ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2044/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2007, reclamanții F.E. și F.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate că imobilul teren situat în localitatea Tg. Mureș, înscris în C.F. nr. 10697 la A+2, sub nr. top 199, 200 și 201 în suprafață de 1750 mp, imobil ce a fost adus din C.F. nr. 1, a constituit proprietatea antecesorilor lor, F.I. și B.G.; să se constate inexistența dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului descris la petitul unu al cererii introductive de instanță, pentru lipsa titlului, să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea acestui drept în evidențele de carte funciară pe numele părinților reclamanților, cu titlu de drept de cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că imobilul menționat a fost dobândit prin cumpărare de antecesorii lor, titlu cu care a fost intabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. 1 sub B 22, asupra imobilului indicat, ulterior transcris în C.F. 7682. Au arătat că, potrivit adresei nr. 5152 din 16 iulie 2007 emisă de O.C.P.I. Tg. Mureș, imobilul apare a fi înscris în prezent în C.F. nr. 10697 la A+2 și că la foaia de proprietate la nr. de ordine B 1 este menționat dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului fără indicarea titlului în temeiul căruia a fost dobândit acest drept, iar la B 5, dreptul de proprietate al SC T.M.S.

asupra corpului A de clădiri, drept înscris în aceste evidențe din anul 1992. Reclamanții au mai arătat că acest mod de intabulare în cartea funciară încalcă caracterul absolut și irevocabil al dreptului de proprietate consfințit atât de Constituția României, cât și în art. 480, art. 481 C. civ., invocând totodată prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului. Preluarea bunului proprietatea antecesorilor săi de către stat, în condițiile neindicării titlului preluării, atrage consecința radierii dreptului de proprietate astfel înscris și intabularea dreptului de proprietate pe numele proprietarilor de carte funciară. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., art. 111 C. proc.

civ., art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Prin sentința civilă nr. 1913 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat că imobilul teren situat în Tg. Mureș, înscris în C.F. nr. 10697 la A+2 nr. top 199, 200, 201 în suprafață de 1750 mp adus din C.F. nr. 1 Tg. Mureș proprietatea tabulară a numiților F.I. și soția B.G. a fost preluat de Statul Român în fapt fără titlu. Au fost respinse celelalte petite ale cererii reclamanților. Prima instanță a reținut, în esență, că din probațiunea administrată în cauză rezultă că titlul exhibat de stat – Decizia nr. 492/1969 – privește alte imobile decât cel în litigiu înscris la topograficele 199, 200 și 201, ceea ce echivalează cu o preluare de fapt, fără existența unui titlu valabil, cu încălcarea prevederilor art. 644, art. 645 C. civ.

În aceste condiții, s-a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 1750 mp nu a ieșit din patrimoniul autorilor reclamanților, care a fost privat de proprietate în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor art. 480, art. 481 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Prin decizia nr. 90 A din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelul declarat de reclamanți și a admis apelul pârâtei D.G.F.P. Mureș în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost integral respinsă acțiunea reclamanților.

S-a reținut că pe calea acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. nu este admisibilă recunoașterea, redobândirea, consolidarea unui drept de proprietate astfel cum se pretinde prin cererea de chemare în judecată. Instanța nu a fost investită expressis verbis cu un petit constând în constatarea preluării bunului solicitat fără titlu, ci cu acela privind constatarea inexistenței dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu pentru lipsa titlului, ceea ce strict literal înseamnă solicitarea constatării „inexistenței unui drept”, pretenție ce nu este admisibilă. Criticile reclamanților împotriva aceleiași sentințe nu au fost primite în raport de dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 ce statuează condițiile în care se poate proceda la rectificarea cărții funciare, corect reținute a nu fi îndeplinite în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat greșita soluționare a cererii deduse judecății, exclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. și nu în raport de toate temeiurile de drept invocate și a fi finalității urmărite prin promovarea sa. Ar fi trebuit admisă cererea de rectificare de carte funciară în raport de soluția dată petitului privind preluarea fără titlu a terenului, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de Statul Român și admiterii apelului lor. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.

Declanșarea activității judiciare presupune, indispensabil, o premiză esențială și anume o pretenție civilă, în lipsa căreia nu se poate ajunge la rezultatul acestei activități, adevărul determinat judecătorește. Aceasta presupune, în mod necesar, o expunere a faptelor ce determină pretenția, o analiză a acestora și, în final, la o soluție definitivă și irevocabilă. Iar actul procedural prin care reclamantul investește instanța de judecată și guvernează activitatea de judecată este, în materie civilă, cererea de chemare în judecată, care se constituie în cererea persoanei interesate în salvgardarea unui drept subiectiv, potrivit principiului unanim recunoscut: ne procedet judex ex officio, nemo judex sine actum . În afară de faptul că cererea de chemare în judecată constituie actul de învestire a instanței competente, ea se constituie și în primul act al procedurii judiciare în materie judiciară și prin obiectul său unul din cele mai importante acte de procedură.

De asemenea, cererea de chemare în judecată are ca obiect o pretenție civilă concretă; obiectul cererii constituie însăși rațiunea de existență a cererii de chemare în judecată și în limitele căruia se desfășoară întreaga activitate judiciară. Potrivit art. 112 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Prin obiect al cererii, în sensul dispozițiilor legale evocate, se înțelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant prin actul de învestire al instanței, adică plata unei sume de bani, revendicarea unui bun (mobil sau imobil), recunoașterea unei stări de fapt, constatarea inexistenței unui drept, anularea căsătoriei sau desființarea altui act juridic, etc. Determinarea și limitele activității judiciare își au corespondent în obiectul cererii de chemare în judecată care constituie și elementul esențial de stabilire a categoriei de acțiuni în care se încadrează, cu conotații procesuale specifice corespunzător fiecăreia dintre acestea. În acest sens, relativ la capătul de cerere în constatarea inexistenței unui drept, încadrat în prevederile art. 111 C. proc.

civ., instanța de apel a reținut inadmisibilitatea sa raportat la caracterul său subsidiar dar și al sensului literal al termenilor folosiți în redactarea acestui petit, considerente ce se plasează dincolo de pretenția concretă dedusă în justiție și în afara textului legal ce o reglementează. Se reține astfel că potrivit art. 111 C. proc. civ. „partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept”, adică stabilirea existenței/neexistenței unui drept sau raport juridic. Or, în speță, reclamanții, în calitate de moștenitori ai proprietarilor înscriși în evidențele de carte funciară au solicitat constatarea inexistenței dreptului exhibat de pârât care a preluat de facto și transmis bunul litigios altor persoane juridice, cerere care, așa cum legal a reținut prima instanță se circumscrie condițiilor de exercitare a acțiunii în constatare, în cauză cu caracter declaratoriu (subdiviziune a acțiunii în constatare).

Antecesorii lor fiind înscriși în evidențele de carte funciară privind bunul în litigiu, unica modalitate/cale procedurală prin care reclamanții puteau cere recunoașterea dreptului lor, contestat de pârât o constituie cea exercitată, fiind evident că interesul reclamanților în promovarea acțiunii derivă tocmai din conduita pârâtului, care l-a preluat și transmis altor persoane. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi admis, iar hotărârea curții de apel casată în sensul respingerii apelului pârâtului. Va fi menținută dispoziția privind respingerea apelului reclamanților justificat de împrejurarea că cererea întemeiată de dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu întrunește cerințele pretinse de această normă legală și, în final, este lipsită de interes (autorii reclamanților fiind înscriși și în prezent în evidențele de carte funciară).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de reclamanții F.E. și F.L. împotriva deciziei nr. 90 A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează în parte decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Mureș în numele și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1913 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș, pe care o menține. Păstrează restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.