ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5645/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 04 aprilie 2005, contestatorul S.J.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de intimatul M.A.I. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, desființarea acesteia și restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, județul Brașov, intabulat în C.F. Feldioara, cu drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției sau acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești, reprezentând echivalentul valoric al imobilului.

În motivarea contestației formulate, contestatorul a arătat că prin dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de intimatul M.A.I., a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a imobilului sau de acordare de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești reprezentând echivalentul valoric al acestuia, pentru motivul că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii săi au fost îndestulați prin prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974. Contestatorul a susținut că preluarea imobilului de către stat a fost o măsură abuzivă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, iar Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil pentru stat.

În drept, au fost invocate dispozițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998, ale Legea nr. 10/2001 și din H.G. nr. 493/2003. Prin sentința civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul S.J.E. Prin Decizia civilă nr. 439 din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator S.J.E., împotriva sentinței civile nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunțate de Tribunalului București, secția a V-a civilă. Prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul formulat de recurentul-contestator S.J.E.

împotriva Deciziei civile nr. 439 din 13 octombrie 2006, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a și a admis apelul formulat de apelantul-contestator S.J.E. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunțate de Tribunalului București, secția a V-a civilă, dispunându-se desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal. Prin decizia de casare, instanța de control a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, astfel că acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, dispunându-se ca instanța de fond să analizeze pe fond cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul S.J.E. Dosarul a fost înregistrat astfel pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 7058/3/2008.

După desființarea cu trimitere spre rejudecare, tribunalul a pus în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei titlul de proprietate pe care îl deține pentru imobilul în litigiu, certificatul de moștenitor de pe urma autorului său, precum și notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2010. Pentru dovedirea contestației, tribunalul a mai dispus, la cererea contestatorului, efectuarea în cauză a unei expertize topografice și a unei expertize construcții, privind imobilul în litigiu. Acestea au fost efectuate și depuse la dosarul cauzei. La data de 09 februarie 2010, contestatorul a depus la dosar o cerere precizatoare a contestației prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție compus din două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură și teren construit și neconstruit, în suprafață de 1.315 mp și, de asemenea, a solicitat rectificarea înscrierii suprafeței de teren în cartea funciară.

Această precizare a fost făcută după depunerea la dosarul cauzei a celor două rapoarte de expertiză, ca urmare a concluziilor acestora cu privire la suprafața de teren și la construcția ce au fost identificate. La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2010, intimatul a invocat excepția tardivității formulării cererii precizatoare, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1514 din 11 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiate, excepția tardivității formulării cererii precizatoare, invocată de intimatul M.A.I., precum și contestația precizată formulată de contestatorul S.J.E.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut referitor la excepția tardivității formulării cererii precizatoare, că precizarea formulată de contestator a fost făcută după prima zi de înfățișare, ca urmare a concluziilor celor două rapoarte de expertiză depuse la dosar, ce au identificat imobilul în litigiu. Prima instanță a apreciat că această precizare nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, întrucât prin ea s-a mărit câtimea obiectului acesteia, iar necesitatea formulării ei a fost determinată de concluziile celor două rapoarte de expertiză depuse la dosar. În ce privește fondul cererii deduse judecății,prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 11 octombrie 1969, S.I.

și soția sa, S.R.A., au cumpărat de la S.J. nuda proprietate a imobilului situat în comuna Feldioara, înscris în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, formată din două corpuri de clădire și curte, în suprafață totală de 800 mp. Prin Decizia nr. 399 din 21 mai 1988, emisă de Consiliul Popular Brașov, imobilul situat în comuna Feldioara, înscris în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în suprafață de 250 mp, proprietatea numiților S.l. și S.R.A., a fost trecut în proprietatea statului, iar restul terenului în suprafață de 550 mp a rămas în proprietatea C.A.P. Feldioara. Această preluare a fost abuzivă, problemă de drept ce a fost dezlegată de instanța de casare, prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Din certificatul de naștere aflat în Dosarul nr. 9442/3/2005 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, a rezultat că S.l. s-a născut la data de 12 ianuarie 1920 și este fiul lui S.J. și S.A., iar din certificatul de deces, reiese că J.S. s-a născut la data de 07 ianuarie 1920, în Feldioara, județul Brașov și a decedat la data de 16 iunie 2004, la Nurnberg. Tribunalul a reținut, de asemenea, că R.A.S., a decedat la data de 13 ianuarie 2001, în orașul Stein din Germania. La dosarul cauzei nu a fost depus însă un certificat de moștenitor eliberat de pe urma lui I.S. și a soției sale R.A.S., născută S. De asemenea, tribunalul a reținut că nu s-a depus la dosarul cauzei niciun înscris care să dovedească, așa cum susține contestatorul, că este moștenitorul celor menționați mai sus.

Totodtă, prima instanță a apreciat că înscrisul intitulat „certificat de calitate de moștenitor” din data de 08 august 2005 nu constituie dovada calității de moștenitor. De asemenea, contestatorul nu a depus la dosarul cauzei nici certificatul său naștere, din care ar fi putut să rezulte gradul de rudenie pe care pretinde că îl are cu foștii proprietari ai imobilului în litigiu, respectiv, cu S.I. și S.R.A. Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul S.J.E., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. În apel, apelantul-contestator a depus la dosarul cauzei copia certificatului său de naștere, arătând că actele juridice care atestă calitatea sa de moștenitor sunt certificatul de moștenitor, actele de stare civilă și testamentul.

Pe de altă parte, în fața instanței de apel, reclamantul și o copie legalizată a certificatului de naștere a lui S.J., copie legalizată a certificatului de naștere a lui S.J.E., certificatul de deces al numitei S.R.A., precum și copie legalizată a certificatului de deces al numitului S.J.E. Intimatul M.A.I. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, deoarece imobilul nu poate face obiectul unei restituiri în natură, ci unei restituiri în echivalent, reprezentând diferența între valoarea de piață a locuinței și suma primită cu titlu de despăgubiri.

Prin Decizia civilă nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii contestației, iar pe fond, s-a dispus anularea dispoziției nr. 530 din 28 februarie 2005 a M.A.I., acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în natură pentru imobilul din județul Brașov comuna Feldioara, format din construcție. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005 emisă de M.A.I., a fost respinsă cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în comuna Feldioara, județul Brașov, deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv de stat întrucât titularii dreptului de proprietate au primit despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, apreciindu-se că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii nici în natură și nici prin echivalent.

Curtea de apel a constatat că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, iar prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curii de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-a stabilit că acesta intră în domeniul de reglemenare a Legii nr. 10/2001. Ca atare, prin decizia de casare, s-a stabilit irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, însă, prima instanță, în rejudecare, a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calități de moștenitor de urma defuncților J.S. și R.A.S., astfel că, a respins contestația ca neîntemeiată. În etapa apelului s-au depus acte de stare civilă în completarea celor administrate la prima instanță, respectiv certificatul de naștere al contestatorului, din care rezultă că acesta este fiul lui S.J.

și a lui S.R.A. În consecință, instanța de apel a constatat că apelantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, întrucât se regăsesc la dosarul cauzei actele de stare civilă ale părinților săi, respectiv, certificatul de naștere a lui J.S. și certificatul de deces al mamei sale, R.A.S., precum și dovada calității de proprietari a părinților săi; în plus, în cauză a fost efectuat și un raport de expertiză pentru identificarea imobilului. De asemenea, la fila 41 dosar fond, există dovada preluării de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a imobilului situat în comuna Feldioara, județul Brașov, proprietatea numiților J.S. și R.A.S., cât și contractul de vânzare-cumpărare al părinților al acestora, ce reprezintă titlul de proprietate pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării.

În consecință, curtea de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 250/2007, apelantul contestator făcând dovada de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat din proprietatea autorilor săi, imobil ce se află în continuare în posesia Statului Român. Ulterior pronuțării acestei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 08 iulie 2011, petentul S.J.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M.A.I., completarea Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011. În motivarea acestei cereri, apelantul a arătat că instanța de apel a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, însă a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată; cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812 și art. 274 C. proc.

civ. Prin cererea formulată la data de 11 iulie 2011, apelantul a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 411/A/2011 a Curții de Apel București, în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ. și a solicitat să se precizeze dacă intimatul este obligată să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului din județul Brașov, com. Feldioara, format din construcție. La data de 18 iulie 2011, petiționarul S.J.E. a depus o cerere de precizare a cererii de completare a Deciziei civile nr. 411/A/2011, în sensul că a solicitat să se dispună și cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererile formulate, respectiv dreptul de folosință special asupra terenului restituit în natură, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv, componența imobilului construcție, restituit în natură.

Petentul apelant a arătat că a solicitat un drept de folosință special asupra terenului restituit în natură și intabularea dreptului de proprietate asupra construcției, cât și înscrierea dreptului de folosință special asupra terenului în cartea funciară, însă, instanța de apel nu a făcut mențiuni cu privire la aceste cereri. Prin Decizia civilă nr. 711/ A din 14 septembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului, dispunându-se restituirea în natură a construcției, iar nu obligarea pârâtului să acorde măsuri reparatorii în natură; a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului în ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca și cererea precizatoare privind acordarea dreptului de folosință specială asupra terenului.

Curtea de apel, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de completare a dispozitivului formulată la data de 08 iulie 2011, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât apelantul nu a depus la înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată, înscrisurile depuse privind doar tichetele recomandate depuse la oficiul poștal și comunicarea înscrisurilor prin poștă, în timp ce în cauză, apărătorul său, cu delegație la dosar nu s-a prezentat în fața instanței, comunicarea înscrisurilor fiind făcută prin poștă. Ca atare, nefiind efectuată dovada onorariului de avocat și luând în considerare faptul că acesta nu s-a prezentat niciodată în fața instanței pentru susținerea cauzei, instanța de apel a repins cerea de completare a dispozitivului deciziei, ca nefondată.

În ce privește cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ., curtea de apel a admis-o și a dispus lămurirea dispozitivului deciziei, în sensul înlocuirii dispoziției referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în natură, cu aceea de obligare a pârâtului să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului - construcție situat în județul Brașov, comuna Feldioara.

Referitor la cererea precizatoare a celei de lămurire a dispozitivului formulată la data de 18 iulie 2011, privind acordarea unui drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției, cât și intabularea în cartea funciară a construcției și terenului, instanța de apel a respins această cerere, apreciindu-se că apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcție, iar intabularea imobilului urmează să aibă loc în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 7/1996; pe de altă parte, dreptul de folosință asupra imobilului nu a făcut obiectul contestației la dispoziția de respingere a notificării nr. 530 din 28 februarie 2005, astfel că, instanța nu s-a putut pronunța decât în ceea ce privește cererile formulate prin notificare referitoare la restituirea în natură a imobilului - construcție.

În termen legal, reclamantul a formulat recurs împotriva ambelor decizii ale instanței de apel, în timp ce pârâtul M.A.I. a promovat recurs împotriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. 1. Recurentul reclamant S.J.E., în recursul formulat împotriva deciziei de soluționare a apelului său, s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs a învederat că prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de Secțiile Unite în recurs în interesul legii, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, astfel că, atribuția instanței de judecată de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.

Așa fiind, recurentul arată că, începând din anul 2001 când a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 și până în prezent, au trecut 10 ani, iar soluția instanței nu este încă irevocabilă, caz în care instanța de apel trebuia să soluționeze pe fond contestația sa pentru a se evita retrimiterea dosarului la unitatea deținătoare, situație care ar prelungi procedura de restituire. Prin contestația formulată, recurentul a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție situat în localitatea Feldioara, jud. Brașov, intabulat în C.F. Feldioara și un drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției. Prin precizarea contestației depusă în dosarul primei instanțe, recurentul a invocat dispozițiile O.U.G.

nr. 184/2002, Titlul II art. 2, care instituie în interesul cetățeanului străin un drept de folosință special asupra terenului restituit în natură, solicitând, în consecință, ca instanța să dispună intabularea în C.F. Feldioara a dreptului de proprietate al contestatorului asupra construcției cu titlu de restituire în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 și înscrierea dreptului de folosință special asupra terenului. Totodată, în rejudecarea cauzei de prima instanță, recurentul reclamant a precizat contestația, în sensul că a indicat componența construcției: două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură. Deși instanța a fost sesizată în sensul celor arătate mai sus, în decizia recurată nu se face nicio mențiune cu privire la restituirea terenului, la compunerea construcției și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Or, se impune o dispoziție neechivocă cu privire la imobilul care face obiectul restituirii în natură, în contextul în care la dosar există înscrisuri, expertize tehnice care conduc indubitabil la concluzia că la momentul preluării de stat a imobilului acesta avea compunerea pe care recurentul a arătat-o și care nu este modificată nici în prezent, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză; această dispoziție se impune cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea formulată de intimat în dosarul de apel, acesta a contestat structura imobilului. 2. Recurentul reclamant, prin motivele de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 711/ A din 14 septembrie 2011 Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., învederează că prin aceasta, instanța s-a pronunțat doar cu privire la cheltuielile de judecată, la dreptul de folosință asupra terenului și intabularea dreptului de proprietate asupra construcției, omițând și de această dată să se pronunțe cu privire la compunerea construcției. Astfel, recurentul arată că prin apelul declarat a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în ambele instanțe – tribunalul și curte de apel, menționând că aceste cheltuieli reprezintă onorarii de avocat și expert, în sumă totală de 6.700 lei, cheltuieli ce sunt justificate prin chitanțele anexate la concluziile scrise depuse în dosarul primei instanțe, în etapa rejudecării. Or, din moment ce prin Decizia nr. 411/2011 apelul său a fost admis și s-a schimbat în tot sentința apelată, recurentul susține că era îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc.

civ. în toate etapele procesuale, cheltuieli justificate prin înscrisuri doveditoare. Referitor la dreptul de folosință asupra terenului și intabularea în cartea funciară a construcției și terenului, instanța a apreciat cererea ca fiind nefondată având în vedere că s-a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcție, iar întabularea imobilului urmează să aibă loc în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 7/1996; s-a mai reținut că dreptul de folosință asupra terenului nu face obiectul contestației la dispoziția de respingere a notificării nr. 530 din 28 februarie 2005, instanța apreciind că nu se poate pronunța decât în ceea ce privește cererile formulate prin notificare de către petiționar referitoare la restituirea în natură a imobilului construcție.

Recurentul arată că prin notificarea nr. 2358 din 15 august 2001, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, jud Brașov și, în subsidiar dacă acest lucru nu este posibil să se spună restituirea în echivalent, respectiv, acordarea de despăgubiri bănești. Din contextul notificării nu rezultă că a solicitat doar restituirea în natură a construcției, din moment ce s-a referit la imobil în general, astfel încât se subînțelege că avut în vedere imobilul compus din construcție și teren, situat la adresa menționată, înscris în C.F. Feldioara, și care a fost preluat abuziv de stat din proprietatea autorilor săi.

Pe de altă parte, prin contestația formulată la Dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005, în primul ciclu procesual, a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție cu drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției (având în vedere faptul că recurentul era și este cetățean german). Ca atare, dreptul de folosință asupra terenului a făcut obiectul contestației la Dispoziția nr. 530/2005 prin care s-a respins notificarea, contrar celor reținute de instanța de apel. În plus, dispoziția contestată nr. 530/2005 se referă și ea la imobilul construcție și teren din Feldioara, înscris în cartea funciară menționată mai sus, în care se menționează casa de locuit și terenul în suprafață de 800 mp.

De asemenea, nu se justifică nici concluzia instanței de apel că reclamantul a făcut dovada doar a dreptului de proprietate pe construcției, având în vedere contractul de vânzare cumpărare care atestă dobândirea de către autorii săi a dreptului de proprietate asupra casei de locuit formată din două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură, precum și pentru terenul în suprafață totală de 800 mp; extrasul de C.F. Feldioara care atestă dreptul de proprietate al autorilor recurentului asupra casei de locuit și curții de 800 mp; Decizia de preluare nr. 399/1988; rapoartele de expertiză prin care a fost identificată atât construcția cât și terenul, situate în Feldioara, jud. Brașov.

Totodată, la filele 188-192 din Dosarul nr. 9442/3/2005 al Tribunalului București (primul ciclu procesual), există precizarea contestației formulate de reclamant, unde a menționat că dreptul de folosință asupra terenului este un drept de folosință special, conform dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 184/2002. Recurentul mai arată că prin aceeași precizare la contestația formulată, a solicitat și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție și înscrierea dreptului de folosință specială asupra terenului. Dispoziția de intabulare a unui drept în cartea funciară, este o mențiune obligatorie în sistemul de carte funciară, întrucât Biroul de carte funciară nu operează modificări în C.F.

în lipsa unei asemenea dispoziții, în caz contrar obligând partea interasată să formuleze acțiune separată de intabulare a dreptului. Rapoartele de expertiză efectuate în cel de al doilea ciclu procesual (Dosarul Tribunalului București nr. 7058/2008) au evidențiat o anumită componență a imobilului construcție și o anumită suprafața de teren aferentă imobilului, însă, referitor la compunerea construcției contestate de intimatul M.A.I., recuentul arată că aceasta reiese cu claritate din contractul de vânzare cumpărare, din schița imobilului care a stat la baza încheierii acestuia, din rapoartele de expertiză care identifică două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură și curte de 1.315 mp.

Deși în urma concluziilor rapoartelor de expertiză, prima instanță a fost sesizată cu o precizare a contestației, având ca obiect compunerea imobilului solicitat a fi restituit în natură, cerere asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, nici instanța de apel nu a analizat-o prin Decizia civilă nr. 711/A/2011, cu toate că reclamantul a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului deciziei, pe care a precizat-o în același sens. 3. Recurentul pârât M.A.I., prin recursul său promovat împtriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, s-a prevalat de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. Se învederează în dezvoltarea motivelor de recurs că instanța de apel nu a făcut o apreciere corectă a actelor din dosar.

Astfel, imobilul revendicat este compus din casă și teren în suprafață de 800 mp, în timp ce recurentul pârât are în administrare un imobil compus din două corpuri de clădire în suprafață construită de 720 m.p. și teren în suprafață de 595 m.p. Totodată, precizează că documentele depuse la dosar sunt insuficiente pentru a identifica suprafața de 800 mp revendicată de reclamant în cadrul imobilului actual care are o suprafață totală de 595 mp și pe care sunt amplasate mai multe construcții definitive și provizorii, unele dintre ele fiind edificate de către recurentul pârât.

Recurentul pârât solicită instanței de recurs a observa că raportul de expertiză topo efectuat în cauză nu a răspuns principalelor obiective, și anume: identificarea fostei proprietăți S. pe amplasamentul actual al imobilului aflat în administrarea sa; identificarea construcțiilor existente pe teren și care fac parte din fosta proprietate; identificarea unor amenajări subterane cum ar fi conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru sau adăposturi militare pe terenul care face obiectul notificării. Mai mult decât atât, recurentul arată că instanța de apel nu a ținut cont de obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză.

Astfel, expertul a menționat că „nimic nu a fost modificat sau demolat", în timp ce la pct. 7 lit. b) referitor la existența unor construcții noi, răspunsul este „da, s-a realizat o bucătărie și o baie."; pe de altă parte, pe planurile prezentate nu au fost identificate extinderile menționate și nici suprafața acestora. Același recurent arat că a învederat instanței faptul ca planul prezentat de către expert, urmare a obiecțiunilor formulate de către M.A.I., trebuie să cuprindă atât cotele măsurate pe teren ale construcțiilor inițiale, precum și ale celor folosite în prezent de către Postul de Poliție Feldioara, în felul acesta putând fi evidențiate construcțiile sau părțile de construcții edificate după preluarea imobilului de către stat; prin urmare, era necesar ca expertul să prezinte mai multe elemente de identificare a construcției revendicate.

Potrivit celor arătate, recurentul conchide că bunul nu poate fi restituit în natură, astfel că reclamantul este îndreptățit doar la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât antecesorii săi au primit despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974. În sensul soluției preconizate de recurentul pârât, acesta citează dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și cele din H.G. nr. 250/2007, anume, cap. II, pct. 1.4 lit. b) alin. (2) teza a II-a. În consecință, în condițiile în care imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură, reclamantul S.J.E.

este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale al căror cuantum va reprezenta diferența dintre suma încasată cu titlu de despăgubire în baza Decretului nr. 223/1974, actualizată cu coeficientul de actualizare legal și valoarea de piață a locuinței, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare. Pe de altă parte, în situația în care instanța va aprecia că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură, măsura va trebui condiționată de rambursarea de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. 1 alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. Recurentul reclamant a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtului, anexând și o adresă emisă de Primăria comunei Feldioara prin care i se atestă că în imobilul situat în com.

Feldioara, nu mai funcțoionează Postul local de Poliție Fedioara al cărui sediu actual este în com. Feldioara. Recursurile formulate sunt fondate potrivit celor ce urmează. Prin notificarea nr. 2358/2001, recurentul reclamant a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în comuna Feldioara, jud. Brașov, intabulat în C.F. Fedioara, compus din casă de locuit și curte de 800 mp. Imobilul a aparținut autorilor săi S.R.A.

și S.I., fiind dobândit de aceștia prin contractul de vânzare cumpărare și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 399/1988 care prevedea și plata unor despăgubiri de 35.000 lei în favoarea proprietarilor; respectivul imobil era ocupat de Postul de Poliție Feldioara, această afectațiune a imobilului nemaiexistând în prezent, potrivit adresei depuse de recurent în dosarul de recurs (fila 30). Prin dispoziția nr. 530 din 28 februarie 2005 a M.A.I., contestată în prezenta cauză, s-a respins notificarea reclamantului.

Prin soluțiile pronunțate în cauză, pricina aflându-se în al doilea ciclu procesual, s-a dat dezlegare în drept unor aspecte ale pricinii, astfel: s-a stabilit prin decizia de casare că imobilul ce face obiectul notificării intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind preluat în baza Decretului nr. 223/974, ceea ce îl circumscrie unei preluări abuzive potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001; s-a confirmat calitatea recurentului reclamant de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, constatându-se prin decizia recurată că reclamantul este moștenitor al autorilor săi deposedați abuziv, după cum s-a reținut și dovedirea dreptului de proprietate al acestora.

Totodată, instanța de apel a procedat și la corecta identificare a măsurii reparatorii, constând în restituirea în natură a acestuia, având în vedere că imobilul se află în posesia unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (M.A.I.) și, în plus, nu s-a indicat și nici identificat vreun impediment legal la măsura restiturii în natură prin decizia recurată.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a înlătura criticile recurentului pârât privind vocația reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri, în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar nu la restituirea în natură, soluția fiind contrară dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; pe de altă parte, în mod impropriu recurentul pârât invocă prin motivele sale de recurs incidența art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, întrucât în speță preluarea imobilului din proprietatea autorilor reclamantului nu a avut loc prin expropriere ca modalitate de preluare abuzivă (caz în care ar fi fost aplicabil art. 11 din lege pentru determinarea măsurilor reparatorii), ci prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, așa cum deja s-a arătat.

Înalta Curte constată însă a fi fondate atât criticile reclamantului cât și ale pârâtului cu privire la neidentificarea imobilului supus restiturii și întindererea dreptului reclamantului, ceea ce decurge dintr-o incompletă stabilire a situație de fapt de către instanța de apel, astfel încât, se va dispune casarea ambelor decizii date de instanța de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ.; de altfel, reclamantul a solicitat instanței de apel completarea și lămurirea dispzitivului deciziei din acest punct de vedere, cereri respinse însă de instanța de apel prin Decizia civilă nr. 711/A/2011.

Astfel cum se susține prin motivele sale de recurs și după cum deja s-a arătat, recurentul reclamant (cetățean german) a formulat notificare nu numai cu privire la construcție cum greșit a reținut instanța de apel, ci și cu privire la teren, în conținutul notificării indicând compunerea imobilului în legătură cu care a formulat notificarea, anume, construcție și teren de 800 mp; pe de altă parte, în cuprinsul aceleiași notificări a indicat dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, respectiv, contractul de vânzare cumpărare și C.F. Fedioara (casă de locuit și teren de 800 mp); în plus, s-a depus la dosar extras de C.F.

din care reiese aceeași structură a imobilului (fila 48 fond); totodată, după efectuarea la prima instanță a expertizelor topo și contrucții (fila 188 dosar primă instanță, primul ciclu procesual și fila 154 în rejudecare), reclamantul și-a precizat contestația formulată, arătând că solicită restituirea în natură a construcției și un drept de folosință special asupra terenului, în suprafața identificată prin raportul de expertiză de 1.315 mp; rectificarea înscrierii în cartea funciară, etc. În consecință, într-o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanței de apel i se impunea concluzia dovedirii dreptului de proprietate a autorilor reclamantului nu numai pentru construcție, așa cum a reținut, ci și pentru teren (800 mp), date fiind și dispozițiile art. 17 din Decretul lege nr. 115/1938, recurentul reclamant solicitând măsuri reparatorii pentru ambele componente ale proprietății autorilor săi, iar curtea de apel era ținută să se prounțe în limitele învestirii sale, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. În ce privește întinderea dreptului de proprietate pentru care urmează a se dispune restituirea în natură (pentru teren fiind, într-adevăr, incidente prevederile art. 2 Titlul II din O.U.G. 184/2002 care prevăd vocația reclamantului doar la un drept de folosință special cu privire la teren, dată fiind cetățenia germană a acestuia), reprezintă o chestiune neelucidată de instanța de apel atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcție. Cu referire la teren, urmează a se consata că dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a se recunoaște reclamantului întinderea unui drept (drept de folosință, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafață corespunzătoare din C.F.

Feldioara, astfel încât expertiza topo va trebui refăcută pentru identificarea celor 800 mp în limita celor 1.212 mp determinați de expert ca fiind ocupați de pârât ca teren aferent acestui imobil; eventual, se va proceda la refacerea expertizei topo după ce se va dispune o nouă expertiză construcții, urmând ca expertul topograf să identifice suprafața de 800 mp (sau 250 mp, cum se va arăta) pornind de la amplasarea pe teren a construcțiilor vechi ce au aparținut autorilor reclamantului, iar nu a celor eventual edificate de pârât după preluare (și asupra acestor aspecte se va reveni în cuprinsul prezentelor considernte).

Totodată, în rejudecare, instanța de apel va fi ținută, în prealabil dispunerii expertizelor, să lămurească situația juridică a terenului și dacă măsura restiturii acestuia (sub forma dreptului de folosință special) poate privi întraga suprafață de 800 mp sau doar cea de 250 mp, date fiind mențiunile din Decizia nr. 399/1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/974, potrivit căreia doar 250 mp teren și casa cu anexele gospodărești au fost preluați prin aplicarea acestui act normativ, în timp ce această decizie menționează că „restul terenului în suprafață de 550 mp rămâne în proprietatea C.A.P.

Feldioara.” Cu referire la construcție, Înalta Curte constată, astfel cum corect susțin ambii recurenți (reclamantul în sensul neindicării compunerii acesteia, iar pârâtul sub aspectul concluziilor contradictorii ale expertizei care a conchis, în același timp, că nu au fost edificate construcții noi după preluare, iar pe de altă parte, că s-a edificat o bucătărie și baie – pct. 7 lit. b) din expertiza de la fila 112 fond) că instanța de apel nu a identificat-o (pe teren aflându-se în prezent mai multe construcții) și nu i-a indicat compunerea, iar dintre edificiile ce se află pe terenul de 1.212 mp (identificat de expertul topo, cu depășirea titlului autorilor reclamantului) nu se poate ști care dintre contrucții este cea supusă restituirii.

În consecință, și raportul de expertiză construcții urmează a fi refăcut în rejudecare cu stabilirea unor obiective clare, concludente și utile dezegării pricinii, după lămurirea aspectelor legate de suprafața de teren pe care contrucția ce va fi supusă restituirii este amplasată, astfel cum deja s-a arătat (800 sau 250 mp). În plus, Înalta Curte constată că această solicitare a reclamantului cu privire la descrierea construcției restituite nu a fost analizată de instanța de apel în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului decizie pronunțate în soluționarea apelului, potrivit considerentelor Deciziei nr. 711/2011; de asemenea, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel urmează a reaprecia și asupra cererii reclamantului de solicitare a cheltuielilor de judecată în ambele (toate) fazele procesuale.

Se va înlătura însă ca nefondată critica recurentului privind nelegala soluționare a cererii de intabulare a dreptului său de proprietate (asupra contrucției), întrucât în mod corect instanța de apel a constatat că acesta va trebui să se adreseze cu o cerere necontecioasă Oficiului de Carte funciară competent pentru înscrierea dreptului său, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 7/1996 nefiind incidente; considerente sunt pe deplin valabile și în ce privește înscrierea dreptului de folosință special ce va fi recunoscut reclamantului în condițiile art. 2 din Titlul II al O.U.G. 184/2002. Pe de altă parte, în rejudecare, instanța de apel va vea în vedere și critica pârâtului privind obligația de restituire ce va trebui dispusă în sarcina reclamantului, în cazul încasării efective a despăgubirilor de către autorii acestuia la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 și corob. cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cele trei recursuri, va casa deciziile recurate și va trimite cauza spre rejudecare acelaiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul S.J.E., împotriva Deciziilor nr. 411/ A din 13 aprilie 2011 și nr. 711/ A din 14 septembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și de pârâtul M.A.I., împotriva Deciziei nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, pronunțată de aceeași instanță. Casează ambele decizii și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.