ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5645/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5645/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă la data de 04 aprilie 2005, contestatorul S.J.E. a formulat

contestație împotriva dispoziției nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de

intimatul M.A.I. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o

va pronunța, desființarea acesteia și restituirea în natură a imobilului situat

în localitatea Feldioara, județul Brașov, intabulat în C.F. Feldioara, cu drept

de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției sau acordarea

de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești, reprezentând

echivalentul valoric al imobilului.

În motivarea contestației formulate,

contestatorul a arătat că prin dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă

de intimatul M.A.I., a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a

imobilului sau de acordare de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești

reprezentând echivalentul valoric al acestuia, pentru motivul că preluarea

imobilului nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii săi au fost îndestulați prin

prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974.

Contestatorul a susținut că

preluarea imobilului de către stat a fost o măsură abuzivă, în cauză fiind

aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

iar Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil pentru stat.

În drept, au fost invocate

dispozițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998, ale Legea nr. 10/2001 și din H.G.

nr. 493/2003.

Prin sentința civilă nr. 1512 din 20

decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a

respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul S.J.E.

Prin Decizia civilă nr. 439 din 13

octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca

nefondat apelul formulat de apelantul-contestator S.J.E., împotriva sentinței

civile nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunțate de Tribunalului București, secția

a V-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 3131 din 18

aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a admis recursul formulat de recurentul-contestator S.J.E.

împotriva Deciziei civile nr. 439 din 13 octombrie 2006, pronunțate de Curtea

de Apel București, secția a IV-a și a admis apelul formulat de

apelantul-contestator S.J.E. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 20 decembrie

2005, pronunțate de Tribunalului București, secția a V-a civilă, dispunându-se

desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași

tribunal.

Prin decizia de casare, instanța de

control a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat,

astfel că acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001,

dispunându-se ca instanța de fond să analizeze pe fond cererea de chemare în

judecată formulată de contestatorul S.J.E.

Dosarul a fost înregistrat astfel pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 7058/3/2008.

După desființarea cu trimitere spre

rejudecare, tribunalul a pus în vedere contestatorului să depună la dosarul

cauzei titlul de proprietate pe care îl deține pentru imobilul în litigiu,

certificatul de moștenitor de pe urma autorului său, precum și notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2010.

Pentru dovedirea contestației,

tribunalul a mai dispus, la cererea contestatorului, efectuarea în cauză a unei

expertize topografice și a unei expertize construcții, privind imobilul în

litigiu. Acestea au fost efectuate și depuse la dosarul cauzei.

La data de 09 februarie 2010,

contestatorul a depus la dosar o cerere precizatoare a contestației prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului construcție compus din două

corpuri de clădire, șopron, grajd, șură și teren construit și neconstruit, în

suprafață de 1.315 mp și, de asemenea, a solicitat rectificarea înscrierii

suprafeței de teren în cartea funciară. Această precizare a fost făcută după

depunerea la dosarul cauzei a celor două rapoarte de expertiză, ca urmare a

concluziilor acestora cu privire la suprafața de teren și la construcția ce au

fost identificate.

La termenul de judecată din data de

27 septembrie 2010, intimatul a invocat excepția tardivității formulării

cererii precizatoare, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 132 alin. (1)

din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 11

octombrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca

neîntemeiate, excepția tardivității formulării cererii precizatoare, invocată

de intimatul M.A.I., precum și contestația precizată formulată de contestatorul

S.J.E.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut referitor la excepția tardivității formulării cererii precizatoare, că

precizarea formulată de contestator a fost făcută după prima zi de înfățișare,

ca urmare a concluziilor celor două rapoarte de expertiză depuse la dosar, ce

au identificat imobilul în litigiu. Prima instanță a apreciat că această

precizare nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, întrucât

prin ea s-a mărit câtimea obiectului acesteia, iar necesitatea formulării ei a

fost determinată de concluziile celor două rapoarte de expertiză depuse la

dosar.

În ce privește fondul cererii deduse

judecății,prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că prin

contractul de vânzare-cumpărare din data de 11 octombrie 1969, S.I. și soția

sa, S.R.A., au cumpărat de la S.J. nuda proprietate a imobilului situat în

comuna Feldioara, înscris în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, formată

din două corpuri de clădire și curte, în suprafață totală de 800 mp.

Prin Decizia nr. 399 din 21 mai 1988,

emisă de Consiliul Popular Brașov, imobilul situat în comuna Feldioara, înscris

în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în

suprafață de 250 mp, proprietatea numiților S.l. și S.R.A., a fost trecut în

proprietatea statului, iar restul terenului în suprafață de 550 mp a rămas în

proprietatea C.A.P. Feldioara. Această preluare a fost abuzivă, problemă de

drept ce a fost dezlegată de instanța de casare, prin Decizia civilă nr. 3131

din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Din certificatul de naștere aflat în

Dosarul nr. 9442/3/2005 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, a

rezultat că S.l. s-a născut la data de 12 ianuarie 1920 și este fiul lui S.J.

și S.A., iar din certificatul de deces, reiese că J.S. s-a născut la data de 07

ianuarie 1920, în Feldioara, județul Brașov și a decedat la data de 16 iunie 2004,

la Nurnberg.

Tribunalul a reținut, de asemenea,

că R.A.S., a decedat la data de 13 ianuarie 2001, în orașul Stein din Germania.

La dosarul cauzei nu a fost depus

însă un certificat de moștenitor eliberat de pe urma lui I.S. și a soției sale

R.A.S., născută S.

De asemenea, tribunalul a reținut că

nu s-a depus la dosarul cauzei niciun înscris care să dovedească, așa cum

susține contestatorul, că este moștenitorul celor menționați mai sus.

Totodtă, prima instanță a apreciat

că înscrisul intitulat „certificat de calitate de moștenitor” din data de 08

august 2005 nu constituie dovada calității de moștenitor. De asemenea,

contestatorul nu a depus la dosarul cauzei nici certificatul său naștere, din

care ar fi putut să rezulte gradul de rudenie pe care pretinde că îl are cu

foștii proprietari ai imobilului în litigiu, respectiv, cu S.I. și S.R.A.

Împotriva sentinței a declarat apel

contestatorul S.J.E., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apel, apelantul-contestator a

depus la dosarul cauzei copia certificatului său de naștere, arătând că actele

juridice care atestă calitatea sa de moștenitor sunt certificatul de

moștenitor, actele de stare civilă și testamentul.

Pe de altă parte, în fața instanței

de apel, reclamantul și o copie legalizată a certificatului de naștere a lui S.J.,

copie legalizată a certificatului de naștere a lui S.J.E., certificatul de

deces al numitei S.R.A., precum și copie legalizată a certificatului de deces

al numitului S.J.E.

Intimatul M.A.I. a depus întâmpinare

și a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, deoarece imobilul nu poate

face obiectul unei restituiri în natură, ci unei restituiri în echivalent,

reprezentând diferența între valoarea de piață a locuinței și suma primită cu

titlu de despăgubiri.

Prin Decizia civilă nr. 411/ A din 13

aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul

formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii

contestației, iar pe fond, s-a dispus anularea dispoziției nr. 530 din 28

februarie 2005 a M.A.I., acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziție de

acordare a măsurilor reparatorii în natură pentru imobilul din județul Brașov

comuna Feldioara, format din construcție.

Pentru a decide în acest sens,

instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005

emisă de M.A.I., a fost respinsă cererea de restituire în natură sau prin

echivalent a imobilului situat în comuna Feldioara, județul Brașov, deoarece

imobilul nu a fost preluat abuziv de stat întrucât titularii dreptului de

proprietate au primit despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974,

apreciindu-se că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii nici în

natură și nici prin echivalent.

Curtea de apel a constatat că

imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, astfel cum rezultă

din actele și lucrările dosarului, iar prin Decizia civilă nr. 3131 din 18

aprilie 2007 a Înaltei Curii de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală s-a stabilit că acesta intră în domeniul de

reglemenare a Legii nr. 10/2001.

Ca atare, prin decizia de casare,

s-a stabilit irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv,

însă, prima instanță, în rejudecare, a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

calități de moștenitor de urma defuncților J.S. și R.A.S., astfel că, a respins

contestația ca neîntemeiată.

În etapa apelului s-au depus acte de

stare civilă în completarea celor administrate la prima instanță, respectiv

certificatul de naștere al contestatorului, din care rezultă că acesta este

fiul lui S.J. și a lui S.R.A.

În consecință, instanța de apel a

constatat că apelantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii, întrucât se regăsesc la dosarul cauzei actele de stare

civilă ale părinților săi, respectiv, certificatul de naștere a lui J.S. și

certificatul de deces al mamei sale, R.A.S., precum și dovada calității de

proprietari a părinților săi; în plus, în cauză a fost efectuat și un raport de

expertiză pentru identificarea imobilului.

De asemenea, la fila 41 dosar fond,

există dovada preluării de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a

imobilului situat în comuna Feldioara, județul Brașov, proprietatea numiților J.S.

și R.A.S., cât și contractul de vânzare-cumpărare al părinților al acestora, ce

reprezintă titlul de proprietate pentru imobilul ce a făcut obiectul

notificării.

În consecință, curtea de apel a

constatat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 250/2007,

apelantul contestator făcând dovada de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat în

mod abuziv de către stat din proprietatea autorilor săi, imobil ce se află în

continuare în posesia Statului Român.

Ulterior pronuțării acestei decizii,

prin cererea înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 08 iulie 2011,

petentul S.J.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M.A.I., completarea

Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011.

În motivarea acestei cereri,

apelantul a arătat că instanța de apel a admis apelul, a schimbat în tot

sentința apelată, însă a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată; cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812

și art. 274 C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 11

iulie  2011, apelantul a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei civile

nr. 411/A/2011 a Curții de Apel București, în temeiul prevederilor art. 2811 C.

proc. civ. și a solicitat să se precizeze dacă intimatul este obligată să emită

o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului din județul Brașov, com.

Feldioara, format din construcție.

La data de 18 iulie 2011,

petiționarul S.J.E. a depus o cerere de precizare a cererii de completare a Deciziei

civile nr. 411/A/2011, în sensul că a solicitat să se dispună și cu privire la

omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererile formulate,

respectiv dreptul de folosință special asupra terenului restituit în natură,

intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv, componența

imobilului construcție, restituit în natură.

Petentul apelant a arătat că a

solicitat un drept de folosință special asupra terenului restituit în natură și

intabularea dreptului de proprietate asupra construcției, cât și înscrierea

dreptului de folosință special asupra terenului în cartea funciară, însă,

instanța de apel nu a făcut mențiuni cu privire la aceste cereri.

Prin Decizia civilă nr. 711/ A din

14 septembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului, dispunându-se restituirea

în natură a construcției, iar nu obligarea pârâtului să acorde măsuri

reparatorii în natură; a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului

în ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca și cererea

precizatoare privind acordarea dreptului de folosință specială asupra

terenului.

Curtea de apel, analizând actele și lucrările

dosarului, a constatat că cererea de completare a dispozitivului formulată la

data de 08 iulie 2011, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este

nefondată, întrucât apelantul nu a depus la înscrisuri doveditoare ale

cheltuielilor de judecată, înscrisurile depuse privind doar tichetele

recomandate depuse la oficiul poștal și comunicarea înscrisurilor prin poștă,

în timp ce în cauză, apărătorul său, cu delegație la dosar nu s-a prezentat în

fața instanței, comunicarea înscrisurilor fiind făcută prin poștă.

Ca atare, nefiind efectuată dovada

onorariului de avocat și luând în considerare faptul că acesta nu s-a prezentat

niciodată în fața instanței pentru susținerea cauzei, instanța de apel a repins

cerea de completare a dispozitivului deciziei, ca nefondată.

În ce privește cererea de lămurire a

dispozitivului, formulată în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ.,

curtea de apel a admis-o și a dispus lămurirea dispozitivului deciziei, în

sensul înlocuirii dispoziției referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în

natură, cu aceea de obligare a pârâtului să emită o nouă dispoziție de

restituire în natură a imobilului - construcție situat în județul Brașov,

comuna Feldioara.

Referitor la cererea precizatoare a

celei de lămurire a dispozitivului formulată la data de 18 iulie 2011, privind

acordarea unui drept de folosință asupra terenului pe durata existenței

construcției, cât și intabularea în cartea funciară a construcției și

terenului, instanța de apel a respins această cerere, apreciindu-se că

apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcție, iar

intabularea imobilului urmează să aibă loc în condițiile prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 7/1996; pe de altă parte, dreptul de folosință asupra

imobilului nu a făcut obiectul contestației la dispoziția de respingere a

notificării nr. 530 din 28 februarie 2005, astfel că, instanța nu s-a putut

pronunța decât în ceea ce privește cererile formulate prin notificare

referitoare la restituirea în natură a imobilului - construcție.

În termen legal, reclamantul a

formulat recurs împotriva ambelor decizii ale instanței de apel, în timp ce

pârâtul M.A.I. a promovat recurs împotriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

recursul formulat împotriva deciziei de soluționare a apelului său, s-a

prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale de

recurs a învederat că prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțată de Secțiile Unite în recurs în interesul legii,

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond contestația

formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care

s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, astfel că, atribuția

instanței de judecată de a soluționa calea de atac exercitată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în

natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea

unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca,

în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin

vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului

ce face obiectul litigiului.

Așa fiind, recurentul arată că,

începând din anul 2001 când a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001

și până în prezent, au trecut 10 ani, iar soluția instanței nu este încă

irevocabilă, caz în care instanța de apel trebuia să soluționeze pe fond

contestația sa pentru a se evita retrimiterea dosarului la unitatea

deținătoare, situație care ar prelungi procedura de restituire.

Prin contestația formulată,

recurentul a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție situat în

localitatea Feldioara, jud. Brașov, intabulat în C.F. Feldioara și un drept de

folosință asupra terenului pe durata existenței construcției.

Prin precizarea contestației depusă

în dosarul primei instanțe, recurentul a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002,

Titlul II art. 2, care instituie în interesul cetățeanului străin un drept de

folosință special asupra terenului restituit în natură, solicitând, în

consecință, ca instanța să dispună intabularea în C.F. Feldioara a dreptului de

proprietate al contestatorului asupra construcției cu titlu de restituire în

natură în temeiul Legii nr. 10/2001 și înscrierea dreptului de folosință

special asupra terenului.

Totodată, în rejudecarea cauzei de

prima instanță, recurentul reclamant a precizat contestația, în sensul că a

indicat componența construcției: două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură.

Deși instanța a fost sesizată în

sensul celor arătate mai sus, în decizia recurată nu se face nicio mențiune cu

privire la restituirea terenului, la compunerea construcției și întabularea

dreptului de proprietate în cartea funciară.

Or, se impune o dispoziție

neechivocă cu privire la imobilul care face obiectul restituirii în natură, în

contextul în care la dosar există înscrisuri, expertize tehnice care conduc

indubitabil la concluzia că la momentul preluării de stat a imobilului acesta

avea compunerea pe care recurentul a arătat-o și care nu este modificată nici

în prezent, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză; această

dispoziție se impune cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea formulată de

intimat în dosarul de apel, acesta a contestat structura imobilului.

motivele de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 711/ A din 14 septembrie

2011 Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiate pe prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., învederează că prin aceasta, instanța s-a pronunțat

doar cu privire la cheltuielile de judecată, la dreptul de folosință asupra

terenului și intabularea dreptului de proprietate asupra construcției, omițând

și de această dată să se pronunțe cu privire la compunerea construcției.

Astfel, recurentul arată că prin

apelul declarat a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în ambele

instanțe – tribunalul și curte de apel, menționând că aceste cheltuieli

reprezintă onorarii de avocat și expert, în sumă totală de 6.700 lei,

cheltuieli ce sunt justificate prin chitanțele anexate la concluziile scrise

depuse în dosarul primei instanțe, în etapa rejudecării.

Or, din moment ce prin Decizia nr. 411/2011

apelul său a fost admis și s-a schimbat în tot sentința apelată, recurentul

susține că era îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată în temeiul art.

274 C. proc. civ. în toate etapele procesuale, cheltuieli justificate prin

înscrisuri doveditoare.

Referitor la dreptul de folosință

asupra terenului și intabularea în cartea funciară a construcției și terenului,

instanța a apreciat cererea ca fiind nefondată având în vedere că s-a făcut

dovada dreptului de proprietate numai pentru construcție, iar întabularea

imobilului urmează să aibă loc în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr.

7/1996; s-a mai reținut că dreptul de folosință asupra terenului nu face

obiectul contestației la dispoziția de respingere a notificării nr. 530 din 28

februarie 2005, instanța apreciind că nu se poate pronunța decât în ceea ce

privește cererile formulate prin notificare de către petiționar referitoare la

restituirea în natură a imobilului construcție.

Recurentul arată că prin notificarea

nr. 2358 din 15 august 2001, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara,

jud Brașov și, în subsidiar dacă acest lucru nu este posibil să se spună

restituirea în echivalent, respectiv, acordarea de despăgubiri bănești.

Din contextul notificării nu rezultă

că a solicitat doar restituirea în natură a construcției, din moment ce s-a

referit la imobil în general, astfel încât se subînțelege că avut în vedere

imobilul compus din construcție și teren, situat la adresa menționată, înscris

în C.F. Feldioara, și care a fost preluat abuziv de stat din proprietatea

autorilor săi.

Pe de altă parte, prin contestația

formulată la Dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005, în primul ciclu

procesual, a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție cu drept

de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției (având în

vedere faptul că recurentul era și este cetățean german).

Ca atare, dreptul de folosință

asupra terenului a făcut obiectul contestației la Dispoziția nr. 530/2005 prin

care s-a respins notificarea, contrar celor reținute de instanța de apel.

În plus, dispoziția contestată nr. 530/2005

se referă și ea la imobilul construcție și teren din Feldioara, înscris în

cartea funciară menționată mai sus, în care se menționează casa de locuit și

terenul în suprafață de 800 mp.

De asemenea, nu se justifică nici

concluzia instanței de apel că reclamantul a făcut dovada doar a dreptului de

proprietate pe construcției, având în vedere contractul de vânzare cumpărare

care atestă dobândirea de către autorii săi a dreptului de proprietate asupra

casei de locuit formată din două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură,

precum și pentru terenul în suprafață totală de 800 mp; extrasul de C.F. Feldioara

care atestă dreptul de proprietate al autorilor recurentului asupra casei de

locuit și curții de 800 mp; Decizia de preluare nr. 399/1988; rapoartele de

expertiză prin care a fost identificată atât construcția cât și terenul,

situate în Feldioara, jud. Brașov.

Totodată, la filele 188-192 din Dosarul

nr. 9442/3/2005 al Tribunalului București (primul ciclu procesual), există

precizarea contestației formulate de reclamant, unde a menționat că dreptul de

folosință asupra terenului este un drept de folosință special, conform

dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 184/2002.

Recurentul mai arată că prin aceeași

precizare la contestația formulată, a solicitat și intabularea dreptului de

proprietate asupra imobilului construcție și înscrierea dreptului de folosință

specială asupra terenului.

Dispoziția de intabulare a unui

drept în cartea funciară, este o mențiune obligatorie în sistemul de carte

funciară, întrucât Biroul de carte funciară nu operează modificări în C.F. în

lipsa unei asemenea dispoziții, în caz contrar obligând partea interasată să

formuleze acțiune separată de intabulare a dreptului.

Rapoartele de expertiză efectuate în

cel de al doilea ciclu procesual (Dosarul Tribunalului București nr. 7058/2008)

au evidențiat o anumită componență a imobilului construcție și o anumită

suprafața de teren aferentă imobilului, însă, referitor la compunerea

construcției contestate de intimatul M.A.I., recuentul arată că aceasta reiese

cu claritate din contractul de vânzare cumpărare, din schița imobilului care a

stat la baza încheierii acestuia, din rapoartele de expertiză care identifică

două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură și curte de 1.315 mp.

Deși în urma concluziilor

rapoartelor de expertiză, prima instanță a fost sesizată cu o precizare a

contestației, având ca obiect compunerea imobilului solicitat a fi restituit în

natură, cerere asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, nici instanța de

apel nu a analizat-o prin Decizia civilă nr. 711/A/2011, cu toate că

reclamantul a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului deciziei, pe care

a precizat-o în același sens.

recursul său promovat împtriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011,

s-a prevalat de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Se învederează în dezvoltarea

motivelor de recurs că instanța de apel nu a făcut o apreciere corectă a

actelor din dosar.

Astfel, imobilul revendicat este

compus din casă și teren în suprafață de 800 mp, în timp ce recurentul pârât

are în administrare un imobil compus din două corpuri de clădire în suprafață

construită de 720 m.p. și teren în suprafață de 595 m.p.

Totodată, precizează că documentele

depuse la dosar sunt insuficiente pentru a identifica suprafața de 800 mp

revendicată de reclamant în cadrul imobilului actual care are o suprafață

totală de 595 mp și pe care sunt amplasate mai multe construcții definitive și

provizorii, unele dintre ele fiind edificate de către recurentul pârât.

Recurentul pârât solicită instanței

de recurs a observa că raportul de expertiză topo efectuat în cauză nu a

răspuns principalelor obiective, și anume: identificarea fostei proprietăți S.

pe amplasamentul actual al imobilului aflat în administrarea sa; identificarea

construcțiilor existente pe teren și care fac parte din fosta proprietate;

identificarea unor amenajări subterane cum ar fi conducte de alimentare cu apă,

gaze, petrol, electricitate de mare calibru sau adăposturi militare pe terenul

care face obiectul notificării.

Mai mult decât atât, recurentul arată

că instanța de apel nu a ținut cont de obiecțiunile pe care le-a formulat la

raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză.

Astfel, expertul a menționat că „nimic

nu a fost modificat sau demolat", în timp ce la pct. 7 lit. b) referitor

la existența unor construcții noi, răspunsul este „da, s-a realizat o bucătărie

și o baie."; pe de altă parte, pe planurile prezentate nu au fost

identificate extinderile menționate și nici suprafața acestora.

Același recurent arat că a învederat

instanței faptul ca planul prezentat de către expert, urmare a obiecțiunilor

formulate de către M.A.I., trebuie să cuprindă atât cotele măsurate pe teren

ale construcțiilor inițiale, precum și ale celor folosite în prezent de către

Postul de Poliție Feldioara, în felul acesta putând fi evidențiate

construcțiile sau părțile de construcții edificate după preluarea imobilului de

către stat; prin urmare, era necesar ca expertul să prezinte mai multe elemente

de identificare a construcției revendicate.

Potrivit celor arătate, recurentul

conchide că bunul nu poate fi restituit în natură, astfel că reclamantul este

îndreptățit doar la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, în condițiile

legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât antecesorii săi au primit

despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974.

În sensul soluției preconizate de

recurentul pârât, acesta citează dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001

și cele din H.G. nr. 250/2007, anume, cap. II, pct. 1.4 lit. b) alin. (2) teza

a II-a.

În consecință, în condițiile în care

imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură, reclamantul S.J.E.

este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale al căror cuantum

va reprezenta diferența dintre suma încasată cu titlu de despăgubire în baza

Decretului nr. 223/1974, actualizată cu coeficientul de actualizare legal și

valoarea de piață a locuinței, stabilită conform standardelor internaționale de

evaluare.

Pe de altă parte, în situația în

care instanța va aprecia că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură,

măsura va trebui condiționată de rambursarea de către persoana îndreptățită a

despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut la art.

1 alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002.

Recurentul reclamant a formulat

întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtului, anexând și o adresă emisă de

Primăria comunei Feldioara prin care i se atestă că în imobilul situat în com.

Feldioara, nu mai funcțoionează Postul local de Poliție Fedioara al cărui sediu

actual este în com. Feldioara.

Recursurile formulate sunt fondate

potrivit celor ce urmează.

Prin notificarea nr. 2358/2001,

recurentul reclamant a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în comuna Feldioara, jud.

Brașov, intabulat în C.F. Fedioara, compus din casă de locuit și curte de 800

mp.

Imobilul a aparținut autorilor săi S.R.A.

și S.I., fiind dobândit de aceștia prin contractul de vânzare cumpărare și a

fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 399/1988

care prevedea și plata unor despăgubiri de 35.000 lei în favoarea proprietarilor;

respectivul imobil era ocupat de Postul de Poliție Feldioara, această

afectațiune a imobilului nemaiexistând în prezent, potrivit adresei depuse de

recurent în dosarul de recurs (fila 30).

Prin dispoziția nr. 530 din 28

februarie 2005 a M.A.I., contestată în prezenta cauză, s-a respins notificarea

reclamantului.

Prin soluțiile pronunțate în cauză,

pricina aflându-se în al doilea ciclu procesual, s-a dat dezlegare în drept

unor aspecte ale pricinii, astfel: s-a stabilit prin decizia de casare că

imobilul ce face obiectul notificării intră în domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001, fiind preluat în baza Decretului nr. 223/974, ceea ce îl circumscrie

unei preluări abuzive potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001; s-a

confirmat calitatea recurentului reclamant de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de legea specială, constatându-se prin decizia recurată

că reclamantul este moștenitor al autorilor săi deposedați abuziv, după cum s-a

reținut și dovedirea dreptului de proprietate al acestora.

Totodată, instanța de apel a

procedat și la corecta identificare a măsurii reparatorii, constând în

restituirea în natură a acestuia, având în vedere că imobilul se află în

posesia unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 (M.A.I.) și, în plus, nu s-a indicat și nici identificat

vreun impediment legal la măsura restiturii în natură prin decizia recurată.

Din acest punct de vedere, Înalta

Curte urmează a înlătura criticile recurentului pârât privind vocația

reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri, în condițiile

legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar nu la restituirea în

natură, soluția fiind contrară dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

pe de altă parte, în mod impropriu recurentul pârât invocă prin motivele sale

de recurs incidența art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, întrucât în speță

preluarea imobilului din proprietatea autorilor reclamantului nu a avut loc

prin expropriere ca modalitate de preluare abuzivă (caz în care ar fi fost

aplicabil art. 11 din lege pentru determinarea măsurilor reparatorii), ci prin

aplicarea Decretului nr. 223/1974, așa cum deja s-a arătat.

Înalta Curte constată însă a fi

fondate atât criticile reclamantului cât și ale pârâtului cu privire la

neidentificarea imobilului supus restiturii și întindererea dreptului

reclamantului, ceea ce decurge dintr-o incompletă stabilire a situație de fapt

de către instanța de apel, astfel încât, se va dispune casarea ambelor decizii

date de instanța de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea

prevederilor art. 314 C. proc. civ.; de altfel, reclamantul a solicitat

instanței de apel completarea și lămurirea dispzitivului deciziei din acest

punct de vedere, cereri respinse însă de instanța de apel prin Decizia civilă nr.

711/A/2011.

Astfel cum se susține prin motivele

sale de recurs și după cum deja s-a arătat, recurentul reclamant (cetățean

german) a formulat notificare nu numai cu privire la construcție cum greșit a

reținut instanța de apel, ci și cu privire la teren, în conținutul notificării

indicând compunerea imobilului în legătură cu care a formulat notificarea,

anume, construcție și teren de 800 mp; pe de altă parte, în cuprinsul aceleiași

notificări a indicat dovada dreptului de proprietate al autorilor săi,

respectiv, contractul de vânzare cumpărare și C.F. Fedioara (casă de locuit și

teren de 800 mp); în plus, s-a depus la dosar extras de C.F. din care reiese

aceeași structură a imobilului (fila 48 fond); totodată, după efectuarea la

prima instanță a expertizelor topo și contrucții (fila 188 dosar primă

instanță, primul ciclu procesual și fila 154 în rejudecare), reclamantul și-a

precizat contestația formulată, arătând că solicită restituirea în natură a

construcției și un drept de folosință special asupra terenului, în suprafața

identificată prin raportul de expertiză de 1.315 mp; rectificarea înscrierii în

cartea funciară, etc.

În consecință, într-o corectă

aplicarea a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanței de apel i se

impunea concluzia dovedirii dreptului de proprietate a autorilor reclamantului

nu numai pentru construcție, așa cum a reținut, ci și pentru teren (800 mp),

date fiind și dispozițiile art. 17 din Decretul lege nr. 115/1938, recurentul

reclamant solicitând măsuri reparatorii pentru ambele componente ale

proprietății autorilor săi, iar curtea de apel era ținută să se prounțe în

limitele învestirii sale, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În ce privește întinderea dreptului

de proprietate pentru care urmează a se dispune restituirea în natură (pentru

teren fiind, într-adevăr, incidente prevederile art. 2 Titlul II din O.U.G.

184/2002 care prevăd vocația reclamantului doar la un drept de folosință

special cu privire la teren, dată fiind cetățenia germană a acestuia),

reprezintă o chestiune neelucidată de instanța de apel atât cu privire la

teren, cât și cu privire la construcție.

Cu referire la teren, urmează a se

consata că dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 și art. 23 din Legea nr.

10/2001 se opun a se recunoaște reclamantului întinderea unui drept (drept de

folosință, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafață

corespunzătoare din C.F. Feldioara, astfel încât expertiza topo va trebui

refăcută pentru identificarea celor 800 mp în limita celor 1.212 mp determinați

de expert ca fiind ocupați de pârât ca teren aferent acestui imobil; eventual,

se va proceda la refacerea expertizei topo după ce se va dispune o nouă

expertiză construcții, urmând ca expertul topograf să identifice suprafața de

800 mp (sau 250 mp, cum se va arăta) pornind de la amplasarea pe teren a

construcțiilor vechi ce au aparținut autorilor reclamantului, iar nu a celor

eventual edificate de pârât după preluare (și asupra acestor aspecte se va

reveni în cuprinsul prezentelor considernte).

Totodată, în rejudecare, instanța de

apel va fi ținută, în prealabil dispunerii expertizelor, să lămurească situația

juridică a terenului și dacă măsura restiturii acestuia (sub forma dreptului de

folosință special) poate privi întraga suprafață de 800 mp sau doar cea de 250

mp, date fiind mențiunile din Decizia nr. 399/1988 emisă în aplicarea

Decretului nr. 223/974, potrivit căreia doar 250 mp teren și casa cu anexele

gospodărești au fost preluați prin aplicarea acestui act normativ, în timp ce

această decizie menționează că „restul terenului în suprafață de 550 mp rămâne

în proprietatea C.A.P. Feldioara.”

Cu referire la construcție, Înalta

Curte constată, astfel cum corect susțin ambii recurenți (reclamantul în sensul

neindicării compunerii acesteia, iar pârâtul sub aspectul concluziilor

contradictorii ale expertizei care a conchis, în același timp, că nu au fost

edificate construcții noi după preluare, iar pe de altă parte, că s-a edificat

o bucătărie și baie – pct. 7 lit. b) din expertiza de la fila 112 fond) că

instanța de apel nu a identificat-o (pe teren aflându-se în prezent mai multe

construcții) și nu i-a indicat compunerea, iar dintre edificiile ce se află pe

terenul de 1.212 mp (identificat de expertul topo, cu depășirea titlului

autorilor reclamantului) nu se poate ști care dintre contrucții este cea supusă

restituirii.

În consecință, și raportul de

expertiză construcții urmează a fi refăcut în rejudecare cu stabilirea unor

obiective clare, concludente și utile dezegării pricinii, după lămurirea

aspectelor legate de suprafața de teren pe care contrucția ce va fi supusă

restituirii este amplasată, astfel cum deja s-a arătat (800 sau 250 mp).

În plus, Înalta Curte constată că

această solicitare a reclamantului cu privire la descrierea construcției

restituite nu a fost analizată de instanța de apel în soluționarea cererii de

lămurire a dispozitivului decizie pronunțate în soluționarea apelului, potrivit

considerentelor Deciziei nr. 711/2011; de asemenea, dată fiind soluția de

casare cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel urmează a reaprecia și

asupra cererii reclamantului de solicitare a cheltuielilor de judecată în

ambele (toate) fazele procesuale.

Se va înlătura însă ca nefondată

critica recurentului privind nelegala soluționare a cererii de intabulare a

dreptului său de proprietate (asupra contrucției), întrucât în mod corect

instanța de apel a constatat că acesta va trebui să se adreseze cu o cerere

necontecioasă Oficiului de Carte funciară competent pentru înscrierea dreptului

său, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 7/1996 nefiind incidente; considerente

sunt pe deplin valabile și în ce privește înscrierea dreptului de folosință

special ce va fi recunoscut reclamantului în condițiile art. 2 din Titlul II al

O.U.G. 184/2002.

Pe de altă parte, în rejudecare,

instanța de apel va vea în vedere și critica pârâtului privind obligația de

restituire ce va trebui dispusă în sarcina reclamantului, în cazul încasării

efective a despăgubirilor de către autorii acestuia la momentul preluării

imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea prevederilor art. 12

din Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de cele ce preced, în baza art.

312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 și corob. cu art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cele trei recursuri, va casa deciziile recurate și

va trimite cauza spre rejudecare acelaiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul S.J.E., împotriva Deciziilor nr. 411/ A din 13 aprilie 2011 și nr. 711/

A din 14 septembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă și de pârâtul M.A.I., împotriva Deciziei nr. 411/ A din 13 aprilie 2011,

pronunțată de aceeași instanță.

Casează ambele decizii și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 septembrie 2012.