ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

februarie 2002, reclamantele M.E. și M.A. au solicitat anularea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 2618

din 27 februarie 2001, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, pentru SC C. SA.

În motivarea acțiunii, reclamantele

arată că sunt moștenitoarele numitului M.G., căruia i s-a atribuit suprafața de

25 ha teren, pentru obținerea Ordinului „Mihai Viteazul” și că în certificatul

contestat se include și suprafața de 1,8604 ha primită de autorul lor.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 219 din 28

iunie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Recursul declarat de reclamante

împotriva sentinței a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 99 din 16 ianuarie 2004, în

sensul că s-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță, în vederea completării probelor în ce privește corespondența

terenului pretins de reclamante, cu cel prevăzut în certificat și, în caz

afirmativ, dacă terenul în litigiu mai era necesar desfășurării obiectului de

activitate al SC C. SA care, la data eliberării certificatului, se afla deja în

procedură de lichidare judiciară.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 433 din 28 octombrie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând

că intre lotul Mihai Viteazul și cel care face obiectul litigiului de față, nu

există identitate.

Și împotriva acestei sentințe s-a

declarat recurs de către reclamanta M.A., care susține că instanța de fond s-a

bazat pe un raport de expertiză incomplet în pronunțarea sentinței și a refuzat

să dispună efectuarea unei alte expertize topografice.

Mai susține că instanța a asimilat

greșit acțiunea de față, cu una în revendicare, cu toate că era obligată să

aibă în vedere că SC C. SA este o societate aflată în lichidare judiciară și că

recurenta-reclamantă are un drept ocrotit de lege și poate fi pusă în posesie

cu cele 25 ha, nu numai pe vechiul amplasament, ci și oriunde sunt terenuri

libere.

Intimata SC C. SA, prin societatea

civilă profesională de avocați P.P., a formulat întâmpinare, prin care solicită

ca recursul să fie respins, ca nefondat, menționând faptul că este o societate

în lichidare, nu are nici o relevanță pentru admiterea acțiunii, deoarece

terenul pretins este proprietatea sa și intră în dreptul de gaj general al

creditorilor.

La termenul de judecată din 23

noiembrie 2005 s-a depus la dosar, cerere din partea numitei C.D., în care

menționează că este unica moștenitoare a reclamantei M.E., atașând cererii,

copia de pe certificatul de moștenitor suplimentar nr. 223 din 28 aprilie 2004,

eliberat de notarul public B.N.

Din conținutul acestui certificat

rezultă că M.E. a decedat la 28 ianuarie 2004, că numita C.D., în calitate de

nepoată de fiică, este singura moștenitoare a acesteia și că recurenta-reclamantă

M.A., fiică, a renunțat la succesiune.

La instanța de fond, apărătorul

reclamantelor a invocat împrejurarea că reclamanta M.E. a decedat, depunând la

dosar, copie de pe certificatul de deces al acesteia și de pe certificatul de

naștere al celeilalte reclamante, la termenul din 27 aprilie 2004, astfel că

procesul s-a judecat în continuare, în calitate de reclamantă, numai cu M.A.

Dar, din certificatul de moștenitor

suplimentar nr. 223 din 28 aprilie 2004, rezultă că numai C.D. este

moștenitoarea reclamantei M.E., nu M.A., însă nu i s-a adus la cunoștință,

instanței de fond, despre această împrejurare și din acest motiv, hotărârea s-a

pronunțat, fără să fie citată în cauză moștenitoarea legală, pentru ca aceasta

să-și poată face apărări proprii în susținerea acțiunii.

Neprocedându-se astfel, se constată

că s-a pronunțat o hotărâre nelegală, ce se impune a fi casată, cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, care urmează să citeze în cauză,

în calitate de reclamantă, și pe C.D.

Văzând și prevederile art. 299, 313

și 315 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.

împotriva sentinței civile nr. 433 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința civilă și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.