ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4128/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4128/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând, în condițiile art. 256 C.
proc. civ. asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, sub nr.
1623/2004, reclamantul Z.A.A. a chemat în judecată pe intimata SC R. SRL,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială
a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă
de intimată, respectiv a art. 2 din această decizie, prin care a fost respinsă
cererea reclamantului privind restituirea în natură a cotei
de 2/6 din
imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 29760 Brașov, nr.top 11231/1/23,
precum și restituirea în natură a acestei cote din imobil menționat.
În
motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de proprietar
asupra cotei 2/6 din imobilul identificat mai sus, iar cota de 2/6 din construcție
fiind preluată abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 223/1997, conform
Deciziei nr. 292/1988, deoarece a avut caracter sancționator pentru faptul că
proprietarul a formulat cerere de plecare definitivă din țară, aprobarea
fiindu-i condiționată de renunțarea la proprietate.
A
mai arătat că, prin condiționarea impusă de art. 2 din Decretul nr. 223/1974,
nu
avea posibilitatea să adopte o anumită
conduită, după cum a apreciat intimata prin decizia
atacată, fiind
obligat să cedeze proprietatea sa numai către Statul Român și numai la valoarea
impusă de acesta.
A
arătat, de asemenea, că soluția adoptată de intimată are la bază prevederile
art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, act
normativ cu putere inferioară legii și care nu poate să modifice legea sau să
suprime anumite dispoziții ale acesteia, dispozițiile menționate intrând însă
în contradicție cu cele ale art. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevalează față
de cele ale hotărârii de guvern.
În
drept, au fost invocate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Intimata
SC R. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației,
cu motivarea că cererea formulată de notificator pentru restituirea cotei de
2/6 din imobilul în litigiu a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 1.4
lit. B) din Normele
metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001, ținând seama că fostul proprietar a formulat
cerere
de plecare definitivă din țară, iar cota respectivă a fost preluată în
proprietatea
Statului cu plata sumei de
20.501 lei, notificatorul fiind îndestulat rezonabil din prețul primit
sau
având vocația de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina cota parte din imobil
înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara.
Intimata
a mai arătat că imobilul teren aferent cotei de 2/6 din construcție are un
regim juridic distinct de cel al construcției, acesta trecând în proprietatea
statului în baza Legii nr. 58/1974 și în consecință, nu face obiectul de
reglementare al Legii nr. 10/2001, conform prevederilor art. 1.4 lit. C) din
Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.
A
arătat de asemenea că preluarea imobilului de către Statul Român în modalitatea
menționată mai sus este prezumată de lege a nu fi fost abuzivă, iar în acest
caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde
îndreptățită este
respingerea motivată a
cererii, intimata neavând posibilitatea de a se abate de la o normă
legală
expresă și imperativă.
În
fine, a susținut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu
modifică actul normativ în aplicarea căruia au fost emise.
La
termenul de judecată din 13 decembrie 2004 pârâta SC R. SRL Brașov a solicitat
conexarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 1633/2004.
În acest din urmă dosar, reclamanții T.H. și T.A.
au chemat în
judecată pe intimații SC R. SRL Brașov și
Municipiul Brașov prin Primar, contestând decizia nr. 376 din 14 septembrie
2004 emisă de intimata SC R. SRL și solicitând ca, prin hotărârea ce se va
pronunța, să se constate că cota de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscrisa
în C.F. 15054 Brașov, nr.top 11231/1/24, proprietatea
reclamanților, a fost preluată de Statul Român fără titlu, să se
dispună anularea parțială a deciziei atacate, respectiv a art. 3 din această
deciziei, prin care a fost respinsă cererea de
restituire în natură a
acestei cote, să se dispună restituirea în natură către reclamanți a acestei
cote.
În
motivarea cererii, reclamanții au arătat că, referitor la cota indiviză susmenționată,
nu a fost emis vreun act de preluare de către Statul Român, însă reclamanții au
fost deposedați abuziv de imobil, care a fost închiriat în întregime de către
SC R. SRL Brașov.
Au
mai arătat că, în înțelesul Legii nr. 10/2001, noțiunea de abuz este mai
cuprinzătoare decât în reglementările anterioare, fiind necesar doar ca
preluarea să fie avut loc în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și atâta
vreme cât reclamanții au fost deposedați de imobil în această perioadă, iar
Statul Român s-a comportat ca un
proprietar,
închiriind imobilul, preluarea urmează a fi considerată fără titlu.
Au
arătat de asemenea că, chiar dacă și în prezent au calitatea de proprietari
tabulari, SC R. SRL Brașov trebuia să dispună și asupra restituirii cotei de
2/6 din imobil, întrucât aceasta a fost preluată în mod abuziv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 24
din Legea nr. 10/2001.
Intimata
SC R. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației,
cu motivarea că prin decizia atacată a fost restituită reclamanților cota de
2/6 din imobilul construcție, fiind acordat acestora un drept de folosință
special asupra terenului, conform art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002,
ținând seama că aceștia sunt cetățeni germani, fiind respinsă cererea pentru
restituirea în natură a altei cote de 2/6 din
imobil,
întrucât aceasta nu a fost preluată în proprietatea Statului Român,
notificatorii fiind proprietari tabulari asupra acestei cote, care nu se află
în administrarea intimatei.
A
mai arătat că din evidențele de carte funciară rezultă că în proprietatea
Statului Român a trecut numai cota de 4/6 imobil.
La
termenul de judecată din 13 decembrie 2004 instanța a dispus conexarea
acestei cauze la cea care a format obiectul
dosarului nr. 1623/2004.
Prin
sentința civilă nr. 71S din 28 februarie 2005, Tribunalul Brașov a admis
contestația formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de reclamantul
Z.A.A. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov și în consecință:
A
dispus anularea parțială a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimată,
respectiv în ceea ce privește art. 2 din această decizie.
A
dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6 din imobilul situat
în
Brașov, înscris în C.F. 29760 Brașov,
nr.top 11231/1/23, ce a constituit
proprietatea tabulară a acestuia,
condiționat de restituirea de către reclamant a sumei de 20.501 lei, primită de
reclamant prin Decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului Popular al
Județului Brașov, actualizată cu indicele inflației.
A
respins cererea formulată de reclamant pentru obligarea intimatei la plata
cheltuielilor de judecată.
A
respins contestația formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de
reclamanții T.H. și T.A. în contradictoriu cu
intimații municipiul Brașov
prin primar și SC R. SRL Brașov, în dosarul
conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Brașov.
Pentru
a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea
înregistrată sub nr.858 din 9 noiembrie 2001,
notificatorii T.H. și T.A.,
Z.H. și Z.A. au solicitat restituirea în
natură a două imobile, situate în Brașov, preluate de Statul Român în baza
Decretului nr. 223/1974, făcând mențiunea primirii de despăgubiri în sumă de
20.500 lei , sumă pe
care s-au angajat să o
remită în cazul restituirii în natură a imobilului.
Prin
decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Brașov, a
fost respinsă cererea formulată de notificatorul Z.A. pentru restituirea în
natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 29760,
nr.top 11231/1/23, cu motivarea că acesta a formulat cerere pentru plecare
definitivă din țară, iar prin decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 emisă în
aplicarea Decretului nr. 223/1974, cota-parte de 2/6 din imobilul construcție a
fost preluată de Statul Român cu plata sumei de 20.051 lei către notificatorul
Z.A., acesta fiind îndestulat rezonabil
din
prețul primit au având vocația de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina
această cotă-
parte din imobilul construcție înainte de formalizarea
intenției de a părăsi țara.
Ca
temei legal al acestei dispoziții au fost invocate prevederile art. 1.4 lit. b)
din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin
aceeași decizie a fost respinsă cererea aceluiași notificator pentru
restituirea în natură a terenului aferent cotei de 2/6 din imobilul construcție,
cu motivarea că acesta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind preluat
în proprietatea Statului Român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/11974.
Această
dispoziție nu a fost criticată, motivul contestației constituindu-l numai
respingerea cererii de restituire în natură, prevăzută la art. 2 alin. (1) din
decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004.
Potrivit
mențiunilor din C.F. nr. 29760 Brașov, nr. top 11231/1/23, reclamantul Z.A.A. a
fost proprietarul cotei de 2/6 din imobilul arătat (cu mențiunea că o cotă de
2/6 din teren urmează prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974).
În
motivarea deciziei atacate s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art.
1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Acest
text de lege, reglementează modalitatea de soluționare a notificărilor
formulate cu privire la imobile preluate în baza Decretului nr. 223/1974 și
prevede că, în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din
țară și a înstrăinat locuința
sa către
stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând
a se
considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind
îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată
rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției
de a părăsi definitiv țara, în acest caz soluționarea
administrativă
a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită fiind respingerea motivată a
cererii.
Această
dispoziție legală intră în contradicție cu prevederile art. 11 alin. (1) și ale
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul restituirii
în natura a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a acestei legi,
principiu care trebuie să primească aplicarea ori de câte ori este posibil,
având prevalentă față de celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Art.
1 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de
organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii
nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în
natură, în condițiile acestei legi.
Art.
7 alin. (1) același act administrativ prevede că, de regulă, imobilele preluate
în mod abuziv se restituie în natură.
S-a
reținut că norma legală în baza căreia s-a dispus respingerea cererii de
restituire în natură este cuprinsă într-o hotărâre de guvern, act normativ cu o
putere inferioară legii, potrivit principiului ierarhiei actelor normative.
Fiind
un act administrativ emis în vederea executării legii, hotărârea de guvern nu
poate să modifice legea sau să adauge la aceasta, ori să dispună într-un sens
contrar celui în care dispune legea.
Într-o
atare situație, au prevalentă prevederile legii, act normativ cu o putere
ierarhic superioară hotărârii de guvern.
S-a
reținut că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat
nelegalitatea prevederilor în baza cărora i-a fost respinsă cererea de
restituire în natură, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Invocarea
acestui aspect obligă instanța să verifice legalitatea actului administrativ de
autoritate a cărui nelegalitate a fost invocată și, în funcție de concluziile
la care ajunge, să țină sau nu seama de prevederile actului administrativ pe
care s-a întemeiat, in drept, fie acțiunea, fie apărarea (întâmpinarea).
Instanța
de fond a constatat că excepția de nelegalitate invocată este întemeiată,
pentru motivele expuse și a înlăturat din soluționarea cauzei dispozițiile art.
1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, soluția
urmând a fi întemeiata exclusiv pe prevederile actului normativ cu putere
ierarhic superioară.
S-a
reținut de asemenea ca restituirea in natură a cotei de 2/6 din imobil este
posibilă, neexistând vreun impediment legal la restituire, din documentația ce
a stat la baza emiterii deciziei a rezultat că imobilul în litigiu nu a fost
înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, fiind ocupat de chiriașii G.I. și T.M.
În
consecință, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de
reclamantul Z.A.A. în dosarul principal este
întemeiată.
În
ceea ce privește cererea din dosarul conex nr. 1633/2004, instanța de fond a
reținut următoarele:
Notificatorii
T.H. și T.A. s-au adresat persoanei juridice deținătoare, respectiv intimatei
SC R. SRL Brașov prin aceeași notificare(formulată in comun) ca și reclamantul
din dosarul din dosarul principal, Z.A.A., notificarea fiind soluționată prin
aceeași decizie, respectiv cea cu nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de
intimata SC R. SRL Brașov.
În
ceea ce privește pe contestatarii T.H. și T.A., intimata a dispus respingerea
cererii de restituire in natură formulată de aceștia cu privire la cota 2/6 din
imobilul situat in Brașov, înscris in C.F. nr. 15054 Brașov, nr. top.
11231/1/24, cu motivarea că această cotă nu a fost preluată în proprietatea
Statului Român, nefiind în administrarea SC R. SRL Brașov, notificatorii fiind
proprietari pe această cotă conform extrasului de carte funciară depus la
dosar.
S-a reținut că prin cererea de
chemare in judecată, reclamanții au solicitat să se constate că o cotă indiviză
de 2/6 din imobilul identificat mai sus a fost preluată de Statul Român fără
titlu și să se dispună anularea parțială a deciziei prin care s-a soluționat
notificarea, cu restituirea în natură către reclamanți a cotei de 2/6 din
imobil.
Potrivit evidențelor reale
imobiliare, reclamanții T.E.(H.) și T.A. au calitatea de proprietari tabulari
asupra câte unei cote de1/6 pentru fiecare din imobilul înscris în C.F. nr.
15054 Brașov, nr. top. 11231/1/24 , conform celor înscrise sub B+ 4, 9,
respectiv B+5, 9, în cartea funciara nefiind operat cu privire la aceste cote,
vreun act de preluare in proprietatea Statului Român din momentul în care
reclamanții, la acea data minori, au dobândit cota din imobil prin moștenire
(1935), respectiv prin construire(1964).
Art. 32 alin. (1) din
Decretul-lege nr. 115/1938 prevede că, dacă in cartea funciară s-a înscris un
drept real in folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul
ei.
Cum, în speță, nu a fost operată
vreo modificare în carte funciară cu privire la titularii dreptului de
proprietate asupra celor două cote de câte 1/6 și nu a fost invocat vreun mod
de dobândire a acestui drept de către Statul Român, într-o modalitate supusă
sau nesupusă înscrierii, rezultă că și in prezent reclamanții continuă a avea
calitatea de proprietarii tabulari asupra cotelor menționate, calitate pe care
nu au pierdut-o niciodată.
Legea nr. 10/2001 reglementează
regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945
-22 decembrie 1989, de către persoanele juridice prevăzute de art. 1 alin. (1)
din acest act normativ.
Din interpretarea acestei
prevederi legale rezultă că, bunul care face obiectul legii trebuie să fie sau
în proprietatea statului sau să fie înregistrate în patrimoniul unei persoane
juridice de natura celor arătate mai sus.
În speță, instanța a apreciat că
intimata SC R. SRL Brașov nu exercită, în condițiile în care proprietarii
tabulari ai celor două cote de 1/6 sunt reclamanții T.H. și T.A., decât o
detenție precară asupra bunului, în afara oricărui titlu legal.
Pe de altă parte, o preluare a
sus- menționatelor cote în proprietatea statului nu a fost dovedită, deși
sarcina probei revenea reclamanților, conform art. 22.1 lit. c) din Normele
metodologice aplicare a Legii nr. 10/2001, care instituie obligația persoanei
care se pretinde îndreptățită să depună o serie de acte doveditoare, printre
care fac dovada preluării abuzive.
În consecință, posesia exercitată
de terțe persoane asupra cotei de 2/6 din imobilul în litigiu nu este decât o
chestiune de fapt, fără suport legal, iar reclamanții au la îndemână, în
calitatea lor de proprietari tabulari neposesori, acțiuni reale pe care le pot
exercita în orice moment sau acțiuni privind constatarea nulității eventualelor
acte care au ca obiect imobilul asupra căruia aceștia au un drept de
coproprietate.
Instanța de fond, în baza
considerentelor arătate, a statuat că cererea formulată de T.H. și T.A. este
neîntemeiată, neputându-se constata preluarea
fără
titlu a cotei de 2/6 din imobil, atâta timp cât nu a existat un act de
preluare, iar decizia
emisă de intimata SC R. SRL Brașov este sub acest
aspect legală, cota de 2/6 din imobil neputând face obiectul restituirii în
natură pe calea Legii nr. 10/2001.
Împotriva
acestei hotărâri a formulat apel intimata SC R. SRL Brașov.
În motivarea apelului s-a susținut
că aprecierile instanței de fond cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 376
din 14 septembrie 2003 sunt contrazise de legiuitor prin Normele metodologice
de aplicare a Legii nr. 10/2001, norme pe care instanța nu le putea înlătura.
S-a
precizat, de asemenea, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut
prin
contestație, pronunțându-se și asupra terenului aferent cotei de coproprietate
din construcție, deci reclamantul nu a contestat această chestiune- pe de o
parte, iar, pe de
altă parte, terenul în
speță intrând sub incidența Legii nr. 18/1991 și nu al Legii nr. 10/2001.
Intimatul municipiul Brașov, prin
primar, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în
vedere că nu este persoană juridică deținătoare astfel cum aceasta este
definită de art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Brașov, secția
civilă, prin decizia nr. 568 Ap din 20 iunie 2005, a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive a municipiului Brașov, prin primar și a
respins
apelul declarat de intimata SC R. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 71/S
din 28 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.
A obligat-o pe apelanta-pârâtă SC
R. SRL Brașov să plătească intimatului reclamant Z.A.A. suma de 15.000.000 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța
de apel a reținut următoarele:
Municipiul Brașov, prin primar, nu
este unitatea deținătoare a imobilului în speță, în sensul în care este
definită unitatea deținătoare prin dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 10/2001. În cauza de față însă, municipiul Brașov a fost chemat în
judecată în dosarul conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Brașov ca reprezentant
al Statului Român și pentru constatarea preluării fără titlu de către stat a
imobilului din Brașov.
Or, pentru acest petit al cererii
de chemare în judecată, municipiul Brașov are calitate procesuală pasivă și
trebuie să stea în judecată în procesul de față.
De altfel, instanța de fond a
făcut distincția cuvenită cu privire la acest intimat, admițând contestația
reclamantului Z.A.A. numai față de unitatea deținătoare, SC R. SRL Brașov, iar
contestația din dosarul conexat pronunțând-o față de ambii intimați, municipiul
Brașov și SC R. SRL Brașov, ce aveau calitate procesuală pasivă pentru această
contestație.
Ca urmare, și în temeiul art. 137
C. proc. civ., instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale
pasive a municipiului Brașov, prin primar, reiterată în apel.
Instanța de apel a reținut că nu
este fondată critica vizând înlăturarea de către instanța de fond, în
examinarea cauzei, a dispozițiilor art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001 deoarece argumentele instanței de fond își găsesc
fundamentul juridic în dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, potrivit art. 74 din acest
act normativ, ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se
limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în exercitarea cărora
au fost emise și nu pot conține soluții care să contrazică prevederile
acestora.
Cum Normele metodologice examinate
conțin o ipoteză și o soluție la aceasta, ce contravine legii în aplicarea
căreia au fost edictate rezultă că nu pot fi avute în vedere de către cel ce
interpretează legea în cadrul procedurii de verificare a respectării ei de
către părțile din proces.
Cu privire la critica vizând
acordarea de către instanța de fond a mai mult decât s-a cerut, s-a constatat
că nici aceasta nu este fondată.
Contestația ce a învestit instanța
poartă asupra restituirii în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în
Brașov.
O
r,
potrivit evidențelor din C.F. nr. 29760 Brașov, cu nr.top 11231/1/23, acest
imobil,
și consecutiv cota de 2/6 din el, este compus din casă și teren
de 658,80 mp (fila 11 dosar fond).
Apoi, sub incidența Legii nr.
10/2001 intră orice terenuri cu sau fără construcții,
intravilane sau extravilane și fără destinație agricolă sau forestieră,
dispozițiile acestei legi
fiind de aplicare subsidiară sau
complementară, după caz, față de legile fondului funciar.
Instanța de apel a făcut aplicarea
art. 274 C. proc. civ. și a obiigat-o pe pârâta SC R. SRL Brașov să-i plătească
reclamantului Z.A.A. cheltuielile de judecată ocazionate în apel.
Împotriva acestei din urmă decizii
a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov, reiterând motivele din apel.
Recurenta-pârâtă a criticat
decizia pronunțată de instanța de apel sub aspectul obligării sale la plata
cheltuielilor de judecată. A susținut că, în raport cu dispozițiile Cap.
II, pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 este
evident că nu se poate reține culpa procesuală a
SC R. SRL Brașov
deoarece, în cadrul procedurii administrative reglementate de
Legea nr. 10/2001, a fost obligată să se pronunțe
prin decizie, conform dispozițiilor legale
menționate, nici unitatea deținătoare
și nici instanța civilă neputând statua asupra legalității actului
administrativ normativ prin care au fost aprobate Normele metodologice de
aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 deoarece competența materială cu privire
la acest aspect revenea instanței de contencios administrativ.
Recurenta-pârâtă a cerut admiterea
recursului, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond admiterea
apelului declarat de SC R. SRL Brașov și schimbarea în parte a sentinței civile
nr. 71 S din 28 februarie 2005 a Tribunalului Brașov în sensul înlăturării din
aceasta a dispozițiilor vizând: admiterea contestației formulate de Z.A.A.
, anularea în parte a deciziei nr. 376 din 14
septembrie 2004 emisă de SC R. SRL , în ceea ce
privește art. 2 din
această decizie, restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6
parte din imobilul situat în Brașov, înscris în
C.F. nr. 29760, sub nr. top
11231/1/23 ce a constituit proprietatea
tabulară a acestuia, condiționat de restituirea de către reclamant a sumei de
20.501 lei, primită de reclamant prin decizia nr.
292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului popular al județului Brașov,
actualizată cu indicele inflației și modificarea sentinței tribunalului doar în
ceea ce privește cererile arătate și, în consecință,
respingerea
contestației formulate de Z.A.A.
Recursul este nefondat pentru
considerentele care succed.
Așa cum reiese din expunerea
rezumativă a lucrărilor cauzei, în speță, cota de 2/6 din imobilul în litigiu a
trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ
prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de
un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern,
cât și internațional,
astfel încât acesta era în contradicție cu
prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile
art. 480 și art. 481 C. civ. și cu tratatele și convențiile
internaționale la care România era
parte și prin urmare titlul statului
nu este valabil constituit.
Astfel, chiar dacă autoritatea de
stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de
preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul
constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului
de a înstrăina imobilul către stat.
Împrejurarea că reclamantul a fost
despăgubit ca urmare a deposedării nu are relevanță câtă vreme, în aplicarea
legii, instanța de fond a dispus restituirea în natură a imobilului,
condiționat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată.
Pârâta SC R. SRL Brașov a motivat
decizia de respingere a notificării ignorând împrejurarea că reclamantul a fost
obligat să înstrăineze imobilul proprietatea sa către stat, ca urmare a
părăsirii definitive a țării, în schimbul unei sume pe care tot statul a
stabilit-o, motiv pentru care nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului,
mai exact despăgubirea rezonabilă.
Pe de altă parte, nelegalitatea
prevederii cuprinsă în textul pct. 1.4 lit. B) alin. ultim
din Normele metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.
nr. 498/2003 rezultă din
încălcarea art. 2 alin. (1) din lege care enumera situațiile juridice care
constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile
actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.
Constituția
României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea
executării
legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000,
republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și
potrivit normelor care le ordonă.
Prin urmare, dispozițiile
constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o
limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru
privind tehnica legislativă, interzic modificări
sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-
un act normativ de
rang inferior.
Or, din analizarea dispozițiilor
art. 2 și art. 5 din Decretul nr. 223/1974 rezultă că, în situația în care o
persoană fizică părăsea definitiv țara, locuința proprietate personală trebuia
înstrăinată numai statului, prețul fiind stabilit conform art. 56 alin. (2) din
Legea nr. 4/1973. Era exclusă posibilitatea vânzării către o terță persoană,
întrucât o astfel de vânzare era apreciată ca fiind făcută în scopul eludării
legii și era considerată nulă de drept, consecința fiind tot preluarea de către
stat.
Față de aceste prevederi ale
Decretului nr. 223/1974, dispozițiile pct. 1.4 lit. B) din Normele aprobate
prin H.G. nr. 498/2003 sunt nelegale, schimbând, prin interpretare,
dispozițiile Decretului nr. 223/1974. Conduita persoanei era stabilită
imperativ de Decretul
nr. 223/1974, care încălca principiul constituțional
al ocrotirii dreptului de proprietate, prevăzut chiar de către Constituția din
anul 1965 în art. 36.
Ca urmare,
actul de înstrăinare către stat a imobilului în situația prevăzută de art. 2
din
Decretul nr. 223/1974 se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din
Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, pct. 1.4 lit. B) din
Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 sunt nelegale. Ele contravin și
dispozițiilor art. 41 și art. 135 din Constituția României, precum și art. 1
din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la
care România a aderat conform Legii nr. 30/1994.
Susținerea
recurentei-pârâte conform căreia instanțele de fond și apel au încălcat
dispozițiile
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece au admis excepția de
nelegalitate a dispozițiilor Cap. II art. 1, art. 1.4, B din normele
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.
498/2003 pe cale incidentală, în soluționarea contestației formulate împotriva
deciziei nr. 376/2004 emisă de SC R. SRL Brașov, deși competentă să se pronunțe
era instanța de contencios administrativ, nu
poate
fi primită cât timp soluționarea litigiului pe fond depinde de Legea nr.
10/2001 însăși
și nu de acele norme de aplicare a legii care, pentru
considerentele prezentate, nu pot fi avute în vedere întrucât contravin actului
normativ de rang superior în aplicarea căreia au fost edictate, instanțele de
fond și apel soluționând legal acest aspect.
Instanța de apel în mod corect a
stabilit că nici critica vizând faptul că instanța de fond a acordat mai mult
decât s-a cerut nu este fondată, în raport cu faptul că reclamantul
Z.A.A. a cerut restituirea în natură a cotei de
2/6 din imobilul înscris în C.F.
nr. 29760 Brașov cu nr. top 11231/1/23,
compus din casă și teren.
Susținerea recurentei-pârâte
potrivit căreia regimul juridic al imobilului este reglementat diferit, în
sensul că Legea nr. 10/2001 ar fi incidență pentru situația construcției iar
Legile fondului funciar ar fi incidente pentru situația terenului aferent
construcției este neîntemeiată pentru că imobilul, în întregul său, se înscrie
în categoria celor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind
preluat de stat fără un titlu valabil constituit.
Înalta Curte constată că nici
critica vizând faptul că, nelegal, SC R. SRL Brașov a fost obligată de instanța
de apel la plata cheltuielilor de judecată deoarece, față de dispozițiile Cap.
II pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 nu s-a aflat în culpă procesuală, nu
este fondată.
Art. 274 C.
proc. civ. dispune că partea care cade în pretenții va fi obligată
la
cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, dispozițiile Cap. II
pct. 1.4 lit. B) din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.
nr. 498/2003, nu sunt de natură s-o exonereze pe pârâta SC
R. SRL Brașov de plata cheltuielilor de judecată făcute de
reclamantul Z.A.A.
în apel, întrucât a înțeles să exercite această cale
de atac împotriva hotărârii instanței de fond prin care s-a statuat că
prevederile menționate, pe care pârâta și-a întemeiat dispoziția de respingere
a notificării reclamantului, sunt în contradicție cu dispozițiile actului normativ
de rang superior pe care trebuie să le aplice, hotărâre la care nu a achiesat
astfel că, în mod corect, instanța de apel, respingând apelul pârâtei ca
nefondat, a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ.
Având în
vedere considerentele menționate, se constată că decizia atacată este
legală
și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 568 Ap din 20 iunie
2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 22 mai 2007.