ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7246/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

7703 din 26 noiembrie 2003, reclamantul B.Ș. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Primăria Târgu-Mureș anularea dispoziției nr. 1170 din 20 octombrie 2003

prin care i-a fost respinsă cererea pentru restituirea în natură a imobilului

situat în Târgu-Mureș,

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de Statul Român din

proprietatea antecesorului său, astfel că refuzul restituirii în favoarea sa,

în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001 este nelegal.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

s-a opus admiterii cererii reclamantului, susținând că acesta nu se încadrează

în categoria persoanelor expres enumerate de art. 3–5 din Legea nr. 10/2001,

cererea de restituire în natură fiindu-i respinsă pe considerentul că

antecesorul său nu a avut niciodată calitatea de proprietar tabular al

imobilului în litigiu, deținându-l numai în baza unui contract de

vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

Prin sentința nr. 454 din 22 aprilie

2004, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamantului, a anulat dispoziția nr.

1170 din 23 octombrie 2003 emisă de pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureș și

a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului înscris

în C.F. nr. 4660 Târgu Mureș, nr.top. 11667, poz. B + 25, situat în Târgu-Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în susținerea pârâtei, potrivit căreia reclamantul

nu a avut niciodată calitatea de proprietar al apartamentului în litigiu este

eronată, având în vedere dispozițiile art. 1295 C. civ. Sub acest aspect,

contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat de antecesorul

său cu proprietarii tabulari îndeplinește toate condițiile de valabilitate

pentru vânzare, și față de obiectul contractului, respectiv construcția și nu

terenul, nu era necesară îndeplinirea cerinței formei autentice, și nici

înscrierea dreptului în cartea funciară. Mai mult, antecesorului reclamantei

i-a fost recunoscută calitatea de proprietar prin decizia nr. 285/1964, astfel

că preluarea în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, prin decizia

nr. 200/1982 s-a făcut în fapt, fără titlu valabil, în actul de preluare fiind

făcută referire la foștii proprietari tabulari.

Prin apelul promovat de pârâtă s-a

arătat că petentul, în calitate de moștenitor al lui B.P. nu se încadrează în

categoria persoanelor expres și limitativ prevăzute de art. 3 și art. 4 din

Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la data trecerii imobilului în

proprietatea Statului Român, înscrierile din cartea funciară având efect

constitutiv de drepturi, producându-și efectele de la data înregistrării lor.

Ca atare, drepturile dobândite în

baza unor înscrisuri sub semnătură privată nu deveneau opozabile

erga omnes

decât prin înscrierea în cartea funciară. S-a susținut că din acest punct de

vedere instanța a greșit atunci când și-a bazat motivarea pe principiul

consensualismului, deoarece fără a proceda la înscrierea în cartea funciară,

dobânditorul a lipsit de eficiență drepturile sale, pentru că, pentru un terț,

cum era și statul, proprietari ai imobilului figurau J.A. și soția S.E.,

înscriși la ultima poziție din C.F. nr. 4660, Târgu-Mureș.

Prin decizia civilă nr. 651/A din 7

septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureș împotriva sentinței civile

nr. 452 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Mureș.

S-a reținut de către instanța de

apel că imobilul situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 4660 a fost proprietatea

tabulară a numiților J.A. și S.E.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

sub semnătură privată încheiat la 1 ianuarie 1950, proprietarii tabulari vând

lui B.P. acest imobil format dintr-o cameră și o bucătărie, separate de restul

imobilului, situat în partea din spatele curții.

Dreptul de proprietar al lui B.P.,

în prezent decedat, antecesorul reclamantului, este recunoscut de Statul Român

prin decizia nr. 285 din 9 decembrie 1964, dispunându-se prin această decizie

restituirea apartamentului către B.P. pe bază de proces verbal.

Este adevărat că în sistemul

cărților funciare, drepturile reale se pot dobândi numai prin înscrierea lor în

cartea funciară. Cu toate acestea, din ansamblul prevederilor Decretului-lege

nr. 115/1938, invocate de pârât în apărare, rezultă că lipsa înscrierii

drepturilor de proprietate nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte

părți. De asemenea, un astfel de drept real, constituit prin convenția

părților, este opozabil și taților care au luat cunoștință de existența lui,

deși nu este înscris în cartea funciară. Numai terții care, neavând cunoștință

de existența unui drept neînscris și încrezându-se în cartea funciară, au

dobândit, prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care și le-au înscris, le pot

opune dobânditorilor anteriori.

În speță, s-a dovedit că Statul

Român cunoștea încă din anul 1964 de existența dreptului de proprietate al

antecesorului reclamantului (B.P.), chiar dacă acesta nu era intabulat în

cartea funciară, concluzionându-se că decizia nr. 200 din 10 mai 1982 prin care

imobilul a fost preluat de statul Român este nelegală, preluarea fiind făcută

de la alte persoane decât adevărații proprietari, care erau totuși cunoscuți.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta reiterând motivele din apel.

Astfel, susține că prin hotărârea

recurată greșit s-a reținut că petentul B.P. se încadrează în categoria

persoanelor prevăzute limitativ de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

deoarece potrivit art. 31 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, act

normativ ce era în vigoare la data trecerii imobilului în proprietatea Statului

Român, înscrierile din cartea funciară având efect constitutiv de drepturi.

Se mai susține că greșit a fost avut

în vedere principiul consensualismului, în condițiile în care dobânditorul a

lipsit de eficiență drepturile sale prin neînscrierea în Cartea funciară,

drepturi ce nu puteau deveni opozabile

erga omnes

în baza unui act sub

semnătură privată.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Intimatul reclamant din cauză a

făcut dovada calității sale procesuale active în sensul celor prevăzute de art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („de prevederile prezentei legi beneficiază

și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”),

conform certificatului de moștenitor nr. 100 din 9 noiembrie 2001 (aflat la

fila 15, dosar fond nr. 7703/2003 al Tribunalului Mureș), fiind descendent al

fostului proprietar al imobilului deposedat abuziv B.P., decedat la 16

decembrie 1968.

Imobilul din litigiu situat în

Târgu-Mureș, evidențiat în C.F. nr. 4660 Târgu-Mureș a fost proprietatea

tabulară a numiților J.A. și S.E., pe care l-au înstrăinat la 1 ianuarie 1950

prin contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată antecesorului

reclamantului B.P., în prezent decedat.

Este cunoscut că vânzarea este un

contract consensual, „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este

de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile

s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi

predat și prețul încă nu se va fi numărat”.

Sub acest aspect contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între antecesorul reclamantului și proprietarii

tabulari J.A. și S.E. este valabil „obiectul contractului l-a format numai construcția,

nu și terenul, astfel că nu era necesară forma autentică”.

Este adevărat că, în sistemul

cărților funciare drepturile reale se pot dobândit numai prin înscrierea lor în

cartea funciară, dar, din ansamblul prevederilor Legii nr. 115/1938 rezultă că

lipsa înscrierii drepturilor de proprietate nu poate fi opusă de către o parte

contractantă celeilalte părți. De asemenea, un asemenea drept real constituit

prin convenția părților este opozabil și terților care au luat cunoștință de

existența lor lui, deși nu este înscris în cartea funciară. Numai terții care,

neavând cunoștință de existența unui drept neînscris și având în vedere

mențiunile din cartea funciară, au dobândit, prin acte cu titlu oneros,

drepturi pe care și le-au înscris, le pot opune dobânditorilor anteriori.

În plus, Legea nr. 7/1996 privind

cadastrul și publicitatea imobiliară respectă regula consensualismului,

potrivit căreia drepturile reale se constituie și se transmit între părți la

data încheierii contractului. Înscrierea în cartea funciară este prevăzută

numai pentru opozabilitatea drepturilor față de terți, astfel că legea nu mai

prevede efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F.

De fapt, dreptul de proprietate al

antecesorului reclamantului a fost recunoscut de Statul Român prin decizia nr.

285 din 9 decembrie 1964, potrivit căreia s-a dispus restituirea imobilului

(apartament) în litigiu către acesta, iar prin procesul verbal încheiat la 19

ianuarie 1965 (fila 34–dosar 7703/2003 al Tribunalului Mureș) între persoanele

delegate prin decizia indicată anterior și B.P. s-a procedat la predarea

efectivă a imobilului.

Este cert, că Statul Român cunoștea

și a recunoscut încă din anul 1964–1965 dreptul de proprietate al antecesorului

reclamantului, chiar dacă nu era intabulat în C.F.

Preluarea imobilului s-a făcut deci,

fără titlu valabil, de la alte persoane decât proprietarul real, cunoscut la

acea dată fără echivoc.

Imobilul în litigiu este susceptibil

de restituire, nu a fost înstrăinat, fiind la această dată închiriat unei societăți

comerciale.

Ar fi de neconceput și contrar

Protocolului nr. 1 la Actul Adițional nr. 1 al CEDO, ca în situația în care

chiar în perioada anterioară anului 1989 Statul Român a recunoscut la un moment

dat calitatea de proprietar antecesorului reclamantului intimat, în condițiile

în care prin art. 44 din Constituția României este ocrotită și garantată

proprietatea să nu se procedeze la restituirea imobilului.

Față de aceste considerente, urmează

ca recursul declarat de pârâtă să fie respins ca nefondat, menținându-se ca

legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureș împotriva deciziei civile

nr. 651/A din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2005  .