ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2217/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2217/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

În acțiunea introductivă de instanță

reclamanta a solicitat modificarea dispoziției nr. 1279 din 21 octombrie 2002

emise de primar în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 7 situat

în Târgu Mureș precum și anularea contractului de vânzare - cumpărare nr.

887/1997 privind înstrăinarea acestui apartament.

Prin Sentința civilă

30 din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Mureș a disjuns capătul de cerere referitor

la anularea contractului de vânzare - cumpărare privind apartamentul nr. 1

situat în Târgu Mureș, str. H. nr. 2 și a declinat această cerere spre

competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Această din urmă

instanță prin Sentința civilă nr. 4369 din 16 septembrie 2003 (Dosar nr. 1299/2003)

a respins cererea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/1997

constatând că în cauză dreptul material la acțiune s-a prescris. Sentința a

rămas definitivă prin Decizia nr. 1472/R/06 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Prezenta cauză, pe perioada

soluționării dosarului privind anularea contractului de vânzare - cumpărare, a

fost suspendată din oficiu în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare

care s-a dispus și pentru soluționarea unui alt dosar, nr. 4772/320/2006 al

Judecătoriei Târgu Mureș (soluționat prin Sentința civilă nr. 3100 din 3 iunie

2008 prin admiterea acțiunii reclamantei și constatarea nevalabilității

titlului de dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra

imobilului din str. H. nr. 1, înscris la nr. top. 686/1 și 686/2.

La reluarea judecății

reclamanta și-a precizat contestația în sensul că înțelege să se judece cu

succesoarea dreptului litigios, F.M., care a cumpărat imobilul în litigiu

printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3383 din 10

septembrie 2007 de notar public T.T..

Această completare a

fost considerată ca fiind făcută în termen, în speță operând o transmitere a

calității procesuale pasive de la pârâta F.M., la F.M.urmare cumpărării

dreptului litigios.

A fost respinsă

excepția tardivității formulării contestației (la 29 noiembrie 2002) în temeiul

Legii nr. 10/2001, fiind respectat termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei

contestație la dispoziția primarului după disjungerea cererii de anulare a

contractului de vânzare cumpărare s-a constatat că prin dispoziția nr.

1279/2002 s-a admis notificarea reclamantei având calitate de moștenitoare a

fostului proprietar tabular, V.E. (decedat la 8 august 1978) și s-a dispus

restituirea în natură a apartamentelor nr. 4, 5, 6, 7, 9, 10 și 13 precum și

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1, 2,

3, 8, 11, 12 și 14 care au fost vândute foștilor chiriași. Prin dispoziția

menționată s-a dispus înaintarea întregii documentații pentru acordarea de

despăgubiri pentru apartamentele vândute. S-a mai consemnat că reclamantei i

s-au mai acordat despăgubiri de 225.718.800 RON prin hotărârea nr. 739/1998 a

Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, hotărâre neexecutată de

reclamantă. S-a constatat că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2

alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, lege care stabilește pe

calea unor proceduri speciale, natura măsurilor reparatorii și condițiile de

acordare a acestora.

S-a reținut sub acest

aspect că instanța nu poate depăși regulile fixate de art. 20 alin. (2) din

Lege care prevăd în mod expres că în cazul în care imobilul a fost vândut cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 persoana îndreptățită are dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii de piață a

întregului imobil (teren și construcții) stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare, iar dacă persoanele îndreptățite au primit

despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și valoarea

corespunzătoare a imobilului.

S-a reținut că nu a

fost anulat contractul de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 și deci se impune

aplicarea regulii prevăzute de art. 20 alin. (2) iar aplicarea acesteia

îndepărtează din procedura specială instituită de lege, recurgerea la

compararea de titluri invocată de reclamantă.

Ca urmare s-a

constatat că modalitățile de realizare a reparației decise în privința reclamantei

pentru imobilul autorului său naționalizat prin Decretul nr. 92/1952 sunt

corecte, legale și adecvate situației de fapt în care se află diferitele

componente ale acestuia.

Instanța a mai

reținut cât privește dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 că

înainte de parcurgerea procedurii speciale de stabilire în concret a

cuantumului despăgubirilor nu se poate aprecia că prin această modalitate de

reparație s-ar nesocoti prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la

Comisia Europeană a Drepturilor Omului având în vedere că privarea de dreptul

de proprietate poate fi acoperită printr-o justă despăgubire, ce urmează a fi

determinată cu procedura prevăzută de Titlul VII citat.

Ca urmare, Tribunalul

Mureș prin Sentința civilă nr. 1911 din 2 decembrie 2008 a respins contestația

formulată la 29 noiembrie 2002 de reclamanta R.L. împotriva dispoziției nr.

1279 din 21 octombrie 2002 emisă de primarul municipiului Târgu Mureș în

contradictoriu cu pârâtele F.M. și SC L. S.A.

Curtea de Apel Târgu

Mureș prin Decizia nr. 51/A din 3 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 1911 din 2 decembrie 2008.

În motivarea acestei

soluții instanța a reținut în esență următoarele:

S-a constatat că în

mod corect s-a respins contestația față de împrejurarea că înstrăinarea

apartamentului nr. 1 aflat în litigiu în prezenta cauză a fost legală (cererea

reclamantei de anulare a contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului

fiind respinsă prin Sentința nr. 4369 din 16 septembrie 2003 a Judecătoriei

Târgu Mureș și potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții au

dreptul la măsuri reparatorii. S-a respectat în acest fel spiritul Legii nr.

10/2001 în sensul stabilirii unui echilibru pe de o parte între dreptul

foștilor proprietari de a li se reconstitui dreptul la proprietate în natură

sau prin măsuri reparatorii și pe de altă parte, dreptul de proprietate al

persoanelor care cu bună credință au încheiat acte juridice referitoare la

acele imobile, cu respectarea prevederilor legale.

S-a mai reținut că

s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptățită față de calitatea sa

de moștenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta.

În drept a fost

invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fapt s-a criticat greșita

aplicare a legii.

Astfel s-a arătat că

în mod corect s-a reținut situația de fapt în sensul că reclamanta este

persoană îndreptățită iar imobilul a fost preluat de stat cu încălcarea

dispozițiilor legale.

Ca urmare dreptul de

proprietate nu s-a transferat din patrimoniul fostului proprietar, în

patrimoniul Statului și deci, a susținut recurenta, în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile articolului 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cum au reținut

instanțele ci dispozițiile art. 2 alin. (2).

Față de împrejurarea

că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat între stat prin

Primărie și fostul chiriaș, conduce la concluzia că este necesară cumpărarea

titlurilor invocate pentru același imobil în urma căreia se va da preferință

titlului mai bine caracterizat.

Recurenta a invocat

în sprijinul acestei susțineri jurisprudența Curții de Apel Brașov în alte

cauze, Decizia nr. 73/1995 a Curții Constituționale, precum și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, prin cauza Katz contra României (Decizia

din 20 ianuarie 2009) care a stabilit că există o încălcare a art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția de apărare a drepturilor omului și libertăților

fundamentale "dacă există cel puțin o constatare din partea instanței de

judecată a nevalabilității titlului statului, indiferent că aceasta este

inclusă formal în dispozitivul hotărârii judecătorești sau doar în

considerente, coroborat cu absența oricărei despăgubiri efective din partea

statului în condițiile unui sistem de reparație echivalent apreciat de Curte ca

lipsit de caracter efectiv".

În aceste condiții

reclamanta a arătat că Legea nr. 1/2009, nu se aplică retroactiv, pentru că

s-ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Intimatul Municipiul

Târgu Mureș a formulat o întâmpinare la recursul reclamantei solicitând

respingerea acestuia.

În esență s-a

susținut că decizia atacată este legală și temeinică pronunțată în conformitate

cu legea aplicabilă, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că

potrivit hotărârii pronunțate în soluționarea cauzei Raicu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (ca și în Decizia nr. 32/2008 a Secțiilor

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție), în condițiile în care un

proprietar dobândește cu bună - credință un imobil solicitat a fi restituit,

printr-un contract de vânzare - cumpărare, s-a consolidat dreptul de

proprietate al cumpărătorului vis-a-vis de cererea reclamantei care are dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

de recurs

Criticile formulate

sunt neîntemeiate în raport cu considerentele arătate de instanța de apel în

motivarea soluției date situației de fapt cu care instanța a fost investită.

Instanțele au făcut o

corectă aplicare a legii.

Legea nr. 10/2001,

care reprezintă temeiul de drept în cauza de față, statuează ca regulă și ca

principiu restituirea în natură a bunurilor, preluate abuziv de Stat în

perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în condițiile legii

speciale, fie că această preluare a fost făcută cu sau fără titlu.

În măsura în care

restituirea în natură nu este posibilă legea a prevăzut în art. 2 alin. (2)

măsuri reparatorii prin modalitatea despăgubirilor prin echivalent iar pentru

cazul în care bunul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1945 a prevăzut

în mod expres această modalitate de reparație.

Legea a reglementat

în art. 46 regimul juridic pentru proprietățile preluate în mod abuziv și care

au fost înstrăinate (inclusiv în cadrul procesului de privatizare).

Sunt indicate

diferitele situații ale acestui caz precum și soluția juridică corespunzătoare

de la recunoașterea valabilității înstrăinării până la sancțiunea nulității

absolute a unor asemenea acte juridice (cu reguli și excepții), în acest din

urmă caz fiind vorba de o procedură judiciară (în cauza de față fiind parcursă

în paralel și o atare procedură prin care s-a constatat valabilitatea cererii

de înstrăinare a apartamentului în discuție).

Consecința

recunoașterii valabilității înstrăinării imobilului către chiriași conduce la

concluzia că imobilul nu poate fi restituit în natură, el formând obiectul

dreptului de proprietate al unei alte persoane, dar și acesta garantat și

apărat de Constituție și art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Ca urmare, devine

aplicabilă regula prevăzută de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit

căreia în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură se vor stabili

măsuri reparatorii prin echivalent.

Constatarea preluării

abuzive a unui drept de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 1

alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană amintită dă loc

la constatarea unei încălcări a dreptului de proprietate care impune o

reparație.

Reparația în dreptul

intern este reglementată în modalitățile și procedurile expres prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

Printre acestea nu se

situează și modalitatea de reparație în natură ca urmare a comparării de

titluri invocată de recurentă care este un procedeu creat de practica judiciară

în cadrul revendicării de drept comun.

Nici în jurisprudența

internă și nici în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului nu este infirmată

această concluzie.

În cauza invocată de

recurentă, din perspectiva Curții Europene, constatarea încălcării dreptului

protejat prin art. 1 alin. (1), din Primul Protocol Adițional a fost impusă nu

numai de constatarea printr-o hotărâre a nevalabilității titlului Statului, ci

de asocierea acestei constatări cu absența oricăror despăgubiri efective din

partea Statului.

În cauză au fost

corect aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 în redactarea ei dinainte de

modificarea adusă prin Legea nr. 1/2009 și ca urmare critica sub acest aspect

este nefondată.

De altfel s-a reținut

că reclamanta a obținut și despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr.

112/1995 - confirmate pe cale judecătorească - și în această situație Legea nr.

10/2001 prevede dispoziții precise care conduc spre aceeași soluție - măsuri

reparatorii prin echivalent.

Constatând, pentru

considerentele arătate că în cauză s-a pronunțat o soluție corectă și legală

din punct de vedere al normei de drept aplicabile se vor respinge ca nefondate

criticile susținute în cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva Deciziei nr. 51/A din

3 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.