ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 21 iulie 2008, sub nr. x/2008, contestatorii A. și B. au solicitat anularea deciziei nr. 426/30 noiembrie 2005, emisă de intimata S.C. C. S.R.L., prin care a fost respinsă notificarea având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. nr. x, sub numărul topografic inițial x.

Prin sentința civilă nr. 36/D din 12 februarie 2010, Tribunalul Brașov a admis contestația împotriva deciziei nr. 426/30 noiembrie 2005, emisă de intimata S.C. C. S.R.L. în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost respinsă notificarea formulată de către contestatorii A. și B., având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. nr. x, sub numărul topografic inițial x, a anulat decizia și a obligat intimata să emită o nouă decizie, prin care să soluționeze notificarea, în sensul restituirii în natură către contestatori a părții din imobil care nu a fost înstrăinată, astfel cum a fost determinată prin documentația topografică nr. x, respectiv să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale, pentru partea din imobil care a fost înstrăinată. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.

Prin decizia civilă nr. 78 din 17 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de intimată și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x este în Brașov, iar adresa actuală este în Brașov, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut că, deși instanța de fond a dispus obligarea apelantei să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură partea din imobil care nu a fost înstrăinată, fără a fi individualizată, aceasta reprezintă o problemă de executare a sentinței.

Prin decizia civilă nr. 3959 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, constatând că situația de fapt, sub aspectul comunicării deciziei contestate, nu a fost pe deplin lămurită și că nu s-a răspuns tuturor criticilor din apel.

Prin decizia civilă nr. 2Ap din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâtă, sub aspectul menționării corecte a adresei imobilului în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 6816 din 7 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, reținând că instanța de apel nu a administrat probe pentru a lămuri împrejurarea legată de existența adresei din septembrie 2002.

Prin decizia civilă nr. 84Ap din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de intimat, a schimbat sentința, a admis excepția tardivității formulării contestației și, pe cale de consecință, a respins contestația, ca tardiv declarată.

Prin decizia civilă nr. 2338 din 24 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia civilă nr. 84 Ap din 26 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, și a trimis cauza pentru rejudecarea fondului, respingând excepția tardivității formulării contestației. S-a reținut, în esență, că termenul de formulare a contestației curge de la data comunicării deciziei de respingere a notificării nr. 426/30 noiembrie 2005, respectiv 16 iulie 2008, efectuată la cererea mandatarului ulterior al recurenților, D., împuternicit prin procura autentificat sub nr. x din 8 iulie 2008, de BNP E. Cum aceasta a fost formulată la data de 21 iulie 2008, în cauză, termenul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost respectat.

Prin decizia civilă nr. 752Ap din data de 25 mai 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de pârâtă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamanților, a anulat cererea de chemare în judecată pentru cota-parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și a respins cererea de chemare în judecată continuată de cesionarul F., pentru cealaltă cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, prin notificarea depusă inițial la Primăria Brașov sub nr. 4425/14 februarie 2002 și înregistrată la pârâtă sub nr. 894/3722 din 12 aprilie 2002, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. Din certificatul de calitate de moștenitor, emis de Notariatul VI Heidelberg, rezultă că au calitatea de succesori în drepturi ai numitului G., văduv, decedat la data de 1 octombrie 1967, contestatorii din prezenta cauză, în calitate de fii. Autoritățile germane au comunicat certificatele de deces ale reclamanților din care rezultă că A. a decedat la data de 26 decembrie 2010, iar B. la 19 iulie 2012. Reclamanții au mandatat pe H. la 22 iunie 2007, iar acesta din urmă l-a mandatat pe F. prin procura nr. 1872/08 iulie 2008 să efectueze demersurile pentru restituirea imobilului în litigiu. Prin contractul de cesiune nr. 1878/08 iulie 2008, reclamanții au cesionat mandatarului F., 50% din drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu și asupra altor imobile care nu fac obiectul prezentei cauze.

A arătat această instanță că în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 11 martie 2015, cauza a fost suspendată, fiind respinsă cererea reprezentantei reclamanților de a se pune în vedere pârâtei S.C. C. S.R.L. să îi indice pe moștenitorii reclamanților, instanța apreciind că această obligație îi revine mandatarului F.

Ca urmare a cererii apelantei, cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 24 februarie 2016. La termenul din 10 decembrie 2014, s-a pus în discuție necesitatea depunerii de dovezi privind capacitatea procesuală a reclamanților, însă mandatarul nu a produs dovezi în acest sens.

A reținut această instanță că reclamanții nu au capacitate de folosință (capacitate care a încetat la decesul lor), precum și că reprezentanții reclamanților nu au făcut demersuri pentru identificarea moștenitorilor, iar în urma demersurilor instanței nu au putut fi identificați moștenitorii.

Cu referire la cota de 50% din imobil cesionată mandatarului F., care a fost citat în cauză, s-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 165/2013, aplicabil proceselor în curs de judecată:

"1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură; (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III; (3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4), acesta nu poate beneficia de măsuri reparatorii în natură."

Față de dispozițiile exprese ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cesionarul nu poate dobândi în natură partea de 1/2 din imobil.

În baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de intimată, a schimbat sentința, în sensul anulării cererii de chemare în judecată pentru 1/2 din imobil și respingerii acțiunii, formulate de reclamanți și continuate de cesionarul F., pentru cealaltă jumătate din imobil.

Împotriva deciziei civile nr. 752 Ap din data de 25 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a formulat recurs mandatarul F.

Prin decizia nr. 1894 din data de 13 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de mandatarul F. împotriva deciziei nr. 752 Ap/25 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a casat, în parte, decizia și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Brașov, fiind menținută dispoziția instanței de apel cu privire la respingerea acțiunii reclamanților continuată de cesionarul F. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Brașov.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că excepția lipsei capacității de folosință a reclamanților a fost în mod nelegal admisă având în vedere că, atât la data introducerii cererii de chemare în judecată (21 iulie 2008), cât și la data pronunțării sentinței civile nr. 36/12 februarie 2010, de către Tribunalul Brașov (hotărâre prin care a fost soluționată cauza în fond), reclamanții erau în viață. Astfel, certificatul de deces al intimatului A. atestă faptul că acesta a decedat la data de 26 decembrie 2010, iar certificatul de deces al intimatei B. atestă faptul că aceasta a decedat la data de 19 iulie 2012.

În raport de considerentele avute în vedere de instanță s-a apreciat că nu s-a făcut cuvenita distincție între ipoteza decesului intervenit înainte de introducerea acțiunii, situație în care argumentele instanței privitoare la încetarea capacității procesuale de folosință a persoanelor la moartea lor și anulabilitatea actelor de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale ar fi putut fi reținute, și ipoteza decesului intervenit în cursul procesului, situație în care devin incidente dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A reținut, de asemenea, Înalta Curte că situației cauzei pendinte îi sunt deopotrivă incidente dispozițiile art. 71 din C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Cu referire la susținerile privitoare la netemeinicia soluției de respingere a acțiunii reclamanților, continuată de cesionarul F., pentru 1/2 din imobil, instanța de recurs a constatat că recurentul nu a formulat vreo critică de nelegalitate în mod expres, motiv pentru care soluția instanței de apel nu poate fi cenzurată sub acest aspect în recurs.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 16 februarie 2017, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținându-se că apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a-i indica pe moștenitorii defuncților A. și B.

Prin decizia nr. 300/Ap/2018 din 15 martie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu, constatând perimat apelul exercitat de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 36/D/12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov.

În acest sens, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

De la suspendarea cauzei la termenul din 16 februarie 2017 a curs mai mult de un an, timp în care apelanta-pârâtă, deși avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecății prin indicarea moștenitorilor defuncților A. și B., nu a făcut dovada efectuării vreunui demers în vederea îndeplinirii acestei obligații.

Cu referire la cererea de repunere pe rol formulată la data de 19 ianuarie 2018 de către apelanta-pârâtă s-a reținut că aceasta fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2018, astfel că nu poate constitui un motiv de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile art. 249 C. proc. civ.

În aceste condiții, având în vedere că cererea de apel a rămas în nelucrare mai mult de un an, că rămânerea în nelucrare este consecința culpei apelantei, că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și că nu există o cauză prevăzută de o normă specială privind stingerea procesului, instanța de apel a admis excepția perimării invocată din oficiu și a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2015, instanța de apel a apreciat necesar să dispună efectuarea de demersuri la autoritățile competente pentru a se comunica la dosar înscrisuri privitoare la capacitatea de folosință a contestatorilor, având în vedere vârsta înaintată a acestora.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2015, aceiași instanță a pus în vedere apărătorului ales al contestatorilor să depună la dosarul cauzei documente din care să rezulte data decesului acestora sau acte de stare civilă ale moștenitorilor acestora.

Cererea de amânare formulată de avocat I., reprezentantul contestatorilor, pentru identificarea și introducerea în cauză a moștenitorilor sub sancțiunea suspendării judecării cauzei, prevăzută de art. 243 C. proc. civ., a fost admisă fapt pentru care s-a pus în vedere apărătorului contestatorilor să prezinte instanței aceste înscrisuri.

La fila nr. 33 din același dosar se află nota de ședință depusă de avocat J. prin care învederează că nu a reușit să-i identifice pe moștenitorii contestatorilor, motiv pentru care s-a solicitat să se pună în vedere pârâtei S.C. C. S.R.L. să facă demersurile necesare pentru a-i indica pe acești moștenitori.

La termenul de judecată din data de 11 martie 2015 instanța a respins cererea formulată de avocat I. și, pe cale de consecință a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., coroborat cu art. 243 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că această obligație revine mandatarului F., pe care avocat I. îl reprezintă.

În data de 10 februarie 2016, S.C. C. S.R.L. a formulat cerere pentru repunerea pe rol a cauzei.

A susținut recurenta că instanța de apel a pus în sarcina mandatarului F. obligația de a-i indica pe moștenitorii intimaților - reclamanți; fiind interesată de continuarea judecării dosarului, s-a conformat dispozițiilor instanței de a traduce (din limba română în limba germană și invers) o serie de adrese ale acesteia către autoritățile germane, în încercarea de a-i identifica pe moștenitorii contestatorilor, în eventualitatea în care ei există, pentru a putea fi legal citați și introduși în cauză; toate aceste demersuri nu au avut niciun rezultat.

Cauza a fost din nou suspendată la termenul de judecată din data de 16 februarie 2017, în temeiul dispozițiilor cuprinse la art. 243 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că apelanta-pârâtă nu i-a putut indica pe moștenitorii intimaților-reclamanți, în condițiile în care suspendarea anterioară s-a dispus în considerarea faptului că mandatarul F. nu s-a conformat dispoziției instanței de a-i indica pe moștenitori.

A arătat apelanta-pârâtă că, înainte de împlinirea termenului de un an de la data suspendării judecății, a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, cererea fiind înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 19 ianuarie 2018.

Aceasta a susținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea excepției de perimare a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 36/D/2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, întrucât perimarea este o sancțiune care constă în stingerea procesului în starea în care se află, ca urmare a lăsării lui în nelucrare din vina părții timp de un an.

Verificând îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru perimare, instanța de judecată trebuie să stabilească dacă s-a împlinit termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ. și dacă lăsarea cauzei în nelucrarea în acest interval de timp este consecința culpei părții.

În ceea ce privește termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ., fiind vorba de o cauză civilă, pentru a fi îndeplinită condiția de perimare este necesar ca aceasta să fi fost lăsată în nelucrare timp de un an; prezenta cauză a fost suspendată la termenul de judecată din 16 februarie 2017, în temeiul art. 243 alin. (1) C. proc. civ., iar apelanta-pârâtă a depus cerere pentru repunerea pe rol a cauzei înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 19 ianuarie 2018, înainte de împlinirea termenului de un an de la data când a intervenit suspendarea (16 februarie 2017).

Cât privește culpa părților pentru lăsarea cauzei în nelucrare în intervalul de timp menționat, recurenta-pârâtă a susținut că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru reluarea și continuarea judecății acestui dosar care trenează, din considerente independente de voința sa, de foarte mult timp pe rolul instanțelor de judecată.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a arătat că, prin decizia nr. 1894/13 octombrie 2011, cu prilejul soluționării dosarului nr. x/2008, Înalta Curte a statuat în sensul că "situației deduse soluționării sale îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse la art. 71 C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta devine incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantului legal al incapabilului". Prin urmare, sarcina indicării moștenitorilor celor doi contestatori-defuncți (A. și B.) revine exclusiv mandatarului acestora, F., reprezentat de avocat I., mandatar care este de presupus că trebuie să își ducă la îndeplinire mandatul care i-a fost încredințat de H. în 2008 prin Procura nr. 1872, acesta fiind, la rândul său, mandatat de contestatori la data de 22 iunie 2007.

Cum mandatul primit de F. nu a încetat prin decesul intimaților - reclamanți, acesta este obligat să îl îndeplinească cu bună-credință și să ajute instanța pentru soluționarea acestui litigiu, însă nu justifică niciun interes pentru continuarea judecării dosarului cu moștenitorii intimaților-reclamanți.

A mai arătat recurenta-pârâtă că în cazul în care acest recurs va fi respins, iar decizia civilă nr. 300/15 martie 2018 a Curții de Apel Brașov va fi menținută, se va afla în situația paradoxală ca, pentru punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 36/D/2010, să emită o decizie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Municipiul Brașov, înscris în CF nr. x nr. top x, în favoarea a două persoane care nu mai au capacitate de folosință.

Pentru considerentele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a învederat Înaltei Curți, excepțiile și apărările sale.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre continuarea judecății apelului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

În literatura de specialitate, perimarea a fost definită drept sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, dacă acesta a rămas în nelucrare, din vina părții, în intervalul de timp prevăzut de lege. Perimarea are o natură juridică mixtă, ea reprezentând, în același timp, o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței, vreme îndelungată în judecată.

Pentru a opera perimarea, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, trei condiții, respectiv: să existe pe rol un proces, în primă instanță sau în căile de atac, pricina să rămână în nelucrare în termenul prevăzut de lege iar lăsarea pricinii în nelucrare să fie consecința culpei părții.

Cu referire la situația din speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că este îndeplinită prima condiție, în sensul că instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs era învestită cu soluționarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36 D/12 februarie 2010, pronunțate de Tribunalul Brașov.

În ceea ce privește a doua condiție, Înalta Curte constată că, prin încheierea pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2017, Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., "până la stăruința uneia din părțile interesate, conform dispozițiilor art. 245 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea de redeschidere urmând a fi indicați moștenitorii defuncților A. și B. ".

La data de 22 februarie 2018, când instanța, respingând cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-pârâtă, a acordat termen la data de 15 martie 2018, în vederea discutării excepției de perimare, era împlinit termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, respectiv aceea ca pricina să fi rămas în nelucrare din vina părții, Înalta Curte reține că, în circumstanțele particulare ale cauzei, nu este îndeplinită.

Astfel, așa cum rezultă din considerentele expuse cu referire la etapele procesuale anterioare, cu prilejul rejudecării apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36 D/12 februarie 2010 a Tribunalului Brașov, prin decizia nr. 752Ap/25 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Brașov a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamanților A. și B., decedați pe parcursul soluționării procesului, la 26 octombrie 2010, respectiv la 19 iulie 2012.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de recurentul F. a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1894/13 octombrie 2016, reținându-se, în esență, calitatea de mandatar al reclamanților a recurentului F., în considerarea contractului de mandat nr. 1872/08 iulie 2008, încheiat de către acesta cu mandatarul inițial H., precum și faptul că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanții erau în viață, atât la data introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la data soluționării cauzei în primă instanță.

În faza procesuală a recursului sus-menționat, procedura de citare a fost îndeplinită cu recurentul F., în calitate de cesionar de drepturi litigioase și continuator al reclamanților decedați A. și B., respectiv cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

A reținut instanța de recurs că pentru ipoteza decesului intervenit în cursul procesului devin incidente dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă situației pendinte îi sunt deopotrivă incidente dispozițiile art. 71 C. proc. civ., care prevăd că:

"Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului."

În aceste condiții particulare ale cauzei, Înalta Curte reține că admiterea excepției perimării apelului în considerarea culpei apelantei-pârâte S.C. C. S.R.L. nu este legală, și aceasta deoarece, însuși reprezentantul reclamanților, căruia instanța de recurs i-a recunoscut calitate procesuală activă nu a fost în măsură să-i indice pe moștenitorii persoanelor pe care le reprezintă convențional.

De altfel, curtea de apel, văzând dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să dea eficiență dezlegării privitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 71 din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 300/Ap/2018 din 15 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Brașov pentru continuarea judecării apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.06.2018.