Decizia nr. 186/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 21 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o pronunța, să constate existența dreptului de proprietate rezonabila al SC A. SA, până la invocarea dreptului de accesiune al Municipiului Brașov, asupra lucrărilor de construcție a complexului sportiv D., compus din tribune, sala de sport cu regim construcție S+P+E, sala pentru cinci terenuri de tenis cu regim P și corp spații anexe, sala sport cu regim S+P+2E situată în Brașov, str. x, efectuate de către SC D. SA al cărui succesor este conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 24 ianuarie 2014. Totodată, a solicitat să se constate calitatea de autor de bună-credință a SC D. SA al cărui succesor este conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 24 ianuarie 2014.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 247/S din data de 16 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin primar. A obligat pe reclamant la plata sumei de 5950 RON către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin Decizia civilă nr. 220/Ap din data de 26 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta SC A. SA, prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinței civile nr. 247/S/2018 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză. Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. În dezvoltarea criticilor formulate, în esență, recurenta-reclamantă a arătat că: - în mod eronat instanța de apel a apreciat că raportul juridic litigios este guvernat de dispozițiile vechiul C. civ. în virtutea art. 3 din Legea nr. 71/2011; - în speță sunt aplicabile prevederile art. 1270 - 1273 din noul C. civ. - hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii - curtea de apel a reținut că "În speță, calitatea procesuală activă constă în identitatea dintre persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, iar în cauză reclamantul este A. SA, titularul dreptului fiind însă SC D. SA", însă a ignorat faptul că titularul dreptului SC D. a transmis dreptul către reclamantă; - raportat la dispozițiile art. 492 și 494 vechiul C. civ., susține că, în situația în care proprietarul terenului nu și-a valorificat vreun drept de creanță care să-1 aibă titular pe constructorul de bună-credință, respectivul constructor devine proprietar al construcției, însă sub o condiție rezolutorie - siguranța circuitului civil nu permite incertitudinea existenței/inexistenței unor drepturi. În termen legal, intimatul-pârât Municipiul Brașov, prin primar, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către partea adversă și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2019 completul de filtru a admis recursul declarat de reclamantă A admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva Deciziei nr. 220 din data de 26 februarie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. A fixat termen de judecată la data de 28 ianuarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima critică de nelegalitate circumscrisă dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează soluționarea de către instanță a raportului juridic litigios în temeiul dispozițiilor vechiul C. civ. în virtutea art. 3 din Legea nr. 71/2011, considerându-se a fi aplicabile în speță prevederile art. 1270 - 1273 din noul C. civ. Recurenta - reclamantă reproșează instanței de apel, în esență, confundarea situației juridice a imobilului, căreia îi sunt aplicabile, într-adevăr, dispozițiile art. 494 C. civ. anterior, ce reglementează accesiunea imobiliară artificială, cu raportul juridic litigios, în ceea ce privește primul petit al cererii introductive, în considerarea căruia sunt aplicabile prevederile art. 1270 - 1273 din noul C. civ. privind transferul proprietății. Această critică de nelegalitate nu poate fi primită. În speța supusă judecății, reclamanta a solicitat să se constate că este titularul unui drept de proprietate rezolubilă asupra construcțiilor realizate de autorul său, SC D. SA, drept dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.2014. Totodată, s-a solicitat a se constata dobândirea dreptului de proprietate de către autorul său, SC D. SA, în virtutea calității de autor de bună credință al construcțiilor realizate în anii 2007-2009. În decizia recurată, instanța de apel a reținut incidența vechiul C. civ. pentru a determina situația juridică a construcțiilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.2014, ce reprezintă cauza juridică a pretențiilor deduse judecății. Astfel, s-a raportat în speță la dispozițiile art. 494 C. civ. ce reglementează accesiunea imobiliară artificială, pe temeiul cărora autorul unor construcții pe terenul altuia, chiar dacă este de bună - credință, dobândește doar un drept de creanță, pe care și-l poate valorifica printr-o acțiune distinctă adresată instanțelor de judecată. În acest context, instanța de apel a conchis în sensul că reclamanta din cauză nu a dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.2014, din moment ce cocontractantul nu a avut el însuși în patrimoniul său un asemenea drept, pe care să-l fi transmis pe cale convențională. Înalta Curte constată, față de raționamentul juridic expus în considerentele deciziei recurate, că nu s-a făcut vreo confuzie între situația juridică a imobilului și raportul juridic dedus judecății, din perspectiva legii aplicabile, critica recurentei neavând suport. Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile noului C. civ. în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei în anul 2014, pe cale convențională, convenția fiind unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate, conform art. 1273 și art. 557 C. civ. Pentru a determina dacă vânzătorul era titularul unui drept de proprietate asupra construcțiilor, în virtutea accesiunii imobiliare, astfel cum a pretins reclamanta, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile vechiul C. civ., față de data edificării construcțiilor. În acest sens, a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 conform cărora "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor". Și prevederile legale privind accesiunea au fost în mod corect aplicate de instanța de apel. Reclamanta a susținut că SC D. SA are calitatea de constructor de bună-credință și că în această calitate ar fi dobândit, în temeiul art. 494 C. civ., un drept de proprietate asupra construcțiilor edificate de la data la care pârâtul și-a manifestat interesul privind utilitatea publică a acestor construcții prin obținerea autorizației de construcție nr. x/09.07.2009. În mod just s-a statuat că SC D. SA nu are calitatea de proprietar al construcțiilor în litigiu și, drept urmare, nu putea transmite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2014 un drept pe care nu l-a deținut vreodată în patrimoniu. De asemenea, că intimata UAT Brașov, proprietara terenului pe care D. a edificat imobilul, nu și-a valorificat dreptul de a invoca dobândirea proprietății prin accesiunea artificială imobiliară și, astfel, în condițiile în care nu a optat în temeiul dispozițiilor art. 494 din C. civ., constructorul nu poate intenta o acțiune în realizare în perioada cuprinsă între momentul ridicării construcției și cea în care proprietarul își manifestă voința de a valorifica drepturile reglementate de art. 494 din C. civ. Drept urmare, nu pot fi primite susținerile inserate în cuprinsul motivelor de recurs, în sensul reținerii bunei credințe a constructorului, care ar conduce, în opinia recurentului, la admiterea prezentei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate rezolubilă pe care l-ar fi dobândit de la acest constructor, SC D. SA, în condițiile neîndeplinirii condițiilor legale pentru a opera accesiunea. Se mai invocă de către recurentă incidența motivului reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată ar cuprinde considerente contradictorii. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile părților. Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei. Se susține de către recurentă că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii deoarece curtea de apel ar fi reținut că "în speță, calitatea procesuală activă constă în identitatea dintre persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, iar în cauză reclamanta este A. SA, titularul dreptului fiind însă SC D. SA, instanța ignorând faptul că titularul dreptului SC D. a transmis dreptul către reclamantă. Instanța a motivat în cuprinsul deciziei că reclamanta SC A. SA nu are calitate procesuală activă, nu este edificatorul construcțiilor și nu este titularul dreptului de proprietate al construcțiilor, și deci nu putea transmite calitatea sa procesuală, iar soluția de respingere a capătului de cerere privind constatarea calității de constructor de bună credință a fost menținută sub o altă motivare, privitoare la excepția lipsei calității procesuale active a A. SA, mențiunile respective neconstituind motive contradictorii care să atragă incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva Deciziei nr. 220 din data de 26 februarie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.