ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 99/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 22 februarie 2002, reclamantele M.E. și M.A. au

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și

Mediului și SC ”C.” SA Timișoara prin lichidator SC”P.C.M.C.” SRL București,

solicitând  anularea certificatului de  atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M 07 nr.2618/27 februarie 2001.

In

motivarea cererii, reclamantele au învederat că sunt moștenitoarele defunctului

M.G., împroprietărit  în anul 1932 cu 25 ha teren în Timișoara, lotul Mihai

Viteazu. Potrivit  titlului de proprietate nr.25405/10/1996, reclamantelor li

s-a reconstituit dreptul asupra a 10 ha, diferența de 15 ha fiindu-le atribuită

în urma  adoptării Legii nr.1/2000, prin hotărârea nr.179/16 august 2001.

In

aceste împrejurări, au arătat reclamantele, atestarea în favoarea pârâtei SC ”C.”

SA a suprafeței de 18604 mp din lotul Mihai Viteazu, este nelegală, cu atât mai

mult cu cât  terenul este dezafectat de construcții și urmează a fi înstrăinat,

societatea fiind de altfel, în lichidare judiciară.

Prin

sentința civilă nr.219 din 28 iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ a respins acțiunea precizată ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre,  instanța a reținut că reclamantele nu au făcut

dovada reconstituirii, în condițiile Legii nr.1/2000 a dreptului lor de

proprietate înscris în CF 132236 Timișoara nr.top 8579/1/1/1/1/2, în suprafață

de 1 ha și  8604 mp.  Dimpotrivă,  parcela  în litigiu nu a fost preluată de

Comisia locală  de fond  funciar Timișoara în vederea atribuirii.

Astfel

fiind, a reținut instanța că reclamantele nu au făcut dovada dreptului lor de

proprietate care să fie vătămat  prin emiterea actului administrativ contestat.

S-a mai

constatat și faptul că terenul în discuție a fost proprietatea Statului Român,

deci putea forma obiectul H.G. nr. 843/1991 la data când  pârâta SC ”C.” SA

și-a întocmit documentația necesară eliberării certificatului de atestare.

Impotriva

sentinței au declarat recurs reclamantele Mihăilescu Etelca și Mihăilescu

Amelia, crticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

reclamantele au învederat  că instanța a  interpretat  în mod eronat probele

administrate în cauză, întrucât actele depuse  demonstrează reconstituirea

definitivă a dreptului de proprietate asupra întregului lot de 25 ha  teren,

din care face parte și parcela în litigiu.

Faptul

că nu a  avut loc operațiunea tehnică de punere în posesia  terenului și nu a

fost eliberat titlu de proprietate decât pentru 10 ha teren nu înlătură dreptul

reclamantelor de a solicita anularea certificatului de atestare, instanța fiind

datoare să cenzureze legalitatea emiterii actului  administrativ.

Instanța

nu a verificat dacă înscrisul în litigiu a fost eliberat  cu respectarea

prevederilor H.G. nr.834/1991, respectiv dacă terenul este utilizat pentru

desfășurarea  activității societății. Or, pârâta SC ”C.” SA fiind în lichidare

judiciară, nu desfășoară nici un fel de  activitate comercială pe teren,

clădirile existente fiind ruinate și dezmembrate.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având  în vedere și prevederile art.304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a se dispune

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la  aceeași instanță.

Astfel,

Curtea constată că instanța a reținut în mod greșit că nu ar fi îndeplinită una

din cerințele art.1 din Legea nr.29/1990 respectiv existența  dreptului

reclamantelor, care să fi fost  vătămat prin emiterea actului administrativ în

litigiu.

Reclamantele

posedă   titlu  de proprietate  pentru 10 ha  teren situate în Ciarda Roșie –

Timișoara, iar prin hotărârea nr. 19/16 august 2001 a Comisiei  Județene Timiș

de  Fond  Funciar li s-a reconstituit dreptul de proprietate imobiliară  pe raza

municipiului Timișoara, inițial pentru 5,55 ha, suprafață majorată ulterior la

16,15 ha.

Așadar,

interesul  legitim și chiar  dreptul reclamantelor  de  a solicita cenzurarea

emiterii certificatului de  atestare rezultă fără echivoc din actele aflate la

dosar.

In

aceste condiții, se  constată că instanța trebuia să examineze în ce măsură

certificatul de  atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 1860

m.p. a fost emis cu respectarea dispozițiilor  legale în materie.

Or,

instanța s-a rezumat  să  menționeze că terenul în litigiu se afla în

proprietatea Statului Român la data depunerii de  către pârâta SC ”C.” SA  a

documentației cerute de H.G. nr.834/1991. Din actele dosarului rezultă  însă că

statul a fost proprietar doar în perioada 1923-1932, terenul aparținând lotului

Mihai Viteazu, fiind  apoi atribuit militarilor decorați cu ordinul Mihai

Viteazu.

Insă,

referitor la corespondența parcelei în suprafața de 18604 m.p.,  atestată

societății, cu lotul Mihai Viteazu cu care a fost împroprietărit  autorul

reclamantelor, nu s-au administrat probe concludente, pârâta susținând  că

suprafețele în litigiu nu au nimic  în comun, fiind separate de o altă parcelă

cu nr. topo 8580.

Sub

acest aspect apare necesitatea efectuării unei  expertize topografice  care să

verifice situația pe teren  ca și mențiunile din cartea funciară, cu atât mai

mult cu cât înscrisul contestat este emis pentru suprafața situată în Calea

Buziașului nr.25, iar  intabularea  s-a făcut pe Calea Buziașului nr.32.

De

asemenea, instanța  de trimitere va  dispune  administrarea  expertizei și a

altor probe și sub aspectul dacă terenul în litigiu mai era necesar

desfășurării obiectului de activitate al societății, având  în vedere

împrejurarea  că aceasta la data atestării, se afla în procedură de lichidare

judiciară.

In raport de cele expuse mai sus, Curtea

va casa sentința cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat

de M.E. și M.A.  împotriva  sentinței civile nr.219 din 28 iunie 2002 a Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios  administrativ.

Casează sentința atacată

și trimite  cauza spre  rejudecare la  aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.