ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5707/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

februarie 2005, reclamanta P.C.P.R. a chemat în judecată pe pârâta SC A.M. SA

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția

nr. 144 din 22 decembrie 2004, prin care pârâta a respins cererea de restituire

în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în comuna

Mogoșoaia,

județ Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 301 din 6

martie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea, a anulat în parte dispoziția, a obligat-o pe intimată să înainteze

către A.V.A.S. notificarea nr. 899 din 14 august 2001 pentru a se propune

măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv și a respins cererea de restituire în natură a imobilului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu a fost preluat

de stat fără titlu valabil, respectiv în temeiul Decretului nr. 83/1949,

completat prin Legea nr. 187/1945, act normativ neconstituțional în raport de

dispozițiile Constituției din 1948, prin care se garantează proprietatea

privată și de cele art. 480-481 C. civ.

În drept, tribunalul a mai

considerat aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.

În ceea ce privește natura măsurilor

reparatorii, tribunalul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, care este de

imediată aplicare, dat fiind că situația juridică născută prin emiterea

dispoziției atacate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Reținând că pârâta este o societate

comercială integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001 și făcând aplicarea art. 27 din acest act normativ în forma modificată,

tribunalul a constatat că măsurile reparatorii la care este îndreptățită

reclamanta nu pot consta în restituirea în natură a imobilului, iar pentru

măsuri reparatorii prin echivalent cea care trebuie să facă o propunere de

acordare a acestora este instituția implicată în privatizare, respectiv

A.V.A.S.

Prin decizia civilă nr. 286 din 24

aprilie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din probele dosarului rezultă că,

într-adevăr, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, probând atât calitatea de moștenitoare

a proprietarului de la care s-a preluat imobilul cât și dreptul de proprietate

al acestuia din urmă.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză și din încheierea de intabulare nr. 1793 din 10 aprilie 2001, rezultă

că terenul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul intimatei, iar

construcțiile au suferit modificări, în sensul că unele au dispărut, iar altele

s-au modificat structural ori au fost edificate ulterior preluării.

Privatizarea societății pârâte s-a

realizat prin contracte de vânzare-cumpărare acțiuni, prin fostul F.P.S. și

printr-un act de cesiune, așa încât pârâta a devenit nu doar titulara

acțiunilor, ci și titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru

care au fost instituite în baza Legii nr. 15/1990.

În atare situație, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost republicată după adoptarea Legii nr. 74/2007, dispoziții conform cărora

pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate.

Textul nu face distincție între

imobilele preluate cu titlu sau fără titlu, fiind aplicabil ambelor categorii

de imobile.

Vechea reglementare a art. 27 din

Legea nr. 10/2001, care făcea distincția între imobilele preluate cu titlu

valabil și cele preluate fără titlu nu-și au aplicare în cauză, deoarece

dispoziția atacată nu și-a produs definitiv efectele, de vreme ce a fost

atacată cu contestație, iar pe parcursul soluționării acesteia a intrat în

vigoare Legea nr. 247/2005, care înlătură această distincție.

Cum pârâta nu se încadrează în

categoria unităților deținătoare la care se referă art. 21 din Legea nr.

10/2001, soluția tribunalului este conformă cu dispozițiile art. 29 alin. (3)

din lege.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurenta susține că pârâta are numai un drept de administrare asupra

terenului și nu un drept de proprietate, că în urma privatizării nu a dobândit

decât acțiuni și nu un drept de proprietate asupra imobilului, că imobilul a

fost preluat de stat fără titlu valabil, iar nevalabilitatea titlului statului

este determinantă în cauză, din perspectiva art. 480-481 C. civ., precum și

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului .

Recurenta solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței, precum și a dispoziției emisă de

pârâtă, în sensul restituirii în natură a imobilului compus din teren în suprafață

de 7.362 mp și construcție.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata arată că, în ceea ce

privește critica referitoare la nevalabilitatea titlului statului, aceasta nu

poate fi primită, deoarece acest aspect nu a avut nicio relevanță în

pronunțarea deciziei, iar criticile referitoare la reaprecierea probatoriului

nu pot fi primite în recurs.

Recursul este fondat în limitele și

pentru motivele ce urmează:

Faptul că pârâta are evidențiat în

patrimoniul său imobilul în litigiu a fost reținut de instanțele anterioare pe

baza probelor administrate, care nu pot fi reapreciate în recurs, față de

structura art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, preluarea fără titlu de

către stat a acestui imobil a fost deja constatată de tribunal și curtea de

apel, astfel încât nu se mai impune ca Înalta Curte să reanalizeze

nevalabilitatea titlului statului prin raportare la dispozițiile art. 8, art.

10 și art. 16 din Constituția României din 1948 și a art. 480 și art. 481 C. civ.

Ceea ce urmează însă a se analiza,

este dacă, nevalabilitatea titlului statului trebuia să influențeze soluția

adoptată de instanța de apel în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii

la care este îndreptățită reclamanta și entitatea juridică în sarcina căreia

intră obligația de a acorda măsurile reparatorii.

Sub acest aspect, validând punctul

de vedere al tribunalului, curtea de apel a considerat de imediată aplicare

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 247/2005.

Aplicarea imediată a legii civile

noi la o situație în curs de desfășurare, corectă din punctul de vedere al

dreptului intern, contravine în speță dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, Înalta Curte constată

că la data adoptării Legii nr. 10/2001, reclamanta a dobândit o speranță

legitimă constând în aceea că, odată ce va face dovada preluării fără titlu a

imobilului autorului său, va beneficia de dispozițiile art. 7, art. 9 și urm.

din Legea nr. 10/2001, fără a i se putea opune art. 27 din lege, în

conformitate cu care, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil și

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, persoana îndreptățită avea dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent și tot în cazul acestor imobile, notificarea se adresa

instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.

Speranța legitimă a reclamantei era

dată nu doar de textul de lege anterior redat, ci și de o jurisprudență

constantă, care făcea aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001

numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.

Modificând această dispoziție legală

în sensul eliminării oricărei distincții dintre imobilele preluate cu sau fără

titlu valabil de stat, legiuitorul a privat persoanele îndreptățite la măsuri

reparatorii de posibilitatea obținerii restituirii în natură a imobilelor,

chiar dacă imobilele au fost preluate fără titlu valabil, iar legea în forma

inițială, aplicabilă la data formulării notificării le lăsa deschisă această

posibilitate.

Prin aplicarea acestei dispoziții

legale pe parcursul soluționării procesului, instanțele au privat-o pe

reclamantă de speranța legitimă a posibilității redobândirii în natură a

imobilului, speranță care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În plus, Înalta Curte constată că,

pe parcursul soluționării recursului, sesizată fiind într-o altă cauză cu

excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a României a

pronunțat decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care a admis excepția de

neconstituționalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și a

constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil”

din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă

dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

În motivarea acestei decizii Curtea

Constituțională a reținut, printre altele, că:

Toate persoanele care au depus

notificări în termenul legal se află într-o situație juridică identică și

anume, au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul

bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de

restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă operează o modificare

sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de

stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea

notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica

pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor

stinge după intrarea ei în vigoare.

Mai mult, Curtea Constituțională a

constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele

îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul

notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a

notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această

împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și rezonabil

de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul

discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr.

10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării și nu dispozițiile

art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

247/2005.

Înalta Curte nu poate însă aplica

dispozițiile legale incidente în cauză la o situație de fapt care nu a fost pe

deplin stabilită.

Astfel, în ceea ce privește actuala

situație a imobilului solicitat, s-a reținut că terenul se află în patrimoniul

intimatei, iar construcțiile au suferit modificări.

Este necesar să se stabilească cu

exactitate care este suprafața de teren liberă, care poate fi restituită în

natură, ce construcții din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se

mai află încă pe teren și care construcții au suferit modificări substanțiale,

în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către

stat.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanta P.C.P.R. împotriva deciziei

nr. 286 din 24 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă

.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie

2008.