ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3095/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3095/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

cererea reconvențională la acțiunea promovată de M.A.E.I.

și D.D.V.S. prin

care s-a solicitat instanței să se constate preluarea fără titlu a imobilului

situat în Buzău, și să se dispună restituirea acestuia, înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău la 23 aprilie 2008, Municipiul Buzău prin Primar a solicitat

obligarea reclamanților să mențină afectațiunea de grădiniță a imobilului pe

termen de 5 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001,

republicată și să încheie cu Primăria municipiului Buzău contract de închiriere

a părții din imobil ce li se va restitui în natură, pe termen de 5 ani, de la

data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Tribunalul

Buzău

, secția civilă, prin încheierea

din 1 octombrie 2008 a dispus

disjungerea cererii reconvenționale și

judecarea separată a acesteia, prin formarea unui nou dosar, în raport de

dispozițiile art. 119 alin. (3) cu referire la art. 120 alin. (2) C. proc. civ.

Prin

sentința nr. 627 din 24 iunie 2009, Tribunalul

Buzău

, secția civilă, a

admis cererea reconvențională

formulată de pârâtul-reclamant Municipiul Buzău prin Primar în contradictoriu

cu reclamanții - pârâți M.A.E.I. și D.D.V.S. A respins cererea de intervenție

formulată de Grădinița nr. 3 cu orar prelungit Buzău. A obligat reclamanții-pârâți

să mențină afectațiunea de grădiniță a imobilului situat în Buzău, pe o

perioadă de 4 ani conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare și să încheie contractul de închiriere cu Primăria municipiului

Buzău pentru spațiul compus din suprafața de 782 mp și construcții aflate pe

respectiva suprafață de 437,46 mp, pe o perioadă de 4 ani.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că prin sentința civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul

Buzău a admis acțiunea reclamanților și a dispus restituirea în natură a

imobilului preluat fără titlu, compus din construcții în suprafață de 437,46 mp

și teren în suprafață de 782 mp situat în Buzău.

Făcând aplicațiunea art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și constatând că grădinițele fac parte din categoria

imobilelor menționate în anexa 2 lit. a) pct. 1 pentru care textul de lege

menționat prevede o perioadă de până la 5 ani de menținere a afectațiunii de

către cei care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor, tribunalul

a admis cererea reconvențională.

Prima instanță a respins cererea de

intervenție formulată de Grădinița nr. 3 Buzău, în raport de prevederile art. 7

alin. (3) din Legea nr. 84/1995 cu referire la art. XIII din O.G. nr. 32/2001,

cu modificările ulterioare, reținând că Municipiul Buzău prin Primar este cel

care asigură baza materială necesară pentru desfășurarea activității de

învățământ, fiind în măsură a solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea

nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția

instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia nr. 173 din 2 noiembrie 2009,

prin care s-a respins ca

nefondat apelul pârâților M.A.E.I. și D.D.V.S. împotriva sentinței

tribunalului.

S-a reținut de către instanța de apel că

față de prevederile art. 19 alin. (2) și art. 166 alin. (4

1

) din

Legea învățământului nr. 84/1995, este cert că imobilul în litigiu s-a aflat în

patrimoniul Municipiului Buzău, care are deci calitate procesuală activă în

solicitarea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, de

menținere a afectațiunii de interes public a imobilului.

Faptul că imobilul în litigiu este

necesar și afectat exclusiv și nemijlocit unei activități de interes public a

rezultat cu certitudine din autorizațiile de funcționare a grădiniței, precum

și din extrasul de carte funciară, existente la dosarul de fond.

S-a constatat că prin Legea nr. 247/2005

a fost instituit principiul restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate

la dispoziția statului, inclusiv a celor exceptate de vechea reglementare,

fiind însă prevăzută obligația, pentru proprietar, de a menține afectațiunea de

interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani. Rațiunea introducerii

de către legiuitor a acestei obligații a fost aceea a acordării unei perioade

de timp în care autoritățile locale să identifice soluții pentru desfășurarea

în continuare a respectivelor activități.

Nu a fost reținută susținerea apelanților

potrivit căreia trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în

vigoare la data notificării (tergiversarea soluționării acesteia fiindu-i

imputabilă pârâtului) având în vedere principiul aplicării imediate a legii

civile noi.

Î

mpotriva

acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții-pârâți M.A.E.I.

si

D.D.V.S., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

Au arătat că în mod vădit, atât modul de

soluționare a litigiului în fața primei instanțe cât și în fața instanței de

apel, a încălcat dreptul recurenților la un proces echitabil, astfel cum este

acesta prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin

încălcarea obligației prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv

aceea de a arăta în fapt și în drept motivele care au format convingerea

instanței și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților, instanța a

pronunțat o hotărâre practic nemotivată, iar acolo unde a încercat să dea o

motivare, aceasta este străină de natura pricinii.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale a Municipiului Buzău prin Primar, ambele instanțe au ajuns la o

concluzie greșită, argumentele lor fiind în parte diferite. Nu s-a observat că

bunul a fost preluat fără titlu valabil, aspect stabilit prin sentința civilă

nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, astfel încât nu a făcut niciodată parte din

domeniul public al unității administrativ-teritoriale și nici măcar din cel

privat.

Conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 pot

face parte din domeniul public sau privat al statului sau unității

administrativ-teritoriale numai acele bunuri intrate în proprietatea acestora

cu titlu, ceea ce nu este cazul în speță.

Instanța de fond nu a reținut că nu

Municipiul Buzău ocupa imobilul litigios și nu acesteia îi era conferită

afectațiunea, ci unei alte instituții (grădinița).

O altă încălcare a dispozițiilor

procedurale o constituie indicarea unui temei de drept străin de pricină și

anume O.G. nr. 32/2001, act normativ care se referă la acceptarea de către

România a Codului internațional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc

și a unor amendamente la acesta adoptate de Organizația Maritimă

Internațională.

Chiar dacă s-ar trece peste respectivele

greșeli, urmează a se reține faptul că motivele invocate reprezintă o eronată

interpretare și aplicare a legii. Astfel, simplul fapt că anumite cheltuieli

sunt suportate din bugetul local, nu transformă finanțatorul în titularul

dreptului de folosință, iar finanțarea unor activități și cheltuieli nu conduce

la substituirea unei autorități în cea a unei instituții. Au arătat că au

invocat, în acest sens, în fața instanței dispozițiile art. 7 alin. (3) și (8)

din Legea nr. 84/1995.

Dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001 trebuie legate de titularul dreptului de folosință și nu de autoritatea

care îi finanțează anumite cheltuieli, în speță Municipiul Buzău nefiind

titularul unui drept subiectiv protejat prin lege.

Lipsa unei argumentări în funcție de

criticile aduse în calea de atac a apelului poate echivala cu o nemotivare, la

fel ca neanalizarea actelor a căror semnificație este pe larg comentată în

cuprinsul apelului sau reluarea unor dispoziții legale, fără a răspunde

motivelor de apel astfel cum sunt argumentate. Au invocat în susținere o decizie

a instanței supreme.

Au susținut recurenții că din modul de

motivare a hotărârilor nu rezultă analiza probatoriului, ceea ce conduce la

concluzia firească a faptului că nu a fost corect stabilită nici situația de

fapt și nici fundamentată soluția adoptată ceea ce contravine art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

In privința motivării instanței de apel

dată fondului cererii, s-a arătat că necesitatea la care face referire legea nu

poate rezulta din autorizația de funcționare și nici extrasul de carte funciară

nu are rol probator asupra destinației imobilului, nefiind înscrise nici un fel

de drepturi în favoarea altor persoane fizice sau juridice.

Indicarea rațiunii pentru care

legiuitorul a introdus obligativitatea menținerii afectațiunii este irelevantă

în speță, în condițiile în care imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat fără titlu. Redobândirea

dreptului de proprietate, la care face referire alin. (3) al art. 16 din Legea

nr. 10/2001, presupune pierderea prealabilă a acestuia, iar o astfel de

situație juridică este caracteristică preluării cu titlu valabil și exclusă în

cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, situație în care proprietarul nu

dobândește dreptul de proprietate acesta fiind în permanență în patrimoniul

său. Proprietarului îi este restituită numai posesia bunului, în conformitate

cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a celor de drept

comun.

A arătat că Înalta Curte de Casație și

Justiție a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 în

vigoare la data notificării (decizia nr. 5707 din 10 octombrie 2008) și a

invocat jurisprudență CEDO precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la

Convenție.

Ingerința statului în dreptul fundamental

de proprietate nu se justifică la peste 8 ani de la data notificării, fiind

încălcat un drept de proprietate recunoscut irevocabil, necondiționat și liber

de sarcini, acesta fiind un drept legal câștigat iar situația juridică una

legal constituită.

Au arătat că dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001 nu sunt respectate chiar și în forma actuală. Astfel, textul

de lege impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor vizând afectarea exclusivă

și nemijlocită activităților de interes public, de învățământ și imobilul să

fie necesar acestei activități. In speță, sarcina probei, care incumbă

titularului cererii reconvenționale, nu a fost făcută conform art. 1169 C. civ.

Un detentor precar, așa cum a fost Statul

Român, nu are nici un drept de a schimba folosința bunului și cu atât mai mult

nu are dreptul de a-1 greva cu anumite sarcini. Municipiul Buzău nu a făcut

dovada că ar fi deținut la data restituirii imobilului contracte încheiate

potrivit legii, iar funcționarea în fapt a grădiniței nu trebuie confundată cu

funcționarea în drept. In plus, grădinița nu îndeplinește condițiile legale de

funcționare, fiind depuse probe în acest sens, recurenții reiterând

respectivele apărări tară a le mai produce expres. Concluzia este că

proprietarul ar fi obligat a asigura detentorului precar condiții mai bune

decât și-a asigurat el însuși, ceea ce ar aduce un spor de valoare (îmbogățire

fără justă cauză) detentorului.

Municipiul Buzău nu a făcut vreo dovadă

nici referitor la aspectul că se impune în vreun fel acordarea perioadei maxime

și nici nu a cerut o perioadă mai redusă pe care să o poată aprecia instanța de

judecată.

R

ecursul

nu este întemeiat, urmând a fit respins pentru considerentele ce se vor

prezenta

în continuare.

Sintetizând motivele de recurs care se

reiau pe mai multe pagini, se retine că acestea privesc, pe de o parte,

nemotivarea sau motivarea străină pricinii a hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză, inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală a titularului

cererii reconvenționale, iar pe de altă parte, critici vizând aspecte ce țin de

fondul cauzei și de neaplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

In ceea ce privește nemotivarea sau

motivarea străină de natura cauzei a hotărârilor, ceea ar duce la încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se reține că această critică nu

poate fi primită.

Astfel, menținând soluția pronunțată în

fond, instanța de control judiciar a constatat că prin sentința civilă nr. 1101

din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Buzău s-a restituit reclamanților, în baza

Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu. Totodată s-a reținut că prin Legea nr. 247/2005

au fost modificate dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a instituit

principiul restituirii în natură și a imobilelor exceptate de vechea

reglementare, respectiv a celor afectate unor activități de interes public

(școli, grădinițe, etc, cum este cazul în speță), cu obligația însă a

proprietarului de a menține afectațiunea de interes public pe o perioadă

cuprinsă între 1 și 5 ani.

Se reține deci că instanțele s-au

pronunțat asupra cererii dedusă judecății care vizează acțiunea reconvențională

a pârâtului privitoare la obligația reclamanților de a menține afectațiunea

imobilului în litigiu, pronunțând o hotărâre motivată în raport de textele

legale incidente speței.

Referitor la susținerile recurenților

care privesc calitatea procesuală a titularului cererii reconvenționale și în

raport de care au considerat că instanțele, în baza unor argumente în parte

diferite, au ajuns la o concluzie greșită, se reține că nu pot fi primite.

Calitatea procesuală a Municipiului Buzău

prin Primar a fost analizată atât de instanța de fond cât și de cea din apel

prin prisma dispozițiilor Legii nr. 84/1995 cu referire la cele ale O.U.G. 32/2001,

constatându-se că titularul cererii reconvenționale este cel care poate

solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în virtutea

faptului că este cel care asigură baza materială necesară desfășurării

activității de învățământ. Potrivit dispozițiilor Legii învățământului,

administrația locală este obligată să asigure grădinițelor și resursele

materiale, nu numai cele umane și financiare, deci inclusiv spațiile necesare

desfășurării activității acestora, spații care fac parte din domeniul public al

unităților administrativ - teritoriale.

Nu sunt relevante astfel susținerile

recurenților potrivit cărora nu Municipiul Buzău ocupa imobilul în litigiu ci o

altă instituție, respectiv grădinița astfel încât nu se justifică afectațiunea

de fapt în persoana titularului cererii reconvenționale, cu atât mai mult cu

cât cererea de intervenție formulată de Grădinița nr. 3 cu orar prelungit Buzău

a fost respinsă de tribunal.

Totodată, se reține că notificarea nr. 662/2001

formulată de reclamanți a fost adresată Primăriei municipiului Buzău, în

calitatea acesteia de unitate deținătoare.

Mai mult, hotărârea judecătorească de

restituire în natură a imobilului în litigiu a fost pronunțată în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău prin Primar. Astfel, independent de

faptul dacă grădinița are sau nu personalitate juridică și, prin urmare, este

titulara capacității de exercițiu și de folosință, imobilul a fost restituit de

titularul dreptului de dispoziție asupra acestuia, obligat prin sentința civilă

menționată.

In ceea ce privește critica privind

indicarea unui temei de drept străin de pricină și anume O.G. nr. 32/2001, se

reține că a fost avută în vedere O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor

probleme financiare, strecurându-se astfel o eroare materială.

Trecând la criticile potrivit cărora

bunul în litigiu nu putea face parte din domeniul public întrucât prin

hotărârea judecătorească de restituire a acestuia s-a constatat că preluarea a

fost una fără titlu valabil, se rețin următoarele:

Textul cuprins la art. 16 din Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței de restituire a

imobilului în litigiu, stipulează că în situația imobilelor având destinațiile

arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din lege, necesare

și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de

învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de

a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la

pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data

emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din

anexa nr. 2 lit. a). Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile

restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de

proprietate.

Se reține că textul de lege menționat,

care reglementează o restituire sub condiție suspensivă, nu mai face distincția

existentă în forma anterioară modificării adusă prin Legea nr. 247/2005

referitoare la imobilele preluate fără titlu valabil, ceea ce face incident

principiul de drept potrivit căruia ubi tex non distinguit, nec nos distinguere

debemus.

Cum efectele viitoare ale raportului

juridic sunt determinate, după starea de fapt a imobilului, prin dispozițiile

unei legi civile noi, respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma

modificată prin art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005, care pe planul dreptului

intertemporal sunt obligatorii și de imediată aplicare, în mod corect s-a făcut

aplicațiunea acestui text de lege.

Ca atare, criticile privitoare la faptul

că instanța nu a observat că bunul a fost preluat fără titlu valabil, astfel

încât nu a făcut niciodată parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale

și nici măcar din cel privat nu-și găsesc relevanță în cauza dedusă judecății,

prin prisma textului de lege aplicabil.

In plus, se reține că menținerea

afectațiunii imobilului este o obligație legală, dreptul recurenților putând fi

exercitat doar în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, care prevede că

proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel

mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.

Nu pot fi reținute nici criticile

referitoare la faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 10/2001 nici chiar în forma actuală, întrucât din actele și lucrările

dosarului rezultă îndeplinirea condițiilor pe care recurenții le consideră

necesare, respectiv ca imobilul să fie afectat exclusiv și nemijlocit

activităților de interes public, de învățământ și să fie necesar acestei

activități.

Se constată astfel că reclamanții nu au

contestat faptul că în imobilul în litigiu își desfășoară activitatea o

grădiniță de copii ci faptul că aceasta nu îndeplinește condițiile legale de

funcționare, aspect ce excede cadrului procesual.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții-pârâți M.A.E.I. și D.D.V.S. împotriva deciziei nr. 173 din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.