ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 161/S din 8
octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. 778/62/2009 s-a
admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtului Consiliul Local al Municipiului Brașov, invocată de acesta prin
întâmpinare.
S-a
respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul
Municipiului Brașov, invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a
respins acțiunea civilă formulată de reclamanta T.L. în contradictoriu cu
pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar, ca
neîntemeiată.
S-a
respins aceeași acțiune civilă a reclamantei în contradictoriu cu pârâtul
Consiliul Local al Municipiului Brașov, ca fiind introdusă împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis
cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL
(fostă SC I.G.I. SRL) în contradictoriu cu reclamanta T.L. și pârâtul
Municipiul Brașov, prin Primar și, în consecință, s-a dispus anularea art. 1 și
2 ale dispoziției nr. 1865 din
02 martie 2009, emisă de
Municipiul Brașov, prin Primar, acesta a fost obligat să soluționeze
notificarea reclamantei prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau
prin puncte, pentru imobilele identificate în art. 1, 2 și 3 ale dispoziției,
potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 și să procedeze la modificarea
corespunzătoare a art. 4-10 ale aceleiași dispoziții nr. 1865 din 02 martie 2009.
În temeiul
art. 23 din O.G. nr. 2/2000, s-a stabilit onorariu definitiv pentru comisia de experți
în cuantum de 6600 RON și a fost obligată intervenienta să achite, în contul Biroului
Experților Tehnici al Tribunalului Brașov, diferența de onorariu expert în cuantum
de 3.100 RON.
A fost obligată
reclamanta T.L. la plata sumei de 595 RON, cheltuieli de judecată, către pârâtul
Municipiul Brașov.
Pentru a pronunța
această
soluție
instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Dispozițiile
speciale ale Legii nr. 10/2001 au prioritate în fața celor din Legea nr. 215/2001
a administrației publice locale, însuși legiuitorul înțelegând să atribuie calitate
intimatului Primarul Municipiului Brașov care, de altfel, a și emis dispoziția atacată
în baza prerogativelor conferite legal, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1)
din lege potrivit cărora „unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin
decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată”.
Legiuitorul
folosește denumirea de primărie pentru a desemna persoana juridică de drept public
deținătoare a imobilului, primarul fiind cel care emite dispoziția, ca reprezentant
al unității deținătoare și nu în nume propriu.
Din conținutul
prevederilor legale ale Legii nr. 10/2001 nu rezultă atribuții în sarcina Consiliului
Local, chemarea în judecată a acestuia nefiind justificată.
Pentru aceste
considerente excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local
al Municipiului Brașov a fost admisă, iar excepția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtului Primarul Municipiului Brașov a fost respinsă.
Pe fond, instanța
a fost investită cu două cereri ce atrag deopotrivă competența acesteia, contestația
împotriva dispoziției de primar fiind reglementată de dispozițiile art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar cererea de anulare a aceleași dispoziții formulată
de terț, în temeiul dreptului comun raportat la valoarea imobilului obiect al acesteia.
Prin precizarea
cererii sale, reclamanta a solicitat restituirea în natură și a terenurilor de 194
mp înscris în CF nr. XX Brașov, nr. top AA, 325 mp înscris în CF nr. XX Brașov,
nr. top BB, precum și constatarea nulității și inopozabilității actului adițional
nr. 1 la contractul de asociațiune în participațiune din 15 septembrie 1996.
Pe de altă
parte, intervenienta SC D. SRL a solicitat anularea parțială a dispoziției nr.
1865 din 02 martie 2009 a Primarului Municipiului Brașov în sensul respingerii cererii
de restituire în natură a imobilului teren de 220 mp și 105 mp înscris în CF nr.
XX, întrucât sunt afectate de construcții definitive și nu provizorii, reprezentând
amenajări de utilitate publică destinate nevoilor comunității, respectiv refugiu
de călători și grup social public.
Acestea sunt
criticile aduse dispoziției atacate, celelalte aspecte referitoare la calitatea
de persoană îndreptățită a reclamantei și dreptul acesteia la măsuri reparatorii
fiind stabilite prin dispoziție și necontestate de părți prin cererile lor. Astfel,
instanța de fond a analizat legalitatea dispoziției din perspectiva prevederilor
ce reglementează posibilitatea restituirii în natură a imobilelor afectate de utilități
publice, în ce privește cele două suprafețe de teren, identificate mai sus.
Prin dispoziția
nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de intimat, a fost admisă notificarea reclamantei
și s-au restituit în natură terenurile de 220 mp și 105 mp înscris în CF nr. XX
Brașov și identificate potrivit documentației cadastrale nr. QQ, afectate de construcții
provizorii.
Prin aceeași
dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din
Legea nr. 247/2005 pentru terenurile de 194 mp, 324 mp și construcțiile demolate,
toate înscrise în aceeași carte funciară.
Prin expertiza
de specialitate din 2013, efectuată de comisia de experți numită de instanță, respectiv
C.G., F.G. și G.F., s-a concluzionat în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării
și dispoziției atacate, se suprapun actualmente peste domeniul public (trotuare,
alei asfaltate, spații verzi, piața agroalimentară etc.) și peste clădiri definitive
proprietăți particulare. Aceiași experți au mai arătat că întregul domeniu public
mai sus arătat are în subteran amplasate rețele de utilități, respectiv gaz metan,
apă-canalizare, energie electrică, telefonie etc.
Aceleași concluzii
privind caracterul definitiv al clădirilor aflate pe terenul în litigiu și afectarea
acestuia de utilități publice sunt menținute și prin răspunsul comisiei de experți
la obiecțiunile formulate de reclamantă și intervenientă.
Această constatare
s-a coroborat cu lucrarea tehnică privind identificarea structurii constructive
a construcțiilor aflate pe terenul în litigiu, efectuată de expert tehnic Z.C.,
care a concluzionat că spațiile comerciale executate conform proiectului avizat
de Primăria Municipiului Brașov sunt realizate pe structuri de rezistență specifice
unor construcții cu caracter definitiv și nu sunt construcții provizorii.
Prin aceeași
expertiză, comisia a stabilit întinderea suprafeței terenurilor în litigiu și a
stabilit modul în care acestea sunt afectate de utilități publice sau private definitive,
rezultând inexistența unor suprafețe libere în înțelesul prevederilor Legii nr.
10/2001, toate spațiile relevate prin răspunsul la obiecțiuni fiind afectate în
modul detaliat de experți, potrivit anexei nr. 4a.
Art. 10
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situația imobilelor preluate în mod
abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau
parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile
rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile
reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Dispozițiile
art. 10 alin. (2) din aceeași lege, modificat prin art. 48 din Legea nr. 165/2013,
prevăd că, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi
construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a
părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi,
cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin
art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea
spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților
urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
În cauză,
potrivit constatărilor și concluziilor experților mai sus identificați, atât suprafața
de teren solicitată de reclamantă cât și cea pentru care s-a dispus acordarea de
despăgubiri este afectată de utilități publice și construcții definitive, respectiv
blocuri de locuințe, spații comerciale, trotuare, având în subteran și rețele de
utilități.
Or, aceste
amenajări sunt de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
deoarece deservesc nevoile comunității și împiedică restituirea în natură a terenului,
dispoziții speciale care obligă unitatea investită cu soluționare notificării la
acordarea altor măsuri decât restituirea în natură și fac de prisos analizarea actelor
în baza cărora au fost edificate construcțiile care s-au dovedit a fi definitive
și nu provizorii.
Din această
perspectivă, eventualele vicii ale actului adițional nr. 1 la contractul de asociațiune
în participațiune din 15 septembrie 1996 precum și inopozabilitatea lui în raport
cu reclamanta, în sensul neproducerii unor efecte juridice față de aceasta, nu au
relevanță în speță.
Potrivit prevederilor
art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sintagma amenajări de
utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe
de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse
unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație
(străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de
spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale
și altele.
A rezultat
că intimatul a emis dispoziția atacată cu încălcarea normelor legale în ce privește
restituirea suprafețelor de teren de 220 mp și 105 mp și cu respectarea acelorași
norme în ce privește terenurile de 194 mp și 324 mp, toate afectate de utilități
publice sau construcții private definitive.
Conform
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația în care restituirea în natură
nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația
să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale sau să acorde persoanei
îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, intimatul având această obligație
pentru toate suprafețele de teren mai sus menționate.
Odată cu intrarea
în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceasta prevede la art. 4 că „Dispozițiile prezentei
legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite
de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor
în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,
precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate
în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu
și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Potrivit
art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea
procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în
mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată și completată prin
Legea nr. 368/2013 „Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist
se restituie în natură”, iar „în situația în care restituirea în natură a imobilelor
preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile
reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite
în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările
ulterioare (…), precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.
Pentru aceste
considerente, constatând că pârâții au respectat prevederile legale ce reglementează
imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor de 194 mp și 324 mp afectate
de domeniul public și construcții definitive, cum s-a arătat mai sus, instanța a
respins cererea reclamantei T.L., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului
Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar, ca neîntemeiată.
Urmarea admiterii
excepției lipsei calității procesuale pasive, a fost respinsă aceeași acțiune civilă
a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brașov,
ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Aceleași prevederi
legale, privind interdicția de restituire în natură, au fost ignorate de pârâți
în ce privește suprafețele de teren de 220 mp și 105 mp, dispoziție atacată fiind
nelegală din această perspectivă.
Astfel, cererea
de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL (fostă SC
I.G.I. SRL), în contradictoriu cu reclamanta T.L. și pârâtul Municipiul Brașov,
prin Primar, este întemeiată și va fi admisă cu consecința anulării art. 1 și 2
ale dispoziției nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de Municipiul Brașov, prin Primar.
Odată cu intrarea
în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile acesteia se aplică și speței de față,
cum s-a arătat mai sus, reclamanta fiind persoană îndreptățită la măsuri reparatorii
din perspectiva prevederilor art. 3 pct. 3, acestea fiind reprezentate de cele vizând
compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau prin puncte, restituirea în natură
nefiind posibilă.
Aceste măsuri
sunt acordate la propunerea entităților investite cu soluționarea notificărilor,
cum rezultă din prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 și art. 22
1
din H.G. nr. 401/2013 – Capitolul 1 privind mecanismul și condițiile privind compensarea
cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada
regimului comunist. Astfel, pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, va fi obligat
să soluționeze notificarea reclamantei în această modalitate pentru imobilele identificate
în art. 1, 2 și 3 ale dispoziției și să procedeze la modificarea corespunzătoare
a art. 4-10 ale aceleiași dispoziții nr. 1865 din 02 martie 2009.
Potrivit prevederilor
art. 23 din O.G. nr. 2/2000, s-a stabilit onorariul definitiv pentru comisia de
experți, în cuantum de 6600 RON și a fost obligată intervenienta să achite, în contul
Biroului Experților Tehnici al Tribunalului Brașov, diferența de onorariu expert
în cuantum de 3.100 RON.
A fost obligată,
de asemenea, reclamanta T.L. la plata sumei de 595 RON către pârâtul Municipiul
Brașov, potrivit art. 274 C. proc. civ., reprezentând onorariu apărător, intervenienta
rezervându-și dreptul de a solicita astfel de cheltuieli pe cale separată.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel, în termen legal,
reclamanta T.L. susținând
că instanța de fond a nesocotit principiul efectelor pozitive ale puterii de lucru
judecat ale sentinței civile nr. 248 din 2 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria
Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului. Raportul juridic
s-a născut între reclamanta T.L., ca persoană îndreptățită la restituirea în natură
a imobilului/terenuri și U.A.T. Municipiul Brașov, prin Primar. Prin această sentință
Primarul Municipiului Brașov a fost obligat a determina terenurile libere și cele
afectate de construcții provizorii și a le restitui în natură.
Primarul Municipiului
Brașov, în calitate de reprezentant al U.A.T. Municipiul Brașov, s-a conformat în
parte obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 248/2004 a Judecătoriei Brașov
și a emis dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009 pentru restituirea în natură a două
suprafețe de teren de 220 mp și respectiv 105 mp.
Apelanta a criticat faptul
că prin expertiza efectuată de cei trei experți nu au fost identificate terenurile
restituite prin dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009, aspect ce a făcut obiectul
obiecțiunilor la expertiză.
Apelanta a precizat că
nu experții stabilesc caracterul definitiv al unei construcții, ci actul administrativ
– autorizația de construire, experții putând constata existența unei construcții
definitive, ca o simplă stare de fapt.
Atât contractul de asociere
în participație încheiat de Primar cu constructorul, cât și autorizația de construcție
se referă la construcții provizorii.
Apelanta a arătat că nu
este legală admiterea cererii de intervenție prin care s-a solicitat anularea dispoziției
de restituire în natură a celor două terenuri de 220 mp, respectiv 105 mp. Interesul
intervenientei se raportează la „dreptul încălcat” al acesteia. Ori intervenienta
este străină de raportul juridic născut în urma exercitării dreptului la restituirea
în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.
Intimații Municipiul Brașov,
prin Primar, și Primarul Municipiului Brașov au depus la dosar întâmpinare prin
care au solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor
de judecată.
Aceștia au arătat că prin
sentința civilă nr. 248 din 2 aprilie 2004 pronunțată de
Tribunalul
Brașov în Dosarul nr. 2464/2002, s-a reținut: „Din raportul de expertiză tehnică
topografică nr. Din anul 2003 întocmit de ing. expert M.H. rezultă că o parte din
terenurile înscrise în cărțile funciare menționate mai sus și care au aparținut
petentei nu sunt afectate de construcții cu caracter definitiv sau de detalii de
sistematizare (…)”. ”În consecință intimatul era obligat a determina terenurile
libere și cele afectate de construcții provizorii și a le restitui petentei în natură”.
Pentru
aceste considerente, instanța de judecată a dispus anularea dispoziției nr. 617/2002
emisă de Primarul Municipiului Brașov, prin care s-a respins restituirea în natură
și s-a propus acordarea de despăgubiri.
Prin
urmare, instanța de judecată nu a dispus restituirea în natură, ci doar a anulat
prima dispoziție cu obligația de a se determina terenurile libere și cele afectate
de construcții provizorii.
Urmare
a acestei hotărâri judecătorești, Primarul Municipiului Brașov a emis dispoziția
nr. 1865 din 02 martie 2009 prin care a restituit reclamantei terenul în suprafață
de 220 mp și terenul în suprafață de 105 mp, ambele înscrise în CF nr. XX a localității
Brașov și afectate de construcții provizorii. Totodată, astfel cum a stabilit instanța
de judecată, s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru restul terenurilor
care nu pot fi restituite în natură, întrucât prin documentația ce a stat la baza
emiterii acestei dispoziții, s-a constatat că restul terenurilor sunt ocupate de
detalii de sistematizare de utilitate publică.
Cu
ocazia judecării în fond a prezentei cauze, s-a administrat proba cu expertiză judiciară,
fiind efectuat raportul de expertiză din 18 ianuarie 2013 de către Comisia de experți
G.F., F.G. și C.G. și constatându-se faptul că terenurile în cauză se suprapun actualmente
peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate/spații verzi, piața agroalimentară,
etc), precum și peste clădiri definitive, proprietăți particulare. De asemenea,
s-a menționat că întreg domeniul public menționat anterior, are în subteran amplasate
rețele de utilități publice, cum sunt rețeaua de gaz metan, rețeaua de apă canalizare,
rețeaua de energie electrică, rețele de telefonie, etc. (Capitolul IV - Concluzii,
pct. 2).
Aceste
concluzii au fost menținute de către comisia de experți și prin răspunsul la obiecțiunile
încuviințate în cauză de către instanța de fond.
Intimata SC D. SRL a depus
la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei
la plata cheltuielilor de judecată.
Aceasta a menționat că
din raportul de expertiză
tehnică întocmit
de comisia de experți rezultă că imobilul din litigiu a fost supus de-a lungul timpului
sistematizării pe strada N.B. fiind afectat de trotuare, căi de acces și parcări
și alte construcții definitive.
Sintagma de „amenajări de utilitate publică" reprezintă acele amenajări
destinate a deservi nevoile comunității (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico
- edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit,
parcuri și grădini publice, etc.
Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative
de soluționare a notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea
notificării.
În speță, s-a făcut dovada că terenul solicitat de către reclamantă
este afectat de amenajări destinate a servi nevoilor comunității în sensul art.
10.3 din H.G. nr. 250/2007, nefiind posibilă restituirea în natură.
În atare situație, contrar susținerilor reclamantei-apelante,
în mod corect instanța de fond a reținut că prin expertiza de specialitate din 2013,
efectuată de comisia de experți numită de instanță, respectiv C.G., F.G. și G.F.,
s-a concluzionat în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării și dispoziției
atacate,
se suprapun
actualmente peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate, spații verzi, piața
agroalimentară etc.)
și
peste clădiri definitive
proprietăți particulare.
Experții
mai arată că întregul domeniu public mai sus arătat
are în subteran amplasate rețele de utilități,
respectiv gaz metan, apă-canalizare, energie electrică, telefonie etc.
Prin decizia civilă
nr. 782 A din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul
declarat de apelanta T.L. împotriva sentinței civile nr. 161 S din 8 octombrie 2014
pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.
A fost obligată apelanta
T.L. la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimații Municipiul Brașov prin
Primar și Primarul Municipiului Brașov și la 3.100 RON cheltuieli de judecată către
intimata SC D. SRL.
Pentru a pronunța această
decizie, instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat principiul efectului pozitiv
al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 248 din 2 aprilie 2004 pronunțată
de Judecătoria Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului,
hotărâre prin care s-a reținut că intimatul Municipiul Brașov, prin Primar, era
obligat a determina terenurile libere și pe cele afectate de construcții provizorii
și a le restitui în natură.
S-a menționat că pentru
imobilele preluate abuziv și care nu se pot restitui în natură, adică pentru cele
afectate de construcții permanente și detalii de sistematizare, petenta era îndreptățită
să primească despăgubiri conform art. 10 alin. (7) raportat la art. 36 – 40 din
Legea nr. 10/2001.
Având în vedere concluziile
raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, în sensul că terenurile ce fac
obiectul notificării și dispoziției atacate se suprapun actualmente peste domeniul
public (trotuare, alei asfaltate, spații verzi, piață agroalimentară etc.) și peste
clădiri definitive proprietăți particulare, s-a constatat că suprafețele de teren
de 220 mp și 105 mp nu pot fi restituite în natură, deoarece se suprapun peste domeniul
public și sunt afectate de utilități, astfel că, în temeiul art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, se impune acordarea
de măsuri reparatorii.
În ceea ce privește lipsa
interesului intervenientei, curtea de apel a constatat că și această critică este
neîntemeiată.
Intervenienta, în calitate
de constructor, are interes în ceea ce privește modalitatea în care vor putea fi
folosite și exploatate construcțiile de utilitate publică realizate de aceasta pe
terenul ce face obiectul Legii nr. 10/2001. Astfel, chiar dacă nu este parte în
raportul juridic ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, are anumite drepturi
și obligații în legătură cu construcțiile efectuate pe terenul în litigiu, interesul
său fiind pe deplin justificat și actual.
Împotriva deciziei menționate
a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.L., criticând-o ca nelegală pentru
motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de
recurs, reclamanta recurentă a criticat decizia instanței de apel pentru încălcarea
dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C civ., respectiv a puterii de lucru judecat a unei
hotărâri anterioare, sentința civilă nr. 248/9 din 2 aprilie 2004 pronunțată de
Tribunalul Brașov, definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație
și Justiție nr. 3010/2005, prin care (reclamantei) i-a fost recunoscut dreptul la
restituirea în natură a terenurilor.
S-a învederat că atâta
vreme cât în raportul juridic dintre persoana îndreptățită și deținătorul imobilului
(Municipiul Brașov prin Primar), instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu
privire la restituirea în natură a unei părți din terenurile proprietății antecesorului
reclamantei, mai puțin căile de acces și trotuarele, această hotărâre nu mai putea
fi contrazisă de o alta.
Pe cale indirectă, la
cererea unui terț (intervenienta în interes propriu SC D. SRL), nu puteau fi contrazise
constatările făcute prin sentința civilă nr. 248/S/2004 a Tribunalului Brașov.
Cea de-a doua critică
formulată de recurentă a vizat încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001 și nesocotirea contractului de asociație în participație din anul 1996,
completat cu actul adițional nr. 1/2005, încheiat de Municipiul Brașov cu intervenienta
SC D., cât și a autorizației de construire eliberate în urma încheierii acestui
contract.
S-a susținut că, pe cale
de consecință, orice modificare de regim juridic (construcții definitive în loc
de construcții provizorii), făcută cu încălcarea autorizației de construire nu poate
fi constatată și, deci, opozabilă reclamantei, astfel că în mod eronat s-a admis
cererea de intervenție în interes propriu.
Critica formulată prin
cel de-al treilea motiv de recurs a vizat încălcarea dispozițiilor art. 9 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001, în raport de care, având în vedere că notificările reclamantului
nr. 35 și 36 din 5 noiembrie 2001 au fost înregistrate la Municipiul Brașov, orice
modificare posterioară în starea bunului este inopozabilă reclamantei.
Starea bunului în litigiu
a fost stabilită prin pronunțarea sentinței civile nr. 248/2004 a Tribunalului Brașov,
instanța hotărând că intimatul era obligat să determine terenurile libere și pe
cele afectate de construcții provizorii și să le restituie în natură petentei. Acest
lucru s-a făcut parțial, prin dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009, care nu a fost
observată.
Prin motivul de recurs
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a criticat decizia atacată
pentru reținerea eronată a legitimării procesuale active a intervenientei SC D.
SRL Brașov, motivată de calitatea sa de constructor „al unor construcții definitive
și de utilitate publică”.
Or, anularea dispoziției
nr. 1865/2009 emise de primar la cererea unui terț, străin de raportul juridic dedus
judecății (cererea fostului proprietar de restituire a restului de teren liber),
face ca hotărârea să fie motivată pe considerente străine de natura pricinii.
Intimații SC D. SRL Brașov
prin Primar și Primarul Municipiului Brașov au formulat întâmpinări, solicitând
respingerea recursului declarat de reclamanta T.L.
Examinând criticile invocate
de recurenta reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru
considerentele ce succed:
Obiectul prezentei acțiuni,
înregistrate la Tribunalul Brașov la 2 februarie 2009, l-a constituit solicitarea
reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Brașov,
Municipiul Brașov prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Brașov, de a se
constata refuzul nejustificat al primului pârât de a proceda la restituirea în natură
a imobilului teren, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin
sentința civilă nr. 248/S din 2 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, definitivă
și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9170/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție în Dosarul nr. 3010/2005 și, pe cale de consecință, de a se dispune
restituirea în natură a imobilului teren potrivit documentațiilor cadastrale
nr. QQ și nr. WW, de a fi obligat primul pârât la efectuarea demersurilor în vederea
obținerii despăgubirilor pentru construcțiile demolate și de a fi obligați pârâții
II și III la plata sumelor invocate cu titlu de redevențe din contractul de asociere
încheiat cu privire la aceste terenuri, în calitate de locator, aferente ultimilor
trei ani.
Ulterior introducerii
acțiunii, respectiv la termenul din 9 martie 2009, odată cu întâmpinarea, s-a depus
la dosar de către intimatul Primarul Municipiului Brașov, dispoziția nr. 1865 din
2 martie 2009, prin care s-au restituit în natură reclamantei T.L. imobilul teren
în suprafață de 220 mp, înscris în CF nr. XX Bv, teren aferent construcției spațiu
comercial și grup sanitar (cu 2 m în spatele construcției), având caracter provizoriu,
conform elementelor tehnico-juridice stabilite prin documentația cadastrală nr.
WW și imobilul teren în suprafață de 105 mp, identificat în CF nr. XX BV, afectat
de construcție provizorie, conform elementelor tehnico-juridice stabilite prin documentația
cadastrală nr. RR.
Prin aceeași dispoziție
s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea
nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru imobilele
terenuri care nu pot fi restituite în natură, respectiv teren în suprafață de 194
mp, zonă verde aferentă cvartalului de locuințe de pe str. P., precum și a suprafeței
de teren de 9,08 mp, afectată de trotuar, terenul în suprafață de 324 mp, afectat
de zonă verde și 20 mp afectat de alee acces, precum și pentru construcțiile expropriate
și demolate, înscrise în CF nr. ZZ Brașov, top CC în CF nr. YY Brașov, top. nr.
DD și în CF nr. VV Brașov, top EE, situate în str. S.M., nr. 4.
Prin art. 4 al aceleiași
dispoziții s-a stabilit că notificatoarea T.L. se va subroga în drepturile Municipiului
Brașov, pentru partea din terenul restituit în natură, care face parte din terenul
cuprins între str. P. (colț cu str. N.B.), ce face obiectul contractului de asociere
din anul 1996, pentru care ulterior s-a încheiat actul adițional nr. 1/2005, încheiat
inițial între Municipiul Brașov și SC P.M. SRL, pe o perioadă de 20 de ani, cu începere
de la data de 1 martie 1996, asociere care are drept obiect amenajarea refugiilor
de călători cu spații comerciale și grup sanitar public, în conformitate cu prevederile
art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, urmând să se efectueze renegocierea clauzelor
contractului atât cu Municipiul Brașov, cât și cu SC I.G.I. SRL, care a preluat
drepturile și îndatoririle cu privire la contractul de asociere menționat, începând
cu anul 2005.
Ulterior depunerii dispoziției
menționate, reclamanta T.L. și-a precizat acțiunea, solicitând restituirea în natură
a terenurilor libere, fără construcții și instalații, respectiv terenul în suprafață
de 194 mp, înscris în CF nr. XX Brașov și terenul în suprafață de 325 mp, înscris
în aceeași CF.
S-a solicitat, totodată,
să se constate nulitatea și inopozabilitatea actului adițional nr. 1/2005.
Prin cererea de intervenție
în interes propriu formulată la 4 mai 2009 de către SC I.G.I. SRL, în contradictoriu
cu Municipiul Brașov și T.L., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța,
urmare a admiterii cererii de intervenție, să se dispună anularea parțială a dispoziției
Primarului Municipiului Brașov nr. 1865 din 2 martie 2009, în sensul respingerii
cererii de restituire în natură a terenurilor în suprafață de 220 mp și 105 mp,
înscrise în CF nr. XX Brașov, afectate de construcții definitive, realizate în baza
contractului de asociere în participațiune din 15 septembrie 1996, astfel cum a
fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 25 octombrie 2005, motiv pentru care
nu pot face obiectul restituirii în natură, conform prevederilor art. 10 alin.
(2) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
S-a solicitat, totodată,
să se dispună emiterea unei noi dispoziții, prin care să se propună acordarea de
despăgubiri bănești, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele
terenuri ce nu pot fi restituite în natură reclamantei.
Cererea de intervenție
în interes propriu formulată de SC I.G.I. SRL a fost admisă în principiu prin încheierea
de la termenul din 2 iulie 2009, cu motivarea că aceasta a invocat un drept propriu
asupra construcțiilor edificate pe terenurile a căror restituire în natură s-a solicitat,
astfel încât sunt întrunite dispozițiile art. 52 și 55 C. proc. civ.
Curtea va constata că
intervenienta în interes propriu SC I.G.I. SRL, cesionară a drepturilor și obligațiilor
revenind din contractul de asociere din anul 1996 încheiat cu Municipiul Brașov,
de la SC E. SRL (fostă SC P.M. SRL), are calitatea de terț față de raportul juridic
dedus judecății, dintre persoana îndreptățită (reclamanta T.L.) și deținătorul imobilelor
în litigiu, Municipiul Brașov prin Primar, ca urmare a contestației formulate împotriva
dispoziției nr. 1865 din 2 martie 2009, emise de Primarul Municipiului Brașov, în
procedura specială a Legii nr. 10/2001.
Curtea va constata că
se impunea ca instanțele de fond și apel să țină seama de efectele puterii de lucru
judecat a sentinței civile nr. 248/S din 2 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul
Brașov, definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
nr. 9170 din 14 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă, și de P.I., prin care s-a dispus anularea dispoziției nr. 617 din
9 mai 2002 emisă de Primarul Municipiului București, dispoziție prin care se respinsese
cererea de restituire în natură a terenurilor înscrise în CF nr. ZZ, sub nr. top.
CC, FF, în CF nr. YY, sub nr. top. DD și în CF nr. VV sub nr. top. EE, formulată
de petenta T.L.
Prin considerentele sentinței
menționate, confirmate de instanțele de fond și apel s-a reținut că intimatul, în
conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în
care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, era obligat
să determine terenurile libere și pe cele aflate de construcții provizorii și să
i le restituie petentei în natură.
Acțiunea cu care a fost
învestit Tribunalul Brașov la 2 februarie 2009 (Dosarul nr. 778/62/2009) a fost
formulată ca urmare a refuzului nejustificat al Primarului Municipiului Brașov de
a proceda la emiterea unei dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul considerentelor
ce au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 248/S din 2 aprilie 2004 pronunțată
de Tribunalul Brașov, hotărâre definitivă și irevocabilă.
Contestația reclamantei
T.L. formulată împotriva dispozițiilor nr. 1865 din 2 martie 2009 emise de Primarul
Municipiului Brașov ulterior introducerii acțiunii a vizat, conform precizării de
acțiune din 6 aprilie 2009, anularea în parte a dispoziției menționate, în sensul
restituirii în natură și a terenurilor în suprafață de 194 mp și respectiv 325 mp
(menționate la art. 3 din dispoziție), pentru care se propusese acordarea de despăgubiri
bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată
prin O.U.G. nr. 81/2007.
Instanțele de fond și
apel nu au observat că, terenurile a căror restituire s-a dispus de către Primarul
Municipiului Brașov prin dispoziția contestată doar în parte de reclamantă, respectiv
terenurile în suprafață de 220 mp și 105 mp, înscrise în CF nr. XX Brașov, indicate
în art. 1 și 2 (din dispoziția nr. 1865 din 2 martie 2009), au intrat în circuitul
civil, astfel că dispoziția își producea pe deplin efectele cu privire la acestea.
Ca terț față de procedura
Legii nr. 10/2001, intervenienta SC D. SRL nu avea calea procedurii speciale prevăzută
de art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru a-și valorifica drepturile proprii asupra
construcțiilor edificate pe terenurile a căror restituire s-a dispus prin dispoziția
nr. 1865 din 2 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Brașov. Intervenienta
putea ataca dispoziția de restituire în natură, care conform art. 23 din Legea
nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate, cu forța probantă a unui înscris autentic,
doar pe calea unei acțiuni în nulitate de drept comun, potrivit dispozițiilor
art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., de competența instanțelor de drept
comun.
Prin urmare, se va constata
că examinând cererea de intervenție principală în cadrul procesual determinat de
reclamantă prin formularea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea
nr. 10/2001, instanțele de fond și apel nu s-au preocupat să califice solicitările
formulate prin cererea de intervenție, conform art. 84 C. proc. civ., potrivit cu
scopul urmărit prin promovarea acesteia, raportat la cauzele de nulitate invocate
și nici să determine normele de competență aplicabile, cu respectarea principiilor
contradictorialității și dreptului la apărare.
În consecință, se va constata
că se impune casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.
7 C. proc. civ., reținând că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1)
pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele de fapt și de drept
ce au format convingerea instanței, respectiv dezlegarea dată criticilor formulate
de reclamantă prin motivele de apel, în ceea ce privește legitimarea procesuală
activă a intervenientei ca persoană străină față de raportul juridic născut în urma
exercitării dreptului reclamantei la restituire în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.
Considerentele instanței
de apel reținute spre a motiva interesul intervenientei, în sensul că aceasta are
calitatea de constructor a unor construcții de utilitate publică edificate pe terenurile
restituite reclamantei prin dispoziția menționată, emisă în procedura Legii nr.
10/2001 sunt străine de natura pricinii, atâta timp cât nu s-a determinat corect
cadrul procesual.
Urmează a se constata
că, în condițiile motivării sumare a deciziei recurate, se impune desființarea acesteia
pentru imposibilitatea exercitării contractului judiciar.
Cu ocazia rejudecării,
instanța urmează să aibă în vedere și celelalte critici formulate prin motivele
de recurs, referitoare la inopozabilitatea modificării regimului juridic al construcțiilor
edificate pe terenurile în litigiu, cu încălcarea autorizației de construire și
a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, critici ce au constituit
și motive de apel.
Urmează ca instanța să
aibă în vedere și împrejurarea că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea
Constituțională a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale
art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale doar în măsura
în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea
notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele
s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și
asupra întinderii dreptului de proprietate, în condițiile în care acțiunea ce formează
obiectul dosarului a fost formulată ca urmare a anulării de către instanțele judecătorești
a unei dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 (dispoziția nr. 617 din 9 mai
2002 emisă de Primarul Municipiului Brașov) și refuzului emiterii unei noi dispoziții,
conform statuărilor trecute în puterea lucrului judecat prin sentința civilă
nr. 248/S din 2 aprilie 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă.
Pentru toate aceste considerente,
urmează să se admită recursul reclamantei și, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.
civ., să se caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de reclamanta T.L. împotriva deciziei nr. 782/Ap din 16 iunie 2015 a Curții de Apel
Brașov, secția civilă.
Casează decizia recurată
și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.