ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B.V.și B.M.împotriva deciziei nr.98 din 26.09.2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți B.V.personal și asistat de avocat G.C., B.M., reprezentată de același avocat și intimata pârâtă Primăria Municipiului Buzău, reprezentată de consilier juridic A.G..
Procedura completă.
Avocat G.C. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fond, menținerea sentinței Tribunalului Buzău.
Consilier juridic A.G. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
C U R T E A ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin contestația formulată la 21 februarie 2002 B.V.și B.M.au chemat în judecată Primăria Municipiului Buzău, solicitând schimbarea în parte a dispoziției emise sub nr.64/12.02.2002 de pârâtă în conformitate cu Legea nr.10/2001 și restituirea în natură a suprafeței de teren de 199 mp în loc de 121 mp cât s-a dispus.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.248 din 7.06.2002, a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâta să restituie în natură reclamanților suprafața de 205 mp teren, ce nu este afectat de utilități publice, situat în Buzău str.Independenței nr.117, identificat conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert N.P., prevăzut în dispoziția nr.64/2002 emisă de Primăria Buzău.
Prin decizia nr.98 din 26 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești – Secția civilă a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Buzău împotriva sentinței civile nr.248/7 iunie 2002 a Tribunalului Buzău pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins contestația.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în conformitate cu prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001 că, deși prin expertiza efectuată s-a identificat, ca lipsită de construcții, suprafața de 206 mp, restituirea integrală a acesteia ar afecta buna utilizare a construcțiilor – blocuri de locuit edificate -.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.V.și M., susținând că nu s-a făcut dovada că terenul expropriat este afectat de detalii tehnico-edilitare sau de alte construcții noi, suprafața identificată ca fiind liberă, prin cele două expertize nu afectează blocurile învecinate, accesul la acestea fiind îngreunat.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară bunei utilizări a acestora, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Raportat la norma legală amintită este de reținut că prin expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a identificat suprafața de teren de 206 mp ca fiind liberă, în sensul că nu este afectată de utilități publice (rețele edilitar gospodărești).
S-a omis însă a se observa – așa cum corect reține instanța de apel -, că în aplicarea dispoziției legale incidentă în speță, pentru buna utilizare a blocului din vecinătate – căi de acces, uși de evacuare -, nu întreaga suprafață poate fi restituită. Din acest punct de vedere Comisia de verificare a cererilor formulate în baza Legii nr.10/2001, deplasată la fața locului, a stabilit, prin măsurători, că porțiunea de teren rămasă liberă, străbătută de aleea de acces la blocurile învecinate, pentru a se asigura o distanță minimă necesară folosirii normale a blocului de locuințe, poate fi restituită numai o parte, respectiv 121,50 mp, suprafață pentru care a fost emisă dispoziția 64/2002.
Așa fiind, cum hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.V.și B.M.împotriva deciziei nr.98 din 26.09.2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.