Decizia nr. 900/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 05.03.2018, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin primar și Primarul municipiului Brașov, solicitând obligarea acestora să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului construcție, situat în Brașov, str. x, jud. Brașov. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin Sentința nr. 138/S/14.06.2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și a lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Brașov și a admis în parte acțiunea, în sensul că i-a obligat pe pârâți să emită dispoziție sau decizie de soluționare a notificării înregistrată sub nr. x/4.07.2002, formulată de B.. Celelalte solicitări ale reclamantei au fost respinse. Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat parțial.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel în apel Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, prin Decizia nr. 1833/Ap din 3 decembrie 2018, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâții Municipiul Brașov, prin primar și Primarul Municipiului Brașov și a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței tribunalului, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Brașov, secția I civilă. Dispozițiile sentinței cu privire la modul de soluționare a excepțiilor au fost păstrate.

Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 martie 2019. În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive, pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, iar părțile nu au formulat puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 14 mai 2019, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 05.03.201, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin primar și Primarul municipiului Brașov, solicitând obligarea acestora să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului construcție, situat în Brașov, județul Brașov. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamantă, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. ’’ Contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată și acțiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptățită reclamă refuzul de soluționare a notificării de către entitatea deținătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este ipoteza dedusă judecății în prezenta cauză. Sub acest aspect, este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 20 mai 2012, care dispun:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.’’ Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată contestația/acțiunea reclamantei în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului. Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În aplicarea prevederilor legale sus-menționate, Decizia nr. 1833/Ap din 03.12.2018, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu poate fi supusă recursului, fiind o decizie definitivă, pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă.