ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3095/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea reconvențională la acțiunea promovată de M.A.E.I. și D.D.V.S. prin care s-a solicitat instanței să se constate preluarea fără titlu a imobilului situat în Buzău, și să se dispună restituirea acestuia, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 23 aprilie 2008, Municipiul Buzău prin Primar a solicitat obligarea reclamanților să mențină afectațiunea de grădiniță a imobilului pe termen de 5 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată și să încheie cu Primăria municipiului Buzău contract de închiriere a părții din imobil ce li se va restitui în natură, pe termen de 5 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Tribunalul Buzău , secția civilă, prin încheierea din 1 octombrie 2008 a dispus disjungerea cererii reconvenționale și judecarea separată a acesteia, prin formarea unui nou dosar, în raport de dispozițiile art. 119 alin. (3) cu referire la art. 120 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința nr. 627 din 24 iunie 2009, Tribunalul Buzău , secția civilă, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Municipiul Buzău prin Primar în contradictoriu cu reclamanții - pârâți M.A.E.I. și D.D.V.S. A respins cererea de intervenție formulată de Grădinița nr. 3 cu orar prelungit Buzău.

A obligat reclamanții-pârâți să mențină afectațiunea de grădiniță a imobilului situat în Buzău, pe o perioadă de 4 ani conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare și să încheie contractul de închiriere cu Primăria municipiului Buzău pentru spațiul compus din suprafața de 782 mp și construcții aflate pe respectiva suprafață de 437,46 mp, pe o perioadă de 4 ani. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamanților și a dispus restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu, compus din construcții în suprafață de 437,46 mp și teren în suprafață de 782 mp situat în Buzău.

Făcând aplicațiunea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și constatând că grădinițele fac parte din categoria imobilelor menționate în anexa 2 lit. a) pct. 1 pentru care textul de lege menționat prevede o perioadă de până la 5 ani de menținere a afectațiunii de către cei care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor, tribunalul a admis cererea reconvențională. Prima instanță a respins cererea de intervenție formulată de Grădinița nr. 3 Buzău, în raport de prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 cu referire la art. XIII din O.G. nr. 32/2001, cu modificările ulterioare, reținând că Municipiul Buzău prin Primar este cel care asigură baza materială necesară pentru desfășurarea activității de învățământ, fiind în măsură a solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 173 din 2 noiembrie 2009, prin care s-a respins ca nefondat apelul pârâților M.A.E.I. și D.D.V.S. împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut de către instanța de apel că față de prevederile art. 19 alin. (2) și art. 166 alin. (4 1 ) din Legea învățământului nr. 84/1995, este cert că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Municipiului Buzău, care are deci calitate procesuală activă în solicitarea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, de menținere a afectațiunii de interes public a imobilului. Faptul că imobilul în litigiu este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit unei activități de interes public a rezultat cu certitudine din autorizațiile de funcționare a grădiniței, precum și din extrasul de carte funciară, existente la dosarul de fond.

S-a constatat că prin Legea nr. 247/2005 a fost instituit principiul restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate la dispoziția statului, inclusiv a celor exceptate de vechea reglementare, fiind însă prevăzută obligația, pentru proprietar, de a menține afectațiunea de interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani. Rațiunea introducerii de către legiuitor a acestei obligații a fost aceea a acordării unei perioade de timp în care autoritățile locale să identifice soluții pentru desfășurarea în continuare a respectivelor activități. Nu a fost reținută susținerea apelanților potrivit căreia trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării (tergiversarea soluționării acesteia fiindu-i imputabilă pârâtului) având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi.

Î mpotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții-pârâți M.A.E.I. si D.D.V.S., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Au arătat că în mod vădit, atât modul de soluționare a litigiului în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, a încălcat dreptul recurenților la un proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin încălcarea obligației prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv aceea de a arăta în fapt și în drept motivele care au format convingerea instanței și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților, instanța a pronunțat o hotărâre practic nemotivată, iar acolo unde a încercat să dea o motivare, aceasta este străină de natura pricinii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a Municipiului Buzău prin Primar, ambele instanțe au ajuns la o concluzie greșită, argumentele lor fiind în parte diferite. Nu s-a observat că bunul a fost preluat fără titlu valabil, aspect stabilit prin sentința civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, astfel încât nu a făcut niciodată parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale și nici măcar din cel privat. Conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 pot face parte din domeniul public sau privat al statului sau unității administrativ-teritoriale numai acele bunuri intrate în proprietatea acestora cu titlu, ceea ce nu este cazul în speță. Instanța de fond nu a reținut că nu Municipiul Buzău ocupa imobilul litigios și nu acesteia îi era conferită afectațiunea, ci unei alte instituții (grădinița).

O altă încălcare a dispozițiilor procedurale o constituie indicarea unui temei de drept străin de pricină și anume O.G. nr. 32/2001, act normativ care se referă la acceptarea de către România a Codului internațional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc și a unor amendamente la acesta adoptate de Organizația Maritimă Internațională. Chiar dacă s-ar trece peste respectivele greșeli, urmează a se reține faptul că motivele invocate reprezintă o eronată interpretare și aplicare a legii. Astfel, simplul fapt că anumite cheltuieli sunt suportate din bugetul local, nu transformă finanțatorul în titularul dreptului de folosință, iar finanțarea unor activități și cheltuieli nu conduce la substituirea unei autorități în cea a unei instituții.

Au arătat că au invocat, în acest sens, în fața instanței dispozițiile art. 7 alin. (3) și (8) din Legea nr. 84/1995. Dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 trebuie legate de titularul dreptului de folosință și nu de autoritatea care îi finanțează anumite cheltuieli, în speță Municipiul Buzău nefiind titularul unui drept subiectiv protejat prin lege. Lipsa unei argumentări în funcție de criticile aduse în calea de atac a apelului poate echivala cu o nemotivare, la fel ca neanalizarea actelor a căror semnificație este pe larg comentată în cuprinsul apelului sau reluarea unor dispoziții legale, fără a răspunde motivelor de apel astfel cum sunt argumentate. Au invocat în susținere o decizie a instanței supreme.

Au susținut recurenții că din modul de motivare a hotărârilor nu rezultă analiza probatoriului, ceea ce conduce la concluzia firească a faptului că nu a fost corect stabilită nici situația de fapt și nici fundamentată soluția adoptată ceea ce contravine art. 129 alin. (5) C. proc. civ. In privința motivării instanței de apel dată fondului cererii, s-a arătat că necesitatea la care face referire legea nu poate rezulta din autorizația de funcționare și nici extrasul de carte funciară nu are rol probator asupra destinației imobilului, nefiind înscrise nici un fel de drepturi în favoarea altor persoane fizice sau juridice. Indicarea rațiunii pentru care legiuitorul a introdus obligativitatea menținerii afectațiunii este irelevantă în speță, în condițiile în care imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat fără titlu.

Redobândirea dreptului de proprietate, la care face referire alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, presupune pierderea prealabilă a acestuia, iar o astfel de situație juridică este caracteristică preluării cu titlu valabil și exclusă în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, situație în care proprietarul nu dobândește dreptul de proprietate acesta fiind în permanență în patrimoniul său. Proprietarului îi este restituită numai posesia bunului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a celor de drept comun. A arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării (decizia nr. 5707 din 10 octombrie 2008) și a invocat jurisprudență CEDO precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

Ingerința statului în dreptul fundamental de proprietate nu se justifică la peste 8 ani de la data notificării, fiind încălcat un drept de proprietate recunoscut irevocabil, necondiționat și liber de sarcini, acesta fiind un drept legal câștigat iar situația juridică una legal constituită. Au arătat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu sunt respectate chiar și în forma actuală. Astfel, textul de lege impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor vizând afectarea exclusivă și nemijlocită activităților de interes public, de învățământ și imobilul să fie necesar acestei activități. In speță, sarcina probei, care incumbă titularului cererii reconvenționale, nu a fost făcută conform art. 1169 C. civ.

Un detentor precar, așa cum a fost Statul Român, nu are nici un drept de a schimba folosința bunului și cu atât mai mult nu are dreptul de a-1 greva cu anumite sarcini. Municipiul Buzău nu a făcut dovada că ar fi deținut la data restituirii imobilului contracte încheiate potrivit legii, iar funcționarea în fapt a grădiniței nu trebuie confundată cu funcționarea în drept. In plus, grădinița nu îndeplinește condițiile legale de funcționare, fiind depuse probe în acest sens, recurenții reiterând respectivele apărări tară a le mai produce expres. Concluzia este că proprietarul ar fi obligat a asigura detentorului precar condiții mai bune decât și-a asigurat el însuși, ceea ce ar aduce un spor de valoare (îmbogățire fără justă cauză) detentorului.

Municipiul Buzău nu a făcut vreo dovadă nici referitor la aspectul că se impune în vreun fel acordarea perioadei maxime și nici nu a cerut o perioadă mai redusă pe care să o poată aprecia instanța de judecată. R ecursul nu este întemeiat, urmând a fit respins pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Sintetizând motivele de recurs care se reiau pe mai multe pagini, se retine că acestea privesc, pe de o parte, nemotivarea sau motivarea străină pricinii a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală a titularului cererii reconvenționale, iar pe de altă parte, critici vizând aspecte ce țin de fondul cauzei și de neaplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

In ceea ce privește nemotivarea sau motivarea străină de natura cauzei a hotărârilor, ceea ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se reține că această critică nu poate fi primită. Astfel, menținând soluția pronunțată în fond, instanța de control judiciar a constatat că prin sentința civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Buzău s-a restituit reclamanților, în baza Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu. Totodată s-a reținut că prin Legea nr. 247/2005 au fost modificate dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a instituit principiul restituirii în natură și a imobilelor exceptate de vechea reglementare, respectiv a celor afectate unor activități de interes public (școli, grădinițe, etc, cum este cazul în speță), cu obligația însă a proprietarului de a menține afectațiunea de interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani.

Se reține deci că instanțele s-au pronunțat asupra cererii dedusă judecății care vizează acțiunea reconvențională a pârâtului privitoare la obligația reclamanților de a menține afectațiunea imobilului în litigiu, pronunțând o hotărâre motivată în raport de textele legale incidente speței. Referitor la susținerile recurenților care privesc calitatea procesuală a titularului cererii reconvenționale și în raport de care au considerat că instanțele, în baza unor argumente în parte diferite, au ajuns la o concluzie greșită, se reține că nu pot fi primite. Calitatea procesuală a Municipiului Buzău prin Primar a fost analizată atât de instanța de fond cât și de cea din apel prin prisma dispozițiilor Legii nr. 84/1995 cu referire la cele ale O.U.G.

32/2001, constatându-se că titularul cererii reconvenționale este cel care poate solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în virtutea faptului că este cel care asigură baza materială necesară desfășurării activității de învățământ. Potrivit dispozițiilor Legii învățământului, administrația locală este obligată să asigure grădinițelor și resursele materiale, nu numai cele umane și financiare, deci inclusiv spațiile necesare desfășurării activității acestora, spații care fac parte din domeniul public al unităților administrativ - teritoriale. Nu sunt relevante astfel susținerile recurenților potrivit cărora nu Municipiul Buzău ocupa imobilul în litigiu ci o altă instituție, respectiv grădinița astfel încât nu se justifică afectațiunea de fapt în persoana titularului cererii reconvenționale, cu atât mai mult cu cât cererea de intervenție formulată de Grădinița nr. 3 cu orar prelungit Buzău a fost respinsă de tribunal.

Totodată, se reține că notificarea nr. 662/2001 formulată de reclamanți a fost adresată Primăriei municipiului Buzău, în calitatea acesteia de unitate deținătoare. Mai mult, hotărârea judecătorească de restituire în natură a imobilului în litigiu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău prin Primar. Astfel, independent de faptul dacă grădinița are sau nu personalitate juridică și, prin urmare, este titulara capacității de exercițiu și de folosință, imobilul a fost restituit de titularul dreptului de dispoziție asupra acestuia, obligat prin sentința civilă menționată. In ceea ce privește critica privind indicarea unui temei de drept străin de pricină și anume O.G. nr. 32/2001, se reține că a fost avută în vedere O.U.G.

nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, strecurându-se astfel o eroare materială.

Trecând la criticile potrivit cărora bunul în litigiu nu putea face parte din domeniul public întrucât prin hotărârea judecătorească de restituire a acestuia s-a constatat că preluarea a fost una fără titlu valabil, se rețin următoarele: Textul cuprins la art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței de restituire a imobilului în litigiu, stipulează că în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a). Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.

Se reține că textul de lege menționat, care reglementează o restituire sub condiție suspensivă, nu mai face distincția existentă în forma anterioară modificării adusă prin Legea nr. 247/2005 referitoare la imobilele preluate fără titlu valabil, ceea ce face incident principiul de drept potrivit căruia ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Cum efectele viitoare ale raportului juridic sunt determinate, după starea de fapt a imobilului, prin dispozițiile unei legi civile noi, respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005, care pe planul dreptului intertemporal sunt obligatorii și de imediată aplicare, în mod corect s-a făcut aplicațiunea acestui text de lege.

Ca atare, criticile privitoare la faptul că instanța nu a observat că bunul a fost preluat fără titlu valabil, astfel încât nu a făcut niciodată parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale și nici măcar din cel privat nu-și găsesc relevanță în cauza dedusă judecății, prin prisma textului de lege aplicabil. In plus, se reține că menținerea afectațiunii imobilului este o obligație legală, dreptul recurenților putând fi exercitat doar în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, care prevede că proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.

Nu pot fi reținute nici criticile referitoare la faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nici chiar în forma actuală, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă îndeplinirea condițiilor pe care recurenții le consideră necesare, respectiv ca imobilul să fie afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ și să fie necesar acestei activități. Se constată astfel că reclamanții nu au contestat faptul că în imobilul în litigiu își desfășoară activitatea o grădiniță de copii ci faptul că aceasta nu îndeplinește condițiile legale de funcționare, aspect ce excede cadrului procesual. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții-pârâți M.A.E.I. și D.D.V.S. împotriva deciziei nr. 173 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.