatarea nulității și

inopozabilității actului adițional nr. 1 la contractul de

asociațiune în participațiune nr. 10 din 15 septembrie 1996.

Pe

de altă parte, intervenienta SC D. SRL a solicitat anularea

parțială a Dispoziției nr. 1865 din 02 martie 2009 a Primarului

Municipiului Brașov în sensul respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului teren de 220 mp și 105 mp înscris în CF X

întrucât sunt afectate de construcții definitive și nu provizorii,

reprezentând amenajări de utilitate publică destinate nevoilor

comunității, respectiv refugiu de călători și grup social

public. Acestea sunt criticile aduse dispoziției atacate, celelalte

aspecte referitoare la calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei și dreptul acesteia la măsuri reparatorii fiind stabilite

prin dispoziție și necontestate de părți prin cererile lor.

Astfel,

instanța de fond a analizat legalitatea dispoziției din perspectiva

prevederilor ce reglementează posibilitatea restituirii în natură a

imobilelor afectate de utilități publice, în ce privește cele

două suprafețe de teren, identificate mai sus.

Prin

Dispoziția nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de intimat, a fost

admisă notificarea reclamantei și s-au restituit în natură

terenurile de 220 mp și 105 mp înscris în CF X Brașov și

identificate potrivit documentației cadastrale nr. 247/2007, afectate de

construcții provizorii. Prin aceeași dispoziție s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea

247/2005 pentru terenurile de 194 mp, 324 mp și construcțiile

demolate, toate înscrise în aceeași carte funciară.

Prin

expertiza de specialitate nr. 612899 din 2013, efectuată de comisia de

experți numită de instanță, respectiv E., F. și G.,

s-a concluzionat în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării

și dispoziției atacate, se suprapun actualmente peste domeniul public

(trotuare, alei asfaltate, spații verzi, piața agroalimentară

etc.) și peste clădiri definitive proprietăți particulare.

Aceiași experți au mai arătat că întregul domeniu public

mai sus arătat are în subteran amplasate rețele de

utilități, respectiv gaz metan, apă-canalizare, energie

electrică, telefonie etc. Aceleași concluzii privind caracterul

definitiv al clădirilor aflate pe terenul în litigiu și afectarea

acestuia de utilități publice sunt menținute și prin

răspunsul comisiei de experți la obiecțiunile formulate de

reclamantă și intervenientă. Această constatare s-a

coroborat cu lucrarea tehnică privind identificarea structurii

constructive a construcțiilor aflate pe terenul în litigiu, efectuată

de expert tehnic H., care a concluzionat că spațiile comerciale

executate conform proiectului avizat de Primăria Municipiului Brașov

sunt realizate pe structuri de rezistență specifice unor

construcții cu caracter definitiv și nu sunt construcții

provizorii. Prin aceeași expertiză, comisia a stabilit întinderea suprafeței

terenurilor în litigiu și a stabilit modul în care acestea sunt afectate

de utilități publice sau private definitive, rezultând

inexistența unor suprafețe libere în înțelesul prevederilor

Legii nr. 10/2001, toate spațiile relevate prin răspunsul la obiecțiuni

fiind afectate în modul detaliat de experți, potrivit anexei nr. 4a .

Art.

10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situația imobilelor

preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe

acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se

dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase

nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Dispozițiile

art. 10 alin. (2) din aceeași lege, modificat prin art. 48 din Legea nr.

165/2013, prevăd că, în cazul în care pe terenurile preluate în mod

abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite

prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și

administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent".

În

cauză, potrivit constatărilor și concluziilor experților

judiciari rezultă că atât suprafața de teren solicitată de

reclamantă, cât și cea pentru care s-a dispus acordarea de

despăgubiri este afectată de utilități publice și

construcții definitive, respectiv blocuri de locuințe, spații

comerciale, trotuare, având în subteran și rețele de

utilități. Or, aceste amenajări sunt de utilitate publică,

în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece deservesc nevoile

comunității și împiedică restituirea în natură a

terenului, dispoziții speciale care obligă unitatea învestită cu

soluționare notificării la acordarea altor măsuri decât

restituirea în natură și fac de prisos analizarea actelor în baza

cărora au fost edificate construcțiile care s-au dovedit a fi

definitive și nu provizorii. Din această perspectivă,

eventualele vicii ale actului adițional nr. 1 la contractul de

asociațiune în participațiune nr. 10 din 15 septembrie 1996, precum

și inopozabilitatea lui în raport cu reclamanta, în sensul neproducerii

unor efecte juridice față de aceasta, nu au relevanță în

speță.

Potrivit

prevederilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, sintagma amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv

suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, și anume căi de comunicație

(străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri

și grădini publice, piețe pietonale și altele.

A

rezultat că intimatul a emis dispoziția atacată cu

încălcarea normelor legale în ce privește restituirea

suprafețelor de teren de 220 mp și 105 mp și cu respectarea

acelorași norme în ce privește 1 terenurile de 194 mp și 324 mp,

toate afectate de utilități publice sau construcții private

definitive.

Conform

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația în care restituirea

în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu

soluționarea notificării are obligația să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale sau să

acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii,

intimatul având această obligație pentru toate suprafețele de

teren mai sus menționate.

Odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceasta prevede la articolul 4

că "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor

formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de

lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe

rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții

Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12

octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții

împotriva României, în data intrării în vigoare a prezentei legi".

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România, modificată și completată prin Legea nr.

368/2013 "Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

se restituie în natură", iar "în situația în care

restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada

regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în

echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de

entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările și completările ulterioare (..), precum și

măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.

III".

Constatând

că pârâții au respectat prevederile legale ce reglementează

imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor de 194 mp și 324

mp afectate de domeniul public și construcții definitive,

instanța a respins cererea reclamantei A., în contradictoriu cu

pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov,

prin Primar, ca neîntemeiată.

Aceleași

prevederi legale, privind interdicția de restituire în natură, au

fost ignorate de pârâți în ce privește suprafețele de teren de

220 mp și 105 mp, dispoziție atacată fiind nelegală din

această perspectivă.

Cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC B.

SRL (fostă SC C. SRL), în contradictoriu cu reclamanta A. și pârâtul

Municipiul Brașov, prin Primar s-a apreciat a fi întemeiată, având

drept consecință anularea art. 1 și 2 ale Dispoziției nr.

1865 din 02 martie 2009, emisă de Municipiul Brașov, prin Primar.

Odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile acesteia se

aplică și speței de față, reclamanta fiind

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii din

perspectiva prevederilor art. 3 pct. 3, acestea fiind reprezentate de cele

vizând compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau prin puncte, restituirea

în natură nefiind posibilă. Aceste măsuri sunt acordate la

propunerea entităților învestite cu soluționarea

notificărilor, cum rezultă din prevederile art. 21 din Legea nr.

165/2013 și art. 22

1

din H.G. 401/2013 - Capitolul privind

mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în

echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Astfel, pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar a fost obligat să

soluționeze notificarea reclamantei în această modalitate pentru

imobilele identificate în articolele 1, 2 și 3 ale dispoziției

și să procedeze la modificarea corespunzătoare a articolelor 4 -

10 ale aceleiași Dispoziții nr. 1865 din 02 martie 2009.

Prin

Decizia civilă nr. 782/A din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva

Sentinței civile nr. 161/S din 8 octombrie 2014 pronunțată de

Tribunalul Brașov, secția I civilă, apelanta fiind obligată

la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată către

intimații Municipiul Brașov prin Primar și Primarul Municipiului

Brașov și la 3.100 lei cheltuieli de judecată către

intimata SC D. SRL.

Prin

Decizia nr. 2459 din 10 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei

civile nr. 782/Ap din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza

spre rejudecare.

Pentru

a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut următoarele:

Obiectul

prezentei acțiuni, înregistrate la Tribunalul Brașov la 2 februarie

2009, l-a constituit solicitarea reclamantei, formulată în contradictoriu

cu pârâții Primarul Municipiului Brașov, Municipiul Brașov prin

Primar și Consiliul Local al Municipiului Brașov, de a se constata

refuzul nejustificat al primului pârât de a proceda la restituirea în

natură a imobilului teren, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru

judecat prin Sentința civilă nr. 248/S din 2 aprilie 2004,

pronunțată de Tribunalul Brașov, definitivă și

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9170/2005 pronunțată de

Înalta Curte, de Casație și Justiție în Dosarul nr. X/2005

și, pe cale de consecință, de a se dispune restituirea în natură

a imobilului teren potrivit documentațiilor cadastrale nr. 247/2007

și nr. 249/2007, de a fi obligat primul pârât la efectuarea demersurilor

în vederea obținerii despăgubirilor pentru construcțiile

demolate și de a fi obligați pârâții II și III la plata

sumelor invocate cu titlu de redevențe din contractul de asociere încheiat

cu privire la aceste terenuri, în calitate de locator, aferente ultimilor trei

ani.

Ulterior

introducerii acțiunii, respectiv la termenul din 9 martie 2009, odată

cu întâmpinarea, s-a depus la dosar de către intimatul Primarul

Municipiului Brașov, Dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009, prin care

s-au restituit în natură reclamantei A. imobilul teren în

suprafață de 220 mp, înscris în CF X Brașov, teren aferent

construcției spațiu comercial și grup sanitar (cu 2 m în spatele

construcției), având caracter provizoriu, conform elementelor

tehnico-juridice stabilite prin documentația cadastrală nr. 249/2007

și imobilul teren în suprafață de 105 mp, identificat în CF X

Brașov, afectat de construcție provizorie, conform elementelor

tehnico-juridice stabilite prin documentația cadastrală nr. 242/2007.

Prin

aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri

bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru

imobilele terenuri care nu pot fi restituite în natură, respectiv teren în

suprafață de 194 mp, zonă verde aferentă cvartalului de

locuințe de pe Str. I., precum și a suprafeței de teren de 9,08

mp, afectată de trotuar, terenul în suprafață de 324 mp, afectat

de zonă verde și 20 mp afectat de alee acces, precum și pentru

construcțiile expropriate și demolate, înscrise în CF 4011

Brașov, top 6469 în CF 6598 Brașov, top. nr. 6468 și în CF 11720

Brașov, top 6400, situate în Str. J. nr. 4. Prin art. 4 al aceleiași

dispoziții s-a stabilit că notificatoarea A. se va subroga în

drepturile Municipiului Brașov, pentru partea din terenul restituit în

natură, care face parte din terenul cuprins între Str. I. (colț cu

Str. K.), ce face obiectul contractului de asociere nr. 10/1996, pentru care

ulterior s-a încheiat actul adițional nr. 1/2005, încheiat inițial

între Municipiul Brașov și Societatea Comercială L. SRL, pe o

perioadă de 20 de ani, cu începere de la data de 1 martie 1996, asociere

care are drept obiect amenajarea refugiilor de călători cu spații

comerciale și grup sanitar public, în conformitate cu prevederile art. 14

din Legea nr. 10/2001 republicată, urmând să se efectueze

renegocierea clauzelor contractului atât cu Municipiul Brașov, cât și

cu Societatea Comercială C. SRL, care a preluat drepturile și

îndatoririle cu privire la contractul de asociere menționat, începând cu

anul 2005.

Ulterior

depunerii dispoziției menționate, reclamanta A. și-a precizat

acțiunea, solicitând restituirea în natură a terenurilor libere,

fără construcții și instalații, respectiv terenul în

suprafață de 194 mp, înscris în CF X Brașov și terenul în

suprafață de 325 mp, înscris în aceeași CF. S-a solicitat,

totodată, să se constate nulitatea și inopozabilitatea actului

adițional nr. 1/2005.

Prin

cererea de intervenție în interes propriu formulată la 4 mai 2009 de

către Societatea Comercială C. SRL, în contradictoriu cu Municipiul

Brașov și A., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța, urmare a admiterii cererii de intervenție, să se

dispună anularea parțială a dispoziției Primarului

Municipiului Brașov nr. 1865 din 2 martie 2009, în sensul respingerii

cererii de restituire în natură a terenurilor în suprafață de

220 mp și 105 mp, înscrise în CF X Brașov, afectate de construcții

definitive, realizate în baza contractului de asociere în participațiune

nr. 10 din 15 septembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin actul

adițional nr. 1 din 25 octombrie 2005, motiv pentru care nu pot face

obiectul restituirii în natură, conform prevederilor art. 10 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată. S-a solicitat,

totodată, să se dispună emiterea unei noi dispoziții, prin

care să se propună acordarea de despăgubiri bănești,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele terenuri ce nu pot

fii restituite în natură reclamantei.

Cererea

de intervenție în interes propriu formulată de Societatea

Comercială C. SRL a fost admisă în principiu prin încheierea de la

termenul din 2 iulie 2009, cu motivarea că aceasta a invocat un drept

propriu asupra construcțiilor edificate pe terenurile a căror

restituire în natură s-a solicitat, astfel încât sunt întrunite

dispozițiile art. 52 și 55 C. proc. civ.

S-a

constat că intervenienta în interes propriu Societatea Comercială C.

SRL, cesionară a drepturilor și obligațiilor revenind din

contractul de asociere nr. 10/1996 încheiat cu Municipiul Brașov, de la

Societatea Comercială M. SRL (fostă Societatea Comercială L.

SRL), are calitatea de terț față de raportul juridic dedus

judecății, dintre persoana îndreptățită (reclamanta

A.) și deținătorul imobilelor în litigiu, Municipiul Brașov

prin Primar, ca urmare a contestației formulate împotriva dispoziției

nr. 1865 din 2 martie 2009, emise de Primarul Municipiului Brașov, în

procedura specială a Legii nr. 10/2001.

S-a

apreciat că se impunea ca instanțele de fond și apel să

țină seama de efectele puterii de lucru judecat a Sentinței

civile nr. 248/S din 2 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul

Brașov, definitivă și irevocabilă prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 9170 din 14 noiembrie 2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a

dispus anularea dispoziției nr. 617 din 9 mai 2002 emisă de Primarul

Municipiului București, dispoziție prin care se respinsese cererea de

restituire în natură a terenurilor înscrise în CF nr. 4011, sub nr. top.

6469, 6426/2, în CF 6598, sub nr. top. 6468 și în CF 11720 sub nr. top.

6400, formulată de petenta A.

Prin

considerentele sentinței menționate, confirmate de instanțele de

fond și apel s-a reținut că intimatul, în conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe

terenurile preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, era obligat

să determine terenurile libere și pe cele aflate de construcții

provizorii și să i le restituie petentei în natură.

Acțiunea

cu care a fost învestit Tribunalul Brașov la 2 februarie 2009 (dos. nr.

x/62/2009) a fost formulată ca urmare a refuzului nejustificat al

Primarului Municipiului Brașov de a proceda la emiterea unei

dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul considerentelor ce au

stat la baza pronunțării Sentinței civile nr. 248/S din 2

aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, hotărâre definitivă

și irevocabilă.

Contestația

reclamantei A. formulată împotriva dispozițiilor nr. 1865 din 2

martie 2009 emise de Primarul Municipiului Brașov ulterior introducerii

acțiunii a vizat, conform precizării de acțiune din 6 aprilie

2009, anularea în parte a dispoziției menționate, în sensul restituirii

în natură și a terenurilor în suprafață de 194 mp și

respectiv 325 mp. (menționate la art. 3 din dispoziție), pentru care

se propusese acordarea de despăgubiri bănești în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată

prin O.U.G. nr. 81/2007.

Instanțele

de fond și apel nu au observat că, terenurile a căror restituire

s-a dispus de către Primarul Municipiului Brașov prin dispoziția

contestată doar în parte de reclamantă, respectiv terenurile în suprafață

de 220 mp și 105 mp, înscrise în CF X Brașov, indicate în art. 1

și 2 (din dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009), au intrat în

circuitul civil, astfel că dispoziția își producea pe deplin

efectele cu privire la acestea.

Ca

terț față de procedura Legii nr. 10/2001, intervenienta

Societatea Comercială D. SRL nu avea calea procedurii speciale

prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru a-și

valorifica drepturile proprii asupra construcțiilor edificate pe

terenurile a căror restituire s-a dispus prin dispoziția nr. 1865 din

2 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Brașov, intervenienta

putea ataca dispoziția de restituire în natură, care conform art. 23

din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate, cu forța

probantă a unui înscris autentic, doar pe calea unei acțiuni în

nulitate de drept comun, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și

112 C. proc. civ., de competența instanțelor de drept comun.

Prin

urmare, s-a constatat că examinând cererea de intervenție

principală în cadrul procesual determinat de reclamantă prin

formularea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 10/2001, instanțele de fond și apel nu s-au preocupat să

califice solicitările formulate prin cererea de intervenție, conform

art. 84 C. proc. civ., potrivit cu scopul urmărit prin promovarea

acesteia, raportat la cauzele de nulitate invocate și nici să

determine normele de competență aplicabile, cu respectarea

principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

În

consecință, s-a constatat că se impunea casarea deciziei

recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

reținând că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele de

fapt și de drept ce au format convingerea instanței, respectiv

dezlegarea dată criticilor formulate de reclamantă prin motivele de

apel, în ceea ce privește legitimarea procesuală activă a

intervenientei ca persoană străină față de raportul

juridic născut în urma exercitării dreptului reclamantei la

restituire în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a

avut în vedere faptul că acele considerente ale instanței de apel

reținute spre a motiva interesul intervenientei, în sensul că aceasta

are calitatea de constructor a unor construcții de utilitate publică

edificate pe terenurile restituite reclamantei prin dispoziția

menționată, emisă în procedura Legii nr. 10/2001 sunt

străine de natura pricinii, atât timp cât nu s-a determinat corect cadrul

procesual.

S-a

constatat că, în condițiile motivării sumare a deciziei recurate,

se impune desființarea acesteia pentru imposibilitatea exercitării

contractului judiciar. Cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanța

să aibă în vedere și celelalte critici formulate prin motivele

de recurs, referitoare la inopozabilitatea modificării regimului juridic

al construcțiilor edificate pe terenurile în litigiu, cu încălcarea

autorizației de construire și dispozițiilor art. 9 (1) din Legea

nr. 10/2001, critici ce au constitui și motive de apel. S-a impus ca

instanța să aibă în vedere și împrejurarea că prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a

constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art.

21 alin. (5) și 8 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale doar în

măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor

entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise

în executarea unor hotărâri judecătorești prin care

instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra

calității de persoane îndreptățite și asupra

întinderii dreptului de proprietate, în condițiile în care acțiunea

ce formează obiectul dosarului a fost formulată ca urmare a

anulării de către instanțele judecătorești a unei

dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 (Dispoziția nr. 617 din

9 mai 2002 emisă de Primarul Municipiului Brașov) și refuzului

emiterii unei noi dispoziții conform statuărilor trecute în puterea

lucrului judecat prin Sentința civilă nr. 248/S din 2 aprilie 2004 a

Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă.

În

rejudecare, prin Decizia civilă nr. 1382/ap din 19 octombrie 2016, Curtea

de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de

reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 08 octombrie 2014 a

Tribunalului Brașov, a schimbat în parte hotărârea atacată, în

sensul că: a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de SC B. SRL Brașov și, pe cale de

consecință, a înlăturat din sentința atacată

dispoziția de anulare a art. 1 și 2 ale dispoziției nr. 1865 din

02 martie 2009 emisă de Municipiul Brașov prin Primar. Totodată,

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a

obligat apelanta reclamantă la plata sumei de 2400 lei cheltuieli de

judecată către Municipiul Brașov.

Analizând

sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate de

părți și a dezlegărilor și îndrumărilor din

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2459/2015,

instanța de rejudecare a reținut că, prin cererea de apel,

reclamanta a criticat admiterea cererii de intervenție prin care a

solicitat anularea dispoziției de restituire în natură a terenurilor

de 220 și, respectiv, 105 mp criticând că intervenienta este

străină de raportul juridic născut între părți în baza

Legii nr. 10/2001.

Urmare

a constatărilor din Decizia de casare nr. 2455/2015 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, instanța de apel a pus în

discuție la termenul de judecată din 19 ianuarie 2016 temeiul cererii

de intervenție principală formulată de către SC D. SRL

astfel încât, intervenienta a precizat la data de 17 februarie 2016 faptul

că cererea ei de intervenție în interes propriu a fost formulată

în temeiul art. 49 alin. (2) C. proc. civ. și vizează terenurile de

220 mp, înscris în CF X Brașov și 105 mp înscriși în CF 20730

Brașov care au fost restituite în natură, deși erau afectate de

construcții autorizate definitive, contrar dispozițiilor art. 10

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, apreciind că această

încălcare a legii atrage nulitatea Dispoziției Primarului.

Prin

Precizarea la cererea de intervenție în interes propriu intervenienta

și-a exprimat și punctul de vedere, față de

"precizarea de acțiune" formulată de reclamanta A. prin

care aceasta solicită să se constate nulitatea și

neopozabilitatea actului adițional nr. 1/2005 la contractul de asociere în

participațiune nr. 10/1996 arătând că aceasta este o veritabilă

acțiune îndreptată împotriva sa, astfel că are interes în

cererea sa de intervenție.

Totodată,

SC D. SRL a formulat și cerere de intervenție accesorie în interesul

Municipiului Brașov solicitând respingerea apelului reclamantei și

menținerea soluției primei instanțe de respingere a

contestației formulate de aceasta. În motivarea cererii de

intervenție accesorie a arătat aceasta că Dispoziția nr.

1865/2009 a Primarului Municipiului Brașov este legală în ceea ce

privește soluția de acordare de despăgubiri pentru terenurile de

194 mp aferentă cvartalului de locuințe de pe strada Pieței, a

suprafeței de 9,08 mp afectată de trotuar, a terenului în

suprafață de 324 mp afectat de zonă verde și a

suprafeței de 20 mp afectată de alee acces. De asemenea, aceasta a

precizat că are interes și față de cererea reclamantei de

nulitate/inopozabilitate a actului adițional nr. 1/2005.

Prin

încheierea de ședință publică din 23 martie 2016

instanța de apel a admis în principiu cererea de intervenție

accesorie în interesul pârâtului.

În

ceea ce privește însă, cererea de intervenție în interes

propriu, în lumina dezlegărilor date prin Decizia nr. 2455/2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel apreciază

că apelul reclamantei A. este fondat și urmează a fi admis.

S-a

avut în vedere că, litigiul dintre reclamantă și pârât este

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar intervenienta

solicită prin cererea sa anularea parțială a Dispoziției

Primarului mun. Brașov nr. 1865 din 02 martie 2009 în ceea ce privește

restituirea în natură a imobilelor terenuri în suprafață de 220

mp și 105 mp înscrise în CF 26730, terenuri care au intrat în circuitul

civil.

Cum

intervenienta nu avea deschisă calea prevăzută de art. 26 din

Legea nr. 10/2001, ci doar pe cea a unei acțiuni în nulitate de drept

comun, de competența instanțelor de drept comun, Curtea de Apel a

apreciat că se impune admiterea acestor motive de apel ale reclamantei

și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii

cererii de intervenție în interes propriu.

În

ceea ce privește motivele de apel referitoare la efectele puterii de lucru

judecat ale Sentinței civile nr. 248 din 02 aprilie 2008 a

Judecătoriei Brașov, instanța a reținut că prin

aceasta s-a dispus anularea dispoziției nr. 617/2002 a Primarului mun.

Brașov întrucât o parte din terenurile solicitate de reclamantă erau

afectate de construcții cu caracter definitiv sau de alte detalii de

sistematizare. Din cuprinsul acestei hotărâri judecătorești

rezultă obligația Primarului mun. Brașov de a determina

imobilele ce puteau fi restituite în natură, conform dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 și nu doar a identificării și restituirii

terenurilor libere de construcții provizorii.

Rezultă,

prin urmare că analiza acestui motiv de apel, în ceea ce privește

soluția instanței de respingere a cererii reclamantei de anulare

parțială a Dispoziției Primarului nr. 1865/2008 se impune a se

face în mod coroborat cu motivele de apel care critică modul în care prima

instanță a determinat suprafețele de teren ce puteau fi

restituite în natură.

Pentru

lămurirea situației de fapt, această instanță a dispus

efectuarea unei expertize din care să rezulte identificarea parcelelor de

teren de 325 mp cu nr. top 6400/2, 6398/2,6401/2, și de 194 mp teren cu

nr. top 6471, 6472, 8469, 6468, 6426/2, 6475, 6473, 6479, 6476, 6453, 6452,

6443, 6444, 6478, 6477, 6485, 6451, 6450, 6481, 6482, 6484, 6486, 6449, 6501,

6483, 6426/1/1/1/2, înscrise în CF nr. X Brașov, dacă acestea sunt

detalii de sistematizare sau de construcții definitive și să

verifice inventarul de coordonate în sistem de protecție stereo 70

așa cum au fost determinate parcelele prin documentația topo

înregistrată la BCPI Brașov sub nr. 42628/2009.

Din

coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, rezultă

că pe suprafața de 194 mp cu nr. cadastral 110542 nr. top 6471, 6472,

8469 (...) 6426/1/1/1/1/3 este amenajată piața agro-alimentară

de la magazinul universal (concluziile raportului de expertiză N. și

planul de amplasare).

Potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se poate dispune

restituirea în natură a terenurilor libere, neafectate de (...)

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane

și rurale.

Dispozițiile

art. 10.3 din Normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001 detaliază noțiunea

de amenajări de utilitate publică arătând că aceasta

"are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei

utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor

amenajări destinate a deservi nevoilor comunității și

căii de comunicații, dotări tehnico - edilitare - subterane,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri,

grădini publice, piețe pietonale și altele".

Cum

din probatoriul administrat suprafața de 194 mp (nr. cadastral 110542)

face parte din piața agro-alimentară amenajată, rezultă

că acest teren este afectat unei amenajări de utilitate publică,

în înțelesul art. 10.3 din Norme.

În

ceea ce privește suprafața de teren de 325 mp rezultă că pe

aceasta este edificată o construcție de 12 mp conform documentelor

cadastrale (14 mp în realitate) și de 77 mp trotuare și alei

pietonale. Prin Răspunsul la obiecțiuni, expertul a apreciat că

parcela de 325 mp poate fi dezmembrată în 2 loturi - unul de 91 mp (14 mp

construcție și 77 mp trotuare și alei pietonale) și unul de

234 mp. Însă, din planșele foto depuse de expertul N. rezultă

că suprafața de 234 mp reprezintă o amenajare a unui spațiu

verde, respectiv face parte dintr-un parc astfel că și aceasta este

exclusă de la restituirea în natură, conform art. 10.3 din Norme. Mai

mult, instanța reține din concluziile raportului de expertiză

G., F. și E. rezultă nu numai că terenurile solicitate de

reclamantă se suprapune actualmente pe domeniul public (trotuare, alei

asfaltate, spații verzi, piața agro-alimentară dar acesta are în

subteran amplasate rețele de utilități, respectiv de gaz metan,

apă-canalizare, energie electrică, rețele de telefonie.

Rezultă, prin urmare că aceste motive de apel ale reclamantei A. nu

sunt fondate, fiind respinse.

În

ceea ce privește cererea de constatare a nulității și

inopozabilitatea actului adițional nr. 1/2005, instanța a constat

că reclamanta nu numai că nu a criticat prin motivele de apel modul

de soluționare al acestei cereri dar a și invocat faptul că

instanța de apel ar fi nesocotit contractul de asociere în

participație nr. 10/1996, completat cu actul adițional nr. 1/2005.

Față

de aceste considerente, instanța a constatat că apelul reclamantei

este fondat numai în ceea ce privește modul de soluționare al cererii

de intervenție principală și a fost admis numai sub acest

aspect, cu consecința înlăturării dispoziției primei

instanțe de anulare a art. 1 și 2 din Dispoziția nr. 1865/2009 a

Primarului mun. Brașov.

Cum

intervenienta SC D. SRL a solicitat prin cererea de intervenție în

interesul pârâtei respingerea apelului reclamantei, aceasta are calitatea de

parte căzută în pretenții, astfel încât apelul a fost admis

și în contradictoriu cu aceasta.

În

ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate Curtea de Apel

reține că în fața acestei instanțe s-a administrat proba cu

expertiza topo în vederea dovedirii motivelor de apel referitoare la cererea

reclamantei de anulare a Dispoziției de primar, motiv de apel neadmis.

Față de aceste considerente, apelanta a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul pârât Municipiul

Brașov.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs intervenienta SC D. SRL și, invocând

motivele de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea

cererii de intervenție principală astfel cum a fost formulată.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, intervenienta a arătat că

instanța de apel a respins greșit cererea sa de intervenție

principală pe considerentul că a avut în vedere dezlegările date

prin Decizia nr. 2455/2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție. A argumentat că prin respectiva decizie de casare s-a

reținut doar că instanțele de fond și de apel nu s-au

preocupat să califice solicitările din cererea de intervenție

raportat la scopul urmărit și la cauzele de nulitate invocate,

fără a dezlega chestiuni care să fie avute în vedere de

instanța de apel, nelegalitate care, în accepțiunea recurentei ar

atrage incidența motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. relativ la ipoteza când hotărârea cuprinde motive străine de

natura pricinii.

Recurenta

susține că a acționat în temeiul art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

în calitatea de terț direct afectat de cele statuate prin Dispoziția

Primarului Municipiului Brașov nr. 1.865 din 02 martie 2009. În acest

sens, arată că, instanța de fond a încuviințat în principiu

cererea de intervenție prin încheierea de ședință din data

de 02 iulie 2009 reținând argumentele sale sub aspectul interesului

legitim, născut și actual de a interveni în cauză, interes care

rezidă în aceea că invocă un drept propriu asupra

construcțiilor definitive edificate pe terenurile restituite în

natură și înscrise în cartea funciară. Arată că, după

ce a formulat cuvenitele precizări, instanța de apel a

încuviințat în principiu cererea sa, prin încheierea de

ședință din data de 23 martie 2016, de unde rezultă că

soluția dată, în final, cererii de intervenție principale

contrazice însăși poziția inițială a instanței.

Din această perspectivă, consideră că în mod greșit

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cererii și nu

a arăt motivul respingerii cererii sale, respectiv că este

"nefondată/neîntemeiată" ori "inadmisibilă",

neregularitate care ar atrage motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Consideră

că, în realitate, instanța de apel are în vedere că, în cadrul

unei acțiuni deschise de "persoana îndreptățită la

restituire", ar fi inadmisibilă participarea altor părți,

altele decât persoana îndreptățită și unitatea deținătoare,

că însăși procedura prevăzută de art. 49 alin. (2) C.

proc. civ. ar fi inadmisibilă în astfel de cazuri. Apreciază

greșit acest raționament întrucât legea nu reglementează o atare

interdicție de vreme ce demersul său a fost realizat în calitate de

terț prejudiciat prin Dispoziția Primarului Municipiului Brașov

nr. 1.865 din 02 martie 2009. Apreciază, astfel, ca fiind îndeplinite

cerințele de admisibilitate ale art. 49 alin. (2) C. proc. civ., respectiv

interesul legitim, născut și actual de a interveni în cauză,

interes de rezidă în aceea că invocă un drept propriu asupra

construcțiilor definitive edificate pe terenurile restituite în

natură și înscrise în cartea funciară. De altfel,

admisibilitatea însăși a cererii sale a fost analizată atunci

când, prin încheierea din data de 23 martie 2016, în rejudecare, instanța

a admis în principiu cererea de intervenție principală, context în

care instanța trebuia să judece cererea pe fond, respectiv să

analizeze dacă, într-adevăr, sunt proprietari ai unor construcții

definitive .

În

cuprinsul memoriului de recurs, intervenienta expune modul în care au fost

realizate operațiunile de edificare ale construcțiilor pretins aflate

în proprietatea acesteia, evocând dispozițiile art. 10 alin. (2) și

(3) din Legea 10/2001 pentru a susține anularea dispoziției

contestate în sensul exceptării de la restituirea în natură a

terenurilor identificate pe care se află amplasate respectivele

construcții definitive. De asemenea, formulează și critici în

legătură cu aprecierea probatoriul administrat, invocând greșeli

identificate în cuprinsul expertizei întocmită de expert O.

Pentru

aspectele evocate, solicită casarea hotărârii pronunțate în apel

și, în urma rejudecării cauzei, solicită admiterea cererea de

intervenție principală în sensul anulării dispoziției

contestate și a respingerii cererii de restituire natură a imobilului

teren în suprafață de 220 mp, precum și a terenului în

suprafață de 105 mp, ambele înscrise în CF nr. X a localității

Brașov.

Intimații

A., Municipiul Brașov, prin primar și Primarul municipiului

Brașov au formulat întâmpinare la la recursul declarat de către

intervenienta în interes propriu SC D. SRL Brașov, solicitând respingerea

recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și

temeinică a deciziei atacate.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate învederate și

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata

că recursul este nefondat, având în vedere următoarele

considerentele:

Recurenta

a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel cu privire la modul în

care a fost soluționată cererea sa de intervenție

principală, formulând critici în legătură cu modalitatea în care

instanța de apel, în rejudecare, a dat eficiență efectelor

deciziei de casare nr. 2459 din 10 noiembrie 2015 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a considerat

întemeiat apelul declarat de contestatoarea A. și a apreciat că nu

există dezlegări date prin decizia de casare care să fie

obligatorii pentru instanța de rejudecare.

Criticile

subsumate motivului de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

sunt întemeiate, deoarece instanța de apel - în rejudecarea cauzei și

în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 315 C. proc. civ. - a

ținut seama de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date

problemelor de drept și de îndrumările instanței de recurs,

procedând judicios la soluționarea apelului contestatoarei care viza,

printre altele, și motive de nelegalitate și de netemeinicie a

hotărârii atacate din perspectiva modului de soluționare a cererii de

intervenție principală formulată de SC B. SRL.

Astfel,

prin Decizia de casare nr. 2459 din 10 noiembrie 2015 pronunțată în

ciclul procesual anterior al prezentului dosar, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă a admis recursul declarat de

contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 782/Ap/2015 a Curții de Apel

Brașov, a casat decizia recurată și a trimis spre rejudecare

cauza instanței de apel, reținând în considerentele hotărârii

că intervenienta SC D. SRL are calitatea de terț față de

raportul juridic dedus judecații și, prin urmare, nu avea calea

procedurii speciale prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru

a-și valorifica drepturile proprii asupra construcțiilor edificate pe

terenurile a căror restituire s-a dispus prin dispoziția nr. 1865 din

2 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Brașov. S-a avut în

vedere că intervenienta putea ataca dispoziția de restituire în

natură, care conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de

proprietate, cu forța probantă a unui înscris autentic, doar pe calea

unei acțiuni în nulitate de drept comun, potrivit dispozițiilor art.

109 alin. (1) și 112 C. proc. civ., de competența instanțelor de

drept comun. Având în vedere aceste considerente, instanța de recurs a

constatat că se impune casarea deciziei recurate deoarece, examinând

cererea de intervenție principală în cadrul procesual determinat de

reclamantă prin formularea contestației întemeiate pe

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanțele de fond

și apel nu s-au preocupat să califice solicitările formulate

prin cererea de intervenție, conform art. 84 C. proc. civ., potrivit cu

scopul urmărit prin promovarea acesteia, raportat la cauzele de nulitate

invocate și nici să determine normele de competență

aplicabile, cu respectarea principiilor contradictorialității și

dreptului la apărare.

Contrar

celor susținute de intervenienta-recurentă conform cărora nu ar

exista dezlegări obligatorii date prin decizia instanței de recurs,

Înalta Curte reține că instanța de rejudecare a analizat corect

sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate de

reclamantă, a statuărilor și îndrumărilor obligatorii din

decizia de casare prin care s-a reținut cu forța obligatorie, ce se

impune deopotrivă instanței de trimitere și părților,

că dispoziția de restituire în natură contestată de

intervenienta în interes propriu este supusă cazurilor și

condițiilor de nulitate prevăzute de dreptul comun dat fiind

calitatea intervenientei de terț în raport cu emitentul, cât și cu

beneficiarul dispoziției de restituire în natură.

Astfel,

în conformitate cu îndrumările deciziei de casare prin care au fost

trasate reperele în raport cu care trebuia să se analizeze, în rejudecare,

cererea de intervenție principală, instanța de apel a solicitat

intervenientei să precizeze temeiul de drept al cererii sale de

intervenție formulată în cadrul procesual configurat de reclamanta A.

prin formularea contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26

din Legea nr. 10/2001.

Raportat

la imperativele instanței, la termenul de judecată din 17 februarie

2016, intervenienta a precizat că cererea sa de intervenție în

interes propriu a fost formulata în baza art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

și vizează terenurile în suprafață de 220 mp înscris în CF

X a localității Brașov și terenul în suprafața de 105

mp, înscris în CF nr. 20730 a localității Brașov imobile care au

fost restituite în natură deși erau afectate de construcții

autorizate definitive, asupra cărora invocă un drept propriu de proprietate,

apreciind astfel că respectiva măsură reparatorie este

contrară dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001.

Se

constată astfel, că deși intervenienta a precizat obiectul

cererii sale de intervenție și a indicat ca temei de drept

dispozițiile art. 49 C. proc. civ. (acestea fiind norme de drept

procesual), precum și dispozițiile speciale înscrise în art. 10 alin.

(2) și (3) din Legea 10/2001 (ca norme de drept substanțial),

aceasta, însă, nu a individualizat - ca temei de ordin substanțial al

cererii sale - vreun motiv de nulitate absolută reglementat de dreptul

comun în raport cu care actul juridic atacat, respectiv dispoziția

emisă în procedura legii speciale nr. 10/2001, să fie verificat sub

aspectul conformității sale cu condițiile de emitere și

validitate.

În

acest context, în raport de cadru procesual înlăuntrul căruia trebuia

analizată cererea intervenientei corespunzător considerentelor

deciziei de casare, instanța de rejudecare a respins corect cererea de

intervenției întrucât prin neindicarea vreunui motiv de nulitate

reglementat de dreptul comun și evocarea încălcării doar a unor

norme reglementate de legea specială, respectiv art. 10 alin. (2) și

(3) din Legea 10/2001, intervenienta, deși susține că nu a

acționat în temeiul legii speciale, în realitate acesta se plasează,

prin motivele și temeiul de drept substanțial evocat, în poziția

unui veritabil contestator în procedura reglementată de art. 26 din Legea

nr. 10/2001, procedură care nu îi este deschisă, astfel cum s-a

statuat deja cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare

pronunțată în primul ciclu procesual.

Recurenta

a mai susținut că, deși cerințele de admisibilitate ale

art. 49 alin. (2) C. proc. civ. (text evocat în susținerea cererii sale)

au fost apreciate ca fiind îndeplinite de către instanță atunci

când, prin încheierea din data de 23 martie 2016 din rejudecare, instanța

a admis în principiu cererea de intervenție, această dispoziție

ar fi contrară soluției finale, de respingere, a cererii de intervenție

în interes propriu.

Susținerile

recurentei nu sunt întemeiate, deoarece, pe de o parte, dispozițiile

înscrise în art. 49 C. proc. civ. constituie norma procedurală care

reglementează formele participării terțelor persoane în procesul

civil și nu norma de ordin de drept substanțial referitoare la

cazurile de nulitate absolută în raport cu care să poată fi

verificată legalitatea actului juridic contestat din perspectiva

conformității sale cu condițiile de emitere și validitate.

Pe de altă parte, este eronată susținerea recurentei potrivit

căreia prin încheierea din 23 martie 2016 instanța de rejudecare a

analizat condițiile de admisibilitate și a încuviințat în

principiu cererea de intervenție principală.

Din

această perspectivă, se impune a constata din înscrisurile dosarului

și consemnările inserate în încheierea de ședință din

data de 17 februarie 2016 că, la termenul respectiv, intervenienta SC D.

SRL a depus la dosarul cauzei o notă de ședință cu privire

la temeiul de drept al cererii de intervenție principală, precum

și o nouă cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului

Municipiul Brașov prin care a solicitat respingerea apelului formulat de

A. și menținerea soluției primei instanțe apreciind, în

justificarea acestei noi cereri, că dispoziția Primarului nr.

1865/2009 referitoare la propunerea de acordare de despăgubiri pentru

terenurile vizate în acțiunea introductivă este legală, sens în

care a arătat că se alătură și susț