ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2217/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Instanța de fond În acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat modificarea dispoziției nr. 1279 din 21 octombrie 2002 emise de primar în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 7 situat în Târgu Mureș precum și anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 privind înstrăinarea acestui apartament. Prin Sentința civilă 30 din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Mureș a disjuns capătul de cerere referitor la anularea contractului de vânzare - cumpărare privind apartamentul nr. 1 situat în Târgu Mureș, str. H. nr. 2 și a declinat această cerere spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Această din urmă instanță prin Sentința civilă nr. 4369 din 16 septembrie 2003 (Dosar nr. 1299/2003) a respins cererea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 constatând că în cauză dreptul material la acțiune s-a prescris. Sentința a rămas definitivă prin Decizia nr. 1472/R/06 a Curții de Apel Târgu Mureș. Prezenta cauză, pe perioada soluționării dosarului privind anularea contractului de vânzare - cumpărare, a fost suspendată din oficiu în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare care s-a dispus și pentru soluționarea unui alt dosar, nr. 4772/320/2006 al Judecătoriei Târgu Mureș (soluționat prin Sentința civilă nr. 3100 din 3 iunie 2008 prin admiterea acțiunii reclamantei și constatarea nevalabilității titlului de dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului din str. H. nr. 1, înscris la nr. top.

686/1 și 686/2. La reluarea judecății reclamanta și-a precizat contestația în sensul că înțelege să se judece cu succesoarea dreptului litigios, F.M., care a cumpărat imobilul în litigiu printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3383 din 10 septembrie 2007 de notar public T.T.. Această completare a fost considerată ca fiind făcută în termen, în speță operând o transmitere a calității procesuale pasive de la pârâta F.M., la F.M.urmare cumpărării dreptului litigios. A fost respinsă excepția tardivității formulării contestației (la 29 noiembrie 2002) în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind respectat termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei contestație la dispoziția primarului după disjungerea cererii de anulare a contractului de vânzare cumpărare s-a constatat că prin dispoziția nr. 1279/2002 s-a admis notificarea reclamantei având calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular, V.E.

(decedat la 8 august 1978) și s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 4, 5, 6, 7, 9, 10 și 13 precum și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 8, 11, 12 și 14 care au fost vândute foștilor chiriași. Prin dispoziția menționată s-a dispus înaintarea întregii documentații pentru acordarea de despăgubiri pentru apartamentele vândute. S-a mai consemnat că reclamantei i s-au mai acordat despăgubiri de 225.718.800 RON prin hotărârea nr. 739/1998 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, hotărâre neexecutată de reclamantă. S-a constatat că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, lege care stabilește pe calea unor proceduri speciale, natura măsurilor reparatorii și condițiile de acordare a acestora.

S-a reținut sub acest aspect că instanța nu poate depăși regulile fixate de art. 20 alin. (2) din Lege care prevăd în mod expres că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii de piață a întregului imobil (teren și construcții) stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. S-a reținut că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 și deci se impune aplicarea regulii prevăzute de art. 20 alin. (2) iar aplicarea acesteia îndepărtează din procedura specială instituită de lege, recurgerea la compararea de titluri invocată de reclamantă.

Ca urmare s-a constatat că modalitățile de realizare a reparației decise în privința reclamantei pentru imobilul autorului său naționalizat prin Decretul nr. 92/1952 sunt corecte, legale și adecvate situației de fapt în care se află diferitele componente ale acestuia. Instanța a mai reținut cât privește dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 că înainte de parcurgerea procedurii speciale de stabilire în concret a cuantumului despăgubirilor nu se poate aprecia că prin această modalitate de reparație s-ar nesocoti prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Comisia Europeană a Drepturilor Omului având în vedere că privarea de dreptul de proprietate poate fi acoperită printr-o justă despăgubire, ce urmează a fi determinată cu procedura prevăzută de Titlul VII citat.

Ca urmare, Tribunalul Mureș prin Sentința civilă nr. 1911 din 2 decembrie 2008 a respins contestația formulată la 29 noiembrie 2002 de reclamanta R.L. împotriva dispoziției nr. 1279 din 21 octombrie 2002 emisă de primarul municipiului Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâtele F.M. și SC L. S.A.

2. Instanța de apel Curtea de Apel Târgu Mureș prin Decizia nr. 51/A din 3 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 1911 din 2 decembrie 2008. În motivarea acestei soluții instanța a reținut în esență următoarele: S-a constatat că în mod corect s-a respins contestația față de împrejurarea că înstrăinarea apartamentului nr. 1 aflat în litigiu în prezenta cauză a fost legală (cererea reclamantei de anulare a contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului fiind respinsă prin Sentința nr. 4369 din 16 septembrie 2003 a Judecătoriei Târgu Mureș și potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii.

S-a respectat în acest fel spiritul Legii nr. 10/2001 în sensul stabilirii unui echilibru pe de o parte între dreptul foștilor proprietari de a li se reconstitui dreptul la proprietate în natură sau prin măsuri reparatorii și pe de altă parte, dreptul de proprietate al persoanelor care cu bună credință au încheiat acte juridice referitoare la acele imobile, cu respectarea prevederilor legale. S-a mai reținut că s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptățită față de calitatea sa de moștenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului. 3. Recursul, Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. În drept a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fapt s-a criticat greșita aplicare a legii.

Astfel s-a arătat că în mod corect s-a reținut situația de fapt în sensul că reclamanta este persoană îndreptățită iar imobilul a fost preluat de stat cu încălcarea dispozițiilor legale. Ca urmare dreptul de proprietate nu s-a transferat din patrimoniul fostului proprietar, în patrimoniul Statului și deci, a susținut recurenta, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cum au reținut instanțele ci dispozițiile art. 2 alin. (2). Față de împrejurarea că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat între stat prin Primărie și fostul chiriaș, conduce la concluzia că este necesară cumpărarea titlurilor invocate pentru același imobil în urma căreia se va da preferință titlului mai bine caracterizat.

Recurenta a invocat în sprijinul acestei susțineri jurisprudența Curții de Apel Brașov în alte cauze, Decizia nr. 73/1995 a Curții Constituționale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin cauza Katz contra României (Decizia din 20 ianuarie 2009) care a stabilit că există o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția de apărare a drepturilor omului și libertăților fundamentale "dacă există cel puțin o constatare din partea instanței de judecată a nevalabilității titlului statului, indiferent că aceasta este inclusă formal în dispozitivul hotărârii judecătorești sau doar în considerente, coroborat cu absența oricărei despăgubiri efective din partea statului în condițiile unui sistem de reparație echivalent apreciat de Curte ca lipsit de caracter efectiv". În aceste condiții reclamanta a arătat că Legea nr. 1/2009, nu se aplică retroactiv, pentru că s-ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Intimatul Municipiul Târgu Mureș a formulat o întâmpinare la recursul reclamantei solicitând respingerea acestuia. În esență s-a susținut că decizia atacată este legală și temeinică pronunțată în conformitate cu legea aplicabilă, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că potrivit hotărârii pronunțate în soluționarea cauzei Raicu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (ca și în Decizia nr. 32/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție), în condițiile în care un proprietar dobândește cu bună - credință un imobil solicitat a fi restituit, printr-un contract de vânzare - cumpărare, s-a consolidat dreptul de proprietate al cumpărătorului vis-a-vis de cererea reclamantei care are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

4. Analiza instanței de recurs Criticile formulate sunt neîntemeiate în raport cu considerentele arătate de instanța de apel în motivarea soluției date situației de fapt cu care instanța a fost investită. Instanțele au făcut o corectă aplicare a legii. Legea nr. 10/2001, care reprezintă temeiul de drept în cauza de față, statuează ca regulă și ca principiu restituirea în natură a bunurilor, preluate abuziv de Stat în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în condițiile legii speciale, fie că această preluare a fost făcută cu sau fără titlu. În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă legea a prevăzut în art. 2 alin. (2) măsuri reparatorii prin modalitatea despăgubirilor prin echivalent iar pentru cazul în care bunul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1945 a prevăzut în mod expres această modalitate de reparație.

Legea a reglementat în art. 46 regimul juridic pentru proprietățile preluate în mod abuziv și care au fost înstrăinate (inclusiv în cadrul procesului de privatizare). Sunt indicate diferitele situații ale acestui caz precum și soluția juridică corespunzătoare de la recunoașterea valabilității înstrăinării până la sancțiunea nulității absolute a unor asemenea acte juridice (cu reguli și excepții), în acest din urmă caz fiind vorba de o procedură judiciară (în cauza de față fiind parcursă în paralel și o atare procedură prin care s-a constatat valabilitatea cererii de înstrăinare a apartamentului în discuție).

Consecința recunoașterii valabilității înstrăinării imobilului către chiriași conduce la concluzia că imobilul nu poate fi restituit în natură, el formând obiectul dreptului de proprietate al unei alte persoane, dar și acesta garantat și apărat de Constituție și art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Ca urmare, devine aplicabilă regula prevăzută de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Constatarea preluării abuzive a unui drept de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană amintită dă loc la constatarea unei încălcări a dreptului de proprietate care impune o reparație.

Reparația în dreptul intern este reglementată în modalitățile și procedurile expres prevăzute de Legea nr. 10/2001. Printre acestea nu se situează și modalitatea de reparație în natură ca urmare a comparării de titluri invocată de recurentă care este un procedeu creat de practica judiciară în cadrul revendicării de drept comun. Nici în jurisprudența internă și nici în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului nu este infirmată această concluzie. În cauza invocată de recurentă, din perspectiva Curții Europene, constatarea încălcării dreptului protejat prin art. 1 alin. (1), din Primul Protocol Adițional a fost impusă nu numai de constatarea printr-o hotărâre a nevalabilității titlului Statului, ci de asocierea acestei constatări cu absența oricăror despăgubiri efective din partea Statului.

În cauză au fost corect aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 în redactarea ei dinainte de modificarea adusă prin Legea nr. 1/2009 și ca urmare critica sub acest aspect este nefondată. De altfel s-a reținut că reclamanta a obținut și despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 - confirmate pe cale judecătorească - și în această situație Legea nr. 10/2001 prevede dispoziții precise care conduc spre aceeași soluție - măsuri reparatorii prin echivalent. Constatând, pentru considerentele arătate că în cauză s-a pronunțat o soluție corectă și legală din punct de vedere al normei de drept aplicabile se vor respinge ca nefondate criticile susținute în cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva Deciziei nr. 51/A din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.