ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2291/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2017 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că este proprietarul imobilelor construcții compuse din 4 module de spații comerciale în baza actului de adjudecare din 4 martie 2008, fiind notată această adjudecare și în cartea funciară, construcții edificate pe terenul proprietatea pârâtei; - să se constate că pârâta a transmis un drept de superficie pentru terenul aferent construcțiilor; 2 - să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor cu titlul de construire și a dreptului de superficie asupra terenului.

Sentința tribunalului Prin sentința civilă nr. 38/S din 18 februarie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Municipiul Brașov.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov Prin decizia civilă nr. 1034/Ap din 7 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a fost respins apelul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și apelul incident declarant de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 38/S din 18 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Prin memoriul de recurs, reclamanta A. S.R.L. a susținut că instanța de fond a interpretat greșit argumentele reclamatei, chestiune menținută în apel, cu referire la emiterea autorizației de construcție, care confirmă acordul pârâtului privind caracterul definitiv al edificatelor corelativ cu recunoașterea dreptului de folosință. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel de către reclamantă vizează, în esență, faptul că dreptul de proprietate al reclamantei nu rezultă din autorizație, cum greșit s-a reținut, ci din conținutul actului de adjudecare din 4 martie 2008, care constituie titlul ei de proprietate asupra construcțiilor, în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, că din această perspectivă, constatarea instanței, potrivit căreia prin acel act reclamanta ar fi dobândit doar un drept de folosință nu are nici un suport legal. Se mai arată că instanța de apel s-a pronunțat asupra unei chestiuni de drept cu analiza căreia nu fusese învestită, respectiv faptul că nici societatea B. S.R.L., de la care reclamanta a adjudecat construcțiile, nu ar fi fost în măsură să transmită un drept de proprietate pe care nu îl avea în patrimoniu, în condițiile în care regimul juridic al actului de adjudecare nu a fost criticat nici prin întîmpinare și nici ulterior, nefiind supus cenzurii. În aceeași idee, reclamanta mai arată că asocierea dintre părți nu a fost și nu putea fi supusă prevederilor Codului comercial, ci dispozițiilor Legii nr. 69/1991, contractul având un pronunțat caracter administrativ, că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 254 Codul comercial, potrivit cărora niciuna dintre părțile contractante nu este proprietara bunurilor aduse în asociere, iar apărările legate de natura juridică a asocierii nu au fost analizate de instanța de apel. Cu privire la dreptul de superficie, reclamanta a arătat că manifestările de voință ale pârâtului, ulterioare încheierii contractului de asociere, trebuie interpretate în sensul că proprietarul terenului și-a exteriorizat acordul pentru constituirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei, că, dreptul de superficie nu s-a născut direct în baza contractului de asociere, ci ulterior, în baza acordului tacit al pârâtului, sens în care se invocă dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, cu atât mai mult cu cât, arată reclamanta, autoritățile au emis autorizația nr. 154 chiar pe numele ei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului reclamantei, formulând la rândul său recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1034/Ap din 7.08.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul civil nr. x/2017, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Statul Român prin MFP ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și fără calitate de reprezentant. Pârâtul a arătat că, deși proprietar tabular asupra imobilelor ce fac obiectul precizării de acțiune este Statul Român, acesta nu a dispus în niciun fel de aceste imobile și nici nu a participat în niciun fel la încheierea contractului de asociere nr. x/15.09.1996, a Actului adițional nr. x/2005 și nici a Autorizației de construire nr. x/15.08.1996. În susținerea recursului incident, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, motivat de faptul că terenurile ce fac obiectul litigiului aparțin domeniului privat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, potrivit art. 6 coroborat cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar Statul Român nu exercită un drept de proprietate sau de posesie asupra imobilelor în cauză. Deși proprietar tabular al imobilelor terenuri ce fac obiectul dosarului este Statul Român, ca efect al exproprierii, proprietar în virtutea Legii nr. 213/1998 este Municipiul Brașov, ca unitate administrativ-teritorială, care nu a făcut demersuri de întabulare a dreptului său dobândit ex lege, dar a acționat ca și proprietar al acestuia. Se susține că legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român nu își găsește nicio justificare legală, în condițiile în care imobilul în cauză nu face parte din proprietatea publică sau privată a acestuia, iar Statul Român nu exercită un drept de proprietate sau de posesie asupra imobilului în cauză, astfel încât o hotărâre pronunțată în contradictoriu cu acesta ar fi imposibil de executat, sens în care a fost invocată ca practică judiciară incidentă în litigiu pendinte decizia nr. 1382/Ap/19.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2009 (irevocabilă prin decizia nr. 393/23.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 mai 2020, instanța a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., precum și recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei nr. 1034 Ap din 7 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fixat termen pentru soluționarea acestora la 15 octombrie 2020. Apărările formulate în cauză Intimatul pârât Municipiul Brașov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de ambii recurenți ca temei de drept al recursului principal și al recursului incident, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Din examinarea criticilor din cererea de recurs principal, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., s-a solicitat să se constate calitatea reclamantei de proprietar în temeiul actului de adjudecare din 4 martie 2008 asupra construcțiilor cu caracter definitiv (4 module de spații comerciale), edificate de autorii reclamantei pe terenul din Brașov, str. x aflate în proprietatea tabulară a Municipiului Brașov (CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 324 mp; CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 84 mp; CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 44 mp) și a Statului Român (CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 220mp; CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 325 mp; CF x Brașov, nr. cad. x în suprafață de 80 mp și CF x Brașov, nr. cad. 128188, în suprafață de 129 mp), să se constate că pârâta a transmis un drept de superficie pentru terenul aferent construcțiilor; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor cu titlul de construire. Criticile reclamantei vizează faptul că dreptul său de proprietate nu rezultă din autorizație, cum greșit a reținut instanța de apel, ci din conținutul actului de adjudecare din 4 martie 2008, care constituie titlul său de proprietate asupra construcțiilor, în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, și că din această perspectivă, constatarea instanței potrivit căreia prin acel act reclamanta ar fi dobândit doar un drept de folosință nu are nici un suport legal. Din perspectiva acestor critici, Înalta Curte, în raport de limitele investirii instanței prin acțiune, constată că analiza raporturilor juridice dintre părți nu s-a raportat la actul de adjudecare din 4 martie 2008 invocat de reclamantă ca reprezentând titlul ei de proprietate asupra construcțiilor, deși instanța de apel reține "că la 04.03.2008 reclamanta A. S.R.L. (fost C. SRL) adjudecă drepturile pe care B. S.R.L. Brașov (fosta D. SRL) le avea asupra construcțiilor edificate în baza contractului de asociere nr. x/15.05.1996", și că "existența actului de adjudecare este atestată de notarea lui în CF". Din actul de adjudecare și procesul-verbal de adjudecare din 4 martie 2008 (filele x) rezultă că S.C. C. S.R.L. a fost desemnată adjudecatar al construcțiilor provizorii amplasate în Brașov str. x în număr de 5 înscrise în CF nr. x proprietatea S.C. B. S.R.L.. Înalta Curte constată că, deși prin cererea de apel reclamanta a arătat că dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost dobândit prin adjudecare la licitație publică conform actului de adjudecare din 04.03.2008 și nu prin autorizația de construire din anul 2014, instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți doar cu referire la autorizația de construire și nu în raport de actul de adjudecare din 4 martie 2008 invocat de reclamantă ca reprezentând titlul său de proprietate asupra construcțiilor din litigiu. Din această perspectivă, nefiind analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma titlului de proprietate invocat de reclamantă, respectiv actul de adjudecare din 4 martie 2008, Înalta Curte, reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul reclamantei în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a casa hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația județeană a Finanțelor Publice Brașov, Înalta Curte reține că este nefondat din perspectiva următoarelor aspecte: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), invocat de pârât ca temei de drept al recursului incident, Înalta Curte constată că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, ceea ce însă nu se verifică în cauză. Or, instanța de apel a analizat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a lipsei calității de reprezentant al Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, în raport de petitele acțiunii ce vizau și constatarea unui drept de superficie asupra unor terenuri, care în CF sunt întabulate în favoarea Statului Român, reținând în mod legal că opozabilitatea hotărârii vizează persoana înscrisă în CF. Din perspectiva celor expuse, cum nici una din criticile pârâtului nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei nr. 1034 Ap din 7 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,