ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2811/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2811/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 877 din 23 iunie 2009, Tribunalul Mureș a admis excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârâta Primăria Comunei B., privitoare la imobilul

înscris în CF; a respins acțiunea formulată de reclamantul M.E. în contradictoriu

cu pârâta Primăria Comunei B. în ceea ce privește imobilul înscris în CF, ca efect

al admiterii excepției puterii lucrului judecat; a respins acțiunea civilă formulată

de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei B. în ceea ce

privește imobilul înscris în CF, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

ce a format obiectul Dosarului nr. 7049/2001 al Tribunalului Mureș, reclamantul

M.E., în contradictoriu cu Primăria B., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea

în natură a imobilului casă și teren înscris în CF. În soluționarea respectivei

cauze, analizând notificarea reclamantului în care se face referire la CF, prin

raportare la descrierea făcută de reclamant și prin raportare la cuprinsul cărților

funciare ca și în conformitate cu concluziile raportului de expertiză efectuat,

instanța a constatat că imobilul revendicat este în fapt înscris în CF în timp ce

imobilul înscris în CF nr. x are un alt amplasament, fără legătură cu obiectul restituirii

solicitate de reclamant. Pe de altă parte, în ceea ce privește imobilul înscris

în CF, din cuprinsul cărții funciare reiese că acest imobil nu a fost preluat abuziv

de către Statul Român, ci antecesorii reclamantului (bunicii acestuia) l-au vândut

la data de 2 octombrie 1902 către comuna Idiciu, ca persoană juridică.

În

prezenta cauză s-a solicitat de asemenea

restituirea imobilului înscris în CF, însă din expertiza efectuată în cauză a reieșit

că din punct de vedere administrativ imobilul solicitat de către reclamant nu se

identifică cu cel din cartea funciară menționată, ci în CF x .

Prin concluziile

scrise depuse de reclamant, acesta a solicitat restituirea imobilului înscris în

CF, însă cum în ceea ce privește acest imobil există o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, sentința civilă nr. 217 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureș,

decizia civilă nr. 97/A/5 decembrie 2001 a Curții de Apel Tg-Mureș și decizia

nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - aspect ce

de altfel nu a fost contestat de către reclamant, instanța a apreciat că sunt incidente

în cauză prevederile art. 166 C. proc. civ., fiind întrunită tripla identitate de

părți, cauză și obiect, potrivit prevederilor art. 1201 C. civ.

În

ceea ce privește imobilele înscrise în

CF și CF x s-a constatat că reclamantul are calitatea de moștenitor a trei dintre

proprietarii tabulari, dar aceste imobile nu au făcut obiectul notificării reclamantului,

nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestora de către Statul Român, în privința

acestora nefiind urmată procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul M.E. solicitând admiterea apelului, schimbarea

în tot a sentinței

atacate,

în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei Primăria

B., prin Primar, să restituie în natură imobilul situat în comuna B., înscris în

CF, compus din casă de locuit cu 4 camere, curte și gradină în suprafață de 369

mp, cu efectuarea înscrierii în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului,

cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia

nr. 104/A din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, apelul

formulat a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin notificarea

formulată, reclamantul M.E. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren

și casă situate administrativ în comuna B., sat I., înscris în CF, arătând că, în

prezent, imobilul este deținut de școala generală din comună.

În data de 1

octombrie 2001, sub nr. 7049/3550 s-a înregistrat la Tribunalul Mureș, acțiunea

civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu Primăria B., prin care

s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului casă și teren

situat administrativ în comuna B., sat I., înscris în CF; obligarea pârâtei să emită

decizie de restituire a imobilului în natură dispunând intabularea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantului.

La acea dată,

potrivit expertizei topografice efectuate în cauză, s-a stabilit că imobilul în

care funcționează Școala Generală I. este înscris în CF, fiind compus dintr-o casă

de cărămidă cu 4 camere, acoperită cu țiglă și teren în suprafață de 412,50 mp.

În ceea ce privește

imobilul înscris în CF în suprafață de 750 mp, s-a stabilit că acesta are un alt

amplasament, fără legătură cu obiectul restituirii solicitate de reclamant.

Raportat la

acest obiect al cererii de chemare în judecată s-a pronunțat sentința civilă

nr. 217 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureș rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pornind de la

aceeași notificare, la data de 11 martie 2005, reclamantul a introdus o nouă cerere

de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei Primăria B. la restituirea

în natură a imobilului expropriat situat în comuna B., sat I., înscris în CF, compus

din casă de locuit cu 4 camere, curte și grădină în suprafață de 759 mp și 864 mp,

cu efectuarea înscrierilor în CF în favoarea reclamantului.

Prin raportul

de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că nu există identitate între imobilul

înscris în CF și cel revendicat în fapt de către reclamant, clădirea școlii cu terenul

aferent fiind înscrisă în CF x, construcția fiind edificată parțial și pe

nr. top.251.

De menționat că acest nr. top. 251 nu este

înscris în CF, așa cum rezultă din copia fidelă a cărții funciare.

În sfera noțiunii

de obiect al cererii de chemare în judecată se include atât obiectul material cât

și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, în cazul de față dreptul

de proprietate.

Obiectul material

al dreptului pretins se referă și la modul de identificare a imobilelor - localitatea,

strada, numărul, vecinătățile, numărul de carte funciară și nr. topografic.

Or, așa cum

rezultă din cele arătate, obiectul cererii de chemare în judecată, casă de locuit

cu 4 camere, curte și grădină situat în B., sat I., din prezenta cauză este identic

cu pretenția concretă ce a format obiectul cerem de chemare în judecată din Dosarul

nr. 7049/3550 al Tribunalului Mureș și în care s-a pronunțat sentința civilă

nr. 217 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare,

prima instanță în mod întemeiat a reținut că există tripla identitate de părți,

obiect și cauză, respectiv autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C.

proc. civ., rap. la art. 166 C. proc. civ.

În ceea ce privește

imobilele înscrise în CF și CF x, așa cum rezultă din cărțile funciare, aceste imobile

nu au fost preluate abuziv de Statul Român, sunt înscriși alți proprietari tabulari,

reclamantul având calitatea de moștenitor a trei dintre aceștia potrivit certificatului

de moștenitor de calitate .

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul M.E.

Prin motivele

de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. pen.

În fapt, imobilul

a cărui restituire a solicitat-o reclamantul, a aparținut bunicului său, M.N., recurentul

fiind unicul său moștenitor.

După preluarea

imobilului de către Statul Roman, acesta a avut mai multe destinații, în prezent

fiind deținut de o școală generală.

Cererea de restituire

în natură a fost făcută în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, deoarece reclamantul

a notificat Primăria B., la data de 01 august 2001, însă nu a primit în scris nici

un răspuns din partea entității notificate.

Deși la data

de 08 aprilie 2009 s-a procedat la cercetarea la fața locului, ocazie cu care expertul

alături de reclamant a indicat imobilul in litigiu ca fiind cel în care activează

în prezent Școală Generală B. și deși identificarea făcută conform anexei 1 din

completarea nr.

IV

la raportul de expertiză,

denotă faptul că pe terenul înscris în nr. top 251, sunt edificate tocmai construcțiile

pe care tatăl recurentului le-a avut în proprietate, delimitate conform punctelor

5, 6, 8, 15, 3 și 4, totuși instanțele au admis excepția autorității de lucru judecat

privitoare la imobilul înscris în CF și au respins, ca nefondată acțiunea, în ceea

ce privește imobilul înscris în CF x.

Se mai arată

că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și este lipsită

de temei legal.

Astfel, după

cum rezultă din raportul de expertiză și completările la acest raport, imobilul

înscris în CF, nu este identic cu cel înscris în CF x.

Înscrierea din

CF, nr. top 250, în care apare ca proprietar Comuna I., vizează o casă de lemn și

o suprafață de 126 mp, diferită de ceea ce a solicitat reclamantul. Totodată diferența

de teren de la 126 mp până la 369 mp, nu a făcut obiectul vreunei alte judecăți,

astfel că se impunea a fi restituită și această suprafață.

Inițial expertul

Ț.I. a menționat în cuprinsul completării la raportul de expertiză că nr. top. 248/2/2

și 249/1/1, sunt trecute în CF în favoarea Școlii Primare de Stat din I., iar pe

acest teren, deși „în acest CF nu este menționată nici o construcție, există construcții,

respectiv șura și o casă de locuit, ale lui M.N."

Conform planului

de situație din raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit că

terenul în suprafață de 369 m.p. face parte din nr. top. 251, pe acesta fiind edificată

construcția revendicată.

Drept urmare,

condiția identității de obiect, nu a fost îndeplinită, motiv pentru care prevederile

art. 1201 C. proc. civ. cu raportare la art. 166 C. proc. civ. nu erau aplicabile

in speța de față.

În privința

respingerii ca nefondată a acțiunii privind imobilul din CF, conform situației expuse

de către expertul Ț.I. în lucrările întocmite, acest imobil este situat în altă

locație decât cea a cărei revendicare a solicitat-o reclamantul prin notificarea

depusă, iar apoi prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art. 1 din același

act normativ, instanța de judecată trebui să admită cererea, cu consecința intabulării

în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului în cota de 1/1 părți în favoarea

reclamantului.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Exercitând controlul

judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte pornește de

la premisa că dispozițiile acestui articol trebuie interpretate prin raportare la

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. pen.

Art. 261

pct. 5 C. proc. pen. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele

hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum

și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. în aplicarea acestor

dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul

fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți

în susținerea acestor capete de cerere.

Verificând decizia

recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată

că instanța de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunțate care sunt criticile

formulate prin motivele de apel și a răspuns acestora. Decizia recurată cuprinde

argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, considerentele

hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de redactare al deciziei permite exercitarea

controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza acestui motiv de

modificare a hotărârii, nu se poate dispune.

Nu sunt fondate

nici celelalte critici formulate prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. pen. raportat la art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc.

pen. și art. 1 și 9 din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea

de chemare în judecată care a învestit instanțele în prezentul litigiu, reclamantul

M.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria B. — Consiliul Local al Comunei

B. obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în Comuna B.,

sat I., compus din casă de locuit, curte și grădină, cu efectuarea înscrierilor

în CF în favoarea reclamantului.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea formulată la data de 01

august 2001 prin intermediul Biroului Executorului

Judecătoresc C.H. a solicitat restituirea

în natură a imobilului teren și casă situate administrativ în comuna B., sat I.,

arătând că, în prezent, imobilul este deținut de școala generală din comună.

Anterior, invocând

aceeași notificare, în data de 1 octombrie 2001, sub nr. 7049/3550, a fost înregistrată

pe rolul Tribunalul Mureș, acțiunea civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu

cu Primăria B., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură

a imobilului casă și teren situat administrativ în comuna B., sat I., obligarea

pârâtei să emită decizie de restituire a imobilului în natură și intabularea dreptului

de proprietate în favoarea reclamantului.

În

acel litigiu, prin interpretarea probelor

administrate, instanța a concluzionat că, în fapt, imobilului a cărui restituire

se cere, imobilul înscris în CF X având un alt amplasament decât cel indicat de

reclamant prin cererea de chemare în judecată. Cu privire la imobilul înscris în

CF, instanța a constatat că nu a fost preluat abuziv de Statul Român, ci a fost

înstrăinat de antecesorii reclamantului, nefiind întrunite condițiile impuse de

art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, astfel încât prin sentința civilă nr. 217 din

12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureș rămasă definitivă prin decizia nr. 97/A

din 05 decembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș și irevocabilă prin decizia

nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea reclamantului

a fost respinsă ca nefondată.

Și în prezentul

litigiu, prin probele administrate, instanțele au concluzionat că imobilul solicitat

de reclamant nu se identifică cu cel înscris în CF, ci cu cel menționat în CF x.

Prin motivele de recurs reclamantul critică concluzia instanței de apel în privința

identității stabilite între imobilul a cărei restituire se cere și cel înscris în

CF x, făcând referire la raportul de expertiză și completările la acest raport,

la planului de situație din raportul de expertiză și la concluziile cercetării locale

efectuate.

Însă, situația

de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate,

nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile

art. 304 C. proc. pen., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de

legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11

C. proc. pen. care permiteau

instanței de recurs să cenzureze

modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au

fost în mod expres abrogate prin art.

1

pct.

112 din O.U.G. 138/2000.

Prin urmare,

criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează

modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor

administrate, nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

De aceea, în

analiza criticilor care vizează modul de soluționare a excepției autorității de

lucru judecat, Înalta Curte va avea ca premisă situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare, în care instanțele au reținut că imobilul a cărei restituire

o solicită recurentul, deși indicat de acesta ca fiind înscris în CF, se identifică

cu cel aflat în CF x.

Or, în privința

acestui din urmă imobil (pe care, de altfel, urmare a probelor administrate, reclamantul,

prin concluziile formulate, l-a solicitat să-i fie restituit în natură), în mod

corect instanța de apel a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

Recurentul,

prin motivele de recurs, susține neîndeplinirea condiției vizând identitatea de

obiect pentru admiterea acestei excepții, însă această susținere nu este fondată.

În

sfera noțiunii de obiect, ca element al

autorității de lucru judecat, se include atât obiectul material cât și dreptul subiectiv

asupra căruia poartă obiectul material. Stabilindu-se prin probele administrate

în cauză și care nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că bunul

a cărui restituire se cere, indicat de reclamant ca fiind înscris în CF, se identifică

cu cel aflat în CF x, și având în vedere că în privința îndreptățirii reclamantului

de a beneficia de restituirea acestui din urmă imobil, instanțele s-au pronunțat

deja printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, în mod legal instanța de apel

a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat.

În

ceea ce privește imobilul înscris în CF,

instanțele au reținut că acesta nu a făcut obiectul notificării formulate de reclamant,

nu s-a făcut dovada preluării sale abuzive de către Staul Român și nu s-a urmat

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin motivele

de recurs formulate, reclamantul nu contestă legalitatea hotărârii recurate sub

aspectul acestui bun, ci face referire la probele administrate în cauză. Pentru

considerente anterior expuse, susținerile recurentului vizând aspecte de netemeinicie,

nu mai pot fi analizate de instanța de recurs.

În

consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.E. împotriva deciziei nr. 104/A din 13 octombrie 2009

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru

minori și familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.