Decizia nr. 376/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. „S.F.” S.A. Timiș a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând ca instanța să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2638 din 3 decembrie 2001, emis de pârât în favoarea S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile clauzei 7.6 din contractul tip de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. M/23/17 martie 2000, încheiat cu fostul F.P.S., prin care au fost achiziționate acțiunile privind clădirile situate pe terenul transmis în proprietatea S.C.

„A.F.P.” S.A., Timiș prin certificatul contestat, vânzătorul (F.P.S.) s-a obligat să garanteze în condițiile Legii nr. 99/1999 și a Hotărârii Guvernului nr. 450/1999 dreptul de preemțiune al reclamantei asupra terenului respectiv. A susținut că, în mod abuziv prin manopere frauduloase, Direcția Agricolă Timiș, în cooperare cu S.C. „I.F.” S.A. societate aflată în curs de lichidare, a întocmit documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea acesteia, deși societatea menționată nu a avut niciodată în folosință terenul în litigiu. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul chemării în judecată, pentru opozabilitate și a S.C.

„A.F.P.” S.A., Timiș, beneficiara certificatului de atestare contestat. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 390 din 17 decembrie 2002, a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând în esență, că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei sentințe S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta – reclamantă a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, precizând că actul atacat nu a fost comunicat societății reclamante, or art. 5 din Legea 29/1990 nu vorbește despre luarea la cunoștință, ci despre comunicarea actului.

Porivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Urmarea căii legale presupune respectarea prevederilor art. 5 din legea menționată, care stabilesc drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente, ca și termenele în care se poate face sesizarea instanței.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, termenul pentru formularea reclamației administrative este de 30 de zile de la comunicarea actului. În speță, reclamanta susține că nu i s-a comunicat actul contestat, însă din acțiunea introductivă de instanță rezultă că aceasta a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat în luna februarie 2002, iar reclamația administrativă a fost formulată abia la 21 august 2002. Cum dispozițiile art. 5 alin. (1) au un caracter imperativ, respectarea termenului echivalând cu neîndeplinirea procedurii prealabile, constituie un fine de neprimire, și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.

În consecință, față de cele ce preced, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Societatea comercială „S.F.” S.A. Timiș împotriva sentinței civile nr. 390 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.