ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 376/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

S.C. „S.F.” S.A. Timiș a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând ca instanța să dispună anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M07 nr. 2638 din 3 decembrie 2001, emis de pârât în favoarea S.C. „A.F.P.”

S.A., Timiș.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile

clauzei 7.6 din contractul tip de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. M/23/17

martie 2000, încheiat cu fostul F.P.S., prin care au fost achiziționate

acțiunile privind clădirile situate pe terenul transmis în proprietatea S.C. „A.F.P.”

S.A., Timiș prin certificatul contestat, vânzătorul (F.P.S.) s-a obligat să

garanteze în condițiile Legii nr. 99/1999 și a Hotărârii Guvernului nr.

450/1999 dreptul de preemțiune al reclamantei asupra terenului respectiv.

A

susținut că, în mod abuziv prin manopere frauduloase, Direcția Agricolă Timiș,

în cooperare cu S.C. „I.F.” S.A. societate aflată în curs de lichidare, a întocmit

documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor în favoarea acesteia, deși societatea

menționată nu a avut niciodată în folosință terenul în litigiu.

Ulterior,

reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul chemării în judecată, pentru

opozabilitate și a S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș, beneficiara certificatului de

atestare contestat.

Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 390 din 17 decembrie 2002, a respins ca inadmisibilă

acțiunea, reținând în esență, că reclamanta  nu a respectat dispozițiile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva

acestei sentințe S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș a declarat recurs, invocând motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel,

recurenta – reclamantă a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită

aplicare a legii, precizând că actul atacat nu a fost comunicat societății

reclamante, or art. 5 din Legea 29/1990 nu vorbește despre luarea la

cunoștință, ci despre comunicarea actului.

Porivit

art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa

instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Urmarea

căii legale presupune respectarea  prevederilor art. 5 din legea menționată,

care stabilesc drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei

proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic

superioară celei emitente, ca și termenele în care se poate face sesizarea

instanței.

Astfel,

potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, termenul pentru formularea

reclamației administrative este de 30 de zile de la comunicarea actului.

În speță,

reclamanta susține că nu i s-a comunicat actul contestat, însă din acțiunea

introductivă de instanță rezultă că aceasta a luat cunoștință de existența

certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat în luna februarie

2002, iar reclamația administrativă a fost formulată abia la 21 august 2002.

Cum

dispozițiile art. 5 alin. (1) au un caracter imperativ, respectarea termenului

echivalând cu neîndeplinirea procedurii prealabile,  constituie un fine de

neprimire, și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind

inadmisibilă.

În consecință, față de cele ce preced, se

constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Societatea comercială „S.F.” S.A. Timiș împotriva

sentinței civile nr. 390 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.