ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2184/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2184/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința nr. 35/S din 19 februarie 2018, a admis, în parte, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov prin Primar. A instituit în sarcina pârâtului obligația de a proceda la modificarea, în parte, a celor dispuse prin art. 2 al dispoziției nr. 8680 din 20 martie 2007, în sensul de a menționa că măsura reparatorie în echivalent ce se acordă părții reclamante, în calitatea acesteia de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, este aceea a acordării în compensare a imobilului situat în municipiul Brașov, înscris în cartea funciară x Brașov, sub numărul cadastral x, pentru cota de proprietate ce revine acestei părți din imobilele înscrise în cartea funciară nr. x Brașov, sub numerele topografice x. A respins restul pretențiilor pe care reclamantul Ie-a formulat în contradictoriu cu pârâtul. A respins, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Brașov ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, Municipiul Brașov prin reprezentanții săi legali a declarat apel, înregistrat la Tribunalul Brașov la 23 aprilie 2018.

Tribunalul Brașov, prin adresa dosar nr. x/2017 din 30 aprilie 2018, a înaintat apelul, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 mai 2018.

Prin rezoluția din 11 mai 2018, s-a fixat termen la 30 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea apelului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea apelului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea atacată cu apel a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul ca Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri, dar având un obiect circumstanțiat de dispozițiile menționate, iar nu ca instanță de drept comun.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

De asemenea, art. 96 pct. 2 C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță.

Ca atare, în acest context, se constată că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în prima instanță.

Cum în speță, tribunalul a fost învestit în primă instanță cu judecarea acțiunii, apelul urmează a fi soluționat de curtea de apel.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de către Tribunalul Brașov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a apelului.

Declină competența de soluționare a apelului declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar împotriva sentinței nr. 35/S din 19 februarie 2018 a Tribunalului Brașov, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2019
ă nr. x din 2016, astfel că nu se mai impune obligarea Municipiului Brașov la plata acestei sume. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., iar prin Decizia civilă nr. 1371/Ap din 3 octombrie 2017, Tribunalul Brașov a admis
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4556 din 3 mai 2017, Judecătoria Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Stațiune Predeal prin Primar cu referire la petitul a (unu)
ÎCCJ 2020-01-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 3/2020
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția civilă, prin Sentința nr. 135/S din 23 septembrie 2013, a respins, ca tardivă, contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contesta
ÎCCJ 2019-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 05.03.2018, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin primar și
ÎCCJ 2018-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 198/2018
Decizia nr. 198/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2016 petentului Municipiul Brașov prin Primar a solicitat instanței ca, în baza probelor administrate în cauz
Sursă