ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2011

Deliberând, în condițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia civilă nr. 180 din 23 septembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.E. împotriva Sentinței civile nr. 415 din 17 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a soluționat în integralitate cererea formulată de reclamantă, pronunțându-se cu privire la întreaga suprafață de 123 mp, de vreme ce a modificat în parte Dispoziția nr. 179 emisă la 11 martie 2009 de Primarul municipiului Buzău, acordând în compensare 57 mp teren, iar pentru restul a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Cât privește acordarea de daune morale și materiale, în mod just prima instanță a hotărât că acestea nu pot fi acordate, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de sancțiuni. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.E. A susținut că prin hotărârea instanței de fond nu s-a stabilit nimic în legătură cu suprafața de 66 mp, dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăzând obligația indicării suprafeței de teren echivalente aflată la dispoziția Comisiei Locale Buzău, pentru care reclamanta putea opta la punerea în posesie. Prin motivele de recurs a făcut precizări referitoare la daunele materiale, arătând că este vorba despre beneficiul realizat de Primăria Buzău de la data depunerii notificării (23 iulie 2001) și până în prezent, evaluând beneficiul la suma de 350.00 RON.

A susținut că a calculat această sumă în funcție de prețul pe mp cu care Primăria Buzău a închiriat acest teren. Pentru aceste argumente a solicitat restituirea suprafeței de 66 mp teren în natură și plata sumei de 350.000 RON cu titlu de beneficiu nerealizat. Recursul nu a fost motivat în drept. Analizând recursul declarat de reclamanta I.H. din perspectiva dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,Inalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului. În speță, criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, referindu-se, în principal, la probele administrate în cauză. Or, acestea pot reprezenta, eventual, un motiv de netemeinicie al deciziei atacate, iar în condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, o asemenea critică nu poate fi analizată de instanța de recurs. Susținerile apărătorului recurentei-reclamante, în sensul că prin criticile formulate au fost vizate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. sunt fără suport. Punctul 6 al art. 304 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Or, recurenta-reclamantă pretinde că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri, iar instanța de apel ar fi respins în mod greșit apelul cu privire la acest aspect, situație ce nu poate fi încadrată în dispozițiile legale invocate. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. nu este incident în cauza de față, textul de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia." Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecății", al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic" privește încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică. Cu privire la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă prin apărător nu a putut preciza care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat și nici instanța nu a putut identifica o asemenea situație.

Simpla enumerare a cazurilor de modificare prevăzute de textele invocate, fără a indica în ce constă nelegalitatea deciziei atacate raportat la fiecare caz de recurs indicat, nu poate avea semnificația motivării recursului. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva Deciziei nr. 180 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 20 octombrie 2011.