ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3131/2007

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanța întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la data de 4 aprilie 2005, reclamantul S.J.E. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea dispoziției nr. 530 din 28 februarie 2005 emisă de acesta, prin care i s-au respins notificările nr. 2358/2001 și nr. 2359/2001. A solicitat restituirea în natură a imobilului construcție aflat în localitatea Feldioara județul Brașov, cu drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției, sau acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, reprezentând echivalentul valoric al imobilului și cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat în esență că pârâtul i-a respins notificările deoarece antecesorii săi au solicitat preluarea în proprietatea statului a imobilului ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară. A mai arătat pârâtul că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv, ci în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, iar titularii dreptului de proprietate au fost îndestulați prin prețul primit. Or, arată reclamantul, această preluare a fost abuzivă în raport cu dispozițiile Constituției din 1965, ale tratatelor internaționale și ale Codului civil. Prin sentința civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut prin cererea nr. 3218/1988 a autorilor reclamantului, deci nu s-a făcut abuziv, titularii dreptului de proprietate au fost îndestulați prin prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974.

Preluarea imobilului a avut loc cu titlu valabil, fiind respectate condițiile impuse de Decretul 223/1974, iar autorii reclamantului aveau posibilitatea de a contesta nelegalitatea deciziei de preluare ceea ce nu au făcut. Față de dispozițiile pct. 1.4 lit. B), pct. 2 și pct. 1.5 din H.G. nr. 498/2003 dispoziția de respingere a notificării este legală. Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel arătând că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 art. 1 și art. 2 lit. h) și g). Imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 sunt, în sensul legii, preluate abuziv, iar dispozițiile pct. 1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003 încalcă flagrant dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 439 din 13 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a confirmat soluția instanței de fond în baza acelorași considerente.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul arată că Decretul nr. 223/1974 nu face parte din cazurile exceptate de Legea nr. 10/2001, prin urmare imobilele preluate în temeiul acestui act normativ sunt considerate în sensul legii ca fiind preluate abuziv. Dispozițiile art. 1.4. lit. B) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 vin în contradicție cu dispozițiile legii și tind la modificarea legii, ceea ce duce la încălcarea principiului legalității și ierarhiei actelor normative. Prin întâmpinare Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor urma.

Prin dispoziția art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 au fost definite a fi preluate abuziv și acele imobile preluate de stat cu titlu valabil astfel cum acesta este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, categorie în care se încadrează și imobilele preluate de acesta ca urmare a aplicării Decretului nr. 223/1974. Preluarea lucrărilor în aplicarea decretului mai sus arătat este abuzivă indiferent dacă imobilul a fost trecut în proprietatea statului ca acțiune aplicată persoanelor care au plecat fraudulos din țară sau dacă acesta a fost înstrăinat către stat de către persoana care a făcut cerere de plecare definitivă din țară, ambele situații fiind reglementate prin dispozițiile Decretului nr. 223/1974.

Distincția făcută sub acest aspect prin dispozițiile art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 invocată de către recurent nu poate fi primită întrucât se constituie într-o interpretare de natura să restrângă sfera de aplicare a dispoziției art. 2 lit. h) din lege, ceea ce nu este permis și, ca atare, norma menționată poate fi avută în vedere și aplicată în analiza cererilor formulate de persoanele îndreptățite numai în măsura în care ea explicitează conținutul dispoziției legale la care se referă. Așa fiind, în mod greșit instanța de fond (și în baza acelorași considerente instanța de apel) a reținut că imobilul preluat în baza Decretului nr. 223/1974 nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, oprindu-se la această constatare, nu a intrat în cercetarea fondului.

Cauza va fi trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal, care făcând o analiză pertinentă și coroborată a probatoriilor pentru a determina în mod cert împrejurările esențiale ale cauzei, va analiza temeinicia și legalitatea cererii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și după distincțiile prevăzute de aceasta. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. să admită recursul și apelul declarat de reclamant și să desființeze sentința civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.J.E. împotriva deciziei nr. 439 din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și admițând apelul declarat de reclamant desființează sentința civilă 1512 din 20 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.